Victorie cu bagajele la ușă: CSU Poli – U Cluj 39-27

DSCF0106 (Small)
CSU Poli s-a impus fără emoții în fața Universității Cluj, la ultimul joc pe teren propriu din actualul sezon. Gruparea alb-violetă a susținut astfel ultima reprezentație în actuala formulă în fața propriilor suporteri, bagajele fiind deja pregătite la ieșirea din sala „Constantin Jude” pentru cea mai mare parte a lotului.

Atmosferă tristă la ultimul joc pe teren propriu al lui CSU Poli din acest sezon. Parcursul modest și în această ediție, precum și perspectiva deloc roză dată de plecările deja bătute în cuie ale lui Fenici și Grasu, n-au strâns nici 200 de fani în sala „Constantin Jude”, cam atât cât reușesc să atragă și cele două secund-divizonare feminine. De fapt, întregul vestiar alb-violet e pe un butoi cu pulbere, în condițiile în care 13 jucători se află la final de contract cu Politehnica, iar conducerea a reușit să-i irite în această primăvară pe handbaliști prin tăieri masive de salarii.

Sub aceste auspicii s-au întâlnit astăzi CSU Poli și Universitatea Cluj, formația de sub Feleac obișnuindu-se de mult cu spectrul retrogradării. Chiar și așa, „Șepcile roșii” au început mai bine, profitând de abordarea relaxată a alb-violeților. După ce au fost conduşi şi la două goluri (4-6), timișorenii au apăsat pedala de accelerație și s-au distanțat văzând cu ochii pe tabelă. La pauză s-a înregistrat 21-11 în favoarea alb-violeților, ceea ce anunța o repriză secundă fără istoric.

Gligore Czari a avut ocazia să ruleze întreg efectivul în partea secundă, CSU Poli ajungând în final la nu mai puțin de 12 marcatori. Practic, dintre jucătorii de câmp utilizați, doar pivotul Ioan Tcaciuc nu s-a înscris pe lista marcatorilor, el bifând minute doar pe faza de apărare. De remarcat și prestația încurajatoare a tânărului portar Răzvan Vâlceanu, care rezistă pentru prima oară între buturi de la un capăt la altul al meciului.

Suprinzător, cel mai bun marcator al timișorenilor a fost Andrei Lela, cu 9 goluri, urmat de golgheterul Ligii Naționale, Andrei Grasu, cu 8. Au mai înscris S. Ignat – 4, Szentpeteri – 4, Mrakic – 3, Arseni – 3, Spahic – 3, M. Ignat – 2, Timofte – 1, Cristescu – 1, Fenici – 1, Czari – 1. de partea cealaltă au punctat Irimiaș – 7, Hossu – 6, Fazekas – 6, Santeiu – 6 și Petruș – 3.

„E o victorie, două puncte importante, rămânem astfel în grafic pentru realizarea celor 12 puncte în acest retur. Mergem cu încredere la Constanța, unde cred că putem smulge măcar un punct”, a declarat antrenorul secund al lui CSU Poli, Dan Dumitru.

BC Timișoara a început cu dreptul turneul final U23

539539_392642637498831_1591922315_n
BC Timișoara a obținut un prim succes în turneul final al campionatului de tineret, găzduit în aceste zile în sala „Constantin Jude”. „Leii din Banat” au învins cu 69-50 pe CSU Sibiu, după un joc cu răsturnări spectaculoase de scor.

Tinerii „lei” pregătiți de Cristian Bota au început cu o victorie turneul final U23, găzduit pe teren propriu. După un joc cu fluctuații de ambele părți, BC Timișoara a învins CSU Sibiu la o diferență finală de 19 puncte, ardelenii nereușind să înscrie decât 13 puncte în sferturile 3 și 4.

Meciul a început sub semnul echilibrului, gazdele având un avans de un coș la finele primului sfert, 19-17. Până la pauza mare, alb-violeții au înregistrat o cădere inexplicabilă, cu doar 5 puncte marcate în 10 minute, rămânând mult în urma sibienilor la pauza mare: 24-37. Jumătatea a doua  a meciului a fost însă la discreția timișorenilor, care au apăsat pedala de accelerație și și-au depășit în viteză adversarul. Sibiul a început să marcheze din ce în ce mai greu, astfel că BC Timișoara s-a regăsit în avantaj la finele sfertului 3, 43-41, distanțându-se apoi decisiv în ultimele 10 minute, scor final 69-50.

George Toth a fost MVP-ul partidei, pivotul timișorean izbutind 29 de puncte și 17 recuperări. Pe lista marcatorilor s-au mai regăsit Zoran Milencovici – 15 puncte, Georgian Păun – 10, Adrian Tamaș – 5, Raul Covaciu – 4, Vlad Szekely – 2, Cătălin Sabău – 2, Vasile Stan – 2. De partea cealaltă, Norbert Pascu a pus pe tabelă 17 puncte, urmat de fostul jucător al lui BC Timișoara, Barîș Aktaș, cu 16.

În celelalte jocuri ale primei zile, Dinamo a trecut de BC Mureș cu 76-70, iar CSU Ploiești a surclasat SCMU Craiova, scor 73-48.

BC Timișoara va evolua mai departe după următorul program:

Sâmbătă, ora 19.15, cu BC MUreș Tg. Mureș
Duminică, ora 18.00, cu Dinamo București
Luni, ora 18.00, cu CSU Ploiești
Marți, ora 14.00 cu SCMU Craiova

Ultima întâlnire cu fanii pentru handbaliștii de la CSU Poli

CSU Poli - CS Caras Severin (12)
CSU Poli va disputa sâmbătă după-amiază ultimul joc în sala „Constantin Jude” din sezonul 2012/2013. Elevii lui Gligore Czari vor primi replica „lanternei” Universitatea Cluj și își doresc să-și ia la revedere de la fani cu o victorie clară.

CSU Poli se află în fața ultimei reprezentații pe teren propriu în actuala ediție a Ligii Naționale. Alb-violeții vor întâlni Universitatea Cluj, grupare de mult resemnată cu gândul retrogradării, dar care a obținut una dintre cele două victorii stagionale tocmai în fața timișorenilor. La 12 decembrie, trupa lui Gligore Czari ceda inexplicabil în sala „Horia Demian”, scor 20-27, pierzând astfel două puncte vitale în lupta pentru un loc în prima jumătate a ierarhiei.

„Sâmbătă avem de luat o revanșă. După cum știți, nu am făcut un joc prea strălucit în tur, iar cele două puncte pierdute la Cluj ne costă. Jucăm conta unei echipe practic retrogradate, care nu mai are nimic de pierdut și care va juca dezinvolt. Sper să nu facem noi o surpriză neplăcută, pentru că, teoretic, mai avem șanse la locul 6”, a declarat Gligore Czari.

Antrenorul bănățenilor se confruntă din nou cu probleme medicale înaintea acestei întâlniri. Cristian Antonaru, Milan Torbica și Gorjan Spahic sunt accidentați, ultimul având totuși șanse să evolueze împotriva „Șepcilor roșii”. În ciuda absențelor din lot, Gligore Czari își propune un joc spectaculos, pentru a lăsa o ultimă impresie plăcută fanilor la capătul unui nou sezon dezamăgitor.

„E ultimul joc în această stagiune pe teren propriu, vrem să jucăm bine și să lăsăm o impresie bună publicului, pe care îl așteptăm în număr mare la meci. Dacă jucăm bine, putem face și spectacol, chiar am lucrat câteva elemente la antrenament în acest sens. Importantă e însă victoria”, a mai spus Czari.

Derby-ul studențesc dintre CSU Poli Timișoara și Universitatea Cluj se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

BC Timișoara luptă pentru titlu la U23 în sala „Constantin Jude”

417787_419626874800407_1070979057_n
După ce la începutul lunii aprilie a organizat Final Four-ul Cupei României, sala „Constantin Jude” va fi, în zilele următoare, gazda unei noi competiții ce se va desfășra cu trofeul pe masă. E vorba despre turneul final al campionatului de U23, acolo unde BC Timișoara va lupta pentru titlul de campioană cu alte cinci formații calificate în această fază.

BC Timișoara și-a încheiat de timpuriu aventura în Liga Națională și în Cupa României, dar chiar și așa, „Leii din Banat” se mai află în cursă pentru un trofeu. E vorba despre titlul de campioană la U23, care se va decide în sala „Constantin Jude”. Turneul final al întrecerii de tineret se va desfășura de vineri și până marți, pentru trofeul suprem urmând a se lupta cele șase formații rămase în competiție, din totalul de 24, câte erau la startul sezonului.

Gazdele de la BC Timișoara se vor lupta pentru titlu cu CSU Sibiu, BC Mureș Târgu Mureș, CSU Ploiești, SCMU Craiova și Dinamo București. Concurența va fi însă una acerbă, Ploieștiul, Dinamo sau Craiova dispunând de tineri extrem de interesanți, în viziunea antrenorului timișorenilor, Cristian Bota.

„Avem avantajul terenului propriu, dar în acelaşi timp suferim din pricina accidentării lui Casian Todorov. Zilele acestea am apucat să ne antrenăm în formulă completă şi sper ca băieţii să fie motivaţi şi să putem aduce o medalie. Ploieştiul, Dinamo şi Craiova sunt adversari foarte puternici, nici Mureşul nu este de neglijat, deci va fi un turneu puternic”, a declarat Cristian Bota, pentru site-ul oficial al clubului timișorean.

Deși ordinea meciurilor nu va fi stabilită decât joi, la ședința tehnică, e cert că BC Timișoara va evolua de fiecare dată în ultimul meci al fiecărei reuniuni, după cum urmează:

*     Vineri, de la 18,30
*     Sâmbătă, de la 19,00
*     Duminică, de la 18,00
*     Luni, de la 16,00
*     Marţi, de la 14,00

Bogdan Murărescu: „Nu sunt multe necunoscute între cele două echipe”

Timișoara e deja conectată la la atmosfera derby-ului de sâmbătă, dintre cele două reprezentante ale orașului în prima ligă de baschet masculin. Deși aparent pleacă cu șansa a doua, cei de la Timba consideră că nu au nimic de pierdut, mai ales că ambele echipe se cunosc foarte bine, în condițiile în care împart aceeași sală la antrenamente și aceleași vestiare.

Timba va fi de această dată gazdă în sala „Constantin Jude”, în derby-ul Timișoarei la baschet masculin. Tehnicianul „urșilor”, Bogdan Murărescu, e de părere că meciul de sâmbătă seară va fi mult mai spectaculos decât cel din tur, în condițiile în care în cele două loturi se regăsesc nu mai puțin de 10 jucători de pe continentul nord-american.

„Va fi un meci interesant. E un meci în care nu avem nimic de pierdut, sper să prindem o zi bună și să punem cât mai multe probleme. Va fi un meci diferit față de cel din tur, pentru că și cele două echipe s-au schimbat destul de mult de atunci. Noi însă vom încerca să ne punem în valoare jocul nostru, să încercăm să profităm de avantajele pe care le avem și să le stopăm principalele arme ale lor. Vor fi 10 jucători de peste Ocean pe parchet, deci cu siguranță va fi un meci mai fizic decât în tur. Cred că va fi și un joc mai spectaculos”, a declarat Bogdan Murărescu.

Cele două echipe ale Timișoarei se cunoscc foarte bine între ele, mai ales că jucătorii se întâlnesc zilnic pe holurile sălii Olimpia între antrenamente.  „Îi cunoaștem foarte bine pe cei de la BC Timișoara, ne antrenăm în aceeași sală, ne întâlnim zilnic cu ei. Echipa lor s-a mai schimbat odată cu venirea lui Downey, dar în mare nu sunt multe necunoscute. Consider că apărarea va face diferența în acest joc”, a mai spus Murărescu.

Dacă BC Timișoara a oscilat, cel puțin în retur, victoriile și eșecurile, Timba traversează cea mai bună perioadă din acest sezon, abordând meciul de sâmbătă după trei victorii consecutive. Bogdan Murărescu e însă de părere că acest aspect nu va conta foarte mult în economia duelului direct, forma și inspirația de moment urmând să decidă învingătoarea.

„Noi venim după trei victorii, dar și ei au învins Mediașul etapa trecută. E drept, au avut în ultima perioadă meciuri ceva mai grele, poate și de aceea n-au mai legat victoriile. În acest meci nu va conta însă ce a fost până acum, va conta doar ce va fi sâmbătă pe teren”, a mai spus Murărescu.

Derby-ul baschetului timișorean, dintre Timba și BCT, se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.

Sala Olimpia, gazdă mai primitoare pentru ASU Poli la Cupa de Iarnă


ASU Poli a primit o veste bună la mijlocul acestei săptămâni, după ce AJF Timiș a hotărât mutarea câtorva grupe ale Cupei de Iarnă de la Giarmata în sala „Constantin Jude”. Printre ele se numără și grupa alb-violeților, care va evolua astfel pe o suprafață mai cunoscută și va putea beneficia astfel și de aportul galeriei.

Se anunță spectacol sâmbătă dimineață, în sala „Constantin Jude”. AJF Timiș a decis mutarea a trei grupe din cadrul Cupei de Iarnă pentru Campionatul Județean în sala „Constantin Jude”, profitând de disponibilitatea singurei polivalente de capacitate mare a orașului de pe Bega în weekend-ul viitor.

Una dintre principalele beneficiare ale acestei decizii e, fără îndoială, ASU Poli, care inițial ar fi trebuit să evolueze în sala din Giarmata, una ce nu dispune decât de 100 de locuri și în care clubul timișorean a fost sfătuit să vină fără galerie. Odată cu mutarea grupei în sala „Constantin Jude”, alb-violeții vor putea beneficia și de aportul Peluzei Sud, care are astfel spațiu suficient pentru a se desfășura.

„E un avantaj din mai multe puncte de vedere. Cunoaștem sala Olimpia mai bine decât cea de la Giarmata, jucătorii noștri sunt mai obișnuiți cu ea. În plus, e mult mai încăpătoare, astfel că galeria noastră va putea veni în efectiv complet și sunt convins că va fi al șaptelea jucător la meciurile noastre”, a declarat Antonio Foale.

Grupa din care face parte ASU Poli își va consuma jocurile în dimineața zilei de sâmbătă, 9 februarie, după următorul program:

ora 09,00: ASU Poli – Becicherecu Mic
ora 09,45: Giroc – Murani
ora 10,30: Becicherecu Mic – Murani
ora 11,15: ASU Poli – Giroc
ora 12,00: Giroc – Becicherecu Mic
ora 12,45: Murani – ASU Poli

Cupa de Iarnă la minifotbal pentru echipele din Campionatul Județean a început încă de astăzi, când au fost programate, la sala „Constantin Jude”, meciurile din grupa D a zonei Timișoara, în care concurează Unirea Cerneteaz, FC Jebel, Glentoran Carani și Avântul Chizătău.

Sala Olimpia, inaugurată de echipa de aur a handbalului românesc

Iubitorii sportului din Timișoara au ajuns să cunoască deja pe de rost fiecare colțișor al sălii Olimpia. Iar asta pentru că aici se concentrează activitatea handbalului, baschetului și, parțial, a voleiului de pe Bega de peste patru decenii.

De câteva luni, în Timișoara se vorbește despre o sală polivalentă de 14.000 de locuri, ce urmează a fi construită pentru Campionatul European din 2015. Lângă Baza 2 a Politehnicii se înalță și viitoarea casă a handbaliștilor alb-violet, un edificiu cu o capacitate de 3.000 de locuri, ce ar putea fi inaugurat în toamna acestui an. Până atunci însă, prim-divizionarele timișorene din sporturile de sală se desfășoară tot în bătrâna sală Olimplia, care de aproape patru decenii și jumătate concentrează activitatea de baschet, handbal și volei din oraș. Cine le-a făcut însă timișorenilor cunoștință cu sala?

Fosta Sală de Sport nr.2, actualmente folosită de Teatrul Național Timișoara

Trerenul de handbal al bazei sportive Constructorul, așa cum arată în prezent

Ne aflăm în anul 1969. Timișoara sportivă se pregătea să încheie o epocă în care handbalul, baschetul sau voleiul își disputau meciurile, în cel mai bun caz, la Sala 2, amenajată în fostul manej austro-ungar, construcție care astăzi aparține Teatrului Național Timișoara și e situată în spatele hotelului Continental. Majoritatea meciurilor se disputau însă în aer liber, pe terenurile de ciment ale bazelor Voința, Constructorul sau ILSA, locații pe care dacă le vizităm astăzi ne e aproape imposibil să ne imaginăm că au găzduit la un moment dat meciuri oficiale chiar de prim eșalon.

În noiembrie 1969, Timișoara lua în primire o sală polivalentă în adevăratul sens al cuvântului, construită la cele mai înalte standarde ale vremii, dar care s-a dovedit deseori mult prea mică pentru importanța întrecerilor pe care le-a găzduit.

„Cocheta sală a sporturilor din Timișoara”, așa cum e descrisă Sala Olimpia în Hronicul Handbalului Românesc, lucrare concepută de Dumitru Popescu-Colibași și Radu Bădescu, își deschidea pentru prima oară porțile publicului larg la 22 noiembrie 1969, cu ocazia celei de-a X-a ediții a Trofeului Carpați. Naționala maculină a României, pregătită de Niculae Nedef, Eugen Trofin și Vlase Oprea, se afla în plină perioadă de ascensiune, având să câștige, peste numai câteva luni, cel de-al treilea titlu mondial din istorie.

În lotul tricolorilor se regăsea însă un singur timișorean, Roland Gunesch, pe atunci component al Stelei, jucător al cărui talent nu putea fi ignorat de către cei trei selecționeri. În echipă nu se mai aflau însă cei mai importanți handbaliști timișoreni din anii 60. Hansi Moser se stabilise deja de un an în Germania, în vreme ce Josef Jakob, aflat pe final de carieră, se pregătea la rândul său să ia drumul vestului. În schimb, timișorenii au putut admira o echipă stelară a României, din care n-au lipsit Cristian Gațu, Gheorghe Gruia, Cornel Penu, Gabriel Kicsid sau Cornel Oțelea.

Celelalte participante la Trofeul Carpați se ridicau și ele la nivelul evenimentului. Au răspuns prezent Franța, Suedia, Danemarca, Polonia, Iugoslavia, Ungaria, tricolorii participând și cu „naționala B”, în care au evoluat jucătorii din lotul lărgit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Primul meci găzduit de sala Olimpia a fost, așadar, România – Franța 23-16, disputat la 22 noiembrie 1969. Tricolorii aveau să își adjudece respectiva ediție, obținând victorii și în celelalte trei partide pe care le-au disputat: 18-9 cu Ungaria, 16-13 cu Danemarca și 19-15 cu Suedia.Clasamentul final al competiției arăta în felul următor:

1. ROMÂNIA, 2. Suedia, 3. Polonia, 4. Danemarca, 5. Iugoslavia, 6. Ungaria, 7. România B, 8. Franța.

Pentru conformitate, iată și lotul complet al României, cel care a inaugurat practic sala Olimpia:

Cornel Penu, Alexandru Dincă, Ștefan Orban, Gheorghe Gruia, Cristian Gațu, Valentin Samungi, Cornel Oțelea, Roland Gunesch, Gabriel Kicsid, Ion Popescu, Ghiță Licu, Mihail Marinescu, Ștefan Birtalan, Ioan Bota, Titus Moldovan, Gheorghe Goran. Antrenori: N. Nedef, E. Trofin, O. Vlase.

Conform consemnărilor vremii, în toate cele cinci zile ale turneului sala a fost arhiplină, asta deși intrarea nu a fost liberă.

BC Timișoara așteaptă vizita Sibiului: „Trebuie să intrăm foarte hotărâți”


Dacă majoritatea ramurilor sportive au luat de mult vacanța de iarnă, BC Timișoara își petrece perioada dintre Sărbători pe parchet. „Leii din Banat” vor evolua, cu două zile înainte de Anul Nou, în compania echipei CSU Sibiu, în prima manșă a turului 2 din Cupa României.

După câteva zile de vacanță, „Leii din Banat” au revenit pe parchet pentru a pregăti ultimul joc din 2012, unul ce se va disputa cu doar două zile înaintea finalului de an. BC Timișoara va primi sâmbătă vizita celor de la CSU Sibiu, în prima manșă a „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four. Deși Sărbătorile au dat oarecum peste cap planurile de pregătire ale bănățenilor, antrenorul Srdjan Jovanovic are încredere în elevii săi.

„Ne dorim să ajungem în Final Four, iar pentru acest lucru, trebuie să învingem Sibiul în aceste două meciuri. Sunt meciuri speciale, într-o perioadă specială, pentru că suntem în mijlocul Sărbătorilor de iarnă, nu am avut timp pentru o pauză adevărate și n-am avut timp nici să lucrăm așa cum ar trebui. Dar situația e la fel și pentru Sibiul. Băieții sunt concentrați, sunt adevărați profesioniști. În afara sălii, ne distrăm, glumim, dar în momentul în care intrăm pe parchet devenim cât se poate de serioși”, a declarat Jovanovic.

Cele două echipe s-au mai duelat și în campionat, tot la Timișoara, „leii” câștigând atunci lejer, scor 85-66, în fața echipei ce era pregătită la vremea respectivă de Dragan Petricevic. Între timp, antrenorul trupei de pe Cibin a fost schimbat, iar jucătorii Nenad Markovic, Uros Velickovic și Milos Marjanovic au părăsit echipa.

„Vom întâlni o echipă total diferită față de cea pe care am învins-o în campionat, are jucători noi și un antrenor nou. Vom vedea ce se va întâmpla, pentru că niciun meci nu seamănă cu altul și probabil am fi putut avea probleme și cu vechea lor formulă dacă am mai fi jucat o dată. Nu ne gândim însă la ce a fost, ne gândim doar la jocul de sâmbătă, în care trebuie să intrăm foarte hotărâți”, a mai spus antrenorul „Leilor din Banat”.

Srdjan Jovanovic îl cunoaște foarte bine pe noul tehnician al Sibiului, Miodrag Perisic, împreună cu care a lucrat la naționala Egiptului. „Îl cunosc foarte bine, am fost asistentul lui la naționala Egiptului. Îi cunosc filosifia despre baschet, dar nu vom fi unu la unu pe teren. Nu m-aș concentra prea mult asupra celui aflat pe banca adversarilor, ci pe ceea ce putem face ca echipă sâmbătă seară”, a precizat Jovanovic.

Partida BC Timișoara – CSU Sibiu se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

Dilemă pentru Pidi Czmor în ziua derby-ului: „Sper să nu greșesc vestiarul”


Derby-ul local dintre BC Timișoara și BC Timba va fi o experiență cu totul nouă chiar și pentru cei mai vechi baschetbaliști ai orașului. În această seară, Petru Czmor va fi pentru prima oară în cariera lui oaspete în sala în care și-a petrecut 15 ani de activitate.

Au mai rămas câteva ore până la cel mai așteptat meci din baschetul timișorean. Derby-ul local din această seară va reprezenta un moment special pentru trei dintre componenții „urșilor”, Pidi Czmor, Alexandru Mihuți și Florin Popa, cu toții trecuți și prin tabăra adversă. „E un meci greu, pentru că jucăm în deplasare. Lăsând gluma la o parte, sperăm să fie un meci frumos, cu sala plină și să facem o figură frumoasă. Dacă se poate, de ce să nu sperăm că putem să și învingem?”, spune căpitanul celor de la Timba, Petru Czmor.

De altfel, „Pidi” va experimenta în această seară senzații dintre cele mai ciudate. După ce vreme de 15 ani, sala Olimpia a fost pentru el „acasă”, indiferent dacă a jucat la Elba sau la Timba, de această dată experimentatul baschetbalist timișorean va fi nevoit să se schimbe în vestiarul oaspeților. „Voi fi oaspete în sala în care am fost întotdeauna acasă, e prima oară când experimentez așa ceva. Dar eu tot ca acasă mă voi simți, deoarece joc în această sală de 15 ani. Va fi însă ciudat să mă schimb în vestiarul oaspeților. Sper să nu greșesc atunci când vin la sală”, a mai spus Czmor.

Extrema în vârstă de 33 de ani a celor de la Timba spune că nu caută revanșa în duelul cu BC Timișoara, aflându-se în continuare în relații foarte bune cu foștii săi colegi. „N-am nicio rivalitate specială, sunt prieten cu toată lumea de la BC Timișoara. Pe teren, firește, vom fi adversari și voi da tot ce pot. Nu ne-am prea intersectat cu cei de la BCT în aceste zile, și ei au fost mai mult plecați. Păstrăm distanța și când ne vedem, ne mai aruncăm câte o privire urâtă”, glumește Czmor.

Petru Czmor a evoluat vreme de 14 ani neîntrerupți pentru concitadina Elba (ulterior BC Timișoara), acolo unde a trăit cele mai mari satisfacții din carieră. „Am trăit multe momente frumoase la Elba. Poate cea mai frumoasă amintire e acea triță din ultima secundă a unui meci cu Mediașul, când am adus victoria. A fost un meci superb atunci, cu o sală plină și o atmosferă excepțională. Apoi am câștigat și Cupa României, care a fost de asemenea un moment frumos pentru mine”, a mai spus Czmor.

Derby-ul local dintre BC Timișoara și BC Timba se va desfășura în această seară, cu începere de la ora 19, în sala „Constantin Jude”.

Derby între prieteni: Dominique Archie – Alex Johnson, unul dintre duelurile de urmărit


Derby-ul Timișoarei, dintre BCT și Timba va fi un joc special, nu doar datorită faptului că se duelează două concitadine. Dominique Archie și Alexander Johnson sunt vechi prieteni, iar sâmbătă vor fi pentru prima oară adversari pe pământ românesc.

Dominique Archie se află din vara lui 2011 la BC Timișoara, devenind rapid unul dintre jucătorii favoriți pentru fanii „Leilor din Banat”. Înaintea ridicării cortinei din actualul sezon, pe Bega a ajuns și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui „D”, Alex Johnson, solicitat de cea de-a doua echipă a orașului, BC Timba.

„Cu siguranță va fi frumos să ne revedem pe teren. N-am mai vorbit cu Dominique în ultimele săptămâni, el fiind mai mult plecat cu echipa, fie în campionat, fie în Eurochallenge. Sunt sigur că va vorbi cu mine înaintea acestui meci. Vom încerca amândoi să facem spectacol”, spune Alex Johnson.

Conducătorul de joc al celor de la Timba a mărturisit că în vară, Dominique Archie a dorit să-l aducă în tabăra „Leilor din Banat”, dar mutarea nu s-a mai realizat. „Inițial, Dominique a vrut să mă aducă la BC Timișoara, dar cum ei aveau deja un conducător de joc foarte bun, nu s-a concretizat nimic. Iată însă că am ajuns să jucăm unul împotriva celuilalt, deci va fi interesant”, a mai spus Johnson.

Agilul baschetbalist al „urșilor” are numai cuvinte de laudă la adresa prietenului său, dorindu-și să aibă și el calități precum cele ale lui Dominique. „Am mai jucat contra lui. El e cu siguranță foarte motivat, pentru că ultima dată când ne-am întâlnit ca adversari, eu l-am învins, iar acum probabil că speră la revanșă. Sper să nu-i dau ocazia să reușească. Recunosc, e un jucător mai complet decât mine, are tot ce-mi trebuie. E atletic, aruncă bine, sincer mi-ar plăcea să fiu în locul lui”, a conchis Johnson.

La rândul său, Dominique Archie e la fel de nerăbdător să se dueleze pe parchetul sălii „Constantin Jude” cu cel mai bun prieten al său din Timișoara. Cu toate acestea, spectaculosul jucător al lui BC Timișoara e convins că sâmbătă amiciția va rămâne la vestiare.

„Mă voi întâlni cu prietenul meu Alex Johnson pe parchet, și cred că va fi foarte interesant. Eu îl voi ține pe el, el la rândul său pe mine, deci va fi un joc distractiv, între prieteni. Chiar dacă suntem foarte apropiați în afara terenului, amândoi suntem profesioniști și vom încerca să câștigăm meciul”, spune Dominique Archie.

Aflând de cuvintele de laudă pe care jucătorul „urșilor” le-a avut pentru el, Dominique Archie n-a ratat ocazia de a-i întoarce prietenului său complimentul. „Alex e un jucător foarte bun, e întotdeauna plin de surprize atunci când mingea e la el. Poate arunca, poate dribla cu ușurință”, a mai spus Archie.

Partida dintre BC Timișoara și BC Timba se va desfășura sâmbătă, cu începre de la ora 19, în sala „Constantin Jude”.