Haltere Club Timișoara s-a întors cu două medalii de la Campionatul Național de seniori

Rezultat peste așteptări obținut de sportivii clubului de haltere din Timișoara, la recent încheiatul Campionat Național de seniori, desfășurat la Arad. Alin Măranu și-a adjudecat medalia de bronz la categoria 56kg, iar Darius Suiugan pe cea de argint la 69kg, depășind astfel așteptările antrenorului lor, Călin Milan. Trebuie spus din start că pentru ambii sportivi […]
Darius Suiugan, medaliat cu argint la Cupa României de tineret

Haltere Club Timișoara a participat de curând la Cupa României de tineret, desfășurată la Bistrița, competiție ca a contat și ca etapă a Campionatului Național. Portdrapelul clubului din ultimii ani, Darius Suiugan, s-a clasat al doilea la categoria 69kg, reușind să-l depășească pe campionul național la stilul aruncat. Darius Suiugan a revenit cu o medalie […]
Speranțele halterelor timișorene pe 2014 se pun în Darius Suiugan

Haltere Club Timișoara a fost premiată joi seară, în cadrul Galei Sportului Timișorean, pe scena Filarmonicii Banatul urcând trei tinere speranțe ale acestei discipline. E vorba de Alessandro Moggia, Ioan Rus și Darius Suiugan, desemnat cel mai bun halterofil al orașului pe 2013 și, de asemenea, marea speranță a clubului bănățean și pentru noul an. […]
2013, an de grație pentru Sorin Cazacu: „A fost cel mai bun din cariera mea”

Sute de ore de muncă. Mii de kilograme ridicate pe parcursul unui singur antrenament. Dinți încleștați. Transpirație. Elemente care pentru Sorin Cazacu sunt de mult la ordinea zilei. S-a apucat de haltere în urmă cu trei decenii, iar de câțiva ani s-a axat pe powerlifting, o disciplină înrudită, prin care a reușit să urce numele […]
Locul 3 la Cupa României pentru halterofilul Darius Suiugan

Oneștiul a fost săptămâna trecută gazda Cupei României la haltere destinată juniorilor I (sub 20 de ani). Timișoreanul Darius Suiugan a reușit o nouă prestație bună, clasându-se pe cea de-a treia treaptă a podiumului la categoria 69kg. Darius Suiugan își continuă ascensiunea. Sportivul de la Haltere Club Timișoara s-a întors cu un loc 3 de […]
Sorin Cazacu a cucerit Cupa României la haltere

Sorin Cazacu continuă să strângă cupe și medalii, deși se apropie cu pași repezi de 40 de ani. Sportivul timișorean a cucerit Cupa României la haltere, la categoria +105 kg, sub egida AMEFA Arad, într-o întrecere desfășurată săptămâna trecută la București. Deși de câțiva ani buni a îmbrățișat powerliftingul, Sorin Cazacu nu a renunțat la […]