Fetele de la CFR Timișoara au suferit o înfrângere drastică în această dimineață, chiar la Gara Mare. Elevele lui Florin Bugar au cedat cu 0-5 în fața lui ASA Târgu Mureș și pun astfel punct sezonului regulat al Superligii.
CFR Timișoara a încheiat în genunchi sezonul regulat al Superligii la fotbal feminin. Jucătoarele lui Florin Bugar au fost învinse în această dimineață, fără drept de apel, de ASA Târgu Mureș, chiar pe teren propriu. Întărită serios în iarnă, gruparea ardeleană a irosit ocazie după ocazie pe parcursul primei reprize, reușind în cele din urmă deschiderea scorului abia în minutul 44, prin Henrietta Csiszar.
Mureșencele și-au dublat avantajul în minutul 47, cu largul concurs al portarului gazdelor, Mirela Abălașei, care a scăpat mingea la o centrare, iar Cristina Sandu a împins-o nestingherită în plasă. Prima ocazie cu adevărat importantă a „leopardelor” am consemnat-o abia în minutul 57, atunci când Larisa Sîrbovan a scăpat spre poartă, însă șutul său, din lateral dreapta, a nimerit doar bara. La trei minute după această fază, ASA Târgu Mureș a făcut 3-0, prin aceeași Csiszer, care a învins-o pe Abălașei cu un șut frumos, la vinclu.
De parcă dezastul nu ar fi fost complet pentru feroviare, în minutul 60, Ioana Mirică a văzut cartonașul roșu, pentru un fault la 18 metri, din spate, și din poziție de ultim apărător, asupra Henriettei Csiszar. În superioritate numerică, formația vizitatoare a mai lovit de două ori până la final. Mai întâi, în minutul 81, Lucia Meleacă a scuturat plasa cu un șut din apropiere, la colțul scurt, pentru ca, în ultimul minut de joc, Alice Roca să înscrie, după ce penalti-ul pe care îl executase cu câteva secunde mai înainte fusese respins în față de Mirela Abălașei.
CFR Timișoara (antrenor Florin Bugar): Abălașei – Șodinca, Mirică, M. Voica (cpt.), I. Voica, Lihet, Ababei, Heisu, Bistrian, Sas, Sîrbovan. Au mai intrat Obrad, Șuveț, Novotni și Abrudan.
ASA Târgu Mureș (antrenor Carol Secheș): Părăluță – Mate, Costaș, Jahn, Goder, B. Sandu, Gorea, Sarosi, Roca, Csiszar, Zagor. Au mai intrat Fleșariu, C. Sandu, Meleacă, Barabasi, Boros.
„Nu e o înfrângere dureroasă, ci una așteptată. Măcar am mulțumit spectatorii cu multe goluri. Dacă noi n-am putut, măcar i-am lăsat pe adversari să marcheze. N-am avut deloc atitudine. Evident că prestația nu a fost așa cum ar fi trebuit să fie, am jucat fără vlagă. Un joc jenant din partea noastră. Oaspetele au obținut o victorie meritată, până la urmă”, a declarat la final antrenorul CFR-ului, Florin Bugar.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.