Eșec după 97 de zile pentru CH Poli! Alb-violeții s-au înclinat pe terenul liderului

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

CH Poli și-a întrerupt în această seară șirul de rezultate pozitive. După șapte victorii la rând și în total opt meciuri consecutive fără eșec, trupa lui Pero Milosevic a fost învinsă cu 32-28 , în deplasare, de liderul Ligii Naționale, Dinamo București.

Formația din capitală s-a aflat în avantaj pe aproape tot parcursul meciului. În minutul 2 era deja 2-0 pentru alb-roșii, însă vizitatorii nu s-au lăsat descumpăniți. Cea mai în formă echipă din Liga Națională din 2016, CH Poli, a reușit o revenire rapidă, restabilind egalitatea în minutul 9, 4-4. Dinamo a avut însă o replică rapidă și s-a desprins din nou, având chiar +5 pe tabelă, 11-6. Poliștii au avut o nouă revenire spre finalul primei reprize, când au micșorat handicapul la doar două lungimi (13-11 și apoi 16-14). Dinamo avea să intre însă cu trei goluri avans la cabine, 17-14.

Începutul reprizei secunde a fost promițător pentru alb-violeți. După o nouă „evadare” a dinamoviștilor la cinci goluri (21-16), Poli a reușit nu mai puțin de patru goluri consecutive, ajungându-se la 21-20 în minutul 39. Jocul bun al elevilor lui Pero Milosevic a continuat, iar în minutul 41, tabela din cocheta sală „Dinamo” indica din nou egalitate, 23-23. Nici de această dată, CH Poli n-a reușit să intre în avantaj. În schimb, Dinamo s-a distanțat rapid, ajungând la 27-23 în doar cinci minute, o diferență ce n-a mai putut fi remontată de timișoreni. S-a încheiat 32-28 în favoarea bucureștenilor, iar pentru Poli rămân doar șanse teoretice de a prinde locul al patrulea.

Principalii marcatori ai timișorenilor au fost, în această seară, Marko Lasica, Irakli Chikovani și Mihai Timofte, cu câte 5 goluri, ultimul semnând toate golurile din aruncări de la 7 metri. Au mai punctat pentru alb-violeți Grigoraș 4, Fenici 3, Halcă 2, L. Ștefan 2, Santeiu 1 și Păiuș 1. Cel mai prolific marcator al lui Dinamo a fost Asoltanei, cu 11 goluri.

Înfrângerea din această seară e prima suferită de CH Poli după exact 97 de zile. Alb-violeții pierdeau ultima oară pe 10 decembrie, cu 29-25 la Potaissa Turda, în etapa a 16-a a Ligii Naționale.

CH Poli va încheia sezonul regular cu un nou joc dificil, de această dată pe teren propriu, în compania lui HC Odorhei.

BC Timișoara, în fața unui nou duel cu Dinamo: „Față de precedenta întâlnire s-a acumulat oboseala”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

BC Timișoara joacă vineri a doua partidă consecutivă pe teren propriu, în grupa locurilor 7-12 din Liga Națională. Alb-violeții primesc vizita lui Dinamo, formație pe care izbuteau să o învingă în urmă cu o lună, tot pe teren propriu, la ultima lor întâlnire din sezonul regular.

BC Timișoara abordează meciul cu Dinamo având un moral bun, după victoria muncită, dar prețioasă ca aerul, cu Gaz Metan Mediș. În urmă cu o lună, la 3 februarie, alb-violeții reușeau să-i răpună pe „câini”, cu 82-77, în etapa a 19-a a sezonului regular. Tehnicianul timișorenilor, Nenad Mandic, speră ca elevii săi să reușească și de această dată să contracareze jocul echipei din Capitală.

„Ne aşteaptă un meci greu, pentru că Dinamo joacă un baschet bun. Bucureştenii au un lot echilibrat cu jucători valoroşi atât sub panou, cât şi în aruncările de la distanţă. În precedenta întâlnire directă am reușit să le blocăm jucătorii înalți, dar să vedem cum vor sta lucrurile vineri seara. Îi au pe Sutalo, care a jucat extraordinar în ultimele 5-6 partide, pe Marinov, care poate evolua oriunde între pozițiile 1 și 4 și baschetbaliști puternici sub panou. Noi am încercat să ne pregătim psihic și sper să fim pregătiți pentru acest meci”, a declarat Mandic.

Tehnicianul lui BC Timișoara e convins că Dinamo va lua măsuri speciale împotriva lui Mladen Jeremic, cel ce în meciul din weekend-ul trecut, cu Gaz Metan Mediaș, s-a evidențiat prin cele 31 de puncte marcate. „Sigur, toată lumea ia măsuri speciale la Jeremic. Se știe că Mladen e un jucător fantastic pentru faza ofensivă, dar avem și alte soluții. S-a văzut acest lucru și la precedenta întâlnire cu Dinamo”, a mai spus Mandic.

Antrenorul sârb e convins de faptul că elevii săi vor avea o misiune dificilă, spunând că de la precedenta întâlnire cu Dinamo s-a acumulat oboseală în rândul jucătorilor, o consecință a rotației scurte de care dispune momentan BCT.

„Dinamo va veni la Timișoara hotărâtă să câștige, pentru că are șanse reale de calificare în play-off. Nu cred că s-au schimbat foarte mult datele problemei față de precedenta întâlnire, cea de la începutul lui februarie, doar că s-a acumulat oboseala. Nu sunt foarte mulțumit de modul în care s-au antrenat jucătorii înalți ieri, dar într-un fel e de înțeles. Nu avem decât patru baschetbaliști cu talie și nu pot face înlocuiri la antrenament. Trebuie să reparăm lucrurile și să mergem înainte”, a mai precizat Nenad Mandic, care va avea totuși la dispoziție întreg lotul pentru această întâlnire.

Partida BC SCM Timișoara – Dinamo București se va disputa vineri, de la ora 18, la sala „Constantin Jude”.

Cupa României la rugby își schimbă din nou formatul! Finala poate fi organizată la Timișoara

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Întrecerile rugbystice interne din 2016 vor începe în luna martie, când pornește la drum Cupa României. Cea de-a doua competiție ca importanță în sportul cu balonul oval din România propune și de această dată un nou format, care va avea, în prima fază, două grupe valorice. Conform hotărârii de ieri a Biroului Federal, finala va putea fi organizată doar de o echipă din zona Transilvaniei, astfel că Timișoara e eligibilă pentru găzduirea, în premieră, a unui ultim act într-o întrecere internă.

Deținătoarea trofeului, Timișoara Saracens, va începe Cupa României în Grupa I valorică, alături de celelalte grupări ce vor forma viitoarea ediție a Superligii: CSM Știința Baia Mare, Steaua București, CSM Olimpia București, Dinamo București, Universitatea Cluj și Politehnica Iași, nou-promovată. În perioada 19 martie – 29 aprilie, cele șapte echipe vor juca fiecare cu fiecare, într-o singură manșă, urmând a se întocmi un clasament provizoriu. De precizat că toate cele șapte prim-divizionare vor juca oricum în sferturile de finală, miza primei faze fiind clasarea pe unul dintre primele patru locuri, care va permite organizarea disputei pentru semifinală pe teren propriu.

Concomitent, opt echipe din Divizia Națională de Seniori (eșalonul al doilea) vor concura în a doua grupă valorică, împărțite în două serii: Moldova (CS Năvodari, RCM Galați, RC Bârlad, CSM Bucovina Suceava) și Transilvania (Știința Petroșani, RC Buzău, CSU AV Arad și CS Mănăștur Cluj). În cele două serii se vor disputa meciuri tur-retur, în intervalul 19 martie – 23 aprilie. Apoi, în 29 aprilie, câștigătoarele seriilor vor disputa un baraj, pe teren neutru, pentru desemnarea celei de-a opta echipă calificată în sferturile de finală.

Sferturile de finală se vor disputa pe data de 7 mai, pe terenul primelor patru clasate din Grupa I valorică. O săptămână mai târziu vor avea loc semifinalele, iar pe 28 mai ultimele două grupări rămase în competiție vor juca cu trofeul pe masă.

Conform hotărârii de ieri a Biroului Executiv al FRR, finala Cupei României va fi organizată de una dintre echipele din zona Transilvaniei. Eligibilă pentru a găzdui ultimul act e și Timișoara, care poate trimite o scrisoare de intenție forului de la București până la 30 martie. În noul sezon, finala Cupei Regelui a fost atribuită zonei Moldovei, în timp ce ultimul act al Superligii (care, vă reamintim, se va disputa în sistem toamnă-primăvară) va fi organizat în zona Munteniei.

Țintarul meciurilor din Grupa I valorică a Cupei României, unde participă și Timișoara Saracens, va fi stabilit în perioada următoare.

GALERIE FOTO: BC Timișoara redivivus: 82-77 cu Dinamo

©  Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

BC SCM Timișoara a renăscut în ultima săptămână. După victoria de sâmbătă, de la Mediaș, care a îndepărtat-o de subsolul clasamentului, a urmat succesul de aseară, cu Dinamo, care le mărește considerabil șansele alb-violeților pentru evitarea retrogradării. Un succes conturat, la fel ca în județul Sibiu, în sfertul al treilea al întâlnirii, în care timișorenii s-au dezlănțuit din punct de vedere ofensiv.

În doar câteva săptămâni, Nenad Mandic a reușit să formeze la Timișoara o echipă care e capabilă să conteze în fața oricărui adversar din Liga Națională și chiar să obțină victorii importante. Cu o rotație scurtă, formația alb-violetă a ajuns la patru succese stagionale, după cel de aseară 82-77 cu Dinamo.

Startul a fost mai puțin fast pentru timișoreni, care s-au văzut conduși de vechea rivală cu 20-12 după primul sfert. Până la pauza mare, Djapa & co. au dat semne de revenire, la pauza mare intrându-se cu o diferență de cinci lungimi în favoarea bucureștenilor, 27-32. Sfertul al treilea a decis soarta partidei, bănățenii reușind să pună pe tabelă nu mai puțin de 32 de puncte, recuperând 15 lungimi în fața adversarilor. În ultimele zece minute, s-a intrat cu zece puncte avans pentru alb-violeți, 63-53, care au avut de luptat pentru a-și asigura victoria. Oboseala acumulată de principalele guri de foc și-a spus cuvântul, însă nici Dinamo nu a găsit formula care să întoarcă meciul în favoarea ei.

Principalul marcator al Timișoarei a fost Dalibor Djapa, cu 26 de puncte, urmat de Slobodan Dundjerski 21, Veselin Veselinov 12, Mladen Jeremic 11, Stefan Zivanovic 5, Zoran Milencovici 5, și George Toth 2. De partea cealaltă, Dinamo a punctat prin Marko Sutalo 22, Pavel Marinov 20, Nenad Sulovic 10, Noah Dahlman 10, Iulian Orbeanu 8, Karolis Babkauskas 5 și Darko Balaban 2.

„Așa cum spuneam și înaintea partidei, Dinamo este un adversar dificil, solid, dar și atletic. Nu este ușor să joci împotriva unor astfel de formații, căci au un joc foarte bun sub panou. Am încercat să-l contracarăm, dar Dinamo și-a impus ritmul în prima repriză, iar noi am fost nevoiți să atacăm aproape numai pozițional, ceea ce nu ne-a convenit. După pauză, ne-am putut face jocul și cred că meritam victoria. Puteam evolua mai bine în anumite momente, dar m-au mulțumit energia și atitudinea arătate în teren. Una peste alta, este un succes foarte imnportant”, a declarat antrenorul timișorenilor, Nenad Mandic.

Vă oferim, mai jos, o amplă galerie foto de la meciul de ieri, realizată de fotograful nostru, Emanuel Titus Iliesi:

BC SCM Timișoara, în fața primului joc pe teren propriu din 2016

©  Emanuel Titus Iliesi

Dundjerski & co. vor întâlni Dinamo, în primul joc oficial din sala „Constantin Jude” în 2016 (Foto © Emanuel Titus Iliesi)

După trei deplasări consecutive programate în luna ianuarie, BC SCM Timișoara revine în sala proprie. Alb-violeții vor întâlni mâine după-amiază pe Dinamo, formație nou-promovată, situată în acest moment pe locul 7 în ierarhia Ligii Naționale. Formația timișoreană are însă un moral bun după victoria de la Mediaș, iar antrenorul Nenad Mandic spune că echipa sa poate obține un rezultat bun dacă își păstrează atitudinea pozitivă din ultimele meciuri.

BC SCM Timișoara continuă lupta pentru evitarea retrogradării. Un prim pas a fost făcut prin victoria de sâmbătă, de la Mediaș, prin care „leii” s-au distanțat de poziția de „lanternă”. Pentru bănățeni începe însă o perioadă extrem de încărcată, pornind chiar de la meciul de mâine, de pe teren propriu, cu Dinamo, primul joc acasă din 2016.

“În cele din urmă, după trei partide consecutive în deplasare, jucăm acasă. Am obţinut o victorie importantă cu Gaz Metan, dar ne aşteaptă o perioadă dificilă, cu patru meciuri în mai puţin de două săptămâni. Repriza a doua de la Mediaş trebuie să fie un model pentru noi, căci am jucat cu multă energie şi cu o atitudine sănătoasă. Nu ne va fi uşor, căci avem o rotaţie scurtă, din pricina problemelor financiare pe care le ştiţi deja. Nici nu avem zece jucători la antrenament, din cauza accidentărilor, dar vom lupta în orice condiţii”, a declarat antrenorul Timișoarei, Nenad Mandic.

Tehnicianul alb-violeților a vorbit despre adversarul de mâine, o formație nou-promovată în Liga Națională, dar cu șanse mari de a prinde play-off-ul în acest sezon.

“Dinamo este o echipă atipică. De obicei are în cinciul de start trei jucători de forță și în acea zonă trebuie să fim atenți, să le oprim jocul bun sub panou și să ne impunem ritmul. Cred că vom avea success dacă ne păstrăm energia și atitudinea pozitivă”, a mai spus Mandic.

Să mai spunem că în această săptămână, tinerii Horațiu Covlescu și Raul Covaciu s-au confruntat cu probleme medicale. Partida BC SCM Timișoara – Dinamo București se va disputa mâine, de la ora 18, la sala „Constantin Jude”.

Duel de tradiție! CH Poli se deplasează pe terenul campioanei Minaur Baia Mare

ch poliCH Poli va deschide etapa a 5-a a Ligii Naționale de handbal masculin cu un meci pe terenul campioanei en titre, Minaur Baia Mare. Alb-violeții se află pe o pantă ascendentă, după două victorii legate, în fața Turdei și a Ploieștiului, în timp ce maramureșenii încă nu au cunoscut gustul succesului în actualul sezon.

Altădată un derby direct pentru titlu. Astăzi, doar Minaur se apropie de gloria de altădată, după o revenire spectaculoasă: în doi ani, din liga secundă, până spre titlul național. CH Poli, deși o prezență constantă în eșalonul de elită în ultimul deceniu și jumătate, se află într-o permanentă perioadă de căutări, singura aventură europeană din perioada amintită datând din sezonul 2007/2008. În plus, în acest an, s-au mai adăugat și problemele financiare, care au îngreunat misiunea antrenorului Pero Milosevic de a crea un lot capabil să emită pretenții în lupta din vârf.

Totuși, înaintea duelului direct de mâine, situația e mai fericită la Timișoara decât la Baia Mare. Alb-violeții au legat două victorii la rând, ce-i drept, ambele pe teren propriu, reușind să răpună Potaissa Turda și nou-promovata CSM Ploiești. Moralul trupei lui Pero Milosevic e unul ridicat înaintea confruntării din Maramureș, unde va merge cu gândul producerii unei surprize.

În schimb, campioana en titre Minaur nu a simțit gustul victorie în acest start de campionat. Băimărenii au totuși circumstanțe atenuante, programul lor din primele patru etape fiind unul extrem de dificil. Concret, maramureșenii au obținut două remize: 23-23 pe teren propriu cu Dinamo, în prima etapă, și 29-29 săptămâna trecută, la Chiajna, cu Steaua. Au și pierdut două dispute, 18-22 la Odorhei și 25-30, la Baia Mare, cu CSM București, adică în fața singurelor grupări cu maximum de puncte după patru etape.

Partida Minaur Baia Mare – CH Poli Timișoara se va disputa mâine, de la ora 19.45, în sala „Lascăr Pană” și va fi oficiată de cuplul bucureștean Șerbu / Vasilescu. Meciul nu va fi televizat.

Timișoara Saracens, succes cu emoții în fața „câinilor”: „Nu e suficient să intrăm pe teren pentru a câștiga”

saracens-dinamoTimișoara Saracens și-a asigurat prezența în semifinalele Cupei Regelui, cu o etapă înaintea încheierii fazei grupelor. Bănățenii au dispus de Dinamo în această dimineață, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, dar după un meci mult mai greu decât era de așteptat, încheiat cu o diferență de zece puncte în favoarea amfitrionilor, 20-10.

Timișoara Saracens a revenit cu un succes din scurta vacanță de vară, reușind să se impună cu greutate în fața dinamoviștilor. Startul de meci a aparținut în totalitate gazdelor. Sărbătoritul Brian Sefanaia, cel ce împlinește chiar astăzi 29 de ani, a înscris primul eseu al partidei, după o fază plecată din recuperarea lui Fonovai Tangimana, din apropierea propriului 22. Conache a transformat fără emoții, pentru 7-0. În minutul 15, a căzut și al doilea eseu timișorean. De această dată, Tangimana a fost cel ce a culcat balonul în terenul de țintă dinamovist, iar Conache a trimis din nou printre bețe: 14-0.

Startul fulminant de meci al Timișoarei anunța un galop de sănătate pentru elevii lui Grainger Heikell. A urmat, în schimb, o relaxare a gazdelor, de care au reușit să profite dinamoviștii. Oaspeții au marcat la rândul lor două eseuri până la pauză, prin Siaosi Kata și George Iacob, ambele netransformate, scorul primului mitan fiind oprit la 14-10.

În partea secundă, jocul a continuat să fie extrem de echilibrat. Niciuna dintre echipe nu a mai reușit eseul, deși ambele combatante au ajuns foarte aproape de terenul de țintă. Timișoara Saracens a mai produs două modificări ale tabelei până la final, ambele din lovituri de pedeapsă, transformate de Gabriel Conache. Finalul a fost tensionat, bănățenii terminând partida cu doi jucători în minus, după eliminările temporare ale căpitanului Vasile Rus și debutantului Alex Iștoc – un produs al centrului de juniori de la Timișoara.

Scor final, 20-10 pentru Timișoara Saracens, care va disputa ultimul joc din grupele Cupei Regelui, peste două săptămâni, în deplasare, cu CSM Olimpia București.

Timișoara Saracens a evoluat în formula 15. Gabriel Conache, 14. Tom Cox, 13. Brian Sefanaia, 12. Fonovai Tangimana, 11 Viliami Moala, 10. Jack Umaga, 9. Hayden ODonnell, 1. Gigi Militaru, 2. Marian Sabău, 3. Samuel Mariș, 4. Dorin Lazăr, 5. Ionuț Mureșan, 6. Daniel Ianuș, 7. Vasile Rus (C). 8. Marian Gorcioaia. Au mai intrat 19. Cătălin Vlădeanu, 17. Sione Taupaki, 21 Stephen Shennan, 22. Alex Iștoc, 23. Vlăduț Zaharia, 20. Eduard Ceaparii, 16. Bogdan Neacșu.

Reacții la cald

„Victoria e poate singurul aspect pozitiv din acest joc. Sunt puțin dezamăgit de modul în care am evoluat astăzi, așteptam mai mult de la băieți. Drept dovadă, mai avem mult de lucru, trebuie să lucrăm la atitudinea cu care intrăm în teren și la unele decizii pe care le luăm în timpul jocului. Trebuie să felicit Dinamo, care au opus o bună rezistență astăzi. Noi nu am reacționat așa cum stabilisem dinainte. Sunt dezamăgit, dar e bine că am obținut victoria, am luat puncte și rămâne să ne îmbunătățim jocul pentru următoarele meciuri. Nu e suficient doar să ieșim pe teren pentru a câștiga, trebuie să muncim pentru victorie”. (Grainger Heikell, antrenor Timișoara Saracens)

„Eu sunt bucuros de jocul pe care l-am prestat. Timișoara e în continuare o forță, chiar și fără jucătorii din echipa națională. Noi ne-am prezentat exclusiv cu jucători sub 23 de ani, atuurile noastre fiind dorința și, poate, pregătirea fizică. Mai sperăm la semifinale, jocul cu CSM ne poate califica de pe locul al doilea. Sunt supărat pe arbitri, pentru că dacă știau să gestioneze conflictele din start, nu se ajungea la eliminările din final”. (Ștefan Demci, antrenor Dinamo)

Tom Cox, prezentat de Timișoara Saracens! Australianul a venit cu temele făcute pe Bega

DSCF0167Timișoara Saracens s-a întărit înaintea jocului cu Dinamo, din Cupa Regelui. Tom Cox a venit din Australia pentru a oferi un plus de viteză bănățenilor în cursa pentru titlu, după experiențele sale din eșalonul de top al Antipozilor, Super Rugby. Aflat la prima sa experiență în afara țării natale, Cox a impresionat prin cunoștințele pe care le are deja despre Timișoara și istoria sa recentă.

După două experiențe în Super Rugby, la Brumbies Canberra și Melbourne Rebels, fundașul Tom Cox a făcut pasul spre Europa. Nu doar Timișoara l-a solicitat, tot de pe Bătrânul Continent mai venindu-i oferte din Spania sau din puternicul campionat al Franței. Australianul explică de ce a dat Melbourne-ul pe capitala Banatului, o alegere pe care nu o regretă acum, la două săptămâni de la „aterizare”.

„E prima mea experiență în afara Australiei. Sunt nerăbdător să debutez în rugby-ul european, am ajuns la Saracens, un club de top. Pot juca aripă și fundaș în principal, sper să pot da tot ce am mai bun și să pun umărul la câștigarea trofeelor. Am avut și alte oferte din Europa, din Spania și Franța, dar Timișoara este o echipă bună, staff-ul tehnic de aici mi-a dat senzația că promovează exact stilul de rugby pe care îmi doresc să îl joc. E o provocare să vin la o echipă care mereu își dorește să fie în top. Timișoara e un oraș foarte frumos. De când sunt aici, am fost mai mult ocupat cu antrenamentele, dar în cele două zile libere pe care le-am avut, am vizitat centrul orașului, îmi place și mă bucur că am ales să vin aici”, a declarat Cox.

Deși admite că nu știa foarte multe lucruri despre țara noastră înaintea sosirii la Timișoara, Tom Cox nu a sosit total nepregătit. S-a interesat despre istoria orașului de pe Bega, cunoscându-i rolul din evenimentele din decembrie 1989.

„Nu știam foarte multe lucruri despre România. Știu că a ieșit din comunism în 1989 și a progresat foarte mult de atunci. Știu că la Timișoara s-a aprins prima scânteie a Revoluției. Aveți o istorie foarte frumoasă aici, la Timișoara, iar România pare o țară foarte interesantă. N-am cunoscut foarte mulți oameni care au fost aici, probabil până în zece, dar toți mi-au vorbit foarte frumos despre această țară. Lucruri de care am început să mă conving de când am venit aici, chiar îmi place foarte mult”, spune Tom Cox.

La Timișoara, Tom Cox îl va avea ca antrenor pe conaționalul său, Grainger Heikell, care a vorbit despre noul său elev: „Tom se află de aproximativ două săptămâni alături de noi, dar acum e momentul să-i spunem și oficial bun venit. E îmbucurător pentru mine, ca antrenor, să am în echipă un jucător cu experiența și calitățile sale. Aduce un mare plus echipei, mai ales prin faptul că va crea concurență pentru cei pe care îi avem deja în linia de treisferturi. Suntem în contact cu el de câteva luni, îi cunoaștem foarte bine CV-ul. A jucat la un nivel de top, însă abilitățile sale de a înscrie și explozia sa sunt calitățile pe care le-am remarcat în mod deosebit, astfel că ne bucurăm să îl avem în echipă.”

Tom Cox e apt 100% din punct de vedere fizic, fiind complet refăcut după accidentările care l-au chinuit în ultimii ani, la umăr și gleznă. El ar putea debuta pentru Timișoara Saracens chiar sâmbătă, atunci când bănățenii vor primi vizita lui Dinamo, în Cupa Regelui. Meciul se va juca, de la ora 10, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț.

Barajele de altădată: Când Auto, Textila, Constructorul, ICRAL sau Dinamo băteau la porțile Diviziei C

auto-color-anii80Mâine se decid promovatele în Liga a III-a, după-amiază fiind programate manșele retur ale barajelor ce opun campioanele județene. Timișoara e conectată la meciul de la Lupac, acolo unde e de așteptat ca ASU Politehnica să facă pasul spre fotbalul profesionist. Reintroducerea barajelor în dublă manșă a fost o măsură care a stârnit destule controverse, dar care a născut, în mod sigur, și nostalgii. Asta deoarece în anii 70-80, acesta era sistemul de promovare în Divizia C, în mod tradițional, primele două duminici din luna iulie programând cele două manșe ale barajelor.

În anii 80, una dintre formațiile abonate la barajul de promovare a fost Auto Timișoara (foto). O formație despre care am mai discutat (chiar recent!), legându-ne de parcursul impresionant pentru o grupare de eșalon județean din Cupa României, ediția 1982/1983. În acel deceniu, trupa din Freidorf a câștigat de patru ori competiția din Timiș (1982, 1983, 1985 și 1987), reușind promovarea abia din a patra tentativă (sub denumirea Auto-Vulcan).

În 1982, la primul ei titlu județean din acest deceniu, Auto a nimerit la baraj cu laureata din județul Arad, Frontiera Curtici. Au rezultat două eșecuri la limită, 2-3 și 1-2, primul dintre ele fiind înregistrat în Freidorf. Trupa pregătită la vremea respectivă de Ghiță Chimiuc, având în picioare și experiența duelurilor din Cupa României cu Jiul Petroșani sau Universitatea Craiova, n-a întâmpinat nicio problemă în câștigarea campionatului și în anul următor. Însă la baraj, Cioca & co. au cedat dramatic, în fața campioanei din Caraș-Severin, Metalul Oțelu Roșu. După o victorie cu 4-1 în tur, pe teren propriu, Auto a pierdut la scor de neprezentare manșa decisivă, continuându-și astfel aventura în „Județ”.

Una dintre formațiile ce au crescut spectaculos în urma unui baraj a fost Progresul Timișoara. Formația de la Pădurea Verde a câștigat Campionatul Județean, ediția 1985/1986, obținând apoi o promovare în Divizia C după o dublă victorie cu Automecanica Reșița: 3-0 pe Bârzava și 2-1 la Timișoara. Din postura de nou-promovată, Progresul a mai reușit un salt, urcând în „B” la finalul viitoarei ediții de campionat, rezistând în eșalonul secund până după Revoluție.

Prezențe meteorice în Divizia C a avut și echipa Constructorul Timișoara, secția de fotbal fiind doar o parte a unul club polisportiv consacrat însă în alte ramuri (echipa de handbal feminin a clubului a disputat finala Cupei României în 1982). Echipa constructorilor își disputa meciurile de pe teren propriu (cel puțin în perioada anilor 80), pe terenul din Circumvalațiunii (utilizat astăzi de CSS Bega) și a câștigat Campionatul Județean în 1980/1981, reușind apoi să promoveze în urma unui baraj dramatic. După 3-0 la Timișoara cu laureata din Hunedoara, Minerul Aninoasa, bănățenii au cedat cu același scor în manșa a doua, dar au obținut biletele pentru Divizia C la loteria penaltiurilor (3-1).

Una dintre formațiile care au dominat într-o vreme autoritar Campionatul Județean, dar care n-au izbutit niciodată să acceadă în eșalonul al treilea, a fost Textila Timișoara. În 1979, echipa Uzinelor Textile a întâlnit la baraj campioana Bihorului, Alumina Oradea. Iar soarta promovării s-a decis încă din jocul tur, disputat pe malul Crișului Repede: 5-0 pentru orădeni. În retur, textiliștii și-au mai spălat din păcate, învingând cu 1-0, însă doar pentru palmares. Textila a câștigat „Județul” și în anul următor (1979/1980), dar nici de această dată nu a izbutit promovarea, după 1-3 și 1-2 cu laureata din Arad, Șoimii Lipova. Să specificăm că meciul de la Timișoara s-a jucat pe stadionul „CFR”.

De baraje au avut parte, în anii 70, alte două formații timișorene, ambele instituționalizate. În 1978, campioana județeană era ICRAL formație ce aparținea de o fostă regie a primăriei (Intreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă). Adversară în „dubla” pentru promovare i-a fost Aurul Certej, din județul Hunedoara. Turul s-a disputat pe stadionul din Deva și s-a încheiat nedecis, 0-0. În retur, ICRAL s-a impus cu un categoric 6-0 și a acces în Divizia C, acolo unde nu avea să reziste decât un singur sezon. O altă grupare, cu un nume nelipsit din marile orașe în vremea respectivă era Dinamo. Ați ghicit, echipa Miliției județene, care în primă fază își disputa meciurile pe un terenul pe care avea să se înalțe acutalul sediu al Poliției Județene Timiș, de pe bulevardul Take Ionescu (pe atunci Leontin Sălăjan). Campioană în 1977, Dinamo Timișoara a ratat promovarea la baraj, după două eșecuri la limită, 0-1 și 1-2, în fața câștigătoarei din Caraș-Severin, Minerul Oravița.

În anii 70-80, echipele din Timișoara erau abonate la barajul de promovare, după cum s-a putut vedea și mai sus. Excepțiile au fost puține dar, aproape de fiecare dată, a fost vorba despre formații cu prezențe îndelungate în eșalonul al treilea. Un exemplu îl constituie Unirea Sânnicolau Mare, care a câștigat întrecerea județeană în 1973, promovând fără baraj, deoarece din sezonul 1973/1974, toate ligile interne s-au reorganizat prin mărirea numărului de echipe. A fost și cazul Laminorului Nădrag, formație promovată în 1976, după un baraj decis în prelungiri (0-1 și 2-0) cu Șoimii Lipova. Formația de la poalele Padeșului avea să reziste patru sezoane în Divizia C, ajungând de două ori și în 16-imile Cupei României, în 1978 și 1980, când la Nădrag au poposit nume precum Universitatea Craiova și Steaua.

O formație importantă a județului Timiș avea să devină, în anii 80, Obilici Sânmartinu Sârbesc. Echipa sârbilor a câștigat Campionatul Județean în 1984, la mare luptă cu CSM Lugoj, iar la baraj a dispus cu un dublu 1-0 de campioana Mehedințiului, Victoria Vânju Mare. În echipa lui Obilici figurau, în momentul promovării, nume precum  Barki, Belcea, Buiga, Bugarschi, Gîrbani, Ioane, Naidin, Neșin, Ocsko, Pârva, Peptanar, Pop, Rus, Sirotanov sau Tamaș. Iar la Sânmartinu Sârbesc s-a jucat neîntrerupt fotbal de Divizia C vreme de opt sezoane, până în 1992. Ultima revenire în fotbalul profesionist pentru Obilici s-a produs în 1998, când a câștigat barajul (ce ți-e soarta!) tot cu laureata din Mehedinți, Dierna Orșova, cu 3-0. În echipă figura și actualul căpitan al lui ASU Politehnica, Leonard Naidin, pe atunci un puști talentat în vârstă de 18 ani. Obilici n-a rezistat însă decât un sezon în Liga a III-a, cumpăna dintre milenii consemnându-i prăbușirea definitivă.

Barajele în dublă manșă au fost reintroduse după o pauză de 19 ani, iar mâine, ASU Politehnica dispută returul, pe terenul Voinței Lupac, de la ora 17.30.

Timișoara Saracens răpune Dinamo în propriul fief și se distanțează în fruntea Superligii

11159507_1036081226419630_1611144878573159063_nTimișoara Saracens și-a îndeplinit obiectivul pentru partida de astăzi, din capitală – victorie cu punct bonus în fața lui Dinamo – însă după un meci mai dificil decât era de anticipat. Bănățenii s-au impus cu 34-23 pe arena „Florea Dumitrache”, din complexul Dinamo, după ce la pauză nu aveau decât un punct avans.

Aparent, „câinii” nu prezintă un pericol la fel de mare precum concitadinii lor, Steaua ori CSM. Doar aparent, pentru că acolo, pe terenul „Florea Dumitrache” – arenă pe care în anii 80 își făcea veacul o echipă de fotbal de tristă amintire, Victoria – a fost răpusă, în turul campionatului însăși campioana CSM Știința Baia Mare.

Dinamo a și deschis scorul, printr-o penalitate transformată de Tudorel Bratu, însă Timișoara Saracens a întors rezultatul chiar prin doi ex-dinamoviști: Stelian Burcea, autor al unui eseu, urmat de transformarea lui Vali Calafeteanu. Bucureștenii aveau să revină în avantaj, prin alte două lovituri de pedeapsă transformate de Bratu, însă Calafeteanu a trimis și el printre „bețe”, iar Timișoara avea 10-9. Nu aveau să fie ultimele răsturnări de scor din primul mitan: Dinamo a bifat primul ei eseu, prin Fili Limoni, transformat de Bratu, gazdele având 16-10 pe tabelă. La cabine, sarazinii au intrat însă în avantaj, după un nou eseu semnat de Burcea și transformat de Calafeteanu: 17-16.

În partea secundă, tabela nu a mai fost pusă atât de greu la încercare, o singură formație menținându-se la conducere, cea timișoreană. Calafeteanu a bifat la rândul său un eseu, netransformat însă, dar Dinamo a dat semnalul că nu renunță atât de ușor la luptă, reușind o încercare transformată de Bratu, care a „strâns” scorul din nou la un singur punct, 23-22 pentru oaspeți.

Din acest moment, dinamoviștii nu au mai reușit să puncteze. În schimb, au făcut-o bănățenii, asigurându-și astfel și punctul bonus ofensiv. Fonovai Tangimana a marcat al patrulea eseu pentru Timișoara Saracens, celălalt centru, Brian Sefanaia semnând a cincea încercare pentru oaspeți, transformată de Jack Umaga.

Scor final, Dinamo – Timișoara Saracens 23-42. Echipa pregătită de Grainger Heikell și Sosene Anesi își asigură astfel disputarea semifinale pe teren propriu și ia o opțiune serioasă la încheierea sezonului regular pe prima poziție. În derby-ul bucureștean de astăzi, Steaua a fost învinsă surprinzător pe teren propriu de CSM București, cu 42-23, iar la Cluj, campioana Baia Mare a răpus Universitatea cu 39-18. În clasament, Timișoara conduce, cu 33 de puncte, urmată de Steaua, cu 26, dar și cu un joc în minus.

Timișoara Saracens încheie sezonul regular sâmbăta viitoare, cu un joc în compania ultimei clasate, Universitatea Cluj, în Ronaț, cu începere de la ora 13.