Liga a III-a | Ighiu se împiedică în Gorj; Giarmata, răpusă de la punctul cu var de Cisnădie

Performanta-Ighiu-Cetate-Deva-amical53

Szabolcs Szekely & co. nu au reușit să spargă barajul defensiv al gorjenilor (Foto: absport.ro)

Prima zi cu fotbal de Liga a III-a din acest an a adus și prima surpriză în C4. Performanța Ighiu, formație ce a iernat pe treapta a treia a podiumului, a fost ținută în șah la Rovinari, unde n-a reușit decât o remiză albă cu Pandurii II Târgu Jiu. Ploaia n-a fost semn de belșug nici pentru cele două timișene programate astăzi, Millenium Giarmata și CSM Lugoj irosind puncte pe teren propriu. Tot astăzi, Cetate Deva a fost aproape de o victorie externă, în fieful echipei din Filiași, dar s-a văzut egalată în minutul 88.

Millenium Giarmata – Măgura Cisnădie 0-2

(S. Lupu, 23 – pen., I. Petrescu, 74 – pen.)

Timișenii rămân unica echipă fără punct agonisit pe teren propriu și după prima etapă a returului. Pe un teren îmbibat cu apă, băieții lui Răzvan Leucă s-au văzut învinși de Măgura Cisnădie, deși au controlat în bună măsură partida. Oaspeții s-au impus pe arena „Nicu Moraru” cu 2-0, ambele goluri fiind reușite din lovituri de pedeapsă. Mai întâi, în minutul 23, fostul gugulan Sabin Lupu a deschis scorul de la punctul cu var, pentru ca în minutul 74 să vină rândul căpitanului Ionuț Petrescu să transforme. De precizat că Giarmata a avut o bară în minutul 78, la lovitura de cap a lui Ștefan Blănaru.

Millenium Giarmata (antrenor Răzvan Leucă): Luca – Fl. Olariu, Dăruială, Soare, Diarra, R. Artimon, M. Olariu, Mașniță, Blănaru, S. Stoica, Trifu. Au mai intrat Dumiter și Diarra.

Măgura Cisnădie (antrenor Ioan Luca): Căbuz – D. Popa, Bălașa, Oiță, Medeșan, Săulescu, I. Petrescu, Unguru, S. Lupu, Ad. Radu, Fotescu. Au mai intrat Gombar, Nasta, Moisi și Necula.

Pandurii II Târgu Jiu – Performanța Ighiu 0-0

Una dintre candidatele la promovare, Performanța Ighiu, s-a împiedicat chiar în prima rundă a returului. Pe terenul îmbibat cu apă de la Rovinari, trupa lui Adorian Himcinschi nu a reușit decât o remiză albă, în fața „satelitului” Pandurilor Târgu Jiu. Oaspeții l-au avut din primul minut în avanposturi pe Szabolcs Szekely, însă experimentatul atacant s-a întrecut în ratări. În partea secundă, a intrat în joc și golgheterul seriei, Romică David, însă nici el nu a putut sparge barajul defensiv al tinerilor gorjeni. În urma acestui rezultat, formația din Alba s-ar putea îndepărta la opt puncte de liderul ASU Politehnica, în cazul în care alb-violeții se vor impune mâine, la Motru.

Pandurii II Târgu Jiu (antrenor Claudiu Mocioi): Lazar – Trucan, Celea, Brânzan, Miroiu, Tudor, Pârcălabu, Șendroiu, Dănăricu, Cocină, Mărgărit. Au mai intrat Predescu, C. David, Hemelic și Dodoi.

Performanța Ighiu (antrenor Adorian Himcinschi): Bodea – Rodean, Ov. Turuș, Potopea, Cornea – Fetița, Oniche, Negură, Ghiunghiuș – S. Turuș, Szekely. Au mai intrat Weiner, R. Moga, R. David și Buda.

CSM Lugoj – CSU II Craiova 0-0

Remiză albă, pe un teren greu practicabil, pe stadionul „Tineretului”. Lugojul lui Cosmin Petruescu a fost ținut în șah de tinerii Craiovei, pregătiți din această iarnă de Bogdan Vrăjitoarea. Timișenii n-au reușit să-și apropie victoria, deși oaspeții au încheiat meciul în inferioritate numerică. Ce-i drept, eliminarea lui Drăghici, pentru cumul de cartonașe galbene, s-a produs în prelungiri, prea târziu pentru ca lugojenii să poată profita de situație.

CSM Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): Rusu – Rotea, Mardare, Miculescu, Roșie – Pântea, Vlădia, Poiană, Dobricean, Mânecan – Porcescu. Au mai intrat Ardelean, Precupanu, Olariu și Pleșcan.

CSU II Craiova (antrenor Bogdan Vrăjitoarea): Vlad – Ghincea, Dina, Drăghici, Luică, Hodea, Florea, Armășelu, Surugiu, Neacșu, Iuga. Au mai jucat Manea, Gianiniu, Puțintelu și Rodeanu.

CSO Filiași – Cetate Deva 1-1

(N. Popescu, 88 / Mintaș, 69)

Tot pe un teren greu, îmbibat cu apă, s-a jucat și confruntarea dintre Filiași și Deva. După mai bine de o oră de joc fără gol în întâlnirea de pe arena craioveană Petrom Chimia, oaspeții au deschis scorul în minutul 69, prin fostul jucător al Bihorului, Mintaș, cu o lovitură de cap. Gazdele au salvat în cele din urmă un punct, grație reușitei lui Nicu Popescu, lovitură de cap după un corner, în minutul 88.

CSO Filiași (antrenor Ionel Luță): Lascu – Orban, Istudor, Lupu, Neacșu – N. Popescu, Georgescu, Maiernici, Petcu – Stoichițoiu, Duriță. Au mai intrat Pârvuică, Petcu și Obeanu.

Cetate Deva (antrenor Marius Sârbu): Raț – Kelemen, Mintaș, Dosan, Doboș – Vajda, Buzducea – Șaucă, Făgărășanu, Grunță – Lintaru. A mai intrat Suciu.

Mâine, de la ora 15, se dispută ultimele trei partide ale etapei a XVI-a:
Minerul Motru – ASU Politehnica
Metalurgistul Cugir – Mama Mia Becicherecu Mic
FC Hunedoara – Național Sebiș
CS Ineu stă în această rundă.

Liga a III-a | Hunedoara defilează la Giarmata; Cugir răpune „satelitul” Pandurilor

12182184_1246745262009699_1166514076_n

Giarmata (în tricouri roșii) n-a putut stopa asaltul Hunedoarei (Foto: corvinul1921.ro)

A doua parte a etapei a IX-a din C4 a fost marcată de derby-ul de pe „Știința”, în urma căruia ASU Politehnica și-a recâștigat fotoliul de lider. Au fost însă meciuri interesante și pe celelalte stadioane. Aproape de Timișoara, la Giarmata, o echipă a Hunedoarei cu orgoliul rănit a surclasat-o pe Millenium, care rămâne în continuare fără punct pe teren propriu. O altă formație cu pretenții, dar care a avut un parcurs sinuos până acum, Metalurgistul Cugir, rămâne în apropierea podiumului prin victoria cu Pandurii II.

Millenium Giarmata – FC Hunedoara 1-5

După trei înfrângeri consecutive, soldate și cu demiterea antrenorului Victor Roșca, FC Hunedoara a luat o gură de aer proaspăt la Giarmata. Echipa condusă de pe margine de antrenorul juniorilor A, Mircea Alic jr., a defilat în fieful celei mai ospitaliere formații din C4. Iar asta deoarece Giarmata e singura componentă a seriei care n-a cucerit vreun punct pe propriul teren. Tecsi, Bozian și Daniel Creciunesc au asigurat un avans de trei goluri pentru oaspeți încă de la pauză. Același Tecsi a făcut 4-0, în minutul 62. Pe final, antrenorul secund al lui Milleniu, Alin Molcuț, a semnat golul de onoare al gazdelor, dar tot vizitatorii aveau să închidă tabela, prin Darius Grigore.

Millenium Giarmata (antrenor Răzvan Leucă): Luca – Soare, Domșa, Gârba, F. Olariu, Butură, Costea, M. Olariu, Corlățeanu, Gaiță, Diarra. Au mai intrat Stoica, Ciobănică, Molcuț și Buzdugan.

FC Hunedoara (antrenor Mircea Alic jr.): Ciubotariu – C. Creciunesc, Maghici, R. Sandu, Trășcan, Drăgoescu, D. Creciunesc, Ionicescu, Bloj, Bozian, Tecsi. Au mai intrat D. Grigore, Crengăniș, Opîrlescu, Petresc.

Metalurgistul Cugir – Pandurii II Târgu Jiu 2-0

Metalurgistul Cugir a câștigat detașat cu Pandurii II, dar nu a avut o viață atât de ușoară cu gorjenii pe cât o arată scorul. Veteranul Itu a asigurat gazdelor un avantaj minim la pauză, golul desprinderii venind abia în prelungirile partidei, grație lui Ionuț Radu. În rest, echipa de sub Drăgana a mai irosit o sumedenie de ocazii, solicitând însă și un penalti, în minutul 83, la un presupus henț comis de un fundaș al gorjenilor. În schimb, antrenorul Călin Moldovan a fost poftit în tribună de centralul partidei, pentru proteste repetate.

Metalurgistul Cugir (antrenor Călin Moldovan): Tiut – Bold, Goșa, Șt. Radu, Huțanu – L. Moldovan, Necșulescu, M. Neagu, Chelaru – Itu, Cârsten. Au mai intrat Afrapt, Goronea, I. Radu și Ghergar.

Pandurii II Târgu Jiu (antrenor Claudiu Mocioi): Oprița – Trocan, Celea, Negrescu, Miroiu – Bârzan, Erdei – Dănăricu, Hemidi, Pârcălabu – Mareș, Dumitru. Au mai intrat Pârvulescu și Cioiu.

***

Ieri s-a disputat și un derby al Olteniei, la Motru. Gazdele de la Minerul au deschis scorul în minutul 32 al confruntării cu CSO Filiași, prin golgheterul Ghighilicea. Tot gorjenii aveau să și egaleze însă, zece minute mai târziu, printr-un autugol al lui Colareza. Așadar, 1-1 scor final și consemnăm astfel primul punct extern pentru formația doljeană.

***

Clasamentul golgheterilor din C4:

7 goluri: Bogdan Bozian (Hunedoara);
6 goluri: Romică David (Ighiu), Gelu Velici (Sebiș);
5 goluri: Ionuț Radu (Cugir);
4 goluri: Precupanu (Lugoj), Bârză (Mama Mia), Mazarache (Craiova II), Tecsi (Hunedoara):
3 goluri: Chelaru (Cugir), Fotescu (ex-Filiași), Telescu (Mama Mia), Dănăricu (Pandurii II), Silaghi (Mama Mia), Cârstean (Cugir), Beza (Cisnădie), Tătar (Cisnădie), Birău (Politehnica), Negrescu (Pandurii II), Șaucă (Deva), Ghighilicea (Motru), Tulcan (Politehnica).

C4, etapa a IX-a, rezultate și marcatori:

Măgura Cisnădie – Performanța Ighiu 1-0 (Neguț)
Mama Mia Becicherecu Mic – CS Ineu 0-1 (Ciocan)
CSU II Craiova – Cetate Deva 2-2 (Jurj, Mazarache – Șaucă 2)
Minerul Motru – CSO Filiași 1-1 (Ghighilicea – Colareza ag.)
Metalurgistul Cugir – Pandurii II Târgu Jiu 2-0 (Itu, I. Radu)
Millenium Giarmata – FC Hunedoara 1-5 (Molcuț – Tecsi 2, Bozian, D. Creciunesc, D. Grigore)
ASU Politehnica – Național Sebiș 3-1 (Tulcan, Ghinescu, Bilia – Cherecheș)
CSM Lugoj a stat

Liga a III-a | Mama Mia revine la Becicherecu Mic; ASU Politehnica și Sebiș se înfruntă pentru primul loc pe „Știința”

Etapa a 9-a din C4 stă sub semnul duelului de sâmbătă, de la Timișoara, unde se vor întâlni primele două clasate, ASU Politehnica și Național Sebiș. Runda începe însă mâine după-amiază, cu trei partide, dintre care una la Becicherecu Mic, după ce Mama Mia a decis să se întoarcă în localitatea de baștină pentru acest final de tur.

***

După patru meciuri disputate la Gara Mare din Timișoara, soldate cu două victorii și două înfrângeri, Mama Mia a decis să revină pe arena proprie, „Comunalul” din Becicherecu Mic. Primul joc pe care trupa lui Sorin Bălu și Narcis Petre îl va juca în localitatea proprie în acest sezon e cel de mâine, cu CS Ineu. Un joc în care timișenii sunt favoriți cerți, însă Ineul a prins curaj după prima victorie stagională, cea de săptămâna trecută, contra Craiovei. Trebuie spus însă că Ineul se confruntă cu probleme grave de natură financiară, după ce finanțarea dinspre autoritățile locale e momentan blocată.

***

Un duel al nou-promovatelor se joacă în județul Sibiu. Măgura Cisnădie va primi replica celor de la Performanța Ighiu, într-un duel deschis oricărui rezultat. Gazdele se remarcă printr-o evoluție imprevizibilă: după revenirea spectaculoasă din meciul cu Hunedoara, câștigat cu 4-3, a urmat un eșec la scor, 0-4, pe terenul liderului din Sebiș. Pe de altă parte, Ighiul se simte bine pe teren străin, având 10 puncte câștigate în deplasare, capitol la care se află la egalitate cu Național Sebiș.

***

La Craiova, cei de la Cetate Deva încearcă să bifeze prima victorie externă din acest sezon. Iar asta deoarece„satelitul” prim-divizionarei din Bănie traversează o serie neagră, ajungând la șase înfrângeri consecutive. De altfel, oltenii n-au mai obținut vreun punct de la victoria cu 3-1 din runda inaugurală cu CSM Lugoj.

***

Sâmbătă, FC Hunedoara vine în județul Timiș, la Giarmata, acolo de unde toate formațiile oaspete au plecat până acum învingătoare. Pe Cerna nu e însă o atmosferă prea liniștită, după ce echipa a acumulat trei înfrângeri consecutive, antrenorul Victor Roșca fiind demis după cea de sâmbătă, 0-3 chiar acasă cu ASU Politehnica. Până în acest moment, hunedorenii nu au anunțat numele noului tehnician. În aceste condiții, e foarte posibil ca la Giarmata alb-albaștrii să fie conduși de pe margine de Mircea Alic jr., fost secund al lui Roșca și antrenor al juniorilor A, cel ce s-a ocupat de pregătire în această săptămână.

***

Derby-ul etapei se joacă însă la Timișoara. Pe „Știința” se vor duela primele două clasate, ASU Politehnica și CS Ineu. Cine învinge, devine lider solitar. Cu toate acestea, ambele formații se confruntă cu absențe importante, în speță cei doi căpitani. Alb-violeții nu îl vor avea la dispoziție pe Cristian Gălan, plecat în luna de miere, în vreme ce la Sebiș, Gelu Velici, care e și golgheterul echipei, e suspendat.

***

După o etapă de pauză, Metalurgistul Cugir revine în lupta din campionat, cu un joc pe teren propriu în compania Pandurilor II. Gorjenii dispun de o echipă tânără și talentată, cu un joc dezinvolt, reușind să pună mari probleme în ultima lor deplasare, cea de pe „Știința”. Rămâne de văzut cum va putea contracara trupa lui Lucian Moldovan avântul lui Dănăricu & co.

***

Tot sâmbătă, avem parte de un duel al Olteniei, la Motru. Minerul, formație ce a început să „miște” în ultimele etape, primește vizita „lanternei” CSO Filiași. În mod normal, avem de a face un un meci de 1 solist.

Programul etapei a 9-a din C4:

Mâine, ora 15
Măgura Cisnădie – Performanța Ighiu
Mama Mia Becicherecu Mic – CS Ineu
CSU II Craiova – Cetate Deva

Sâmbătă, ora 15
Minerul Motru – CSO Filiași
Metalurgistul Cugir – Pandurii II Târgu Jiu
Millenium Giarmata – FC Hunedoara
ASU Politehnica – Național Sebiș

CSM Lugoj va sta.

Liga a III-a | Lugojul mai face o victimă de calibru: 4-1 cu Metalurgistul; Sebișul e lider temporar

Etapa a 6-a din Liga a III-a a programat astăzi un meci extrem de așteptat, la Lugoj. Localnicii și-au confirmat forma bună, reușind să mai răpună o pretendentă la locurile fruntașe, Metalurgistul Cugir, și nu oricum, ci cu un scor ce nu mai are nevoie de comentarii: 4-1! Național Sebiș a preluat fotoliul de lider, cel puțin până mâine, grație victoriei scurte de astăzi, în fața „satelitului” Craiovei. Consemnăm, de asemenea, prima victorie pentru Millenium Giarmata, venită tocmai la Ișalnița.

CSM Lugoj – Metalurgistul Cugir 4-1

CSM Lugoj nu se dezminte! Băieții lui Cosmin Petruescu au demonstrat că victoria din urmă cu două săptămâni, cu ASU Politehnica, n-a fost un simplu foc de paie. Miculescu & co. au surclasat astăzi Metalurgistul Cugir, după o repriză secundă excepțională reușită de timișeni. Sergiu Precupanu a deschis scorul în minutul 4, însă oaspeții au reușit egalarea chiar înainte de pauză, prin Goșa, care a punctat din penalti. Partea a doua a fost un galop de sănătate pentru bănățeni, care s-au desprins prin reușitele lui Precupanu (49), Vlădia (64) și Porcescu (85).

CSM Lugoj (antrenor Cosmin Petruescu): P. Iordache – Rotea, E. Miculescu, Loga, Roșie – Vlădia – Precupanu, Mînecan, Poiană, Dobricean – Velcotă. Au mai intrat Porcescu, Stoichescu, Ardelean și B. Dobra.

Metalurgistul Cugir (antrenor Marius Opric): Dragotă – Bold, Goşa, Piko, Şt. Radu, L. Moldovan, Chelaru, M. Neagu, Afrapt, Itu, I. Radu. Au mai intrat Necșulescu, Huțanu, Cârstean și Ghergar.

„Felicit jucătorii pentru rezultat, care se datorează muncii în echipă. Nu facem nuntă după această victorie, așa cum nu am făcut înmormântare după primele două etape. Metalurgistul și-a propus să promoveze, nu întâmplător a terminat pe locul secund anul trecut, nu întâmplător a realizat campania de transferuri. Scorul este puțin prea sever după aspectul jocului, să nu uităm că la 1-1 Afrapt a ratat o ocazie mare”, a spus antrenorul Lugojului, Cosmin Petruescu, citat de ziarulunirea.ro.

„Ne-am bătut singuri, în prima repriză am controlat jocul, dar am primit gol pe o neatenție. Am fost neinspirat prin titularizările lui Dragotă și Șt. Radu, ultimul pe postul de fundaș stânga. Noi am jucat, dar la 3-1, pe fondul greșelilor personale, am căzut, încasând goluri din faze ce nu spuneau nimic. Nu abandonăm lupta pentru promovare”, a spus și antrenorul Cugirului, Marius Opric, coform aceleiași surse.

CSO Filiași – Millenium Giarmata 0-2

Călătorului îi șade bine cu drumul. O zicală pe care am putea-o parafraza pentru Giarmata, căreia pare să-i șadă bine în… deplasare. Băieții lui Răzvan Leucă și Alin Molcuț au bifat astăzi prima victorie stagională, pe terenul din Ișalnița, 2-0 cu CSO Filiași. Ambele goluri au fost înscrise de Diarra, în minutele 20 și 62. Toate cele cinci puncte ale „milenarilor” au venit de pe teren străin. Acasă e deocamdată secetă pentru timișeni, una ce se va mai prelungi, deoarece etapa viitoare Giarmata va avea pauză.

Iată echipa utilizată de Millenium în victoria de astăzi: Luca – Soare, Gârba, Domșa, Ciobănică – Leucă – Gaiță, M. Olariu, Corlățeanu, Fl. Olariu – Diarra. Au mai intrat Costea, Stoica, Butură și Kalanyos.

DSCF0002 (Medium)

Sebișul lui Călin Cojocaru a preluat șefia în C4

Național Sebiș – CSU II Craiova 1-0

Național Sebiș face pași mărunți, dar siguri. Trupa ex-„milenarului” Călin Cojocaru a bifat astăzi o victorie scurtă pe teren propriu, 1-0 cu CSU II Craiova. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de timișoreanul Gelu Velici. De altfel, la arădeni și-a consemnat astăzi debutul și un alt ex-polist, fundașul Andrei Dăruială. Cu aceste trei puncte, Național e lider, cel puțin până mâine, depășind plutonul echipelor cu 12 puncte.

Național Sebiș (antrenor Călin Cojocaru): Păduraru – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Avramescu, Mihuța – Rus, Unguru, Călin – Velici. Au mai intrat Lazea, Susanu, Dăruială și Stegaru.

CSU II Craiova (antrenor Daniel Mogoșanu): Popescu – Ghincea, Ciocoteală, Hreniuc, Luică – Armășelu, Iuga, Căle – Stancu, Petre, Manea. Au mai intrat Gîrbiță, Scarlat, Căpățână și Peter.

***

În cel de-al patrulea meci disputat astăzi, Pandurii II a remizat acasă, la Rovinari, 2-2 cu Măgura Cisnădie. Iată însă rezultatele complete de astăzi și restul meciurilor programate în etapa a 6-a:

CSM Lugoj – Metalurgistul Cugir 4-1
ACSO Filiași – Millenium Giarmata 0-2
Pandurii II Târgu Jiu – Măgura Cisnădie 2-2
Național Sebiș – CSU II Craiova 1-0
Mâine, ora 15
FC Hunedoara – Mama Mia Becicherecu Mic
Performanța Ighiu – CNS Cetate Deva
Minerul Motru – CS Ineu

ASU Politehnica stă.

Liga a III-a | Giarmata revine de la 0-2 la Cugir; ASU Politehnica împarte fotoliul de lider cu Hunedoara

10933714_983187178412806_7707009814210742238_n

Bozian aduce de trei ori bucuria sub Furnale (Foto: corvinul1921.ro)

Rezultate interesante ieri după-amiază, în ultimele jocuri ale etapei a 4-a din C4. Marea surpriză a runde a venit de la Cugir, acolo unde Metalurgistul nu a reușit să treacă, pe teren propriu, de o formație net inferioară pe hârtie, Millenium Giarmata. În aceste condiții, două formații împart fotoliul de lider după patru runde, alături de ASU Politehnica venind FC Hunedoara, învingătoare în derby-ul județean cu Cetate Deva, prin „tripla” lui Bozian.

Metalurgistul Cugir pare să acuze în continuare șocul eșecului de la Timișoara, cu ASU Politehnica. Elevii lui Marius Opric s-au împiedicat ieri și pe teren propriu în fața unei alte formații din județul Timiș, Millenium Giarmata. Trupa din Alba a condus cu 2-0 la pauză, prin reușitele lui Necșulescu (min. 23) și Piko (min. 43). Ceea ce părea practic imposibil, s-a produs în repriza secundă. Trupa lui Răzvan Leucă a reușit să egaleze în mai puțin de o jumătate de oră scursă din repriza secundă, prin reușitele lui Beloescu (min. 65) și Dobra (min. 73). Supărare mare sub Drăgana, mai ales că gazdele au lovit de patru ori bara în această întâlnire.

Metalurgistul Cugir (antrenor Marius Opric): Dragotă – Bold, Goșa, Șt. Radu, Huțanu – Chelaru, Piko, Necșulescu, Goronea – I. Radu, Ghergar. Au mai intrat L. Moldovan, Cârstean, Itu și Tăban.

Millenium Giarmata (antrenor Răzvan Leucă): Luca – Soare, Leucă, Gaiță, Corlățeanu, Ciobănică, Al. Costea, M. Olariu, F. Olariu, Diarra, Domșa. Au mai intrat Beloescu, Dobra, Buzdugan și Molcuț.

FC Hunedoara a trecut clar de vecinii de la Cetate Deva, 3-1 în cel de-al treilea derby județean al rundei. Într-o atmosferă frumoasă pentru acest nivel, cu mai mult de 2.000 de spectatori în tribunele stadionului „Michael Klein”, băieții lui Viki Roșca au obținut un succes fără dubii, grație hattrick-ului curat al noului golgheter al seriei, Bogdan Bozian. Atracantul sosit în această vară sub furnale de la Sebiș a „lovit” în minutele 28, 49 și 63. Nou-promovata din Deva a reușit punctul de onoare cu zece minute înainte de final, prin Suciu.

La Motru, am avut parte de cel mai spectaculos start de partidă din acest sezon. „Minerii” au deschis scorul după doar cinci minute, prin Dicu, iar oaspeții au dat o replică rapidă, marcând pentru 1-1 în minutul 7, prin Sergiu Turuș. A fost însă doar un foc de paie, aici oprindu-se realizările ofensive ale celor două echipe. Să mai notăm că, în minutul 66, același Sergiu Turuș a irosit o lovitură de pedeapsă.

Etapa a 4-a a fost, per total, săracă în goluri. Doar 15 reușite în cele 7 jocuri, adică puțin peste două goluri marcate în medie pe meci.

Încep să se miște lucrurile și în clasamentul golgheterilor, în care s-a desprins Bogdan Bozian, autor al unei „triple” în meciul cu Deva. E a doua realizare de acest gen din acest sezon, după cea a craioveanului Mazarache, cel ce a înscris de 3 ori în prima rundă, în poarta Lugojului.

Iată ierarhia marcatorilor:

6 goluri: Bogdan Bozian (Hunedoara);
3 goluri: Mazarache (Craiova II), Chelaru (Cugir), I. Radu (Cugir), Fotescu (Filiași);
2 goluri: Pribac (Deva), Bălaș (Ighiu), Telescu (Mama Mia), Silaghi (Mama Mia), Bădăuță (Politehnica), Dobricean (Lugoj), Necșulescu (Cugir), Dănăricu (Pandurii II).

Rezultatele și marcatorii etapei a 4-a:

CSM Lugoj – ASU Politehnica 1-0 (Precupanu 9)
CSO Filiași – Măgura Cisnădie 0-1 (Ad. Radu 49)
Pandurii II Târgu Jiu – CSU II Craiova 2-0 (Dănăricu 50, 87)
Național Sebiș – CS Ineu 1-0 (Velici 70)
Metalurgistul Cugir – Millenium Giarmata 2-2 (Necșulescu 23, Piko 43 / Beloescu 65, Dobra 73)
FC Hunedoara – Cetate Deva 3-1 (Bozian 28, 49, 63 / Suciu 80)
Minerul Motru – Performanța Ighiu 1-1 (Dicu 5 / S. Turuș 7)
Mama Mia a stat

Liga a III-a | Doar Timișoara a rămas interzisă oaspeților! Giarmata pierde acasă cu Motru; Hunedoarei îi plac deplasările în Arad

DSC_1107Etapă nebună în C4, favorabilă noului lider, ASU Politehnica. Victoria cu 2-0 a alb-violeților de ieri, în fața Metalurgistului Cugir, i-a propulsat pe primul loc, la 3 puncte distanță de pluton. O rundă a oaspeților, cu excepția celor două meciuri disputate la Timișoara, vineri, pe „CFR”, și ieri, pe „Știința”.

Rezultate suprinzătoare în această etapă, una dintre surprize înregistrându-se ieri, la Giarmata. Millenium a cedat chiar în propriul fief în fața uneia dintre formațiile modeste ale seriei, Minerul Motru. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris de Ghighilicea, în minutul 73, aceasta fiind, de altfel, prima reușită a gorjenilor din actualul sezon.

FC Hunedoara se simte bine în deplasările din județul Arad, acolo unde a obținut toate punctele de până acum. După succesul cu 2-0 din prima etapă de la Sebiș, trupa de sub Furnale s-a impus cu 3-1 ieri la Ineu. Bozian a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 14, stabilind și scorul pauzei. Imediat după scurgerea unei ore de joc, Hunedoara și-a dublat avantajul, prin reușita lui Drăgoescu. Ineuanii au revenit în joc pe final, prin reușita din minutul 80 a nou-intratului Filimon, însă lovitura de pedeapsă transformată de același Bozian, în prelungiri, a pecetluit soarta meciului.

Național Sebiș a bifat prima victorie stagională, în deplasarea de ieri, de la Alba Iulia, în fața nou-promovatei Performanța Ighiu. Unicul gol al meciului a fost semnat de Avramescu, cu două minute înaintea pauzei. Gazdele puteau salva măcar un punct, însă golgheterul Bălaș a ratat de la punctul cu var, în minutul 90.

În clasamentul golgheterilor, niciun fotbalist nu a reușit să se desprindă, nu mai puțin de cinci jucători fiind la egalitate pe prima poziție:

3 goluri: Mazarache (Craiova II), Chelaru (Cugir), I. Radu (Cugir), Bozian (Hunedoara), Fotescu (Filiași);
2 goluri: Pribac (Deva), Bălaș (Ighiu), Telescu (Mama Mia), Silaghi (Mama Mia), Bădăuță (Politehnica), Dobricean (Lugoj).

Rezultatele și marcatorii etapei a 3-a din C4:

Mama Mia Becicherecu Mic – CSO Filiaşi 3-1 (Silaghi 27, Telescu 43 – pen., Bârză 50 / Fotescu 85)
CNS Cetate Deva – Pandurii II Târgu Jiu 0-2 (Pârcălabu 29, Mărgărit 73)
Măgura Cisnădie – CSM Lugoj 0-2 (Dobricean 36, 57)
Millenium Giarmata – Minerul Motru 0-1 (Ghighilicea 73)
ASU Politehnica Timişoara – Metalurgistul Cugir 2-0 (Bădăuță 24, Giuricici 82)
CS Ineu – FC Hunedoara 1-3 (Filimon 80 – Bozian 14, 90, Drăgoescu 61)
Performanţa Ighiu – Naţional Sebiş 0-1 (Avramescu 43)
CSU II Craiova a stat.

Sorin Brîndescu, exigent și după succesul de la Giarmata: „Va trebui să jucăm mult mai bine pentru a învinge Cugirul”

10446705_824884534262677_1317574148798310455_nASU Politehnica a bifat ieri al doilea succes stagional 3-1 la Giarmata și are maximum de puncte după două etape. Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, nu e însă mulțumit de exprimarea elevilor săi în teren, spunând că va fi nevoie de o prestație mult mai bună pentru a răpune Metalurgistul Cugir în meciul de sâmbăta viitoare.

„De rezultate sunt mulțumit, pentru că am câștigat ambele meciuri. Și de meciul cu Giarmata sunt mulțumit, pentru că am controlat jocul, deși am fost dezorganizați în anumite momente. Drept dovadă, am luat și gol. Nu mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am avut ocazii să mai înscriem, dar am fost dezorganizați și sper să reglăm aceste aspecte, pentru că va trebui să jucăm mult mai bine pentru a învinge Cugirul etapa viitoare. Poate a fost vorba de relaxare, poate cei ce au intrat au vrut să demonstreze mai mult decât a trebuit. Vom analiza…”, a spus după meciul de la Giarmata antrenorul Sorin Brîndescu.

ASU Politehnica are un golaveraj de 6-1 după primele două runde, însă tehnicianul polist e de părere că elevii săi puteau fi mult mai eficienți dacă tratau cu seriozitate toate ocaziile pe care și le-au creat.

„La prima vedere, merge atacul, dar nu ne-am creat foarte multe ocazii, iar unele dintre cele pe care le-am avut, le-am tratat cu superficialitate. Am putea fi și mai eficienți. Nu știu când vom arăta așa cum îmi doresc. Când lucrezi cu oameni, e greu să anticipezi. Nu sunt roboți, au trăirile lor, sentimentele lor, vin la meci cu o anumită stare. Unii sunt într-o zi mai bună, alții într-o zi mai rea. Și cu Giarmata, au fost câțiva jucători care au evoluat mult sub nivelul lor. Deși scorul a fost favorabil nouă, unii jucători nu mai mulțumit și se știu ei care sunt”, a mai spus Brîndescu.

Săptămâna viitoare, pe „Știința”, se vor întâlni singurele echipe cu punctaj maxim. ASU Politehnica va primi vizita Metalurgistului Cugir, o echipă pe care Sorin Brîndescu a studiat-o la meciul de săptămâna trecută, de la Gara Mare, cu Mama Mia.

„Cugir e o echipă foarte bună, cu fotbaliști talentați, cu juniori de valoare. I-am văzut săptămâna trecută, în meciul cu Mama Mia. Au câștigat fără probleme, au dominat jocul foarte clar, au o organizare bună a jocului. Rămâne să vedem, în săptămâna care urmează, cum am putea să îi contracarăm”, a mai precizat Sorin Brîndescu.

6 din 6! ASU Politehnica învinge și la Giarmata și are maximum de puncte

DSC_0549 (Medium)Nici nu se putea mai bine! ASU Politehnica are 6 puncte după două etape și așteaptă cu optimism derby-ul de săptămâna viitoare, cu Metalurgistul Cugir. Alb-violeții s-au impus clar în deplasarea de astăzi, de la Giarmata, scor 3-1, la capătul unui meci dominat cu autoritate de elevii lui Sorin Brîndescu.

ASU Politehnica a controlat partida încă de la început. Alb-violeții au avut posesia, și-au creat câteva ocazii bune de a marca, deschiderea de scor venind în minutul 28. Ghinescu l-a deschis în stânga lui Taub, acesta a trimis înapoi la Țugui, iar fostul junior al Romei a punctat cu un șut plasat, de la 16 metri, la care Luca nu a avut replică.

Gazdele nu au pus presiune pe poarta lui Burtic decât în debutul părții secunde. La două minute de la reluare, Olariu a executat bine o lovitură liberă de la 20 de metri, ușor lateral stânga, însă Burtic a reușit să rețină chiar pe linia porții, în doi timi. Au mai urmat câteva minute de posesie ale Giarmatei, însă totul s-a oprit în minutul 55, atunci când alb-violeții și-au dublat avantajul. Birău a centrat de pe stânga, Bilia, aflat în fața porții a lovit cu capul, Luca a respins în față, până la Bădăuță, care a împins mingea în plasă. Timișorenii au mai avut câteva ocazii bune de a marca pe contraatac, reușind în cele din urmă golul de 3-0 în minutul 82, prin nou-intratul Tulcan, care a recepționat o pasă de la Codrea și a înscris din poziție de unu contra unu cu Luca. Millenium a reușit golul de onoare în ultimul minut al timpului regulamentar, prin antrenorul secund Alin Molcuț, care a profitat de un moment de neatenție în defensiva alb-violetă și l-a executat pe Burtic.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Burtic – Contescu, Bilia, Gălan (cpt.), Taub – Rebenciuc – Birău, Țugui, Giuricici, Ghinescu – Bădăuță. Au mai intrat Marin, Vucea, Tulcan și Codrea.

Millenium Giarmata (antrenor-jucător Răzvan Leucă): Luca – Fl. Olariu, Domșa, Soare, Ciobănică, Leucă, Butură, R. Corlățeanu (cpt.), DObra, M. Olariu, Beloescu. Au mai intrat Stoica, Diarra, Molcuț și Buzdugan.

Liga a III-a | Nou-promovatele, neînvinse; Cugir și ASU Politehnica, performerele etapei

11220888_890026051081858_6214976844742322418_nNoul sezon din C4 a început spectaculos în acest final de săptămână. 22 de goluri, în cele șapte meciuri programate vineri și sâmbătă, cu meciuri spectaculoase și victorii clare pentru Metalurgistul Cugir și ASU Politehnica, în cele două jocuri disputate la Timișoara.

*Garnitura pregătită de Sorin Bălu și Narcis Petre a fost deraiată violent la Gara Mare. Vineri după-amiază, Metalurgistul Cugir a demonstrat de ce e considerată una dintre principalele favorite la promovare și s-a impus cu 5-2 în confruntarea de la Timișoara cu Mama Mia. Pentru băieții lui Marius Opric, Chelaru și Ionuț Radu au reușit câte o „dublă”, cel de-al cincilea gol fiind semnat de Necșulescu. Pentru Mama Mia au punctat tânărul Patrick Niță și căpitanul Laurențiu Telescu.

*Tot vineri, CNS Cetate Deva a pășit cu dreptul în noul sezon. Proaspăt promovata în eșalonul terț a dispus clar de CSO Filiași, grație „dublei” golgheterului din sezonul trecut, Pribac, și a reușitei semnate de experimentatul Janos Vajda. Punctul de onoare al doljenilor a fost reușit de Moraru.

*ASU Politehnica a pornit ca din pușcă în periplul prin fotbalul profesionist. Victorie la scor de neprezentare pe „Știința”, în fața Minerului Motru, prin reușitele lui Gălan, Birău și Vucea. Mai multe detalii, în cronica meciului.

*O altă nou-promovată cu un debut perfect e CSU Craiova II. „Tripla” lui Ionuț Mazarache a adus victoria băieților lui Daniel Mogoșanu în confruntarea cu CSM Lugoj, pentru care a punctat doar tânărul Velcotă.

*Singurele remize ale etapei s-au consemnat sâmbătă după-amiază, în Ardeal. La Cisnădie, Măgura și Giarmata s-au anulat reciproc, rezultând unicul meci fără goluri al rundei de debut. Tot remiză, dar cu goluri la Alba Iulia, între nou-promovata Performanța Ighiu și Pandurii II. Bălaș a punctat pentru gazde, în vreme ce pentru gorjeni a făcut-o Negrescu.

*O confruntare extrem de interesantă s-a consumat la Sebiș, între localnicii de la Național și FC Hunedoara. Oaspeții, considerați printre favoriții la promovare, s-au impus cu 2-0. Fostul atacant al Sebișului, Bozian, a marcat în poarta fostei sale echipe, cele trei puncte fiind securizate de reușita timișoreanului Simionov, venit de la juniorii lui ACS Poli.

*După cum se poate observa, toate cele cinci nou-promovate din această serie au smuls puncte în prima rundă. Deva, Politehnica și Craiova 2 au reușit să câștige, în timp ce formațiile din Cisnădie și Ighiu au debutat cu câte o remiză.

*Medie foarte bună de goluri în prima etapă. S-au marcat 22 de goluri, adică 3,1 pe meci.

Ierarhia marcatorilor după prima rundă:

3 goluri: Mazarache (Craiova 2);
2 goluri: Chelaru (Cugir), Pribac (Deva), I. Radu (Cugir);
1 gol: Niță (Mama Mia), Simionov (Hunedoara), Telescu (Mama Mia), Bozian (Hunedoara), Necșulescu (Cugir), Negrescu (Pandurii II), Bălaș (Ighiu), Vajda (Deva), Velcotă (Lugoj), Moraru (Filiași), Vucea (Politehnica), Gălan (Politehnica), Birău (Politehnica).

Rezultatele și marcatorii primei etape:

Mama Mia Becicherecu Mic – Metalurgistul Cugir 2-5
P. Niţă (14), L. Telescu (90+3) / M. Chelaru (43, 60), Necşulescu (56), I. Radu (85, 90+2)
Cetate Deva – ACSO Filiaşi 3-1
Pribac (20, 90+2), J. Vajda (66) / R. Moraru (40)
ASU Politehnica Timişoara – Minerul Motru 3-0
Gălan (37 – pen.), Birău (62), Vucea (74)
Măgura Cisnădie – Millenium Giarmata 0-0
CS U Craiova II – CSM Lugoj 3-1
Mazarache (51 – pen., 62, 66) / Velcotă (52)
Performanţa Ighiu – Pandurii II Târgu Jiu 1-1
Bălaş (43) / Negrescu (88)
Naţional Sebiş – FC Hunedoara 0-2
Bozian (11), Simionov (50)
CS Ineu a stat.

Știri din C4 | Dueluri între viitoare adversare: Giarmata răpune Mama Mia, Sebiș își ia revanșa cu Ineu

11016356_1089943651023195_1352952337_nLa mijlocul acestei săptămâni, o bună parte a viitoarelor competitoare din Liga a III-a, seria a IV-a, au avut programate meciuri de verificare. Dacă ASU Politehnica a luat pulsul ligii secunde, prin amicalul susținut în Valea Domanului, viitoarele sale adversare au preferat dueluri cu formații de același nivel.

Millenium Giarmata – Mama Mia Becicherecu Mic 2-1

După șocul suferit în urmă cu o săptămână, 1-5 acasă, cu Lugojul, în Cupa României, Giarmata începe să se stabilizeze. Trupa pregătită de Răzvan Leucă și Alin Molcuț a trecut de cojudețeana Mama Mia Becicherecu Mic, într-un joc disputat acasă, pe stadionul „Nicu Moraru”.

Millenium a deschis scorul în minutul 25, prin Corlățeanu, însă căpitanul „pizzerilor”, Telescu, a restabilit egalitatea de la punctul cu var în minutul 45. Balanța s-a înclinat decisiv în favoarea gazdelor în minutul 66, grație antrenorului-jucător Răzvan Leucă, marcator dintr-o lovitură liberă de la 18 metri.

Millenium Giarmata (antrenor-jucător Răzvan Leucă): Luca – Oprea, Soare, Gârba, Bănică, Leucă, Buzdugan, Stoica, Corlăţeanu, Mihai Oprea, Beloescu. Au mai intrat Costea, Josu, Molcuţ, Dandu, Kalanyos, Domşa, Gaiţă şi Avădanei.

Mama Mia (antrenor Sorin Bălu): R. Miklos – Telescu, Artimon, Ştefanovici, Ov. Ştefănescu, Luţă, Radu, Tăbăcaru, Negruţ, Bârză, P. Niţă. Au mai intrat Culda – Saizu, Centea, Cioancă, Zurbagiu, Mărginean şi Nicoară.

Național Sebiș – CS Ineu 2-0

Cu o săptămână în urmă, Ineul elimina Sebișul din Cupa României, după o confruntare dramatică, decisă la loviturile de departajare. Ieri, a fost rândul „Naționalului” să se impună, palidă consolare ce-i drept, fiind vorba doar despre un joc cu caracter amical.

Timișoreanul Gelu Velici a deschis scorul pentru formația pregătită de Călin Cojocaru, în minutul 40, pentru ca în partea secundă, Rus să stabilească rezultatul final, 2-0 pentru Național.

Național Sebiș (antrenor Călin Cojocaru): Szekey – Rosenblum, Stupu, Neacșu, Cherecheș – Avramescu, Stegaru – Rus, Mihuța, Susan – Velici. Au mai intrat Merșca, Păduraru – Toader, C. Mardare, Oiță, Horcea, Stoian.

CS Ineu (antrenor Cristian Sculici): Bujoc – Popovici, Wild, Ciobanu, Hulbăr – Bier, Tomuț – Huțanu, Stănaia, Filimon – Mașniță. Au mai intrat Șubaș – Ciocan, Bun, Tudoroiu, Clej, Filimon, Ciocan, Șulumberchean, Deloreanu.

FC Hunedoara – Industria Galda de Jos 3-1

Gruparea de sub furnale a disputat un amical pe arena „Michael Klein” în fața unei formații de Liga a III-a, repartizată însă în seria 5, Industria Galda de Jos. S-a încheiat cu o victorie meritată pentru băieții lui Viki Roșca, alb-albaștrii dominând clar ostilitățile.

La pauză, a fost 1-0 pentru hunedoreni, grație reușitei lui Simonov. După pauză, Bozian a dublat avantajul gazdelor, pentru ca Industria să reducă apoi diferența prin Câmpean, de la punctul cu var. Scorul fina, 3-1 pentru FC Hunedoara, a fost stabilit de Ursachi, tânărul jucător mai irosind în prealabil câteva situații clare de gol.

FC Hunedoara (antrenor Victor Roșca): Ciubotariu – Maghici, Mardare, Ciumașu, Petresc – Creciunesc Daniel – Drăgoescu, Bozian, Simionov – Crengăniș, Tecsi. Au mai intrat Raț, Cristi Creciunesc, Ciucurescu, Opîrlescu, Trășcan, Sandu Remus, Văcaru, Gheară, Marina, Șulea și Ursachi.

CNS Cetate Deva – Performanța Ighiu 2-1

Duel al no-promovatelor la poalele cetății devene. Gazdele au reușit să-și treacă în cont o victorie la limită, grație „dublei” atacantului Suciu, din minutele 20 și 55. Gruparea din județul Alba reușise să restabilească egalitatea, cu șase minute înainte de pauză, prin R. David.

Echipa din Ighiu, pregătită de Adorian Himcinschi, a jucat în formula R. Bodea – Buda, Potopea, Ov. Turuş, Bocşa, F. Morar, M. Cristea, Oniche, Al. Giurgiu, R. David, S. Turuş. Au mai intrat Baba, Nemeş, H. Marian, R. Moga, Negură, Fetiţa, R. Morar, D. Mărginean.

ACS Podari – Pandurii II Tg. Jiu 1-0

Doljenii de la ACS Poldari, repartizați în C3, s-au impus în amicalul susținut marți, pe teren propriu, în fața echipei secunde a Pandurilor Târgu Jiu. Unica reușită a partidei i-a aparținut lui Ionuț Șerban, care a înscris în minutrul 53.

Pandurii II, pregătită de Cristian Popescu, a abordat meciul în formula Oprița – Miroiu, Negrescu, Brânzan, Constantin – Pârcălabu, Bârlan, Hemidi, Dumitru – Predescu, Dodoi. Au mai intrat Popescu, Margarit, Celea, Pârvulescu, Mareș

Foto: corvinul1921.ro