Marius Staicu și-a început aventura în alb-violet: „A venit momentul să joc pentru echipa mea de suflet”

Marius Staicu a efectuat ieri primul antrenament alături de noii săi colegi de la Politehnica Timișoara

Marius Staicu e primul transfer perfectat de Politehnica Timișoara în această vară. Atacantul în vârstă de 30 de ani a început ieri antrenamentele alături de noii săi colegi și speră ca revenirea sa în orașul natal să fie încununată de succes. Ultima sa aventură în fotbalul timișorean s-a consemnat în returul ediției 2013/2014, când a evoluat în Liga I pentru ACS Poli.

Marius Staicu a ales să revină acasă, după mai bine de trei ani petrecuți departe de Timișoara și speră să nu dezamăgească în tricoul Politehnicii.

„Sper să fiu sănătos în primul rând, pentru că e cel mai important, și să ajut această echipă cât pot de mult. Momentan sunt la început, mi-am dorit foarte mult să vin acasă și îmi doresc foarte mult să nu dezamăgesc. Sper să dau cât mai multe goluri și să acumulăm cât mai multe puncte. Cea mai mare parte a carierei mi-am petrecut-o departe de Timișoara, dar cred că a venit momentul să joc și pentru echipa mea de suflet”, a declarat Marius Staicu.

Atacantul născut la 11 iunie 1987 a spus și ce l-a convins să aleagă Politehnica. „În primul rând, aici am făcut primii pași în fotbal, aici am crescut și știu ce înseamnă culorile alb și violet. În plus, m-au determinat să mă întorc acasă și acești suporteri minunați, dar și proiectul pe care își doresc să îl dezvolte aici. Am văzut că e continuitate și sperăm ca, încetul cu încetul, să realizăm lucruri frumoase împreună”, a mai spus Staicu.

În sezonul trecut, Marius Staicu a evoluat pentru CS Mioveni, unde a fost antrenat, până spre finalul campionatului de un alt timișorean, Alexandru Pelici. Privind din exterior, atacantul mărturisește că a rămas cu o impresie plăcută despre Politehnica.

„Nu aș putea vorbi prea mult despre sezonul trecut, pentru că nu am fost aici, în mijlocul echipei. Însă din afară, Politehnica mi s-a părut o echipă care crește de la an la an și vrea să facă performanță”, a afirmat Staicu.

Noul atacant al Politehnicii e convins că viitoarea ediție a Ligii a II-a va fi mult mai puternică decât precedenta, în condițiile în care mai multe formații și-au anunțat ambiția de a se lupta pentru promovarea pe prima scenă.

„Părerea mea e că viitorul campionat va fi mult mai greu decât cel din sezonul trecut. Ați văzut și dumneavoastră, la Târgu Mureș a venit Dinu «Vamă», un conducător care are multe de spus, nu știu ce va fi la Pandurii sau UTA… Călărașiul am înțeles că are un buget destul de bun, la Mioveni nu știu exact ce se vrea… Oricum, sunt multe echipe foarte bune și va fi greu”, e de părere Staicu.

Marius Staicu s-a născut la 11 iunie 1987 la Timișoara, iar în cariera sa a evoluat pentru Poli, CF Benlloch (Spania) – la juniori, Calor Timișoara, Viitorul Sânandrei, Autocatania Caransebeș, CSM Școlar Reșița, Metalul Reșița, ACS Poli, CSM Râmnicu Vâlcea, Gaz Metan Mediaș și CS Mioveni. În sezonul precedent, a bifat 21 de apariții pentru CS Mioveni și a reușit să marcheze 5 goluri.

Sorin Brîndescu își dorește un derby „în spiritul fair-play-ului și al sportivității”

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Au mai rămas două zile până la cel mai așteptat meci al primăverii din eșalonul secund. Derby-ul dintre Politehnica Timișoara și UTA promite o asistență-record pentru Liga a II-a din ultimii ani, iar antrenorul gazdelor, Sorin Brîndescu, speră ca fair-play-ul să nu lipsească nici în teren, nici în tribună, într-un joc în care orgoliile sunt mari în ambele tabere.

„E foarte clar că vor fi două jocuri, unul pe teren și unul în tribună. Ambele ne dorim să se desfășoare în spiritul fair-play-ului și a sportivității. Sperăm să câștigăm și printr-o victorie să deblocăm puțin atmosfera actuală din fotbal, să reclădim pasiunea oamenilor de a veni la stadion. Îi așteptăm în număr cât mai mare și sperăm să își îndrepte atenția spre acest fenomen. Sper ca ambiția și ardoarea cu care vor juca cele două echipe să nu depășească limitele regulamentului”, a declarat Sorin Brîndescu.

Politehnica revine în teren, după o absență de două săptămâni, în condițiile în care, în weekend-ul trecut, a câștigat la „masa verde” cu retrasa Unirea Tărlungeni. Antrenorul Sorin Brîndescu a lipsit, în primele trei zile ale săptămânii derby-ului, dar e convins că echipa s-a pregătit cu conștiinciozitate pentru acest meci așteptat de o întreagă regiune a țării.

„Vom vedea în ce măsură va conta pauza. În prima jumătate a săptămânii, echipa s-a pregătit cu antrenorul secund și preparatorul fizic, eu fiind plecat la cursurile pentru Licența PRO, dar jucătorii sunt responsabili, s-au pregătit bine. Vom vedea duminică, la ora jocului, dacă suntem în formă maximă sau nu. Am avut discuții în ceea ce privește intensitatea antrenamentului, pentru ca duminică să fim la potențial maxim”, a mai spus Brîndescu.

La meciul cu UTA, Politehnica va fi lipsită de tânărul Darius Neamțu, accidentat, dar și de jucătorul care a purtat, în ultimele meciuri, banderola de căpitan, Ioan Mera – suspendat după cartonașul roșu încasat în meciul cu Dunărea Călărași. Antrenorul Sorin Brîndescu spune că absența fundașului central e una extrem de importantă.

„În retur, Mera s-a impus, a ridicat nivelul echipei noastre, inclusiv din punct de vedere moral. E un jucător cu personalitate, experimentat, iar în jurul lui s-a clădit jocul acestei echipe. Ne va lipsi mult, dar avem un lot numeros și vom găsi soluții care să compenseze această absență. Sperăm ca aceia care intră să facă un joc bun și să se ridice la nivelul lui Mera”, a afirmat Brîndescu.

În mod cert, presiunea rezultatului va fi doar pe umerii UTA-ei, implicată în lupta pentru locul al doilea, care duce direct în Liga I. Cu toate acestea, Sorin Brîndescu e convins că elevii săi vor lupta cu toate puterile în meciul de duminică seara, printre altele pentru a asigura continuarea derby-ului și în sezonul viitor, după cum a glumit tehnicianul.

„Rezultatele au fost mai bune în ultimul timp, ne-au dat mai multă încredere, să mai acumulăm puncte în clasament și să mai urcăm. Suntem mai relaxați, pentru că am scăpat de grijile retrogradării. Sper să nu fim însă prea relaxați, dar nu cred că va fi cazul, datorită presiunii pozitive pe care o va exercita publicul asupra noastră, care ne va determina să dăm tot ce avem mai bun din noi. UTA are, într-adevăr, mai mare nevoie de victorie și sperăm să transmitem presiunea pe umerii lor, să îi obligăm să comită greșeli, să îi surprindem, să îi taxăm și să îi învingem. Aceste meciuri sunt foarte frumoase, iar noi ne-am dori să jucăm și la anul contra lor”, a afirmat Brîndescu.

Sorin Brîndescu a avut cuvinte de laudă la adresa lotului UTA-ei, deși admite că a fost surprins de decizia clubului arădean, de a renunța la Cristian Andor, un jucător de bază, marcator în duelul cu Politehnica din tur, de pe „Motorul”.

„M-a surprins decizia lor de a renunța la Andor. Nu știu amănunte, a luat cartonaș roșu atunci, poate au mai fost și unele probleme de indisciplină, chiar nu cunosc intimitățile echipei lor. Dar mai au în continuare jucători foarte, foarte buni. Unul dintre ei e Adrian Petre, golgheterul lor, un jucător născut în 1998. Să marchezi atâtea goluri, la această vârstă, în Liga a II-a, spune ceva. Au și alți jucători buni de atac, pe Curtuiuș, Strătilă, jucători cu mare experiență, care pot face diferența”, a comentat Brîndescu.

Partida Politehnica Timișoara – UTA, din cadrul etapei a 35-a a ligii secunde, va avea loc duminică, de la ora 19:00, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

UVT Agroland își conturează lotul pentru A1! Andrea Lakovic, încă un an pe Bega

Andrea Lakovic (nr. 8) va evolua și în Divizia A1 pentru UVT Agroland (Foto: Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto)

UVT Agroland începe să își formeze lotul pentru viitorul sezon, în care va evolua în Divizia A1. Proaspăta promovată în elită a anunțat, în această seară, prelungirea înțelegerii cu centrul Andrea Lakovic. Muntenegreanca s-a înțeles, în această săptămână, cu conducerea clubului timișorean pentru un contract pe sezonul 2017/2018.

Jucătoarea în vârstă de 28 de ani, originară din localitatea muntenegreană Bar, spune că nu s-a lăsat greu convinsă pentru a continua încă un an la Timișoara.

„Perioada petrecută la Timișoara m-a ajutat să iau ușor decizia de a-mi prelungi înțelegerea pentru încă un sezon. Prima ligă este o provocare pe care o accept cu mult entuziasm și aștept să văd ce putem realiza împreună, ca echipă. Să lucrez cu antrenorul Bogdan Paul a fost o plăcere, să stau cu aceste fete și să joc alături de ele a fost extraordinar. Pot spune că abia aștept luna august, pentru a mă întoarce la Timișoara”, a declarat Andrea Lakovic, pentru site-ul oficial al grupării timișorene.

Muntenegreanca a fost unica stranieră din lotul pregătit de Bogdan Paul în sezonul care a readus voleiul feminin timișorean pe prima scenă după 12 ani. Andrea Lakovic se află în circuitul echipei naționale de senioare a țării sale încă din 2007. A cucerit de două ori „eventul” în Muntenegru, cu formația Luka Bar, iar în voleiul european a mai evoluat la TSV Powercats Dudingen (2012-2015) și USC Munster, în Germania (2015-2016), alături de care s-a clasat pe a treia treaptă a podiumului din Bundesliga. Între 2008 și 2012, a evoluat peste ocean, în Campionatul Universitar NCAA, pentru Florida International University, instituție la care și-a și finalizat studiile, fiind licențiată în Psihologie Generală.

Dintre senioarele care au pus umărul la promovarea în Divizia A1 a clubului UVT Agroland vor mai continua cu siguranță, în sezonul viitor, și Diana Balintoni, Daniela Lupescu, Daria Popa-Calotă și Mihaela Ozun, care în vara anului trecut semnaseră un contract pe două sezoane cu gruparea de pe Bega.

În ceea ce o privește pe Andrea Lakovic, ea s-a prezentat, zilele trecute, la reunirea naționalei de senioare a statului Muntenegru. Selecționata condusă de Dragan Nesic a început pregătirile pentru prelimininariile Campionatului Mondial din 2018 și Liga Europeană.

Un timișorean pe „acoperișul lumii”! Horia Colibășanu a urcat cu succes pe Everest

Horia Colibășanu, în această dimineață, pe vârful Everest! Timișoreanul, autorul unei performanțe unice în alpinismul românesc

Premieră pentru alpinismul românesc! Sportivul timișorean Horia Colibășanu a urcat, în această dimineață, pe vârful Everest (8.848m), cel mai înalt al planetei, fără oxigen suplimentar și fără ajutorul unei echipe de șerpași. Expediția pe „acoperișul lumii” e un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, în care Horia Colibășanu are calitate de membru.

Timișoreanul a anunțat că este bine, imediat ce a ajuns în vârf: „A fost oribil de greu, foarte foarte frig. Am reuşit. Sunt bine, fac pozele de pe vârf şi cobor. De partea cealaltă a vârfului se văd expediţiile care urcă pe ruta sudică”, a transmis Horia Colibășanu, din cel mai înalt punct de pe Terra.

Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima tabără a lui Horia fiind la 8.300 m, notează site-ul oficial al aplinistului timișorean, horiacolibasanu.com. A urcat în paralel cu șerpașii, care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre vârf a avut două motive: să evite îmbulzeala ca să își reducă timpul de expunere la mare înălțime, să își dea timp în caz de vreme nefavorabilă să încerce ascensiunea de mai multe ori.

Pentru Horia Colibășanu urmează o etapă extrem de importantă a expediției, coborârea la o altitudine mai mică de 8.000 de metri, pentru o binemeritată și necesară odihnă.

Alpinistului clubului CS Alternative Timișoara a reușit astăzi cea mai importantă performanță din istoria alpinismului românesc. Succesul lui Horia Colibășanu pe K2 (8.611 m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, fusese considerată până acum cea mai mare performanță individuală a unui alpinist român.

Mesajul afișat de suporterii din Peluza Sud la meciul Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași. În traducere: „Nu e un astronaut, nu e un scafandru”. Mesajul galeriei poliste e o parafrazare a cuvintelor lui Inaki Ochoa de Olza, fostul partener al lui Horia Colibășanu, decedat în 2008, în timpul expediției pe vârful Annapurna din Nepal: „Dacă folosești oxigen, nu ești alpinist, ești mai degrabă astronaut sau scafandru”.

Horia Colibășanu și-a propus să urce pe toate cele 14 vârfuri cu o înălțime de peste 8.000 de metri, iar Everest e cel de-al optulea din palmaresul sportiv al timișoreanului. Alpinistul bănățean a avut, în trecut, expediții de succes pe vârfurile K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m).

Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția “Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

Timișoreanca Sabina Foișor, campioană națională la șah în SUA

Timișoreanca Sabina Foișor a devenit campioană a Statelor Unite, reușind 8 puncte din 11 posibile

Marea maestră Sabina-Francesca Foișor a câștigat titlul de campioană națională a Statelor Unite la șah, la St. Louis (Missouri), cu un total de 8 puncte din 11 posibile. O performanță cu atât mai prețioasă pentru tânăra șahistă, cu cât ea vine la mai puțin de trei luni de la dispariția tragică a mamei sale, marea maestră Cristina Foișor, care a decedat la 22 ianuarie, la vârsta de numai 49 de ani.

În clasamentul final al competiției din SUA, Sabina Foișor a fost urmată la un punct de Nazi Paikidze cu 7 puncte și Irina Krush, cu 6,5 puncte.

La începutul lunii martie, Sabina Foișor a participat la Campionatul Mondial de șah de la Teheran, unde a pierdut în primul tur, chiar la jucătoarea care avea să câștige titlul suprem, Tan Zhongyi, din China.

Mama noii campioane a Statelor Unite, Cristina Foișor, a trecut în neființă la începutul acestui an

Născută la 30 august 1989 la Timișoara, Sabina Foișor s-a stabilit în SUA, unde joacă pentru echipa națională a acestei țări. Ea provine dintr-o familie dedicată în întregime „sportului minții”. Tatăl Sabinei este antrenorul Ovidiu Foișor, care a coordonat lotul național feminin al României, în perioada 2000-2006. Are o soră, maestra FIDE Mihaela-Veronica Foișor, născută în anul 1994, care acum studiază la Liverpool, în Marea Britanie.

Lumea șahului a pierdut, la începutul acestui an, cel mai galonat membru al familiei Foișor. La 22 ianuarie s-a stins din viață Cristina Foișor, la vârsta de doar 49 de ani. Născută la 7 iunie 1967, la Petroșani, a obținut în carieră cinci titluri naționale la senioare și trei la junioare individual, alături de nenumărate medalii pe echipe. Din 1988, a participat la 14 Olimpiade (absentă doar în 2008), jucând numai pe mesele 1 sau 2. A cucerit o medalie de aur și două de argint în Cupa Campionilor Europeni cu echipa AEM-ului și a avut cele mai multe calificări la Campionatul Mondial feminin.

Șahul timișorean iese la rampă cu un nou club! CS Universitatea de Vest are, de astăzi, un campion național

Marele maestru Andrei Istrățescu a cucerit astăzi titlul de campion național de șah al României, în finala Campionatului Național individual, de la Călimănești (județul Vâlcea). Legitimat la CS Universitatea de Vest Timișoara, Istrățescu a totalizat 7,5 puncte, după 9 runde.

Astăzi, în ultima rundă a întrecerii din Călimănești, Andrei Istrățescu a remizat cu Mircea Pârligras (AEM Timișoara), deținătorul trofeului, și și-a asigurat prima poziție.

Șahul timișorean a repurtat un nou succes de răsunet în întrecerea masculină individuală, aducând un titlul de campion prin cel mai nou club de pe harta sportivă a orașului. CS Universitatea de Vest Timișoara s-a fondat în urmă cu doi ani, iar printre disciplinele în care și-a propus să performeze se numără și „sportul minții”.

La „naționalele” individuale de la Călimănești, podiumul a fost ocupat în totalitate de sportivi de la cluburile timișorene:

1. Andrei Istrățescu (CSU UVT) 7,5p.
2. Constantin Lupulescu (AEM Luxten) 7,0p.
3. Marius Manolache (Medicina) 6,5p.

Tot astăzi, la Călimănești, s-a încheiat și Campionatul Național Individual feminin, însă șahistele cluburilor timișorene s-au clasat în afara podiumului. Campioană națională a redevenit Corina Peptan (CSM București), fostă componentă a cluburilor Electromotor Timișoara și AEM Timișoara. Două sportive ale clubului Medicina Timișoara s-au clasat în imediata apropiere a podiumului: Elena-Luminița Cosma (locul 4) și Angela Dragomirescu (locul 5).

Trei jucătoare de la UVT Agroland își încep aventura la Campionatul European U18

Naționala de volei U18 a României se află la Arnhem, în Olanda, pentru faza finală a Campionatului European. Din lotul deplasat de antrenorul Istvan Bokor pentru această competiție fac parte și trei jucătoare de la UVT Agroland Timișoara. Două dintre ele sunt componente de bază ale acestei naționale, căpitanul Bianca Pașca și Adelina Ungureanu. Față de campania de calificare, de la Ploiești, selecționerul a decis să o păstreze în lot și pe Florina Murariu, una dintre cele mai tinere jucătoare din echipă.

După calificarea istorică la turneul final continental, de la începutul acestui an. reprezentativa U18 a României și-a propus un nou obiectiv îndrăzneț: clasarea în primele șase echipe la Campionatul European, performanță care oferă biletele la Campionatul Mondial din vară.

„Suntem foarte pregătite și nerăbdătoare să ajungem în Olanda și să înceapă meciurile. E normal să apară o anumită stare de oboseală, dar e important să trecem peste acest moment și să nu ne batem joc de munca pe care am depus-o până acum. Vor fi niște meciuri foarte utile pentru noi și vom da tot ce avem mai bun pentru a le câștiga. Nu am stat degeaba vreme de două luni și ne dorim să se vadă în teren munca depusă”, a declarat căpitanul României, Bianca Pașca.

Jucătoarea clubului timișorean UVT Agroland spune că întreaga echipă e setată pentru îndeplinirea obiectivului din acest turneu final. „De două luni încoace doar despre asta vorbim, deoarece ar fi un moment istoric pentru România. Noi ne dorim, de asemenea, foarte mult să avem prestații bune, să ne mobilizăm și să ajungem printre primele șase”, a mai spus Pașca, sportiva de la UVT Agroland având un rol important în reprezentativa U18: „Din postura de căpitan, trebuie să fii mereu la mijloc, să îți susții moral colegele, să ajuți pe toată lumea, să fii lângă fete în fiecare moment. Dacă apar probleme, tu trebuie să încerci le rezolvi, pentru ca grupul să rămână unit. La fel și în sală, la meciuri, când moralul e foarte scăzut, mereu trebuie să tragi cel mai tare pentru a redresa echipa”.

Adelina Ungureanu s-a evidențiat în meciurile din turneul de calificare de la Ploiești, dar spune că acest lucru s-a datorat ajutorului primit din partea colegelor sale, în special din partea Biancăi Pașca, alături de care evoluează și la echipa de club.

„Am fost o jucătoare remarcată, dar acest lucru se datorează însă colegelor, care m-au ajutat foarte mult. Faptul că Bianca va fi cea care îmi va oferi pasele e un lucru foarte bun pentru mine și pentru echipă. E prietena mea de foarte multă vreme, ne înțelegem bine în teren, ne simțim una pe alta la pase, la atac, iar acest lucru se va vedea în meciuri”, a declarat Ungureanu.

Sportiva de la UVT Agroland vorbește și despre secretul reușitei acestei reprezentative. „Din punctul meu de vedere, s-au îmbunătățit relațiile dintre noi, iar acesta este un lucru foarte important. Ne înțelegem mult mai bine între noi, ne ajutăm între noi în orice problemă, iar acest lucru se vede și în jocuri. S-a observat o diferență foarte mare între antrenamentele din cantonamentele precedente și cele de acum. E un lucru foarte bun, care cu siguranță ne ajută să jucăm mult mai bine decât acum”, a conchis Ungureanu.

Mezina echipei de senioare de la UVT Agroland, Florina Murariu, a fost păstrată în lotul pentru turneul final și spune că a reușit să se adapteze rapid la lot, fiind ajutată și de colegele mai experimentate de la club, Ungureanu și Pașca.

„Bineînțeles că acest lucru înseamnă un pas mare pentru mine. În viitor îmi propun să ajung și la naționala de senioare, iar dacă se poate, mult mai departe de atât. A fost foarte important să le am alături pe Bianca și Adelina, deoarece în cele mai multe momente când eram cu moralul la pământ, ele au fost singurele care m-au ajutat și am mare încredere în ele”, a declarat tânăra jucătoare a clubului timișorean.

România debutează astăzi la Campionatul European, împotriva Serbiei. Meciul începe la ora 18:30 și va putea fi urmărit online pe laola1.tv. În grupa tricolorelor se mai regăsesc Polonia, Grecia, Belarus și Slovenia. Din cealaltă serie fac parte Turcia, Germania, Olanda, Bulgaria, Rusia și Italia.

VIDEO | Amintiri alb-violete de sub Tâmpa; FC Brașov – Politehnica, de-a lungul istoriei

Duelul dintre echipele-fanion ale Brașovului și Timișoarei au fost, de-a lungul anilor, adevărate „clasice” ale Diviziei A. Vreme de 29 de sezoane au evoluat împreună pe prima scenă „stegarii” și „studenții”, două tabere între care nu au existat rivalități. Ba mai mult, o serie de jucători importanți din istoria Politehnicii au sosit pe Bega tocmai de la galben-negri, cei mai importanți fiind Stelian Anghel și Gică Șerbănoiu, ambii trecuți în neființă. În perioada 1958-2010, vechea Politehnica a vizitat orașul de sub Tâmpa de 29 de ori pe prima scenă, partide în care gazdele și-au luat partea leului.

Vechea Politehnica nu a avut niciodată de partea sa statistica în duelurile de la Brașov. „Stegarii” au câștigat de 17 ori, alb-violeții s-au impus în 4 rânduri, iar alte 6 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul general al meciurilor de sub Tâmpa e, de asemenea, favorabil brașovenilor: 46-19.

Și totuși, primul meci susținut de „studenți” pe terenul echipei care avea să devină portdrapelul fotbalului brașovean s-a încheiat cu victoria vizitatorilor. La 3 iulie 1958, Știința Timișoara a câștigat cu 1-0 restanța de pe terenul echipei Steagul Roșu Orașul Stalin (n.r. denumirea Brașovului din perioada 1950-1960), formație nou-promovată în acea stagiune. Unicul gol al întâlnirii a fost reușit de Lereter, în minutul 67. Interesant de precizat, peste trei zile, Știința avea să cucerească în premieră Cupa României, după o victorie tot cu 1-0, la București, cu Progresul.

Să dăm citire formațiilor ce s-au înfruntat în Orașul Stalin în urmă cu aproape 59 de ani:

Steagul Roșu: Ghiță – Bîrsan, Zaharia, Percea – Hidișan, Aron – Hașoti, Campo, David, Szigeti, V. Florea.
Știința: Enăchescu – Zbîrcea, Codreanu, Florescu – Cojereanu, Zaharia – Gîrleanu, Cădariu, Lereter, Mazăre, Filip.

A urmat apoi o perioadă de secetă pentru timișoreni în deplasările de la Brașov. Gazdele au cedat cu greutate puncte în duelurile cu „studenții” și au reușit chiar o serie de opt succese consecutive în partidele de acasă, în perioada 1966-1984. Cea mai drastică înfrângere a Politehnicii sub Tâmpa s-a consemnat la 14 iunie 1983, atunci când FCM-ul local s-a impus cu 4-0. Batacliu a reușit o „dublă”, în minutele 41 și 58, pentru „stegari” mai punctând Ștefan (min. 48) și Văidean (min. 70). De altfel, Poli a și retrogradat la finalul acelui sezon, închizând astfel cel mai de succes capitol din istoria sa: 10 sezoane neîntrerupte pe prima scenă, o Cupă a României și trei participări europene.

După victoria din 1958, Politehnica nu avea să mai simtă gustul succesului în campionat, la Brașov, decât după revoluție, culmea, tot într-un sezon care avea să o ducă, în cele din urmă, în „B”. La 2 aprilie 1994, Poli s-a impus cu 3-1 în fieful „stegarilor”. Ex-polistul Săvoiu a deschis scorul pentru gazde, în minutul 5, însă alb-violeții au întors soarta meciului prin reușitele lui Strizu (min. 21), Contescu (min. 74) și Kovacs (min. 89). S-au aflat față în față formațiile:

FC Brașov: Ene – Șt. Nagy (67, Andone) – Balint, Purdea, Mureșan – R. Nagy, Bârbora, Gall, Ivan – Brașoveanu (46, Pătru), Săvoiu.
Politehnica: Almășan – Cioroianu – Contra, Bătrânu, Macavei, Varga – Marcă (65, Em. Marian), Manole, Vlaicu, Contescu (84, Kovacs) – Strizu

Doi ani mai târziu, la 10 august 1996, rolurile s-au inversat. Brașovul avea să câștige cu 3-1, avându-l în atac pe ex-polistul Strizu, autor a două goluri, în minutele 12 și 26. De partea cealaltă, în atacul lui Poli a evoluat fostul „stegar” Adrian Săvoiu, revenit între timp la formația de pe Bega. Să vedem însă și rezumatul acestei partide, din etapa a 2-a a sezonului 1996/1997, la finele căruia ambele combatante aveau să ia calea eșalonului secund:

FC Brașov: Ungurianu – Balint, L. Csik, Cheregi, I. Drăgan – Manole, Erdei, Fulga (90, Gongolea), Hrib (65, Ghindaru) – Strizu (cpt.), Ciornei (48, Szilagy)
Politehnica: Almășan – R. Ivan, Pelici (46, Trandu), Velcea, Stoicov – Fl. Călin, I. Rotariu, Vlaicu (cpt.), Kovacs – Gușatu, Săvoiu

În deceniul trecut, Poli a reușit să-și mai îndrepte întrucâtva palmaresul nefavorabil din meciurile de la Brașov. La 1 noiembrie 2003, cu Basarab Panduru la timonă, alb-violeții au obținut cel mai clar succes de sub Tâmpa, 3-0, prin reușitele lui Poenaru (min. 11), Prodan (min. 57) și Bălace (min. 70). Tot Poli avea să plece cu toate punctele și de la următoarea întâlnire, cea din 9 aprilie 2005, când golul lui Gigel Coman, din minutul 26, a fost suficient pentru victoria elevilor lui Cosmin Olăroiu.

Ultima deplasare a vechii Poli sub Tâmpa, într-un joc de campionat, s-a încheiat nedecis. La 31 octombrie 2010, FC Brașov și Poli Timișoara au remizat, 0-0, într-un joc sărac în ocazii de poartă. Iată însă formațiile, la acest ultim duel din campionat pe Stadionul Tineretului:

FC Brașov: Mincă – Rusu, Bălașa, Oros, Cr. Ionescu – Bădoi (86, L. Dumitru), Ilyes, Cristescu, Năstăsie (62, Nuno Viveiros) – Hadnagy, Dedu (69, V. Badea)
Politehnica: Pantilimon – Luchin, Scutaru, Cisovski, Sepsi – Helder, Tameș, Alexa – Zicu, Magera, Axente

FC Brașov – Politehnica Timișoara, de-a lungul anilor*
(* am luat în evidență doar jocurile din campionat)

3 iulie 1958 Steagul Roșu Orașul Stalin – Știința Timișoara 0-1 (Lereter 67)
25 aprilie 1959 Steagul Roșu Orașul Stalin – Știința Timișoara 2-0 (David 20, Fusulan 78)
36 noiembrie 1960 Steagul Roșu Brașov – Știința Timișoara 3-0 (Meszaros 13, 50, Fusulan 30)
15 aprilie 1962 Steagul Roșu Brașov – Știința Timișoara 1-1 (David 65 – Georgescu 38)
24 martie 1963 Steagul Roșu Brașov – Știința Timișoara 3-1 (Necula 22, 61, Haidu – Mițaru 57)
29 martie 1964 Steagul Roșu Brașov – Știința Timișoara 0-0
20 martie 1966 Steagul Roșu Brașov – Poli Timișoara 3-0
15 martie 1967 Steagul Roșu Brașov – Poli Timișoara 2-1
19 mai 1974 Steagul Roșu Brașov – Poli Timișoara 2-1 (Șerbănoiu 34, Cadar 62 – Bojin 20)
17 noiembrie 1974 Steagul Roșu Brașov – Poli Timișoara 3-1 (Ghergheli 18, 37, Papuc 80 – Giuchici 63)
28 martie 1981 FCM Brașov – Poli Timișoara 2-0 (Marinescu 40, Chioreanu 75)
7 aprilie 1982 FCM Brașov – Poli Timișoara 3-1 (Boriceanu 43, Șulea 73, 80 – Nedelcu 84)
14 iunie 1983 FCM Brașov – Poli Timișoara 4-0 (Batacliu 41, 58, Ștefan 48, Văidean 70)
26 septembrie 1984 FCM Brașov – Poli Timișoara 1-0 (Mandoca 30)
31 mai 1985 FCM Brașov – Poli Timișoara 2-2 (Șerbănică 23, Cramer 58 – Rotariu 63, 65)
31 octombrie 1987 FCM Brașov – Poli Timișoara 2-0 (Barbu 33, Avădanei 82)
3 decembrie 1989 FCM Brașov – Poli Timișoara 0-0
12 iunie 1991 FC Brașov – Poli Timișoara 4-1
14 iunie 1992 FC Brașov – Poli Timișoara 0-0
25 septembrie 1992 FC Brașov – Poli Timișoara 0-0
2 aprilie 1994 FC Brașov – Poli Timișoara 1-3 (Săvoiu 5 – Strizu 21, Contescu 74, Kovacs 89)
8 noiembrie 1995 FC Brașov – Poli Timișoara 1-1 (Hrib 24 – Băban 55)
10 august 1996 FC Brașov – Poli Timișoara 3-1 (Strizu 12, 26, Szilagy 81 – Rotariu 68)
7 mai 2003 FC Brașov – Poli Timișoara 2-0 (N. Constantin 18, Bodea 53)
1 noiembrie 2003 FC Brașov – Poli Timișoara 0-3 (Poenaru 11, Prodan 57, Bălace 70)
9 aprilie 2005 FC Brașov – Poli Timișoara 0-1 (Coman 26)
10 iunie 2009 FC Brașov – Poli Timișoara 1-0 (Hadnagy 89)
13 decembrie 2009 FC Brașov – Poli Timișoara 1-0 (Diogo 67)
31 octombrie 2010 FC Brașov – Poli Timișoara 0-0

Duelul de ligă secundă dintre FC Brașov și Politehnica Timișoara va avea loc mâine, de la ora 19:00, pe Stadionul „Silviu Ploieșteanu” (Tineretului) și va fi transmis de Digi Sport și Dolce Sport.

Răzvan Gorovei, nerăbdător să joace în fața galeriei alb-violete: „Nici în Liga I nu vezi așa ceva”

Compartimentul ofensiv al divizionarei secunde Politehnica Timișoara a primit, de curând, o nouă întărire. Răzvan Gorovei, jucător de talie ridicată, dar și de sclipire tehnică, vine tocmai din Iași să aducă un plus de creativitate și eficiență jocului de atac al formației pregătite de Sorin Brîndescu. Mijlocașul ofensiv în vârstă de 22 de ani a ajuns la o înțelegere cu alb-violeții în primă fază până la finalul actualului sezon, însă colaborarea se poate prelungi în vară.

Răzvan Gorovei a bifat aproape o jumătate de oră în amicalul susținut astăzi de Politehnica, în compania formației de Liga a III-a CSM Lugoj. „A fost un test bun pentru noi, înainte de începerea campionatului, pentru a pune la punct toate aspectele jocului. Și mâine mai avem un test, deci putem lucra în continuare la unele lucruri. Trebuie să reușim să tragem o linie până la începutul campionatului. Nimeni nu are postul asigurat, locul de titular trebuie câștigat. Cel mai important e însă să nu ne accidentăm în această perioadă”, a concluzionat Gorovei, aflat la primul amical jucat pentru Poli pe teren propriu.

Ieșeanul s-a alăturat Politehnicii la finalul primei săptămâni de pregătire. A efectuat cantonamentul de la Băile Herculane alături de alb-violeți, unde a convins staff-ul tehnic cu privire la calitățile sale. După aproape patru săptămâni alături de gruparea timișoreană, Gorovei și-a exprimat primele impresii despre noua sa echipă.

„Mă simt foarte bine la Poli. Și pe internet m-au întâmpinat mulți suporteri ai echipei, mi-au urat bun venit și le mulțumesc pe această cale pentru că mă sprijină. Sunt mulțumit, din toate punctele de vedere, de conducere, de staff, de colegi. Echipa chiar mi-a lăsat o impresie foarte bună, sunt jucători valoroși aici, care au caracter și sunt serioși. Asta contează cel mai mult, dacă avem seriozitate, ne putem îndeplini obiectivele pe care ni le-am propus”, a declarat Gorovei.

Noul jucător cu profil ofensiv al Politehnicii nu se află la prima experiență în ligile superioare. A debutat la o vârstă fragedă la prima echipă a CSMS Iași, iar apoi a pus umărul la promovarea actualei reprezentante a Craiovei în Liga I. După o altă experiență în „B”, la Săgeata Năvodari, a suferit o accidentare gravă, care l-a scos din circuit o perioadă îndelungată. Revenirea sa în fotbal s-a produs abia în toamna anului trecut, când a evoluat pentru Știința Miroslava, formație din eșalonul al treilea.

„E un nou început pentru mine, din toate punctele de vedere. După cum știți, o bună perioadă am lipsit din fotbal, am suferit o accidentare de care nici nu vreau să-mi mai amintesc. Sunt bucuros că domnul profesor (n.r. Sorin Brîndescu) îmi dă șansa să joc și mă ajută la revenirea mea în prim-planul fotbalului românesc. Poate la vară îmi voi prelungi contractul, nu se știe niciodată, dar acum îmi doresc să ajut echipa să ajungă acolo unde îi e locul după părerea mea, adică în prima ligă. E o echipă cu mulți suporteri, care sunt dornici să-și revadă echipa acolo sus”, spune Gorovei.

De altfel, atmosfera creată de suporterii alb-violeți e unul dintre motivele pentru care Răzvan Gorovei nu a stat prea mult pe gânduri atunci când i s-a propus să vină la Timișoara.

„Chiar sunt fascinat, e ceva ieșit din comun ca din ligile inferioare să îți susții echipa în acest mod. Nici în Liga I nu am văzut așa ceva. E ceva foarte, foarte frumos, îi apreciez și le mulțumesc pentru că sunt atât de aproape de echipă. M-am informat înainte să vin, am văzut atmosfera de aici, e foarte frumos. Am văzut și meciuri în care echipa a pierdut, iar suporterii continuau să cânte”, a mai afirmat ieșeanul.

Răzvan Gorovei poate evolua atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca atacant. Se remarcă printr-o tehnică foarte bună, ținând seama de înălțimea sa (1.86m). „Joc și mijlocaș ofensiv, dar și atacant lateral. Cel mai bine mă simt pe postul de mijlocaș ofensiv, unde cred eu că pot oferi randamentul maxim. Am viteză în joc, pot să scot destul de ușor adversarul din joc”, a mai spus Gorovei.

Născut la 18 mai 1994 la Iași, Răzvan Gorovei e cotat la 75.000 de euro în acest moment de către site-ul transfermarkt.de.

De la Timișoara la Friedrichshafen și înapoi (II): Stelian Moculescu: „Dacă mă trezesc, plec. Dacă nu, mă întorc acasă”

Stelian Moculescu a efectuat o scurtă vizită la Timișoara, în luna decembrie, cu ocazia Supercupei României de volei feminin organizată în orașul de pe Bega

E greu de spus care ar fi fost destinul lui Stelian Moculescu dacă ar fi adormit în acea dimineață de început de septembrie, în 1972, în satul olimpic din München. Echipa națională de volei a României se pregătea să revină la București, după ce a încheiat pe locul al cincilea la Jocurile Olimpice, în afara obiectivului trasat de Federație, care țintea la medalii. Astăzi, Stelian Moculescu, voleibalistul instruit de soții Koin în anii ’60 la Timișoara, e considerat cel mai de succes antrenor din istoria voleiului german și unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut vreodată România. Dacă în 1972 nu suna însă ceasul…

Povestea succesului lui Stelian Moculescu începe, așadar, la Jocurile Olimpice de la München. Nu pe podium, cu medalia la gât, așa cum probabil vă imaginați. Începe cu o deșteptare matinală, în zorii unei zile de septembrie, când timișoreanul pe atunci în vârstă de doar 22 de ani părăsește pe furiș blocul în care era cazată naționala de volei a României din satul olimpic. În România, a urcat rapid treptele performanței. A devenit campion de juniori cu Banatul Timișoara, a jucat acasă, pentru Politehnica, și a ajuns apoi la București, pentru a se lupta la titlu sub culorile Rapidului, pregătit de o altă legendă a voleiului de pe Bega, Aurel Drăgan. „Eu când am plecat aveam 22 de ani, și nu am prea avut șansa să cuceresc un titlu. În ultimul an înainte de plecare, pe când jucam la Rapid, am avut o echipă foarte bună, cu care am terminat pe locul 2. O echipă tânără, cu Aurel Drăgan antrenor, însă Dinamo avea o echipă extrem de puternică la vremea respectivă. Nu mai rețin la câte puncte diferență au câștigat, dar lupta a fost foarte strânsă, echipa noastră a jucat într-adevăr foarte bine. Iar Aurică Drăgan era un antrenor foarte bun”, își amintește Stelian Moculescu.

Una dintre ultimele fotografii ale lui Stelian Moculescu din presa românească. Peste doar câteva luni, timișoreanul avea să aleagă libertatea

Simțea însă că nu se poate dezvolta la adevărata valoare în socialism. Cu atât mai puțin, în cel românesc, care începuse să capete un iz de Phenian. Participarea alături de naționala de volei a României la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, reprezenta partea finală a unui plan mai vechi, pe care l-a ținut ascuns în sine chiar și față de familie.

„Eu nu am vorbit cu nimeni. Doar cu un prieten foarte bun discutasem, iar el știa ce intenții aveam. Bunicii mei și mama bănuiau ceva, dar eu nu le-am spus nimic, am zis să vedem ce se întâmplă. Dacă îmi iese, bine, dacă nu, mă întorc”, povestește Moculescu.

Naționala României încheiase pe locul 5 la München. Un asemenea rezultat ar reprezenta astăzi o minune pentru voleiul românesc. Atunci, în 1972, conducerea Federației îl vedea drept o neîmplinire, un eșec total, obiectivul fiind cucerirea unei medalii olimpice. Posibilele repercusiuni pe care aveau să le resimtă voleibaliștii români după aterizarea la București au înclinat decisiv balanța în gândul lui Stelian Moculescu. Era timpul să lase totul în urmă. Mama, bunicii, Timișoara, Bucureștiul, România…

„Eu am vrut să plec, dar știți cum e, eram tânăr, aveam 22 de ani, iar în gândul tău, astăzi pleci, mâine nu pleci. Realizam că e un drum fără întoarcere. Noi nu ne-am atins la München obiectivul, acela de a cuceri o medalie, terminasem pe locul 5, o prestație totuși bună în ochii mei. Însă pe vremea aceea altfel erau privite lucrurile și eram cu toții conștienți că, din cauza neîndeplinirii obiectivului, un an de zile nu vom mai avea parte de deplasări în străinătate”, și-a continuat povestea Stelian Moculescu.

În noaptea dinaintea întoarcerii lotului României la București s-a petrecut episodul care avea să îi schimbe viața. „În ultima noapte, până la 4 dimineață au stat cu toții la mine în cameră. La un moment dat, am zis «Gata, mă culc. Dacă mă trezesc, plec, dacă nu, mă întorc acasă». Eu m-am trezit, însă n-au fost punctuali nemții. Am stat de la ora 7 până la 7 și jumătate să îl aștept pe cel ce trebuia să mă preia cu mașina și nu știam cu ce vine. A fost o situație destul de neplăcută, despre care poate acum pot să râd. Dar la momentul acela, a fost neplăcut”, povestește Moculescu. Cel care l-a scos din satul olimpic și din orașul München a fost nimeni altul decât selecționerul reprezentativei de volei a Germaniei, Manfred Kindermann. Interesant e că următorul antrenor care avea să conducă Germania la o ediție a Jocurilor Olimpice a fost chiar Stelian Moculescu, în 2008, la Beijing.

Lotul României, în pregătiri pentru Jocurile Olimpice din 1972. De la stânga la dreapta: Mircea Codoi, Laurențiu Dumănoiu, Stelian Moculescu, Cornel Oros, Gabriel Udișteanu, Constantin Chițigoi, Romeo Enescu, William Schreiber – căpitanul echipei, Gyula Bartha, Cristian Ion, Marian Stamate, Viorel Bălaș.

Facem un salt de patru ani și ajungem în 1976 când, în cadrul unui turneu organizat în Italia, naționalele de volei ale României și Germaniei ajung față în față. O revedere stranie. La fel de stranie ca numele celor doi căpitani: William Schreiber și Stelian Moculescu.

„Ne-am reîntâlnit în 1976 la Roma. Într-adevăr, eu eram căpitanul Germaniei, iar în naționala României era căpitan Willy Schreiber. A fost prima revedere între noi după plecarea mea. Până la plecarea mea din apartament, din satul olimpic, știam povestea. Ce s-a întâmplat ulterior, mi-au povestit băieții. Și-au dat seama oamenii dimineață, la plecare, că nu mai sunt în delegație”, a mai spus Moculescu.

„Antrenorii au devenit o marfă, pe care o arunci ca pe o sticlă goală de bere”

În Germania, Stelian Moculescu a cunoscut consacrarea, atât ca jucător, cât mai ales ca antrenor

Spuneam în rândurile de mai sus că, în 1972, Federația Română de Volei nu concepea ratarea podiumului olimpic. Ajungem în 2017 și constatăm că s-au scurs 37 de ani de la ultima participare a naționalei masculine sub semnul celor cinci cercuri (Moscova, 1980 – medalie de bronz, cu timișorenii Dan Gârleanu și Marius Căta-Chițiga în componență).

Cum s-a ajuns la această situație? Cum a decăzut atât de mult România într-o disciplină în care juca, la un moment dat, de la egal la egal cu orice națiune de pe planetă? Ne răspunde tot Stelian Moculescu.

„Cauzele sunt multiple. În primul rând, conducerile cluburilor nu sunt profesioniste. Aduc antrenori, aruncă antrenori… antrenorii au devenit o marfă, pe care o arunci ca pe o sticlă goală de bere. Pentru ei nu contează nimic, se bagă peste antrenori, ei vor să câștige, cumpără sau dau afară jucători, ei fac, ei taie, ei spânzură. Nu există răbdare. În al doilea rând, prea puțini antrenori merg să studieze în străinătate, să vadă care e nivelul voleiului de înalt nivel. E o părere pe care mi-am exprimat-o de multe ori, dacă am fost noi vreodată ceva în voleiul mondial, nu înseamnă că mai suntem și acum. Voleiul s-a schimbat foarte mult. Iar în România, după căderea lui Ceaușescu, s-a schimbat modul în care te puteai purta cu oamenii. Nu mai erai soldat, ci om. Sunt lucruri importante… Dar faptul că nu sunt mulți antrenori bine pregătiți la nivel tehnico-tactic, juniorii nu se dezvoltă cum trebuie, iar dacă se dezvoltă, nu primesc șanse să joace. Sunt multe echipe care luptă pentru locurile 6-7 și sunt pline de străini. Să-mi fie cu iertare, dar pentru locul 7, n-am nevoie de străini, pot și cu români. Pentru a forma o echipă bună, e suficient să ai 2-3 străini de valoare, pe lângă care să crești români. Aici trebuie schimbată gândirea. Nu sunt adeptul unor restricții, în care să spui că ai voie doar 2, 3 sau 4 străini, trebuie să ai și tu o răspundere față de situația asta”, a declarat Moculescu, retras în primăvara anului trecut din antrenorat, după o carieră încărcată de trofee.

Prima parte a reportajului cu Stelian Moculescu poate fi citită AICI.