Mândrie sau îngrijorare? După 36 de ani, Timișoara are 7 prim-divizionare în sporturile de sală

Șapte echipe vor reprezenta Timișoara în primul eșalon la sporturile de sală în sezonul viitor

Sportul a luat-o înaintea infrastructurii. O spunem nu de ieri, de azi, ci de ani și ani de zile, de fiecare dată când echipele și sportivii din localitate se lovesc de probleme dintre cele mai diverse din cauza infrastructurii precare de care dispune Timișoara. Iar în anul 2017, afirmația care deschide articolul pare mai actuală, mai reală, mai grăitoare ca niciodată. În sezonul 2017/2018, orașul de pe Bega va avea șapte reprezentante în primul eșalon la sporturile de echipă practicate în sală. Vor fi două de baschet masculin (BC Timișoara și Timba), una de baschet feminin (SCM Timișoara), una de handbal masculin (SCM Politehnica), una de volei masculin (CSU UVT), una de volei feminin (UVT Agroland) și una de futsal (Informatica). Șapte echipe, șapte opțiuni pentru iubitorul de sport din Timișoara la final de săptămână, bătăi de cap înmulțite cu șapte pentru conducători, antrenori și sportivi.

Sala Olimpia, așa cum arăta în primii ani de funcționare, în urmă cu aproape cinci decenii

Orice ar spune declarațiile pompoase ale politicienilor locali, orice ar exprima machetele de polistiren, orice ar indica șantierele începute (sau nu) în ultimii 27 de ani, Timișoara dispune, în acest moment, de o singură sală polivalentă. Vorbim, firește, despre „Constantin Jude”, sau „Olimpia”, așa cum e cunoscută localnicilor încă din 1969, anul inaugurării. Pentru toate cele șapte echipe mai sus enumerate, sala „Constantin Jude” constituie singura variantă decentă pentru desfășurarea meciurilor și (ar fi normal) al antrenamentelor. Matematica ne joacă însă feste încercând să calculăm cum și-ar împărți parchetul cele șapte reprezentante ale Timișoarei în eșaloanele de elită în timpul unor zile de antrenamente, precum și în cele de meciuri? În sala „Constantin Jude” se mai organizează, ocazional, gale de box, evenimente de arte marțiale, competiții de badminton, de dans sportiv, foarte rar evenimente culturale. În aceeași sală și-a desfășurat activitatea, în sezonul recent încheiat, o echipă de handbal feminin – CSU UVT – iar o alta – SCM – ar urma să facă primii pași pe același parchet din toamnă. Și unde mai pui că, aproape săptămânal, la orele serii, apar felurite personaje, din medii complet străine sportului de performanță, care bat mingea, cu sau fără chirie, în cea mai importantă sală a sporturilor din Timișoara, capitala Banatului?

Ce variante ar mai fi? Câteva săli de dimensiuni mult mai mici, cu suprafețe de joc învechite sau complet improprii (Circumvalațiunii, Universitate, Popa Șapcă, poate Banu Sport). E cam tot ce poate oferi Timișoara, în anul 2017, care consemnează cea mai mare explozie de promovări înregistrată vreodată în sporturile de echipă de pe Bega. Nu mai puțin de patru formații și-au câștigat, în ultima lună, dreptul de a reprezenta orașul pe prima scenă, fapt nemaiîntâlnit în ultima jumătate de veac.

Aproape de recordul absolut

Și dacă tot am vorbit despre ultima jumătate de veac, ne vom concentra chiar pe această perioadă, pentru a urmări evoluția numărului de echipe de primă ligă pe care le-a avut Timișoara în sporturile de sală.

2016/2017 se anunță un sezon care apropie orașul de pe Bega de recordul absolut al prezențelor pe prima scenă. În 1973/1974, Timișoara a fost reprezentată de nu mai puțin de opt echipe la cele trei sporturi majore de sală practicate în România (baschet, handbal, volei). Handbalul feminin ajunsese la zenit: alături de Universitatea Timișoara – finalistă a Cupei Campionilor Europeni în 1973 – a promovat și Constructorul. Tot două reprezentante a avut orașul și la baschet masculin, pe lângă rutinata Universitatea făcându-și apariția Voința, cu regretatul Niculae Viciu antrenor-jucător. Câte o formație a reprezentat Timișoara la handbal masculin (Politehnica), baschet feminin (Universitatea), volei masculin (Universitatea) și volei feminin (Universitatea).

În viitorul sezon competițional, Timișoara se va regăsi într-o situație nemaiîntâlnită din 1980/1981, ultima oară când orașul a avut 7 echipe în elită la sporturile de sală. Marele club polisportiv Universitatea (aflat atunci în ultimii ani de existență în această formă) avea câte o echipă de primă ligă la baschet masculin și feminin, volei masculin și feminin și handbal feminin. Tot în prima divizie se aflau alte două echipe de handbal: băieții de la Politehnica și fetele de la Constructorul.

După revoluție, recordul Timișoarei a fost de cinci prim-divizionare în eșaloanele de elită, fapt consemnat în cinci sezoane: 1991/1992, 1992/1993, 1993/1994, 2004/2005 și 2006/2007. În cel din urmă sezon cu cinci prim-divizionare, „harta” arăta în felul următor: ELBA (baschet masculin), Politehnica (handbal masculin), Universitatea (handbal feminin), Futsal Poli și Informatica (futsal).

Recordul negativ al ultimei jumătăți de veac e deținut de sezoanele 1999/2000 și 2000/2001, când orașul de pe Bega a dispus de doar două echipe de primă ligă în sporturile de sală.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, un tabel care dezvoltă, pe sezoane, situația echipelor de primă ligă de care a beneficiat Timișoara la sporturile de sală:

[table id=2 /]

Rămas bun, „Tică” Popa! Fotbalul a fost prima sa dragoste, handbalul l-a consacrat

DSCF0116Sportul timișorean e în doliu. Unul dintre cei mai respectați oameni din handbalul și, deopotrivă, fotbalul de pe aceste meleaguri s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Vorbim despre Constantin „Tică” Popa, lugojean la origine, care și-a început cariera sportivă practicând cu succes fotbalul, dar a ajuns să se lege definitiv de sportul cu mingea pe semicerc, pe care l-a slujit și promovat peste mări și țări.

„Tică” Popa s-a născut la 30 septembrie 1928 la Lugoj, iar primul său contact cu sportul s-a petrecut la fotbal. A făcut primii pași pe terenul de fotbal la Bocșa, acolo unde lucrau părinții săi, sub îndrumarea fostului internațional Kilianovits, campion cu UDR Reșița în 1931. La doar 15 ani, a devenit titular la echipa-fanion a orașului său natal, Vulturii Textila Lugoj, desființată însă în 1945, imediat după instaurarea administrației comuniste. La fel ca și ceilalți jucători de la Vulturii, „Tică” Popa a fost obligat să semneze cu noua echipă, fondată de pro-sovietici, Clubul Sportiv Muncitoresc, pentru care joacă până la terminarea liceului, în 1947.

În acel an se mută la Timișoara, fiind student al Facultății de Agronomie, și devine jucătorul Politehnicii. „Tică” Popa a făcut parte din echipa care, în 1948, a reușit prima promovare în Divizia A din istoria clubului – alături de Andrei Rădulescu, Victor Dee, Rusalin Marcu etc. – însă nu a prins finalul acelui sezon. De ce? Apăruse varianta… handbalului. La sfaturile concitadinului său Ioan Kunst-Ghermănescu, deja un nume în sportul cu mingea pe semicerc, „Tică” popa a luat drumul Bucureștiului, unde s-a înscris la Institutul de Cultură Fizică, la specializarea handbal. Și totuși, fotbalul putea fi cu greu lăsat în urmă, astfel că la finele anilor 40, îl găsim pe „Tică” în Divizia A, ca jucător la Sportul Studențesc.

Talentul său s-a regăsit și în handbal, iar după absolvirea ICF-ului a fost solicitat să rămână în București, la CCA, pentru o scurtă perioadă. A revenit în Lugojul natal, devenind profesor de handbal la liceul Coriolan Brediceanu, , până în anul 1963, când s-a transferat la Timișoara, la liceul cu program sportiv (Liceul Nr. 4).

DSCF0114

„Tică” Popa a antrenat cu succes naționala de handbal a Tunisiei, între 1966 și 1968

Fiind un bun vorbitor de franceză (calitate care își are rădăcinile în copilărie, el locuind în perioada liceului într-un internat condus de Călugării Franciscani), „Tică” Popa a fost trimis în Tunisia, în 1966, pentru a antrena echipa națională a statului african. A luat totul de la zero pentru alcătuirea unui lot, în condițiile în care în Tunisia nu exista, la vremea respectivă, un campionat național de handbal în adevăratul sens al termenului.

„În doi ani am reușit să câștigăm Campionatul Africii și ne-am trezit în Suedia, la finalul Campionatelor Mondiale, dar înainte de asta am sustinut numeroase meciuri de pregătire în Europa, cu echipe de calibru greu, Italia, Franta, Belgia, Danemarca, România (chiar și la Lugoj, unde s-a facut un stagiu de pregatire de o lună de zile). În Suedia am avut ghinion, am picat în grupă cu Cehoslovacia, Danemarca și Franța. Înfrângerea suferită cu Franța (rezultat 15-13 pentru Franța) a fost pentru noi un rezultat mare, cât o victorie. Ambasadorul Tunisiei m-a îmbrățișat și m-a felicitat că am reușit să fac un lucru așa de mare pentru țara sa”, povestea „Tică” Popa, într-un interviu publicat pe portalul hotnews.ro, în 2005.

DSCF0115

Echipa națională a Tunisiei, antrenată de „Tică” Popa, fotografiată pe ștrandul din Lugoj, în timpul unui stagiu de pregătire

Tunisienii au dorit cu orice preț să îi prelungească șederea, însă în 1968 a decis să revină în țară, pentru a-și îngriji bătrânii părinți. Și-a reluat munca la Liceul Nr. 4 din Timișoara, unde a fost și director, iar o vreme îndelungată a activat ca antrenor al lotului feminin de tineret al României, alături de care a cucerit Balcaniada, în 1981. Tot ca antrenor, a activat și la cluburile timișorene Constructorul și AEM, în prima divizie.

După pensionare, s-a retras complet din viața sportivă, iar recunoașterea meritelor sale a venit extrem de târziu, în 2007, când i s-a acordat titlul de antrenor emerit în handbalul românesc. Ultimii ani ai vieții i-a trăit retras, în apartamentul său de pe strada Timiș, din zona Dacia.

„Tică” Popa va fi condus pe ultimul drum mâine (duminică), la ora 13, la cimitirul de pe strada Russu Șirianu din Timișoara.

Dumnezeu să-l odihnească!

(Sursa fotografiilor: Gheorghe Popa, 110 ani de fotbal în Banat, Editura Eurostampa, Timișoara, 2010)

Barajele de altădată: Când Auto, Textila, Constructorul, ICRAL sau Dinamo băteau la porțile Diviziei C

auto-color-anii80Mâine se decid promovatele în Liga a III-a, după-amiază fiind programate manșele retur ale barajelor ce opun campioanele județene. Timișoara e conectată la meciul de la Lupac, acolo unde e de așteptat ca ASU Politehnica să facă pasul spre fotbalul profesionist. Reintroducerea barajelor în dublă manșă a fost o măsură care a stârnit destule controverse, dar care a născut, în mod sigur, și nostalgii. Asta deoarece în anii 70-80, acesta era sistemul de promovare în Divizia C, în mod tradițional, primele două duminici din luna iulie programând cele două manșe ale barajelor.

În anii 80, una dintre formațiile abonate la barajul de promovare a fost Auto Timișoara (foto). O formație despre care am mai discutat (chiar recent!), legându-ne de parcursul impresionant pentru o grupare de eșalon județean din Cupa României, ediția 1982/1983. În acel deceniu, trupa din Freidorf a câștigat de patru ori competiția din Timiș (1982, 1983, 1985 și 1987), reușind promovarea abia din a patra tentativă (sub denumirea Auto-Vulcan).

În 1982, la primul ei titlu județean din acest deceniu, Auto a nimerit la baraj cu laureata din județul Arad, Frontiera Curtici. Au rezultat două eșecuri la limită, 2-3 și 1-2, primul dintre ele fiind înregistrat în Freidorf. Trupa pregătită la vremea respectivă de Ghiță Chimiuc, având în picioare și experiența duelurilor din Cupa României cu Jiul Petroșani sau Universitatea Craiova, n-a întâmpinat nicio problemă în câștigarea campionatului și în anul următor. Însă la baraj, Cioca & co. au cedat dramatic, în fața campioanei din Caraș-Severin, Metalul Oțelu Roșu. După o victorie cu 4-1 în tur, pe teren propriu, Auto a pierdut la scor de neprezentare manșa decisivă, continuându-și astfel aventura în „Județ”.

Una dintre formațiile ce au crescut spectaculos în urma unui baraj a fost Progresul Timișoara. Formația de la Pădurea Verde a câștigat Campionatul Județean, ediția 1985/1986, obținând apoi o promovare în Divizia C după o dublă victorie cu Automecanica Reșița: 3-0 pe Bârzava și 2-1 la Timișoara. Din postura de nou-promovată, Progresul a mai reușit un salt, urcând în „B” la finalul viitoarei ediții de campionat, rezistând în eșalonul secund până după Revoluție.

Prezențe meteorice în Divizia C a avut și echipa Constructorul Timișoara, secția de fotbal fiind doar o parte a unul club polisportiv consacrat însă în alte ramuri (echipa de handbal feminin a clubului a disputat finala Cupei României în 1982). Echipa constructorilor își disputa meciurile de pe teren propriu (cel puțin în perioada anilor 80), pe terenul din Circumvalațiunii (utilizat astăzi de CSS Bega) și a câștigat Campionatul Județean în 1980/1981, reușind apoi să promoveze în urma unui baraj dramatic. După 3-0 la Timișoara cu laureata din Hunedoara, Minerul Aninoasa, bănățenii au cedat cu același scor în manșa a doua, dar au obținut biletele pentru Divizia C la loteria penaltiurilor (3-1).

Una dintre formațiile care au dominat într-o vreme autoritar Campionatul Județean, dar care n-au izbutit niciodată să acceadă în eșalonul al treilea, a fost Textila Timișoara. În 1979, echipa Uzinelor Textile a întâlnit la baraj campioana Bihorului, Alumina Oradea. Iar soarta promovării s-a decis încă din jocul tur, disputat pe malul Crișului Repede: 5-0 pentru orădeni. În retur, textiliștii și-au mai spălat din păcate, învingând cu 1-0, însă doar pentru palmares. Textila a câștigat „Județul” și în anul următor (1979/1980), dar nici de această dată nu a izbutit promovarea, după 1-3 și 1-2 cu laureata din Arad, Șoimii Lipova. Să specificăm că meciul de la Timișoara s-a jucat pe stadionul „CFR”.

De baraje au avut parte, în anii 70, alte două formații timișorene, ambele instituționalizate. În 1978, campioana județeană era ICRAL formație ce aparținea de o fostă regie a primăriei (Intreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă). Adversară în „dubla” pentru promovare i-a fost Aurul Certej, din județul Hunedoara. Turul s-a disputat pe stadionul din Deva și s-a încheiat nedecis, 0-0. În retur, ICRAL s-a impus cu un categoric 6-0 și a acces în Divizia C, acolo unde nu avea să reziste decât un singur sezon. O altă grupare, cu un nume nelipsit din marile orașe în vremea respectivă era Dinamo. Ați ghicit, echipa Miliției județene, care în primă fază își disputa meciurile pe un terenul pe care avea să se înalțe acutalul sediu al Poliției Județene Timiș, de pe bulevardul Take Ionescu (pe atunci Leontin Sălăjan). Campioană în 1977, Dinamo Timișoara a ratat promovarea la baraj, după două eșecuri la limită, 0-1 și 1-2, în fața câștigătoarei din Caraș-Severin, Minerul Oravița.

În anii 70-80, echipele din Timișoara erau abonate la barajul de promovare, după cum s-a putut vedea și mai sus. Excepțiile au fost puține dar, aproape de fiecare dată, a fost vorba despre formații cu prezențe îndelungate în eșalonul al treilea. Un exemplu îl constituie Unirea Sânnicolau Mare, care a câștigat întrecerea județeană în 1973, promovând fără baraj, deoarece din sezonul 1973/1974, toate ligile interne s-au reorganizat prin mărirea numărului de echipe. A fost și cazul Laminorului Nădrag, formație promovată în 1976, după un baraj decis în prelungiri (0-1 și 2-0) cu Șoimii Lipova. Formația de la poalele Padeșului avea să reziste patru sezoane în Divizia C, ajungând de două ori și în 16-imile Cupei României, în 1978 și 1980, când la Nădrag au poposit nume precum Universitatea Craiova și Steaua.

O formație importantă a județului Timiș avea să devină, în anii 80, Obilici Sânmartinu Sârbesc. Echipa sârbilor a câștigat Campionatul Județean în 1984, la mare luptă cu CSM Lugoj, iar la baraj a dispus cu un dublu 1-0 de campioana Mehedințiului, Victoria Vânju Mare. În echipa lui Obilici figurau, în momentul promovării, nume precum  Barki, Belcea, Buiga, Bugarschi, Gîrbani, Ioane, Naidin, Neșin, Ocsko, Pârva, Peptanar, Pop, Rus, Sirotanov sau Tamaș. Iar la Sânmartinu Sârbesc s-a jucat neîntrerupt fotbal de Divizia C vreme de opt sezoane, până în 1992. Ultima revenire în fotbalul profesionist pentru Obilici s-a produs în 1998, când a câștigat barajul (ce ți-e soarta!) tot cu laureata din Mehedinți, Dierna Orșova, cu 3-0. În echipă figura și actualul căpitan al lui ASU Politehnica, Leonard Naidin, pe atunci un puști talentat în vârstă de 18 ani. Obilici n-a rezistat însă decât un sezon în Liga a III-a, cumpăna dintre milenii consemnându-i prăbușirea definitivă.

Barajele în dublă manșă au fost reintroduse după o pauză de 19 ani, iar mâine, ASU Politehnica dispută returul, pe terenul Voinței Lupac, de la ora 17.30.

Viitorul sună bine în voleiul timișorean: Agroland, campioană la Divizia Speranțe

18240_384742105052181_3224661002352375223_nVoleiul începe, încetul cu încetul, să-și recapete poziția pe care o merită în peisajul sportului timișorean. Duminică, Agroland a adus pe Bega titlul la Divizia Speranțe, după un turneu final găzduit în noua sală a Universității de Vest. Tinerele voleibaliste pregătite de Dan Jitaru, aflate la primul sezon împreună, au dispus în finală de CSS Pro Volei Botoșani cu 3-0, după un meci în care jocul de echipă a făcut diferența.

„Este pentru prima oară în cariera mea când reușesc să câștig titlul din primul an cu o generație”, mărturisea după finala de ieri Dan Jitaru, antrenorul fetelor de la Agroland. Performanțele realizate în deceniul trecut, la Lugoj, și mai apoi în 2011, cu băieții de la CSS Bega, au venit după câțiva ani de muncă, astfel că medalia de aur pe care o purta la gât a fost o surpriză chiar și pentru el.

În turneul final de la Speranțe, pe care l-a găzduit în noua sală a Universității de Vest, Agroland a început cu un succes în trei seturi cu CSS Tulcea, dar apoi a pierdut cu 1-3 disputa a doua din Seria I, cu formația Constructorul Familia București. Timișorencele au obținut în cele din urmă calificarea în semifinale, după un 3-0 categoric administrat celor de la LPS Cluj.

În semifinale, Agroland avea să o întâlnească pe Dinamo Romprest București, nimeni alta decât campioana en titre. Timișorencele au defilat însă, mai cu seamă datorită căpitanului Adelina Ungureanu care și-a dominat clar adversarele. A fost 3-0 pentru „Agro”, după seturi relativ scurte, câștigate la 12, la 18 și la 16.

Duminică a venit și marea finală, unde Agroland a întâlnit Pro Volei Botoșani, chiar formația de proveniență a Adelinei Ungureanu.A fost, din nou, 3-0, la capătul unui meci în care timișorencele au jucat ca o adevărată echipă reușind să câștige seturile la 18, la 26 și la 19.

Clasamentul final al Diviziei Speranțe arată în felul următor:
1. ACS Agroland Timisoara
2. CS ProVolei Botosani
3. CS Dinamo Romprest Bucuresti
4. CS Constructorul Familia Bucuresti
5. CSS Tulcea
6. LPS Cluj Napoca
7. CSS Lugoj
8. CSS Blaj

În plus, Adelina Ungureanu a fost recompensată și cu titlul de MVP al turneului final. Despre jucătoarea venită de la Botoșani în toamna anului trecut, a vorbit la final antrenorul Dan Jitaru: „La Botoșani e o școală de volei foarte bună, sunt fete foarte ambițioase și au o selecție diferită față de alte zone ale țării, fetele de acolo sunt foarte înalte. Am reușit anul trecut să transferăm acest copil deosebit, încă de anul trecut era cea mai bună jucătoare de vârsta ei din țară. Nu a făcut decât să își apere blazonul, să fie în continuare la înălțimea așteptărilor”.

Antrenorul lui Agroland a vorbit și despre titlul cucerit într-un moment în care clubul timișorean nu a aniversat încă un an de activitate. „Avem nouă luni de la înființare. Ne-am dorit să mergem cât mai sus în clasamentele turneelor finale. Am reușit, în mod incredibil, să luăm titlul din primul an. E și pentru mine o surpriză. Știam că fetele pot, dar cele mai multe nu au încă doi ani de volei și mă temeam ca acest aspect să nu fie determinant și să nu reușim cumva să realizăm acest obiectiv”, a mai spus Dan Jitaru.

ACS Agroland Timișoara va participa, în perioada 20-24 mai, la turneul final la junioare, care se va desfășura la Brașov. Vă reamintesc, clubul bănățean a realizat o performanță notabilă și la senioare, ajungând până în barajul de promovare, în condițiile în care niciuna dintre jucătoare nu a trecut încă de vârsta junioratului.