Alex Boștină, golgheter în 91 de minute


Alex Boștină n-a bifat decât 91 de minute în cele trei meciuri disputate de ACS Poli în acest sezon al ligii secunde. Cu toate acestea, a izbutit să devină golgheterul seriei vestice, cu trei reușite.

Alex Boștină tinde să devină arma de final de meci a lui Valentin Velcea. Atacantul lui ACS Poli a început din postură de rezervă toate cele trei jocuri disputate în acest sezon, dar odată introdus în teren, a făcut tot posibilul să schimbe cursul jocului. La Mioveni i-a readus pe alb-negri în joc, printr-un gol marcat în minutul 67, iar sâmbătă, în partida cu Alba Iulia, a marcat ultimele două goluri ale timișorenilor, aflându-se și la originea reușitei lui Goge. „Eu am încercat să-mi impun jocul pentru a-mi câștiga locul de titular. Dar dacă antrenorul a  decis să înceapă cu mine rezervă, e decizia lui. Poate dacă intram din primul minut nici nu marcam, e un joc de fotbal și se putea întâmpla orice. Oricum, eu încerc să îmi fac datoria, indiferent dacă joc două minute, cinci minute sau 90 de minute”, a declarat Boștină.

Atacantul în vârstă de 21 de ani e bucuros de faptul că ACS Poli a spart gheața și a obținut primul succes din actuala formulă. „E important că am marcat foarte repede, asta ne-a oferit un avantaj. În repriza a doua știam că trebuie să marcăm și cel de-al doilea gol, pentru a sta liniștiți. Am reușit acest lucru, am înscris chiar patru goluri, dar partea proastă pentru noi e faptul că am luat gol. Nu am stat să speculăm căderea lor fizică, ci am încercat doar să ne impunem jocul pentru a câștiga”, a mai spus Boștină.

Vârful timișorean mărturisește că regretă punctele pierdute în primele etape, în special cele din meciul cu UTA. „E păcat că n-am fost la fel de concentrați în meciul cu UTA, unde eu zic că am pierdut două puncte extrem de importante în economia campionatului. Apoi, la Mioveni, am luat două goluri pe greșelile noastre, dar eu cred că am fi putut tranșa altfel acel joc”, a mai spus golgheterul lui ACS Poli.

După patru etape scurse din noul sezon al ligii secunde, Alexandru Boștină împarte poziția de golgheter al seriei vestice cu Ion Coman (Corona Brașov) și Adrian Voiculeț (FC Bihor), cu toții având câte 3 reușite.

About Gabriel Toth

Leave a Reply