Victorie liniștită lângă Turnul Chindiei

Poli Timișoara apoli timisoara câștigat fără emoții partida de la Târgoviște, scor 2-1, chiar și în condițiile în care a evoluat, din minutul 27, în inferioritate numerică.

Alb-violeții se simt mai bine în deplasare decât pe teren propriu. Cel puțin așa reiese din rezultatele înregistrate de timișoreni în acest retur. Pe „Dan Păltinișanu”, elevii lui Vali Velcea n-au reușit decât o singură victorie, 2-0 cu Alro Slatina, în vreme ce pe teren străin au câștigat patru din cele cinci partide disputate în această primăvară.

După controversatul eșec de pe teren propriu cu Luceafărul Oradea, alb-violeții, reîntăriți cu Mera și Poparadu, au obținut 3 puncte importante în deplasarea de la Târgoviște, după un joc pe care l-au ținut sub control în special prin experiența superioară jucătorilor gazdă. Elevii lui Flavius Stoican, încurajați de un public numeros,  au fost dominați încă din start de către alb-violeți, care au trimis un prim semnal către poarta lui Perianu în minutul 5, prin Axente. Un minut mai târziu, gazdele au avut șansa lor de a deschide scorul, însă Ovidiu Morariu a luftat în apropierea careului de 6 metri, după o centrare din corner a lui Dobre.

Poli avea să aducă totuși prima modificare a tabelei, în minutul 9, atunci când Florin Ilie a reluat cu latul, din suprafața de protecție a portarului, o minge respinsă greșit de Perianu, după lovitura de cap a lui Axente. Golul căzut destul de repede i-a derutat pe dâmbovițeni, care s-au repezit în atac, însă lipsa pasei finale i-a salvat, mai de fiecare dată, pe fundașii Politehnicii. Situația părea totuși să se îngreuneze pentru bănățeni în minutul 27, atunci când centralul Dragoș Istrate i-a arătat, destul de ușor, cel de-al doilea cartonaș galben lui Petcuț. Cu toate acestea, lipsa de inspirație și de creativitate a gazdelor s-a perpetuat, poliștii dând dovadă că sunt stăpâni pe situație.

Partea secundă a debutat furibund pentru gruparea târgovișteană, care a irosit două ocazii imense în primele două minute de la reluare, prin Verdeș și Dobre. Replica poliștilor a venit prompt, iar după un șut al lui Chiș, din poziție bună, deviat în corner, căpitanul Ioan Mera a făcut 2-0, reluând din centrul careului centrarea lui Pătraș. Gazdele au reluat cursa de urmărire a Politehnicii, însă problemele din prima repriză au ieșit din nou la iveală în formația lui Flavius Stoican, căruia galeria gazdelor i-a cerut demisia imediat după golul lui Mera.

Cel mai mare pericol pentru poarta lui Kirev l-a reprezentat un jucător introdus după pauză în formația din Târgoviște, Negoescu, cel care în minutul 77 a nimerit bara, cu un șut de la marginea careului. În fine, în cel de-al doilea minut al prelungirilor, același Negoescu a marcat primul gol al gazdelor după trei etape, reușind să-l învingă pe Kirev cu un șut din interiorul careului.

S-a încheiat 2-1 în favoarea Politehnicii, care învinge pentru prima oară în istoria clubului pe terenul din Târgoviște.

Chindia Târgovişte (antrenor Flavius Stoican): Perianu – D. Pătru (72, Calu), Morariu, Mladen, C. Dinu – R. Dobre, S. Rădoi (cpt.) (55, Gavrilă), C. Anton, Cherchez – Verdeş, I. Radu (59 Negoescu)

Poli Timişoara (antrenor Valentin Velcea): Kirev – Dăruială, Ilie, Mera (cpt.), Sandu – Chiş, Poparadu, Petcuţ, Pătraş (87 Rocha) – Axente (72 Cârstea), Ad. Popa (51 Zaluschi)

About Gabriel Toth

Leave a Reply