Se reia Cupa Timișoara la baschet! BC SCM Timișoara, gazdă pentru grupări din România și Ungaria

BC SCM Timișoara a anunțat programul jocurilor de verificare ce se vor desfășura în sala „Constantin Jude” în această vară. Până la începerea noului sezon, iubitorii de baschet din Timișoara vor avea ocazia să-i vadă la lucru pe elevii lui Nenad Mandic de patru ori. Principalul eveniment al acestei perioade e Cupa Timișoarei, competiție amicală […]
Liga a II-a | Ridicarea cortinei a lăsat loc amatorismului și obscurității; O nouă mutare în Ilfov

Cel mai lung și, totodată, cel mai zbuciumat sezon de Liga a II-a din istorie a început în cele din urmă în weekend. Nu mai puțin de 55 de goluri s-au înscris în cele nouă partide care s-au disputat sâmbătă, la matineu, o medie umflată de fiascoul de la Afumați, care a făcut deja înconjurul […]
Sorin Brîndescu: „Îi felicit pe băieți, au luptat 90 de minute, au crezut în șansa lor”

ASU Politehnica a pășit cu stângul în eșalonul secund, însă a lăsat o impresie foarte bună în ultima jumătate de oră. A fost 3-4 cu Chindia Târgoviște, o pretendentă la promovare în sezonul trecut, care avea însă 4-0 pe „Dan Păltinișanu” în minutul 65. La conferința de presă s-a vorbit despre acel memorabil Dinamo – […]
GALERIE FOTO: ASU Politehnica – Chindia Târgoviște 3-4

ASU Politehnica a pierdut astăzi primul meci susținut la nivelul ligii secunde. Alb-violeții au fost învinși, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, cu 4-3 de Chindia Târgoviște, care a condus cu 4-0 la Timișoara, prin golurile marcate de Cherchez (min. 15, 21 și 65) și Neguț (min. 18). Elevii lui Sorin Brîndescu au recuperat spectaculos pe final, […]
Aproape de o revenire spectaculoasă: ASU Politehnica – Chindia Târgoviște 3-4
ASU Politehnica a debutat cu stângul în Liga a II-a, cu un eșec chiar pe teren propriu, dar care a lăsat speranțe celor peste 2.000 de spectatori prezenți astăzi pe stadionul „Dan Păltinișanu” pentru prestații mai consistente pe viitor. Alb-violeții au pierdut cu 3-4 în fața Chindiei Târgoviște, după ce dâmbovițenii conduceau cu 4-0 în […]
Dragostea pentru fotbal a învins! Sergiu Iorgovan revine pe teren

Într-un fotbal românesc în care știrile negative se succed cu repeziciune în ultima perioadă, o veste cu adevărat bună ne vine din județul Arad. Sergiu Iorgovan, atacantul greu încercat în ultimul an și jumătate, de o boală gravă la plămâni, a revenit în fotbal, urmând a evolua în următorul sezon pentru divizionara D Victoria Zăbrani. […]
Timișoara Saracens întoarce spectaculos după pauză în fața rivalei din Baia Mare

Timișoara Saracens a debutat cu dreptul în noul sezon, după un meci nelipsit totuși de emoții. Campioana României a dispus de principala rivală internă din ultimii ani, CSM Știința Baia Mare, cu 19-12, după ce maramureșenii au avut la pauză un ecart de nouă lungimi. Pe o căldură sufocantă, Timișoara Saracens a obținut astăzi prima […]
ASU Politehnica, pregătită de debutul în Liga a II-a: „Suntem nerăbdători să înceapă acest campionat”

ASU Politehnica va disputa mâine porimul meci dintr-un sezon de ligă secundă cu multe semne de întrebare. Gruparea alb-violetă, una dintre formațiile organizate și pregătite pentru startul la data stabilită inițial – 30 iulie – și-a exprimat public nemulțumirea față de haosul organizatoric din fotbalul românesc. Cortina se ridică, în cele din urmă, la finalul […]
ULTIMA ORĂ: În Liga a II-a se trece la țintarul de 20 de echipe din runda a doua! ASU Politehnica a juca la Popești Leordeni

Confuzie e termenul potrivit pentru a descrie ceea ce se întâmplă în eșalonul al doilea al fotbalului românesc! După retragerea echipei FCM Baia Mare, anunțată astăzi, FRF a stabilit ca din etapa a doua să se treacă a programul alcătuit luni, conform Tabelei Berger de 20 de echipe, care s-ar fi folosit în cazul neparticipării […]
Liga a II-a | FCM Baia Mare, abandon cu o zi înaintea startului; ACS Berceni rămâne în Ilfov

Niciodată în istorie Liga a II-a nu a avut o singură serie, cum niciodată acest eșalon n-a mai fost învăluit de atâta incertitudine. Nici măcar acum, cu mai puțin de 24 de ore înaintea primului fluier al ediție 2016/2017, nu e clar cine, unde ș cum va juca. Principala veste ne vine dinspre Maramureș, acolo […]