Nicolae Secoșan: „M-am născut și voi muri cu Poli”

Dacă Poli ar avea o voce, aceea ar fi, fără îndoială, cea a lui Nicolae Secoșan. Vreme de aproape patru decenii, a comentat în direct meciurile alb-violeților, relatând cele mai importante performanțe ale grupării studențești. Acum, privește detașat ceea ce se întâmplă cu clubul pe care l-a iubit încă de când a descoperit fotbalul, și speră ca Politehnica să revină din nou în prim-planul fotbalului românesc.

Cum ați putea descrie situația în care a ajuns Poli?

E o situație neplăcută așa cum vede toată lumea, mai ales cei care simt ceva pentru Poli. E o situație confuză și puțin optimistă, care durează de ceva vreme și sunt șanse mici ca ea să se amelioreze.

E aproape bătută în cuie o variantă de revigorare a fotbalului timișorean, prin mutarea Recașului pe „Dan Păltinișanu”. Cum priviți această mișcare?

De vreme ce Recașul, care a promovat pe propriile forțe în Divizia B, nu are loc să-și desfășoare activitatea acolo, nu văd niciun impediment ca ea să vină la Timișoara și să joace pe „Dan Păltinișanu”. În fond, e o echipă a județului Timiș, iar arena respectivă e administrată de Consiliul Județean. Deci AC Recaș poate juca aici, în liga secundă.  Dar asta nu înseamnă că ea poate fi Poli.

Primarul Nicolae Robu promite însă că noua echipă se va numi totuși Poli…

Eu n-am aflat de această declarație, pentru că sunt ceva mai rupt de subiectul Poli. Sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme. Dar dacă e așa, e opinia unui primar, care a fost ani de zile cu sufletul și cu fapta alături de echipa-fanion a Banatului și a Institutului Politehnic, pe care l-a și condus atâția ani. Eu cred că dânsul e direct interesat ca Timișoara și Politehnica să fie reprezentate așa cum ne dorim cu toții.

În ecuație va intra, din câte se pare, și Universitatea Politehnica.

Fără îndoială, mai ales dacă măcar câteva litere din „Politehnica” se vor regăsi în această echipă. Universitatea are un rol important în această ecuație.

Totuși, o parte a suporterilor nu acceptă un nou artificiu și spun că nu vor susține noua echipă…

Eu am în memorie situație de acum vreo 12 ani, când UMT-ul era în prima ligă, iar suporterii tradiționali ai Politehnicii n-au susținut acea echipă. UMT-ul s-a chinuit în felul său, iar după un an a retrogradat, având alături suporterii din Fabric. Probabil la fel se va întâmpla și cu această echipă a Recașului, dacă va rămâne în această formă.

Suporterii au propus varianta reînceperii de jos, din ultimul eșalon fotbalistic. Ar fi fost o variantă mai bună?

Ne aflăm pe arena Electrica (n.r. – dialogul a avut loc înainte meciului tradițional dintre căsătoriții și necăsătoriții din cartierul Fabric), iar toată lumea se mira cât de frumos arată gazonul. Aici s-a născut deja o asemenea echipă, căreia îi zice Ripensia. Ea va porni de jos și se vrea o alternativă la necazurile din cealaltă zonă a fotbalului timișorean. Deci e un exemplu pe care îl trăim deja. Suporterii pot să gândească așa ceva, însă alții deja au înfăptuit acest lucru. Aici e meritul lui Radu Suciu și a celor care au îmbrățișat această idee.

Veți fi și dumneavoastră implicat în acest proiect?

Într-adevăr, am fost și eu invitat la prima lor întâlnire. Îi apreciez pentru intenție, dar le-am spus că eu m-am născut și voi muri cu Poli. Simțeam că e un fel de trădare să mă alătur proiectului Ripensia.

Poli a fost poate cea mai greu încercată echipă din România, ajungând de trei ori, în ultimii 12 ani, în situația de a o lua de la capăt. Putem vorbi de un blestem asupra acestui club?

Nu cred în asemenea variante. Se vorbește adesea despre noroc și ghinion, dar ambele sunt înfăptuite, în cele din urmă din oameni, prin felul în care se organizează, prin felul în care lucrează, prin felul în care gândesc. Deci nu e nici ghinion, nici blestem, ci pur și simplu lipsă de organizare și de atașament a unora față de Timișoara și de culorile alb-violet.

Pe final, cum vedeți dumneavoastră viitorul apropiat al fotbalului timișorean?

Aș extinde această sintagmă și m-aș referi la cel timișean. Suntem mereu tentați să ignorăm ceea ce s-a petrecut la Recaș. Eu salut strădaniile celor de acolo, care chinuindu-se câțiva ani, au reușit să promoveze în Divizia B. Jos pălăria pentru munca lor! Doar că acum nu mai au resurse să se mențină. Deci fotbalul timișean e reprezentat de Recaș deocamdată. Cel timișorean, dacă privim atent, abia în Divizia D există un CFR și un Auto. Și totuși, trag nădejde, că într-un fel sau altul, va exista și o Poli, care ne e dragă tuturor. Dacă vorbele primarului Robu se vor adeveri,  înseamnă că dimineața asta și cele ce vor veni ne vor fi cu atât mai frumoase.

About Gabriel Toth

Comments

Leave a Reply