Liga a IV-a: Titlul de golgheter merge la Dudeștii Vechi, titlul de campioană e pe masa AJF

S-a tras cortina peste ediția 2013/2014 a Ligii a IV-a, competiție ce a început cu 18 combatante și s-a încheiat cu 16. Un sezon tumultuos, dominat de apriga luptă pentru supremație dintre ASU Politehnica și CS Ghiroda, care nu s-a încheiat oficial nici după etapa a XXXIV-a, AJF urmând a omologa clasamentul final după exprimarea […]
Liga a IV-a: Luptă crâncenă la promovare, dar și în ierarhia golgheterilor

Miercuri s-a „marcat” și penultima etapă a ediției 2013/2014 din Liga a IV-a. Au mai rămas 90 de minute până la căderea cortinei, după scurgerea cărora vom afla, cel mai probabil, formația care va reprezenta Timișul la barajul de accedere în eșalonul al treilea. Spunem „probabil”, deoarece anunțata retragere a Chișodei pare a trimite verdictul […]
ASU Politehnica defilează în fața Racoviței! Verdictul se dă în ultima etapă

ASU Politehnica a obținut o victorie lejeră în această după-amiază, 5-0, pe „Știința”, cu vechea rivală din Campionatul Județean, Progresul Racovița. Situația în vârful ierarhiei rămâne neschimbată însă cu o etapă înainte de final, Ghiroda reușind să smulgă cu forcepsul cele trei puncte în jocul contra Orțișoarei, printr-un gol căzut în cel de-al șaptelea minut […]
Liga a IV-a: Începe mersul pe sârmă! Primele două clasate, despărțite de un singur punct

Runda cu numărul 25 a relansat lupta pentru câștigarea campionatului Ligii a IV-a. CS Ghiroda a învins sâmbătă, cu 2-0, pe teren propriu, pe Pobeda Dudeștii Vechi, iar o zi mai târziu, liderul ASU Politehnica a călcat strâmb, 1-1 în compania Chișodei. Distanța dintre cele două pretendente la barajul de promovare se micșorează la un […]
VIDEO: ASU Politehnica își complică existența: 1-1 cu FC Chișoda

Surpriză de proporții, în ultimul meci al etapei a XXV-a. ASU Politehnica nu a obținut decât un punct din confruntarea de pe teren propriu cu FC Chișoda. Alb-violeții au deschis scorul, au ratat apoi o sumedenie de ocazii clare, pentru ca, în prelungiri, să se vadă egalați după singura acțiune legată a oaspeților. Alb-violeții au […]
VIDEO: ASU Politehnica, în căutarea victoriei, după două remize consecutive

ASU Politehnica primește duminică, pe „Știința”, vizita celor de la FC Chișoda. Alb-violeții au nevoie de victorie nu doar prin prisma luptei de la distanță cu CS Ghiroda, ci și pentru moral, Popoviciu & co. venind după două remize consecutive. Deși echipa a irosit 4 puncte extrem de importante, Paul Codrea nu socotește rezultatele din […]
CFR cedează la restart: 2-3 la FC Chișoda

CFR Timișoara a început cu stângul returul de campionat, cedând cu 2-3, în deplasare, cu FC Chișoda. Un debut nefericit pentru Daniel Oberșterescu, în calitate de antrenor, acesta declarându-se total nemulțumit de atitudinea elevilor săi din acest meci. După o iarnă zbuciumată, cu multe schimbări la nivel de lot și bancă tehnică, CFR Timișoara s-a […]
Auto, la a patra înfrângere consecutivă: „Am pierdut ca proștii!”

Auto Timișoara a înregistrat astăzi, la Chișoda, cel de-al patrulea insucces consecutiv, după 1-2 în fața trupei lui Adrian Șețu. Oaspeții au irosit din nou ocazii clare, în timp ce gazdele au profitat de fiecare șansă ivită din greșeala adversarului. Cu trei eșecuri consecutive la activ, Auto a descins în această dimineață la Chișoda cu […]
Set și meci pentru ASU Poli: 6-1 la Chișoda

ASU Poli a trecut mult mai ușor decât era de așteptat un hop dificil la prima vedere. Alb-violeții s-au impus cu 6-1 la Chișoda, în fața unei echipe gazdă interesantă ca individualități, care a reușit să-i țină în șah până spre finalul primei reprize. ASU Poli n-a avut emoții în fața Chișodei și culege o […]
Liga a IV-a: Ultima intermediară a turului, plină de dueluri echilibrate

În această după-amiază, „D”-ul timișean își consumă cea din urmă intermediară a acestei toamne. S-a nimerit ca aceasta să fie poate cea mai echilibrată etapă de până acum, cu dispute ce se anunță pe muchie de cuțit, cu mari implicații atât la vârf, cât și în subsolul clasamentului. Chișoda – ASU Poli: Judecând după antecedentele […]