Săptămâna derby-ului | Sorin Brîndescu: „Vrem să oferim un spectacol agreabil”

brindescu asu politehnicaNisipul din clepsidră e pe terminate. Mâine, la ora 16, se dă startul derby-ului Ripensia – ASU Politehnica. Vorbim nu doar despre duelul primelor două clasate din Liga a IV-a Timiș, ci și despre cel mai mediatizat meci de acest nivel din toate timpurile, care promite și un record de audiență.

Liderul ASU Politehnica a câștigat meciul susținut în tur și speră să-și facă și de această dată suporterii fericiți. Dacă în rândul fanilor, duelul cu Ripensia a produs o mobilizare suplimentară, antrenorul Sorin Brîndescu încearcă să nu-și supramotiveze jucătorii, tratând jocul de mâine ca pe oricare altul din campionat.

„Îi simt pe băieți foarte bine. Suntem relaxați, nu vrem ca acest meci să reprezinte o presiune în plus. Ne pregătim normal, ca pentru orice altă etapă de campionat. Băieții oricum se vor automotiva pentru acest joc. Cât va conta acest joc, va depinde de rezultat. Campionatul e lung, se poate întâmpla orice până la final, iar asta s-a văzut și în sezonul trecut. Sperăm să gestionăm în favoarea noastră tot acest retur, indiferent care va fi rezultatul de sâmbătă. Sperăm să fie un rezultat pozitiv, să ne punem apoi problema cum să-l gestionăm cât mai bine”, a spus Brîndescu.

Ripensiștii se declară avantajați de disputarea meciului pe stadionul „Dan Păltinișanu”, după experiențele din ediția trecută a Cupei României. Cu toate acestea, Sorin Brîndescu e de părere că programarea derby-ului pe marele oval al Timișoarei e în folosul ambelor combatante.

„Amândouă echipele vor fi avantajate pentru că vo veni mulți oameni la stadion, jucătorii vor simți că joacă la un nivel ridicat, vor fi motivați și vor da totul pe teren. E drept, Ripensia a mai avut câteva meciuri în Cupa României pe „Dan Păltinișanu”. Noi jucăm însă la rândul nostru pe un teren cu o suprafață asemănătoare cu cea pe care se va juca acest meci”, a mai spus Brîndescu.

Ripensia – ASU Politehnica a ținut capul de afiș al mass-media locale pe tot parcursul săptămânii. Meciul va fi transmis live video pe internet, live text și pe calea undelor, fapt până acum câțiva ani de neconceput pentru un meci de Liga a IV-a.

„Lumea își dorește fotbal, un fotbal curat, ambiție din partea echipelor, corectitudine. Vedem câtă lume va veni la stadion, dar semnalele sunt pozitive. E clar că trebuie să ținem cont de părerea opiniei publice. Dacă lumea asta își dorește, noi vrem să facem parte din această lume și să oferim un spectacol agreabil. Vremea schimbărilor de denumiri, trecerilor de societăți pe alte societăți sau insolvențelor ar trebui să apună”, explică Sorin Brîndescu emulația creată în jurul acestui joc.

Tehnicianul lui ASU Politehnica a realiazat și o caracterizare succintă a adversarului: „Ripensia e o echipă foarte bună, bine organizată. Are un joc ofensiv, constructiv și combinativ bine pus la punct. Noi vom încerca să contracarăm toate aceste atuuri ale lor. Dacă ar fi să privesc din punctul meu de vedere, cred că va fi un meci deschis. Dar asta depinde și de strategia adversarului”.

Info

Partida Ripensia Timișoara – ASU Politehnica va avea loc sâmbătă, de la ora 16, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Vă reamintim, fanii roș-galbenilor vor sta la tribuna I, în vreme ce susținătorii alb-violeților au la dispoziție Peluza Sud. Intrarea generală e de 10 lei. Biletele se găsesc începând de astăzi la sediul clubului Ripensia – Hotel Casa de la Rosa (pe Calea Urseni), dar vor fi disponibile și în ziua meciului, la stadion. De ieri, bilete se găsesc și în locațiile partenere ale ASU Politehnica.

Cei ce nu vor fi prezenți la meci, vor putea urmări partida astfel:

  • În format live text, pe sspolitehnica.ro;
  • Pe calea undelor, Radio Timișoara urmând a transmite în direct aspecte de la fața locului între orele 16 și 18;
  • Live video, pe site-ul oficial al Ripensiei (transmisie cu patru camere, comentatori fiind Octavian Stăncioiu și Florin Bătrânu).

About Gabriel Toth

Leave a Reply