BC SCM Timișoara a anunțat programul jocurilor de verificare ce se vor desfășura în sala „Constantin Jude” în această vară. Până la începerea noului sezon, iubitorii de baschet din Timișoara vor avea ocazia să-i vadă la lucru pe elevii lui Nenad Mandic de patru ori. Principalul eveniment al acestei perioade e Cupa Timișoarei, competiție amicală reluată în acest an, în care „leii” vor avea oaspeți din țară și de peste hotare.
Seria partidelor de verificare susținute de baschetbaliștii timișoreni se va deschide peste ceva mai mult de două săptămâni. Miercuri, 24 august, la o oră ce va fi anunțată ulterior, BC SCM Timișoara își va măsura forțele cu Proleter Naftagas Zrenjanin, participantă în eșalonul al doilea al Serbiei. Inițial, primul adversar din amicale ar fi trebuit să fie U BT Cluj, însă acest a fost anulat, după ce sorții au decis ca cele două echipe să se afle față în față chiar în prima etapă a Ligii Naționale.
Luna septembrie va readuce în prim-plan Cupa Timișoara, o competiție ce, la un moment dat, devenise o obișnuință pentru perioadele de pregătire dintre sezoane. La ediția din acest an, au confirmat participarea formații din România, viitoare adversare ale timișorenilor în Liga Națională, dar și de peste hotare. În 9 și 10 septembrie, alături de BCT, se vor mai afla pe parchet CSU Sibiu, CSM Ploiești (formație nou-promovată în Liga Națională) și echipa maghiară Kecskemeti Univer KSE.
BC SCM Timișoara se pregătește în această perioadă pe plan local, antrenamentele fiind axate pe acumulările fizice. Elevii lui Nenad Mandic se pregătesc la stadion, la sala de forță, dar și pe terenul de baschet, fiind reluată și pregătirea tactică. Antrenamentele alb-violeților vor continua la Timișoara până la 27 august, când e programată plecarea în stagiul de pregătire din Serbia, în stațiunea Zlatibor.
BC SCM Timișoara a demarat programul „Împreună pentru Timișoara”, care își propune ă unească lumea sportivă din oraș într-o familie. La acest final de săptămână, baschetbaliștii alb-violeți au fost prezenți în Ronaț, la meciul de rugby Timișoara Saracens – CSM Știința Baia Mare, dar și pe „Dan Păltinișanu”, în Peluza Sud, la meciul ASU Politehnica – Chindia Târgoviște.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.