StreetBall Timișoara, la cea de-a cincea ediție

La finele acestei săptămâni, se va desfășura un eveniment deja tradițional în peisajul baschetbalistic al orașului. StreetBall Timișoara, ajuns la cea de-a cincea ediție, e locul în care împătimiții de baschet de toate vârstele își pot etala talentul sub panou. Principala modificare față de primele patru ediții o constituie mutarea evenimentului de pe terenul Universității […]

Timișorenii și-au adus aportul la cel de-al treiea titlu european la minifotbal

România domină minifotbalul european. Tricolorii au devenit, duminică, pentru a treia oară consecutiv campioni ai continentului, la această performanță punând serios umărul cei cinci timișoreni din delegația prezentă la turneul final de la Chișinău. România își continuă dominația în minifotbalul european. După un prim titlu în ediția de debut a competiției continentale, desfășurată în 2010, […]

Opinie : TOAMNA SE NUMĂRĂ POLIȘTII

Primele zile de toamnă s-au așternut agale asupra Banatului. Amurgurile violete de sorginte bacoviană s-au transpus parcă și în spiritul unui stadion aflat în cartierul Elisabethin, singura diferență fiind aceea că la Timișoara entuziasmul și bucuria au înlocuit melancolia poetică a simbolistului băcăuan. După înfrângerea în fața Racoviței, SS Poli avea nevoie de o victorie […]

Liga a V-a: Rezultate oscilante pentru formațiile timișorene

Etapă deloc plictisitoare pentru formațiile timișorene din „Județ”. Tricoul 1 Iunie și ASU Poli au obținut victorii spectaculoase, care le mențin în plutoanele fruntașe din seriile I și III. În schimb, Solventul își continuă agonia, terminându-și meciul de la Jebel după numai o oră de joc, datorită numărului insuficient de jucători. Seria I Tricoul 1 […]

Farul, adversarul din semifinale al RCM-ului

RCM Timișoara și-a aflat duminică după-amiaza adversarul din penultima fază a Superligii Cec Bank. Elevii lui Chester Williams vor înfrunta, la finele acestei săptămâni, pe Farul Constanța, pentru un loc în marea finală, de la București. RCM Timișoara a pierdut ultimul joc din play-off, disputat duminică după-amiază, la Baia Mare. Cu obiectivul deja îndeplinit, Chester […]

Alex Boștină, golgheter în 91 de minute

Alex Boștină n-a bifat decât 91 de minute în cele trei meciuri disputate de ACS Poli în acest sezon al ligii secunde. Cu toate acestea, a izbutit să devină golgheterul seriei vestice, cu trei reușite. Alex Boștină tinde să devină arma de final de meci a lui Valentin Velcea. Atacantul lui ACS Poli a început […]

ASU Poli revine pe primul loc: „Sper să ne intrăm din nou în formă”

ASU Poli redevine lider în seria a III-a a Campionatului Județean, după victoria clară, cu 5-0, în fața celor de la Timișul Urseni. Alb-violeții au profitat de primul eșec al surprizei Olimpia Bucovăț, învinsă cu 4-0 la Bazoș. ASU Poli a rămas doar o etapă fără fotoliul de lider. Elevii lui Antonio Foale au câștigat […]

Live text: ASU Politehnica – Timișul Urseni

ASU Poli primește astăzi vizita formației Timișul Urseni, în cadrul etapei a VI-a a Campionatului Județean. Alb-violei vor încerca să se mențină în plutonuș fruntaș, după ce săptămâna trecută au suferit primul duș rece al sezonului, cu Racovița. ASU Poli (antrenor Antonio Foale): Munteanu – Obrejan, Maranescu, Lazăr, Radu – Iovițu, Bota, Rotariu, Popoviciu – […]

Liga a IV-a: Una caldă, alta rece pentru reprezentantele Timișoarei

Rezultate diametral opuse înregistrate de cele două formații timișorene din Liga a IV-a. CFR Timișoara a cedat la limită, pe teren propriu, cu Mama Mia Becicherecu Mic, în vreme ce Auto își confirmă statutul de specialistă a deplasărilor, învingând in extremis la Jimbolia. „Marcel Băban” Jimbolia – Auto Timișoara 0-1 (0-0) Debut perfect pentru Emerich […]