Săptămâna derby-ului | Leo Naidin: „Fără spectatori, joci de pomană”

Leo NaidinDe ani buni, Timișoara nu a mai trăit emoțiile unui derby. O spunem și noi, încercând să rememorăm ultimul duel dintre două formații ale orașului de pe Bega care au stârnit un oarece interes, o spun și cei din iarbă, avizi după duelurile unde orgoliul și mândria de a apăra culorile unui club primează. Căpitanul lui ASU Politehnica, Leonard Naidin, vorbește despre utilitatea derby-ului de sâmbătă, cu Ripensia, pentru întreg fotbalul timișorean, un meci care speră să constituie un exemplu și pentru restul țării.

Leo Naidin e convins că meciul de sâmbătă, de pe „Dan Păltinișanu”, va fi deschis oricărui rezultat. Atât Ripensia, cât și ASU Politehnica, au ridicat ștacheta în eșalonul al patrulea din Timiș, prin gradul de organizare și valoarea lotului, atrăgând de la sine și un număr important de microbiști. Căpitanul alb-violeților speră totuși ca sâmbătă, soarta să le surâdă „Băieților în ghete”, la fel ca în partida din tur.

„Un meci greu, pentru că se întâlnesc două echipe bine organizate din toate punctele de vedere. Ambele echipe sunt peste nivelul Ligii a IV-a. Cu unele îmbunătățiri, aș spune chiar că tind spre Liga a II-a. Sunt cluburi care au plecat de jos și e păcat că la sfârșitul sezonului doar una poate urca mai sus. Rezultatul e imprevizibil. Nu cred că e un meci decisiv, dar important. Nu se va decide campioana după acest meci, dar câștigătoarea va lua o opțiune serioasă. Noi tratăm și acest meci, la fel ca pe toate celelalte, la victorie și sper să o obținem”, a declarat Naidin.

Supraviețuitor al ultimului derby – în adevăratul sens al cuvântului – pe care l-a avut Timișoara („dubla” Poli – UMT din sezonul 2000/2001 al Diviziei B, la finele căruia „zebrele” au promovat în mod surprinzător pe prima scenă), Naidin spune că orașul avea nevoie de o astfel de rivalitate sportivă.

„E un meci important pentru Timișoara, care de mult n-a mai trăit emoțiile unui derby. De prin anii 90, de la meciurile Poli – CFR sau Poli – UMT, pe care le-am mai prins și eu… E bine pentru oraș și pentru iubitorii de fotbal”, spune Naidin.

Căpitanul lui ASU Politehnica se bucură de gradul de interes și de mediatizare care înconjoară duelul de sâmbătă. Extrapolând la nivelul întregului fotbal românesc, faptul că întâlnirea dintre două echipe de Liga a IV-a crează o emulație mai mare decât multe meciuri din prima divizie trebuie să nască unele semne de întrebare.

„Paradoxal, suntem o echipă care atragem mai mulți spectatori decât unele echipe din Liga I. Lucrul acesta se vede și din transmisiile TV. Lumea efectiv nu mai vine la fotbal. Nici spectacolul nu mai e de o asemenea manieră încât să atragă public. Noi am format un club corect, curat, am urmat niște pași normali, pe care multe echipe ar trebui să îi urmeze. Avem suporterii de partea noastră, ceea ce e extrem de important. Fotbalul românesc e într-o pantă descendentă, ca să nu zic că e în comă. Lipsa de spectatori trebuie să constituie un motiv de îngrijorare. Fotbalul se joacă pentru spectatori. Altfel nu poți, joci de pomană. Dacă nu e nimeni în tribune, pentru ce joci? Care e plăcerea?!”, se întreabă retoric Leo Naidin.

Info

Partida Ripensia Timișoara – ASU Politehnica va avea loc sâmbătă, de la ora 16, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Vă reamintim, fanii roș-galbenilor vor sta la tribuna I, în vreme ce susținătorii alb-violeților au la dispoziție Peluza Sud. Intrarea generală e de 10 lei. Biletele se găsesc începând de astăzi la sediul clubului Ripensia – Hotel Casa de la Rosa (pe Calea Urseni), dar vor fi disponibile și în ziua meciului, la stadion. De astăzi, bilete se găsesc și în locațiile partenere ale ASU Politehnica:

Cei ce nu vor fi prezenți la meci, vor putea urmări partida astfel:

  • În format live text, pe sspolitehnica.ro;
  • Pe calea undelor, Radio Timișoara urmând a transmite în direct aspecte de la fața locului între orele 16 și 18;
  • Live video, pe site-ul oficial al Ripensiei (transmisie cu patru camere, comentatori fiind Octavian Stăncioiu și Emeric Dembroschi).

About Gabriel Toth

Leave a Reply