Final de drum în alb-violet pentru Dănuț Bilia

După aproape trei ani și jumătate, drumurile Politehnicii Timișoara și ale lui Dănuț Bilia se despart. Clubul alb-violet a reziliat astăzi, pe cale amiabilă, contractul cu fundașul în vârstă de 33 de ani. Bilia era veteranul lotului din această primă jumătate de sezon și unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei. Aventura lui Dănuț […]

Cosmin Petruescu, după a treia înfrângere consecutivă: „Trebuie să ne revanșăm etapa viitoare, altfel se îngroașă gluma!”

Politehnica Timișoara a suferit al treilea eșec la rând, 1-2, în această seară, pe teren propriu, cu Sportul Snagov. După o deschidere rapidă de scor, alb-violeții au fost „întorși” în decurs de 15 minute de redutabila echipă formată de Laszlo Balint la Snagov, iar „gluma se îngroașă” pentru timișoreni, după cum a remarcat, la final, […]

N-au reușit „remontada” în repriza a doua: Politehnica Timișoara – UTA 1-3

Derby trist pe stadionul „Dan Păltinișanu”, umbrit de dispariția tragică a doi ultrași arădeni într-un teribil accident rutier petrecut joi seară. Derby trist și în suflarea alb-violetă, acolo unde cei din teren nu au reușit să se ridice la înălțimea unui asfel de duel, așteptat în vestul țării încă de la stabilirea țintarului acestui sezon. […]

Dănuț Bilia, căpitan și marcator anul trecut contra UTA-ei: „E ceva de nedescris”

Politehnica Timișoara primește sâmbătă replica marii rivale UTA, în cel mai așteptat meci al toamnei pentru fotbalul din vestul țării. Jucătorii alb-violeților numără și ei, alături de suporteri, orele rămase până la fluierul de start al întâlnirii. Pentru fundașul Dănuț Bilia, întâlnirile cu alb-roșii de pe Mureș au întotdeauna o conotație specială. Născut la Timișoara, […]

Cosmin Petruescu, după înfrângerea cu Ripensia: „Trebuie să fim realiști, să avem demnitate și să învățăm din acest eșec”

Politehnica Timișoara a fost învinsă cu 1-0, în meciul considerat pe teren propriu, de concitadina Ripensia Timișoara. Antrenorul Cosmin Petruescu regretă că seria pozitivă pe care echipa o traversa în campionat s-a oprit odată cu acest derby local. „Din punctul meu de vedere, este o înfrângere dureroasă, venită după o serie de rezultate pozitive. Ne […]

S-a întrerupt seria pozitivă: Politehnica Timișoara – Ripensia Timișoara 0-1

Politehnica Timișoara a pierdut derby-ul local cu Ripensia, considerat pe teren propriu. Roș-galbenii s-au impus cu 1-0, printr-un gol înscris de Popovici, în prima repriză. Un derby anost pe alocuri, fără un număr foarte mare de ocazii la cele două porți, dar care a demonstrat încă o dată caracterul imprevizibil al acestui gen de meciuri. […]