Zoltan Norman, cel mai mare portar al poloului timișorean


Dacă pentru fotbalul timișorean, 4 decembrie e una dintre cele mai importante date, și poloul are ce sărbători în această zi. Cu exact 93 de ani în urmă s-a născut Zoltan Norman, cel despre care se spune că a fost cel mai mare portar pe care l-a avut Timișoara. Multiplu campion național cu ILSA și participant la Jocurile Olimpice de la Helsinki, „Zoli bacsi” n-a mai apucat să vadă cu ochii lui starea jalnică în care a ajuns bazinul pe care l-a frecventat ani la rând.

Timișoara se laudă cu o tradiție pe care puține orașe din România o au în materie de polo. Un sport ce a adus pe Bega șase titluri naționale, a lansat sportivi de talie mondială, dar care a fost lăsat să moară încet dar sigur.

Unul dintre marii performeri ai poloului timișorean ar fi împlinit astăzi 93 de ani. E voba despre Zoltan Norman, considerat de specialiștii în domeniu ca fiind cel mai bun portar pe care l-a avut Timișoara în această disciplină.

Născut la 4 decembrie 1919, Zoltan Norman a fost încă de tânăr atras spre înot și polo, frecventând bazinul ILSA-ei din anii ’30. După război, a fost om de bază în echipa ce avea să domine vreme de câțiva ani poloul românesc. Între 1946 și 1951, ILSA a cucerit șase titluri naționale consecutive, având în Zoltan Norman un portar de excepție. De altfel, în acea vreme, echipa-fanion a poloului timișorean dispunea de doi goalkeeperi valoroși, alături de Norman regăsindu-se și Lazar Weinreich. Cum experiența superioară a primului îl făcea indispensabil, Weinreich a fost deseori reprofilat ca apărător, datorită polivalenței sale.

Punctul culminat al carierei lui Zoltan Norman a fost, fără îndoială, în 1952, când a participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki. De altfel, România a deplasat în Finlanda o reprezentativă clădită pe shceletul ILSA-ei, care, alături de Norman, îi mai cuprindea pe Adalbert Stănescu, Octavian Iosim, Zoltan Hoszpodar și antrenorul-jucător Gavrilă Torok. Lipsa de experiență pe plan internațional a poloiștilor români a dus însă la o participare extrem de scurtă. România a fost eliminată încă din faza preliminară la Helsinki, după două jocuri pierdute cu RF Germania (4-8) și SUA (3-6), rezultate ce i-au plasat pe tricolori pe locul 17, din 21 de participante. Mexic, Australia, Portugalia și India, în această ordine, i-au urmat pe români în ierarhia finală de la Helsinki.

Nici după retragerea din activitatea competițională, Zoltan Norman nu a reușit să stea departe de polo și, implicit, de ILSA. Pentru o scurtă perioadă a pregătit echipa de seniori a clubului textilist, iar apoi, vreme îndelungată s-a ocupat de juniori. Chiar și după stingerea ILSA-ei, „Zoli bacsi”, așa cum îl cunoștea un oraș întreg, era deseori văzut înotând în bazinul de la Ștrandul Termal.

La 27 decembrie 2001, Zoltan Norman s-a stins, la vârsta de 82 de ani. Cu siguranță, acolo unde e s-a întâlnit cu foștii colegi „Stubi” Stănescu sau „Yotza” Iosim și privesc cu toții către dezastrul ce s-a petrecut la ILSA în ultimul deceniu.

Îi mulțumim în mod special nepotului lui Zoli bacsi, Robert Kollar, care ne-a pus la dispoziție datele din cariera fostului mare poloist și a împărtășit cu noi fotografii din arhiva personală.

About Gabriel Toth

Comments

  1. cstm says

    Polo: un sport care AR TREBUI sa renasca in Timisoara |//| ILSA: un club care AR MERITA sa renasca in Timisoara si in polo-ul romanesc (un club care prin traditia si palmaresul ei clar face cinste orasului si Banatului)

Leave a Reply