Un timișorean pe „acoperișul lumii”! Horia Colibășanu a urcat cu succes pe Everest

Horia Colibășanu, în această dimineață, pe vârful Everest! Timișoreanul, autorul unei performanțe unice în alpinismul românesc

Premieră pentru alpinismul românesc! Sportivul timișorean Horia Colibășanu a urcat, în această dimineață, pe vârful Everest (8.848m), cel mai înalt al planetei, fără oxigen suplimentar și fără ajutorul unei echipe de șerpași. Expediția pe „acoperișul lumii” e un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, în care Horia Colibășanu are calitate de membru.

Timișoreanul a anunțat că este bine, imediat ce a ajuns în vârf: „A fost oribil de greu, foarte foarte frig. Am reuşit. Sunt bine, fac pozele de pe vârf şi cobor. De partea cealaltă a vârfului se văd expediţiile care urcă pe ruta sudică”, a transmis Horia Colibășanu, din cel mai înalt punct de pe Terra.

Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima tabără a lui Horia fiind la 8.300 m, notează site-ul oficial al aplinistului timișorean, horiacolibasanu.com. A urcat în paralel cu șerpașii, care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre vârf a avut două motive: să evite îmbulzeala ca să își reducă timpul de expunere la mare înălțime, să își dea timp în caz de vreme nefavorabilă să încerce ascensiunea de mai multe ori.

Pentru Horia Colibășanu urmează o etapă extrem de importantă a expediției, coborârea la o altitudine mai mică de 8.000 de metri, pentru o binemeritată și necesară odihnă.

Alpinistului clubului CS Alternative Timișoara a reușit astăzi cea mai importantă performanță din istoria alpinismului românesc. Succesul lui Horia Colibășanu pe K2 (8.611 m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, fusese considerată până acum cea mai mare performanță individuală a unui alpinist român.

Mesajul afișat de suporterii din Peluza Sud la meciul Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași. În traducere: „Nu e un astronaut, nu e un scafandru”. Mesajul galeriei poliste e o parafrazare a cuvintelor lui Inaki Ochoa de Olza, fostul partener al lui Horia Colibășanu, decedat în 2008, în timpul expediției pe vârful Annapurna din Nepal: „Dacă folosești oxigen, nu ești alpinist, ești mai degrabă astronaut sau scafandru”.

Horia Colibășanu și-a propus să urce pe toate cele 14 vârfuri cu o înălțime de peste 8.000 de metri, iar Everest e cel de-al optulea din palmaresul sportiv al timișoreanului. Alpinistul bănățean a avut, în trecut, expediții de succes pe vârfurile K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m).

Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția “Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

Start în Turneul Municipal de Volei „Karbonn Mobiles”! Fetele de la Agroland vor juca împotriva băieților

12065681_1030334373655358_3732861502362199668_nChiar dacă în competițiile de seniori, Timișoara nu are deocamdată o reprezentare a voleiului la nivel înalt (Divizia A1), sportul cu mingea la fileu are numeroși adepți în orașul de pe Bega. De trei ani, capitala Banatului are un campionat municipal, cu echipe în principal de amatori, în care și-au făcut loc și foști jucători divizionari. Ediția a treia, care debutează chiar în această săptămână, marchează intrarea competiției într-o nouă etapă. Se anunță un sezon mai competitiv, mai sigur din punct de vedere financiar și mai… inedit, prin participarea unei echipe divizionare feminine, într-o competiție în care loturile sunt formate în mare parte din băieți.

Campionatul municipal de volei al Timișoarei aduce cu sine numeroase schimbări, am spune în bine. În primul rând, un sponsor puternic s-a alăturat turneului. E vorba despre Karbonn Mobiles, implicată la ACS Agroland, dar și în organizarea turneelor de volei pe plajă organizate în ultimele două veri la Timișoara.

„A fost o încercare mai mult la… plesneală, de a asocia turneul cu cineva. De fapt, el fusese asociat într-o anumită formă, în anii trecuți, cu Continental, de aceea se și numea Convoltim. Dar nu exista un beneficiu real pentru turneu, ci mai mult pentru echipa lor. Astfel că am făcut un comitet de organizare și am spus să încercăm să găsim un sponsor”, ne-a spus Andrei Simu, manager de echipă la CS Alternative, una dintre cele nouă participante din ediția a treia a campionatului municipal.

„M-a sunat Dan Jitaru, antrenorul echipei Agroland, care mi-a spus că sponsorul lor, Karbonn Mobiles, dorește să sponsorizeze turneul, dar cu condiția ca echipa lor de fete din A2 să fie înscrisă în campionat, în afara clasamentului. Până acum, regulamentul permitea doar două fete legitimate în A2, iar la băieți nu se admiteau jucători legitimați în A1 sau A2. Dar până la urmă, am spus să modificăm regulamentul. Și Agroland va conta în clasament, pentru că poate celelalte echipe n-ar fi avut aceeași motivație la un meci cu fetele dacă n-ar avea o miză. Așa, nici noi nu câștigam mare lucru și nici fetele nu-și atingeau scopul. Un caz asemănător, am avut și la CSS Bega, care s-a înscris prima, dar avea un junior, care e vârful generației, legitimat și în A2. Inițial, ne-am înțeles să joace, dar fără el. Dar cum am schimbat regulamentul pentru Agroland, i se va permite și lui să evolueze”, a explicat în continuare Andrei Simu.

Karbonn Mobiles contribuie cu 2.000 de euro pentru acest sezon, urmând a și da numele competiției, care din acest an devine „Turneul Municipal de Volei – Karbonn Mobiles”. „Așa am cerut, iar ei au fost de acord. Mi s-a părut că ar fi o sumă suficientă pentru turneu. Probabil vom da premii din acești bani. Înainte era și o taxă de înscriere, de 200 de lei pe echipă, la care am renunțat. Iar în ceea ce privește premiile, ni se pare firesc ca jucătorii să primească la final de sezon ceva”, ne-a precizat Andrei Simu.

Reprezentantul clubului CS Alternative e de părere că nivelul competiției va fi mai ridicat decât cel de anul trecut, odată cu apariția celor două grupări implicate în competițiile FR Volei, Agroland și CSS Bega.

„Cred că va fi un nivel mai ridicat decât anul trecut. Atunci, participau și două echipe din județ, una din Periam și alta din Lugoj. În plus, mai exista o echipă care s-a retras, Shaorma. În locul lor au venit Agroland, CSS Bega și Alternative Flying Steps, echipe care cred că sunt peste cele ce s-au retras”, ne-a mai spus Simu.

În noua ediție a întrecerii, regăsim o serie de foști voleibaliști divizionari (unii chiar cu meciuri în elită). Un exemplu e chiar Dan Jitaru, care e legitimat la echipa Timișoara. Interesant e că joi, în prima etapă a campionatului, el își va înfrunta chiar propriile eleve de la Agroland. În ceea ce privește clubul CS Alternative, îi regăsim pe Claudiu Avrămoiu și Ovidiu Lețcan, foști colegi, cu ani în urmă, la Universitatea Timișoara, în Divizia A2.

Primele două meciuri ale campionatului se vor disputa în această seară. Iată programul primei runde:

Astăzi
CSS Bega Timișoara – UMF Timișoara (ora 20, sala „Mircea Albu”, Circumvalațiunii)
Continental – Alternative Flying Steps (ora 21, sala Școlii Generale nr. 30 )

Joi
Timișoara vs. ACS Agroland (ora 20.30, Sala Colegiului Tehnic Electrotimiș )
CS Alternative – UMFT Sport (ora 21.30, Sala Colegiului Tehnic Regele Ferdinand I )
Poli Timișoara stă.

În primele două ediții, s-au impus echipele Timișoara (2013/2014) și UMF Timișoara (2014/2015).