ASU Politehnica așteaptă vizita Girocului: „Nu mai există meciuri ușoare”

ASU Politehnica primește duminică vizita celor de la CS Giroc, un adversar la prima vedere accesibil. Trupa lui Orlando Trandu ocupă locul 15 în clasament înaintea acestei runde, dar chiar și așa, Paul Codrea atrage atenția că niciun meci din acest final de sezon nu mai poate fi considerat ușor, mărturie stând ultimele meciuri ale […]
RCM Timișoara vizează cinci puncte și la București

RCM Timișoara va evolua duminică, în deplasare, pe terenul celor de la CSM București, o formație ce s-a întărit consistent în iarnă. Dacă în sezonul trecut, bănățenii au defilat în ambele întâlniri cu rugbyștii din capitală, de această dată, disputa pare ceva mai echilibrată. Chiar și așa, galben-albaștrii nu concep să nu revină pe Bega […]
CFR Timișoara încheie sezonul regulat cu un duș rece

Fetele de la CFR Timișoara au suferit o înfrângere drastică în această dimineață, chiar la Gara Mare. Elevele lui Florin Bugar au cedat cu 0-5 în fața lui ASA Târgu Mureș și pun astfel punct sezonului regulat al Superligii. CFR Timișoara a încheiat în genunchi sezonul regulat al Superligii la fotbal feminin. Jucătoarele lui Florin […]
ASU Politehnica a câștigat la TAS procesul cu Marian Iancu

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dat câștig de cauză lui ASU Politehnica în procesul intentat în toamnă de Marian Iancu. Forul de la Lausanne a refuzat să judece acest caz, în condițiile în care reclamantul, SC Politehnica, nu e afiliat în acest moment la FRF și nu poate invoca statutul intern. În luna octombrie a […]
CH Poli, decisă să îşi salveze sezonul în faţa Reşiţei

CH Poli începe miercuri lupta din play-out. Primul adversar al timişorenilor e chiar rivala din Banat, CS Caraş-Severin, cu care se vor lupta pentru accederea în grupa locurilor 7-9. Primul joc va avea loc în sala “Constantin Jude”, pentru ca revanşa să se dispute sâmbătă, de la ora 17.30, la Reşiţa. În cazul în care […]
Diana Bulimar, câștigătoare cu echipa României a triunghiularului de la Avoine

Echipele feminine de senioare și junioare ale României au câștigat detașat triunghiularul desfășurat sâmbătă, la Avoine, acolo unde au mai participat reprezentativele Franței și Belgiei. La senioare, Diana Bulimar s-a clasat a doua în ierarhia generală a gimnastelor după cele patru probe, fiind depășită doar de colega de lot, Larisa Iordache. Diana Bulimar a făcut […]
Timișoreanul Florin Enache țintește Jocurile Olimpice de la Rio

Florin Marian Enache e unul dintre cei mai importanți canotori lansați în ultimii ani pe apele Begăi. În 2013, s-a afirmat pe scena internațională, devenind campion european de juniori la Minsk, în proba de dublu vâsle. Trecut în iarnă la Dinamo NIRO București, bănățeanul speră să își continue ascensiunea, iar peste doi ani să se […]
GALERIE FOTO: Rugby-ul s-a întors pe „Dan Păltinișanu”

De mai bine de trei decenii, rugby-ul n-a mai fost prezent pe cel mai mare stadion al Timișoarei. S-a întors însă în forță joi seară, la lumina reflectoarelor, și a reușit să strângă 4.000 de spectatori. Nu e o cifră impresionantă, dar chiar și așa, e dublul recordului de audiență înregistrat în ultimii ani la […]
Liga a IV-a: Surprize, suspans și scoruri de maidan în Joia Mare

Duelul de la distanță dintre ASU Politehnica și CS Ghiroda devine din ce în ce mai pasionant. Joi, vreme de 14 minute, trupa lui Miloș preluase fotoliul de lider în D-Timiș, însă alb-violeții au revenit în frunte la ultima fază a jocului cu Auto, grație reușitei lui Iorgovan. Etapa cu numărul 26, mutată la mijlocul […]
„Asta înseamnă rugby!” Reacții după descinderea campioanei RCM Timișoara pe „Dan Păltinișanu”

RCM Timișoara s-a simțit ca acasă pe „Dan Păltinișanu”, câștigând cu punct bonus meciul cu Farul Constanța, în uralele a peste 4.000 de spectatori prezenți în tribune. La final, antrenorul campioanei, Danie de Villiers, mărturisea că abia s-a abținut să nu țâșnească în teren, pentru a avea ocazia să joace într-o asemenea atmosferă. Antrenorul campioanei […]