REMEMBER | Handbalul timișorean, acum 40 de ani: Forță dominantă a României, izvor nesecat de talente

Site-ul nostru a semnalat periodic situația rușinoasă în care a ajuns sportul care a adus cele mai multe satisfacții Timișoarei. E vorba despre handbalul feminin, o ramură în care defuncta Universitatea Timișoara ocupă în continuare un loc fruntaș într-un clasament all-time al întrecerii interne. Asta deși orașul de pe Bega n-a fost reprezentat de aproape un deceniu pe prima scenă, iar șansele de revenire în prim-plan în viitorul apropiat tind către zero.

În acest moment, Timișoara are o singură reprezentantă în handbalul feminin de senioare, echipa CSU UVT, clasată la finele turului pe locul 7 (din 11 participante) în seria vestică a eșalonului secund. Departe, foarte departe de pretențiile la care ar obliga doar tradiția acestei discipline în oraș.

Universitatea Timișoara ocupă în continuare locul al doilea în topul campioanelor României, cu 10 titluri, câștigate în intervalul 1964-1978. E depășită doar de Oltchim Râmnicu Vâlcea, și ea trasă pe linie moartă după câștigarea celui de-al 19-lea titlu, în 2013. Formația studențească mai are în palmares o Cupă a României, în 1978 (prima ediție) și o finală de Cupa Campionilor Europeni, în 1973, pierdută cu 13-7 în fața puternicei Spartak Kiev.

Vom intra în cele ce urmează în lumea handbalului din Timișoara de acum exact 40 de ani. Vremuri în care presa sportivă încerca să deslușească secretele dominației orașului de pe Bega pe semicercul românesc. Iată o astfel de anchetă, publicată în Revista Stadion din iunie 1975, sub semnătura lui Călin Antonescu:

Fără a întocmi un clasament, credem că nu greșim situând Timișoara pe un loc de frunte din punctul de vedere al dezvoltării și afirmării handbalului. Ce ne-a determinat să facem o astfel de apreciere?

Multe, foarte multe motive. Să începem cu tradiția handbalului de pe aceste meleaguri. Este suficient să amintim că, încă din primii ani de după cel dintâi război mondial, formații bănățene – din Timișoara, Recaș sau Lugoj – evoluau în turnee de „hazena” (un fel de handbal în 7) în orașe din Cehoslovacia sau Iugoslavia. Să continuăm cu stabilitatea cadrelor. Pe fondul unor astfel de tradiții trainice, activiștii voluntari, tehnicienii și chiar sportivii s-au arătat strâns legați de plaiurile lor, migrând greu spre alte zări ale țării, iar dacă au făcut-o, s-au întors în cele din urmă acasă. Exemple? Berechet! Să cităm mai întâi faptul că în această parte a țării trăiește cel mai vechi președinte de comisie județeană, inimosul dr. Mircea Ponoran, și că, de curând, un neobosit activist al handbalului timișorean, volubilul și veșnic tânărul Tiberiu Sfercociu, și-a sărbătorit 25 de ani de muncă neîntreruptă pe acest tărâm.

Am mai adăuga baza de mase, convingătoare nu numai prin numărul mare de practicanți ai handbalului din acest județ, cât mai ales prin dragostea cu care ei vin pe terenuri și iau parte la jocuri; numărul mare de competiții și buna lor organizare, direcție în care vom nota că există campionate județene de seniori cu două serii (promoție și calificare), de senioare, de juniori I (pe serii, cu 40 de echipe), de juniori II și de copii și că fiecare secție de handbal mai puternică organizează câte o întrecere amicală, cum este „Cupa Bega” la junioare și „Cupa de ciocolată” pentru copii, devenind tradiționale; tehnicienii, care prin priceperea, dar și prin eforturile pe care le fac zi de zi, au conferit handbalului timișorean valențe tehnice și tactice de necontestat. Edificatoare în acest sens este capacitatea unora din cei aproape 50 de antrenori existenți în județ (C. Lache, C. Jude, C. Popa sau V. Fărcaș), ca și a celor mai mulți dintre instructori, în rândul cărora se află câțiva pricepuți și harnici tehnicieni (M. Fassi, I. Lux, Gh. Șușa ș.a.)

Poate că mai există și alte izvoare ale valorii handbalului timișorean, în ansamblu, cel mai bun din țară, pentru că are cea mai valoroasă echipă feminină (Universitatea – proaspătă campioană), una dintre cele mai solide și cu perspective formații masculine (Politehnica) și fosta campioană de juniori a țării (Liceul nr. 4 Timișoara). Un trio care face mândria județului și în spatele căruia – să nu uităm – se află oameni, pe care – parfrazând titlul unei cunoscute pelicule – i-am numi „acei oameni minunați și… handbalul lor!”. Pe ei i-am iscodit în finalul unui popas timișorean, rugându-i să ne răspundă la un interviu colectiv. Adică la un interviu cu o singură întrebare: CARE SUNT IZVOARELE SUCCESELOR HANDBALULUI TIMIȘOREAN?

„În primul rând, o subliniere: rezultatele generale puteau fi mai bune, având în vedere condițiile create handbalului în județul nostru, ca și tradiția existentă aici. Faptul că ne situăm, totuși, pe un loc fruntaș în țară se explică prin buna organizare a muncii, prin dragostea cu care lucrează oamenii, prin numărul mare de competiții”. (Conf. univ. Petre Stanciu, președintele clubului Universitatea Timișoara)

„Explicațiile succeselor noastre? Dacă este să le căutăm cu atenție, atunci în mod cert le vom găsi, înainte de toate, în entuziasmul cu care oamenii handbalului timișorean activează și se străduiesc zi de zi”. (Dr. Mircea Ponoran, președintele Comisiei Județene de Handbal Timiș)

„Părerea mea este că una din principalele explicații ale progresului handbalului bănățean o constituie calificarea tehnicienilor și, mai ales, calitatea muncii depuse de aceste cadre de bază. Există, desigur, și alte explicații…” (Conf. univ. Romulus Pomoje, președintele secției de handbal Politehnica)

„Am învins datorită unei bune munci de selecție, ceea ce a determinat apariția a numeroase valori. Dincolo însă de această considerație, se află munca tuturor celor ce se străduiesc pentru afirmarea handbalului timișorean”. (Prof. Constantin Lache, antrenorul echipei feminine Universitatea)

„Așa cum alte regiuni din țară sunt cunoscute pentru diferite activități sportive, Banatul s-a făcut cunoscut prin handbal. În orice sat am merge, vom găsi echipe de handbal. De aceea, pentru noi, fiecare școală este o sondă care ne dă talente…”. (Prof. Constantin Popa, directorul Liceului nr. 4 Timișoara)

„Cred că înainte de orice, handbalul timișorean a fost propulsat datorită tradiției și calităților fizice specifice tineretului din această zonă”. (Tiberiu Sfercociu, antrenor la Școala Sportivă Timișoara)

Ne vom hazarda noi, cei de astăzi, la câteva concluzii. În materialul reprodus mai sus, atât autorul anchetei, cât și cei intervievați scot în evidență multitudinea de competiții, mai cu seamă cele de la nivel juvenil. Competiții care s-au rărit dramatic în ultimii ani. O cauză ar fi și dispariția handbalului sătesc, chiar dacă în Timiș încă mai există un campionat județean. În fine, se vorbea, în 1975, de entuziasmul celor din jurul handbalului de pe aceste meleaguri. Unul care, cel puțin în cazul celui feminin a lipsit cu desăvârșire. Totul plecând de la conducătorii cluburilor, care au lăsat să moară pe capete puzderia de echipe existente în Timișoara chiar după 90, totul culminând cu îngroparea Universității într-un crunt anonimat.