helsinki 1952 Archives

Al doilea Tarzan! Timișoreanul care a deschis drumul natației românești la Jocurile Olimpice

„Bupsi” Novak, primul din stânga, la Split. În dreapta, un alt simbol al ILSA-ei, Adalbert Stănescu.

În Freidorful care l-a dat pe Johnny Weissmüller, cvintuplu campion olimpic la înot, a făcut ochi și Iosif Novak. „Bupsi”, pentru colegi și prieteni. La fel ca Tarzan, s-a simțit în largul său în apă, fiind unul dintre deschizătorii de drumuri ai natației românești.

Greu de perceput în prezent rolul pe care l-a avut Timișoara în înot și polo, două discipline mai mult decât văduvite în capitala Banatului. Un oraș pretins de cinci stele, ce se complace de ani de zile într-o situație rușinoasă din punct de vedere al infrastructurii de natație, fără măcar un bazin de dimensiuni olimpice. Mai mult, de aproape 15 ani, un sport de echipă ce a adus orașului șase titluri naționale – poloul – a dispărut complet, tot datorită infrastructurii.

Pe actualul teritoriu al Timișoarei, în Freidorf, s-a născut, în urmă cu aproape 10 ani, prima vedetă mondială a natației, Johnny Weissmüller, cvintuplu campion olimpic pentru Statele Unite. În același cartier se năștea, ceva mai târziu, la 16 august 1922, Iosif Novak, primul înotător al României la Jocurile Olimpice.

Echipa națională de polo, în 1949. În rândul de jos, „Bupsi” Novak, flancat de colegii săi de la ILSA, Adalbert Stănescu și Zoltan Hoszpodar. În centru rândului de sus, alți doi timișoreni – Lali Weinreich și Zoltan Norman.

Novak a început înotul la ILSA, un club ce a făcut furori în anii 40-50, prin puternicele secții de natație și polo. Finalul celui de-al doilea război mondial îl găsește pe „Bupsi” practicând în paralel ambele discipline, sub stindardul intreprinderii textiliste. La polo, a fost om de bază în „echipa de aur”, care cucerea șase titluri consecutive (și singurele din palmaresul echipei), între 1946 și 1951. La înot, a dominat întrecerile naționale, în special la proba de 100m liber.

La finele anilor 40, la ILSA s-au remarcat o serie de înotători ce aveau să facă mai târziu carieră, racolați de cele două departamentale bucureștene, CCA și Dinamo. În această perioadă au răsărit nume precum Peter Lovas, Titi Schaed, Greti Weinreich, Lucian Bagiu sau Titu Groza, nimeni altul decât nepotul prim-ministrului din perioada primilor ani ai ocupației sovietice, Petru Groza, stabilit în Timișoara. De altfel, ILSA a devenit doi ani la rând campioană națională la ștafeta de 4x100m, care îi cuprindea, alături de vedeta echipei, „Bupsi” Novak, pe Lali Weinreich, Titu Groza și Titi Schaed.

Anul 1952 a fost unul de grație pentru clubul ILSA în ansamblul său. La Jocurile Olimpice de la Helsinki, au participat nu mai puțin de șase textiliști. În echipa națională de polo, au figurat Adalbert Stănescu, Zoltan Norman, Octavian Iosim, Zoltan Hoszpodar și antrenorul-jucător Gabor Torok. Cel de-al șaselea ilsist era Iosif Novak, participant al concursului de înot, la proba lui de bază, 100m liber. Deși nu a rupt gura târgului în Finlanda, clasându-se pe locul 26, cu timpul 1:00.60, „Bupsi” are un loc de cinste în istoria natației românești, devenind primul înotător ce participă la o ediție a Jocurilor Olimpice pentru România.

„Bupsi” Novak, în 1970,alături de fiica lui, Nora.

Dacă la Helsinki nu a participat în turneul de polo, avea să o facă doi ani mai târziu, la Campionatele Europene de la Torino. România avea în componență un trio de la ILSA, formație ce rămăsese în topul întrecerii interne, deși titlurile începuseră să fie împărțite de CCA și Dinamo – Adalbert Stănescu, Octavian Iosim și Iosif Novak. Cu cei trei timișoreni în echipă, tricolorii au înregistrat două înfrângeri în faza grupelor, dar ambele la capătul unor meciuri viu disputate: 5-6 cu Marea Britanie, la 31 august 1954, și 5-7 cu Olanda, o zi mai târziu.

Spre finalul carierei, Iosif Novak a concurat și pentru CCA București, acolo unde ajunsese și colegul său de la ILSA, Zoli Hoszpodar, recrutat în echipa de polo a clubului militar și apoi participant cu echipa națională la Jocurile Olimpice din 1956, de la Melbourne.

Rămas un apropiat al natației și după retragerea din activitatea competițională, „Bupsi” Novak s-a stins în 1995, la vârsta de 73 de ani.

Sursa fotografiilor: www.ilsa-timisoara.net

Opt ani fără „Stubi” Stănescu, omul care se confundă cu istoria poloului timișorean

La 21 decembrie 2004, o veste tristă a fulgerat micuța lume a poloului din Timișoara. Adalbert Stănescu sau „Stubi”, așa cum îl știa toată lumea, s-a stins, la vârsta de 80 de ani. Un personaj carismatic, legat vreme de peste trei decenii de marea sa dragoste, ILSA, pe care a slujit-o atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Atunci când „Stubi bacsi” a închis pentru ultima oară ochii, la 21 decembrie 2004, poloul era deja istorie în Timișoara. Ultimele urme ale sportului cu mingea pe apă dispăruseră prin 1999, poate 2000. Intreprinderea ILSA se închisese, făcând loc unui proiect pe care-l regăsim, acum, după un deceniu, tot pe hârtie. Orașul rămăsese fără niciun bazin omologabil pentru polo, ceea ce a frânt din fașă orice tentativă de regenerare a disciplinei pe malurile Begăi. „Stubi bacsi” rămăsese fără rațiunea de a trăi.

Titlul materialului de față nu e deloc o exagerare. E purul adevăr. Născut în 1924, la Timișoara, Adalbert „Stubi” Stănescu a făcut cunoștință cu poloul devreme, în anii săi de pionierat pe aceste meleaguri, în bazinul din curtea Industriei Lânii. Prima legitimare o are în 1938 și rămâne ca jucător activ la gruparea textilistă vreme de exact două decenii, până în 1958. Aici a crescut, văzând cu ochii, aici și-a exersat lovitura nimicitoare, devenind rapid unul dintre cei mai temuți suteuri ai țării.

După război, a făcut parte din echipa care a scris cele mai frumoase pagini din istoria poloului timișorean. Între 1946 și 1951, ILSA a dominat categoric întrecerea internă, cucerind șase titluri consecutive. Cu Stănescu în prim plan, și alături de jucători precum Zoltan Norman, Joszef „Bupsi” Novak, Endre Molnar, Laszlo Bohuniczki, Gyuri Kepich sau Octavian Iosim, echipa de aur a textiliștilor timișoreni n-a putut fi oprită decât de administrația stalinistă, care a apăsat mai puternic pedala de accelerație, generându-le intrarea în scenă invențiilor sistemului, CCA și Dinamo. Practic, după 1951, ILSA nu s-a mai întâlnit decât sporadic cu podiumul, deși le-a făcut „granzilor” bucureșteni zile fripte la Timișoara, chiar și în anii în care se întrezărea deja inevitabilul sfârșit al secției.

Adalbert Stănescu a făcut parte din prima națională olimpică de polo, în 1952, la Helsinki, acolo unde tricolorii, care au trimis o reprezentativă formată pe scheletul ILSA-ei, au ocupat abia locul 17, din 21 de participante. De altfel, „Stubi” a fost unul dintre jucătorii de bază ai naționalei României, adunând 16 selecții și marcând 55 de goluri.

Încă din perioada în care a activat ca jucător, Adalbert Stănescu a preluat și funcția de antrenor al grupării textiliste, pe care a condus-o până în 1970, atunci când i-a predat ștafeta unuia dintre cei mai sârguincioși elevi ai săi, Alexandru Cinteanu. De asemenea, vreme de un deceniu, între 1958 și 1968, a activat și ca arbitru, ajungând să conducă chiar și întâlniri internaționale.

Obligat de comuniști să-și schimbe numele

În certificatul de naștere al lui „Stubi bacsi” scrie Adalbert Sterbentz. De unde și până unde Stănescu? O poveste până la urmă clasică a acelor vremuri. Amenințat de către nou-instalatele autorități comuniste că nu i se va permite ieșirea din țară la o acțiune a echipei naționale, datorită faptului că reprezenta un pericol, poloistul timișorean cedează presiunilor și acceptă să își schimbe numele în Stănescu.

Merite recunoscute târziu

Deși chiar în anii săi de glorie, Federația Română de Polo a recunoscut contribuția majoră a echipei ILSA Timișoara la dezvoltarea acestei discipline în România, onorându-l pe Adalbert Stănescu cu titlul de „Maestru Emerit al Sportului”, forul de la București a uitat multă vreme să-i acorde o distincție pe care o merita cu prisosință. La insistențele lui Anatolie Grințescu, vechiul său rival din bazin și apoi de pe bancă, actualmente președinte al Federației, „Stubi bacsi” a primit, în 2002, titlul de antrenor emerit. Ultima mare bucurie adusă unui mare nume al poloului românesc.

Să revenim, așadar, la cuvintele din titlu. Da, Adalbert Stănescu se confundă cu istoria poloului timișorean, pentru că l-a văzut născându-se, crescând, înflorind și apoi fiind strangulat de nepăsarea și ignoranța din ultimul deceniu al secolului trecut. După moartea ILSA-ei, „Stubi bacsi” a închis și el ochii, discret, pornind spre o lume din care nu se va mai întoarce niciodată. Dar poloul? El când se va întoarce?!

Foto: www.ilsa-timisoara.net

Zoltan Norman, cel mai mare portar al poloului timișorean

Dacă pentru fotbalul timișorean, 4 decembrie e una dintre cele mai importante date, și poloul are ce sărbători în această zi. Cu exact 93 de ani în urmă s-a născut Zoltan Norman, cel despre care se spune că a fost cel mai mare portar pe care l-a avut Timișoara. Multiplu campion național cu ILSA și participant la Jocurile Olimpice de la Helsinki, „Zoli bacsi” n-a mai apucat să vadă cu ochii lui starea jalnică în care a ajuns bazinul pe care l-a frecventat ani la rând.

Timișoara se laudă cu o tradiție pe care puține orașe din România o au în materie de polo. Un sport ce a adus pe Bega șase titluri naționale, a lansat sportivi de talie mondială, dar care a fost lăsat să moară încet dar sigur.

Unul dintre marii performeri ai poloului timișorean ar fi împlinit astăzi 93 de ani. E voba despre Zoltan Norman, considerat de specialiștii în domeniu ca fiind cel mai bun portar pe care l-a avut Timișoara în această disciplină.

Născut la 4 decembrie 1919, Zoltan Norman a fost încă de tânăr atras spre înot și polo, frecventând bazinul ILSA-ei din anii ’30. După război, a fost om de bază în echipa ce avea să domine vreme de câțiva ani poloul românesc. Între 1946 și 1951, ILSA a cucerit șase titluri naționale consecutive, având în Zoltan Norman un portar de excepție. De altfel, în acea vreme, echipa-fanion a poloului timișorean dispunea de doi goalkeeperi valoroși, alături de Norman regăsindu-se și Lazar Weinreich. Cum experiența superioară a primului îl făcea indispensabil, Weinreich a fost deseori reprofilat ca apărător, datorită polivalenței sale.

Punctul culminat al carierei lui Zoltan Norman a fost, fără îndoială, în 1952, când a participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki. De altfel, România a deplasat în Finlanda o reprezentativă clădită pe shceletul ILSA-ei, care, alături de Norman, îi mai cuprindea pe Adalbert Stănescu, Octavian Iosim, Zoltan Hoszpodar și antrenorul-jucător Gavrilă Torok. Lipsa de experiență pe plan internațional a poloiștilor români a dus însă la o participare extrem de scurtă. România a fost eliminată încă din faza preliminară la Helsinki, după două jocuri pierdute cu RF Germania (4-8) și SUA (3-6), rezultate ce i-au plasat pe tricolori pe locul 17, din 21 de participante. Mexic, Australia, Portugalia și India, în această ordine, i-au urmat pe români în ierarhia finală de la Helsinki.

Nici după retragerea din activitatea competițională, Zoltan Norman nu a reușit să stea departe de polo și, implicit, de ILSA. Pentru o scurtă perioadă a pregătit echipa de seniori a clubului textilist, iar apoi, vreme îndelungată s-a ocupat de juniori. Chiar și după stingerea ILSA-ei, „Zoli bacsi”, așa cum îl cunoștea un oraș întreg, era deseori văzut înotând în bazinul de la Ștrandul Termal.

La 27 decembrie 2001, Zoltan Norman s-a stins, la vârsta de 82 de ani. Cu siguranță, acolo unde e s-a întâlnit cu foștii colegi „Stubi” Stănescu sau „Yotza” Iosim și privesc cu toții către dezastrul ce s-a petrecut la ILSA în ultimul deceniu.

Îi mulțumim în mod special nepotului lui Zoli bacsi, Robert Kollar, care ne-a pus la dispoziție datele din cariera fostului mare poloist și a împărtășit cu noi fotografii din arhiva personală.

Timișoara olimpică: ILSA, „scheletul” primei naționale olimpice de polo

Jocurile Olimpice de la Londra readuc echipa națională de polo a României sub semnul celor cinci cercuri. Din 1996, jocul cu mingea în apă din țara noastră n-a mai fost reprezentat la cel mai important eveniment sportiv al lumii. Puțină lume știe însă că tradiția olimpică a poloului românesc s-a născut la Timișoara, într-un bazin ce astăzi zace sub ruine.

Helsinki, 1952. Delegația olimpică a României conține, pentru prima oară în istoria participărilor, o echipă de polo. Opt jucători convocați, dintre care cinci de la echipa care a dominat autoritar acest sport în primii ani de după război, ILSA Timișoara.

Textiliștii formau, la vremea respectivă, cea mai puternică echipă de polo a țării. Cu antrenorul-jucător Gavrilă Torok și cu echipieri de renume, precum Zoltan Norman, Adalbert Stănescu sau Zoltan Hoszpodar, ILSA a cucerit șase titluri naționale consecutive, între 1946 și 1951. Anul Jocurilor Olimpice de la Helsinki a fost primul în care timișorenii aveau să piardă supremația, în fața bucreștenilor de la CCA. Cu toate acestea, poloiștii formați pe Bega nu aveau voie să lipsească de la prima prezență olimpică.

Adalbert Stănescu, Zoltan Norman, Octavian Iosim, Zoltan Hoszpodar și antrenorul-jucător Gavrilă Torok au format baza echipei care s-a deplasat în Finlanda. Cu toate acestea, lipsa de experiență pe plan internațional a dus la o participare extrem de scurtă. România a fost eliminată încă din faza preliminară la Helsinki, după două jocuri pierdute cu RF Germania (4-8) și SUA (3-6), rezultate ce i-au plasat pe tricolori pe locul 17, din 21 de participante. Mexic, Australia, Portugalia și India, în această ordine, i-au urmat pe români în ierarhia finală de la Helsinki.

Hoszpodar, ultimul mohican de la Melbourne

Patru ani mai târziu, la Melbourne, România avea să trimită o echipă aproape în totalitate schimbată. A rămas însă Zoli Hoszpodar, singurul reprezentant al ILSA-ei în Australia, acesta punând umărul la o clasare onorabilă, locul 8, la a doua participare olimpică. Tricolorii au început atunci foarte bine faza grupelor, cu o victorie în fața Austriei, scor 4-2, însă au fost apoi întrecuți, la limită de puternicele reprezentante ale URSS-ului (3-4) și Yugoslaviei (2-3). România a încheiat pe 8, după un turneu de consolare în care au pierdut în fața Marii Britanii (2-5), dar au învins Australia (4-2) și Singapore (15-1 – cel mai mare scor al turneului olimpic).

Polo, un sport uitat în Timișoara

Timișorenii își aduc aminte vag de polo. ILSA, unul dintre cele mai titrate cluburi sportive ale acestui oraș, mai trăiește doar în memoria câtorva nostalgici. Ultimele urme ale poloului în capitala Banatului s-au mai văzut în anii 90. Locul în care Norman, Stănescu, sau Torok au scris istorie zace de ani de zile într-o mizerie cruntă. Bazinul din incinta Industriei Lânii a fost scos complet din uz în anul 2000, iar în 2009 a fost demolat. În momentul de față, terenul respectiv e un adevărat focar de infecție, urmele vechiului bazin zărindu-se încă printre grămezile de moloz și de gunoaie care au împânzit zona.

Foto 1: România, în 1952 la Helsinki (Torok – al doilea din stânga, Norman -al treilea din stânga, Hoszpodar – primul din dreapta)

Foto 2: Bazinul ILSA în 2012