Campioana RCM Timișoara își pregătește mutarea pe baza CFR. Vicepreședintele clubului de rugby, Dan Dinu, a anunțat că peste câteva săptămâni vor începe lucrările de reamenajare a terenurilor și a tribunelor, urmând a se construi o bază civilizată atât pentru sportul cu balonul oval, cât și pentru fotbal.

RCM Timișoara, CFR Timișoara și Primăria s-au înțeles săptămâna trecută pe tema stadionului CFR. Campioana națională la rugby se va muta în acest an la baza de pe strada Nera, peste câteva săptămâni urmând să înceapă lucrările de modernizare și reamenajare. Cu toate acestea, șansele ca arena de la Gara Mare să găzduiască meciuri de Challenge Cup încă din acest an sunt reduse, astfel că rugbyștii își vor disputa meciurile europene din toamnă, cel mai probabil, pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

„Suntem în faza de realizare a machetelor, a planurilor, a evaluărilor de buget. În câteva săptămâni am putea începe lucrările. Totuși, nu cred că vom putea găzdui încă din acest an meciuri din Challenge Cup pe acest stadion, astfel că rămâne în picioare varianta Dan Păltinișanu”, a declarat Dan Dinu.

Întreaga bază va căpăta o cu totul altă față în această primăvară. În primul rând, vor exista vestiare separate, fotbalul urmând să rămână în cele vechi, situate în stânga tribunei I, în vreme ce rugbyștii s-ar putea schimba sub tribuna a II-a, acolo unde există spațiu pentru cinci vestiare. De asemenea, în spatele stadionului se vor amenaja trei terenuri, din care unul cu suprafață sintetică.

„Probabil vom delimita aria de influență în două zone. Juniorii noștri vor rămâne în Ronaț, iar noi vom avea un teren de antrenament și teren de joc la baza CFR. Cu siguranță vom avea vestiare separate, una dintre variante fiind sub actuala tribună a II-a”,a mai spus Dan Dinu.

Oficialii RCM-ului își doresc să transforme baza CFR într-un loc în care iubitorii de rugby să se simtă cât mai bine. „Ne dorim să construim o bază modernă, să copiem modelul englez sau francez, acolo unde ziua meciului e o sărbătoare. Avem în vedere amenajarea unei zone de recreere, unde copiii pot sta în timpul meciurilor. Planurile sunt multe și variate, dar în primă fază va trebui să creem un cadru civilizat de antrenament”, a mai spus Dan Dinu.

One Response

Leave a Reply