REMEMBER: Cântecul de lebădă al poloului timișorean! Ultimul sezon al ILSA-ei

În clasamentul all-time al campionatului românesc de polo pe apă, ILSA Timișoara se află pe un onorant loc 4. Șase titluri de campioană, o bornă pe care, până în urmă cu doi ani, nu o depășiseră decât Steaua și Dinamo. Pe podium a urcat CSM Oradea, formația care și-a adjudecat aurul în ultimele opt sezoane. Acolo, pe Crișul Repede, s-a investit mai întâi în infrastructură, apoi în echipă, iar poloul e la loc de cinste. În Timișoara, nu s-a mai jucat un meci oficial de aproape două decenii, iar de 16 ani, această disciplină a dispărut fără urmă din oraș.

Am scris în nenumărate rânduri despre rușinea în care se scaldă (vorba vine!) Timișoara de ani și ani de zile. De dispariția clubului ILSA se fac vinovați, fără îndoială, proprietarii fabricii din a doua jumătate a anilor ’90. Dar faptul că poloul n-a mai ieșit la suprafață din 1999 și până acum e vina noastră, a tuturor.

În 1999, poloul a dispărut aproape pe nesimțite din Timișoara. Chiar și atunci, multă lume uitase că orașul de pe Bega mai avea o echipă activă în Superligă. Din lipsa unui bazin omologabil după noile standarde, ILSA Dinamo – așa cum s-a numit echipa în ultima parte a existenței sale, după fuziunea cu o altă prim-divizionară, Dinamo Oradea – a fost nevoită să își desfășoare meciurile de pe teren propriu în Bihor. Iar acolo, în apa vechiului bazin „Crișul”, i s-a și pierdut urma.

Media de vârstă a ultimei echipe: 20.3 ani

ILSA Dinamo Timișoara s-a prezentat, la startul sezonului 1998/1999 al Superligii cu un lot neexperimentat, format în marea majoritate de juniori din propria pepinieră sau împrumutați de la vecinele din vest, Astra Arad ori Crișul Oradea. Antrenorul Iuliu Olac avea pe mână o echipă cu o medie de vârstă de doar 20.3 ani, o medie „stricată” însă de portarul-veteran Petre Todoruț, pe atunci în vârstă de 33 de ani. Iată și componența echipei, plus vârsta fiecărui jucător la ora startului de sezon*:

Bogdan Drăgotoiu (24), Petre Todoruț (33), Cătălin Marin (22), Radu Mateuț (19), Ovidiu Tomescu (18), Petru Gepian (18), Cristian Șandor (20), Daniel Vanca (19), Sergiu Sabo (20), Paul Martin (20), Adrian Tarnovețchi (19), Lucian Tîrlă (17), Ovidiu Moisi (18), Liviu Crețiu (24), Cristian Borusz (15), Adrian Zama (17), Daraban Ursuța (20), Florin Urs (20) și Csaba Gagyi (24).

*) Conform datelor apărute în Gazeta Sporturilor din 24 septembrie 1998

Un sezon în care rezultatele înregistrate păreau să anunțe iminenta retragere din competiție: 0-22 și 3-22 cu Steaua, 4-14 cu Rapid sau 6-19 cu Astra Arad. Cu toate acestea, nu ILSA a fost „cenușăreasa” acelei ediții, ci Sportul Studențesc, o formație care, în zilele noastre, își propune chiar să stopeze dominarea Oradiei. În turul campionatului, cele două codașe au acumulat câte o victorie, obținută una împotriva celeilalte. În ultima „dublă” a anului 1998, în Bazinul Floreasca din București, a fost Sportul – ILSA 6-11 (1-3, 0-2, 1-4, 4-2) și 10-8 (4-2, 2-2, 2-2, 2-2).

Campionatul avea să se încheie în martie 1999 pentru ILSA, în condițiile în care echipele de pe locurile 5-8 nu mai disputau partide de clasament (în fond, nici nu aveau de ce, Superliga fiind și atunci singura divizie a țării). În bazinul „Crișul” din Oradea, pe 27 martie 1999, ILSA zdrobea Sportul Studențesc cu 14-4, pe sferturi 3-2, 2-0, 3-0, 6-2. Marcatorii „textiliștilor” au fost Drăgătoiu 5, Domocoș 2, Gepian 2, Mateuț 2, Tîrlă 2 și Sabo. A doua zi, de la ora 11, Iuliu Olac își trimitea băieții în bazin pentru ultimul meci al sezonului. Probabil nimeni nu își închipuia că acesta avea să fie și ultima reprezentație oficială a ILSA-ei. Formația timișoreană, de șase ori campioană națională, ieșea din scenă cu fruntea sus: 9-2 cu Sportul Studențesc și consolidarea locului 7. Iată ierarhia finală a sezonului regulat 1998/1999:

În octombrie 2012, veteranul ultimei echipe a ILSA-ei, Petre Todoruț, rememora pentru site-ul nostru clipele dinaintea desființării: „Ajunsesem să fiu jucător, căpitan și antrenor. Nu erau bani, iar orice antrenor ar fi venit aici ar fi putut înțelege cu greu mai întâi situația și apoi spiritul Timișoarei. A existat în acea perioadă o fuziune cu Dinamo Oradea, deoarece nu mai rămăseserăm decât foarte puțini jucători.Fabrica s-a vândut pe bucăți, așa cum se practica la vremea respectivă. Sponsorii noștri erau directorii intreprinderii. Pe vremea unor oameni ca Vinereanu sau Cuciula, clubul sportiv a reușit să reziste. Dar apoi nu s-a mai înhămat nimeni, pentru că și atunci, ca și astăzi, polo-ul nu aduce un profit prea mare în România”, povestea cel ce a apărat neîntrerupt vreme de 17 ani poarta ILSA-ei, în perioada 1982-1999.

Ne aflăm deja în 2015, iar o eventuală renaștere a poloului timișorean pare, în acest moment, la fel de realizabilă ca și controversata magistrală de metrou visată de edilul-șef al orașului. Cu mențiunea că declarații bombastice legate de acest subiect am tot auzit în ultimii ani. Despre polo, nimic, de 16 ani încoace. Nici măcar un pâs, fie el și electoral…