Staff-ul tehnic al divizionarei secunde ACS Poli și antrenorii centrului de copii și juniori s-au întâlnit, în această dimineață, la stadionul „Dan Păltinișanu”, pentru o discuție privind uniformizarea sistemului de joc. Astfel, grupele mari vor fi obișnuite cu formula utilizată la prima echipă, pentru a nu avea probleme de adaptare în cazul unei promovări în lotul de seniori.
Discuția din această dimineață a fost inițiată de profesorul Jackie Ionescu, vicepreședintele grupării timișorene. „Cele mai importante decizii luate au ținut de uniformizarea sistemului de joc, urmând ca formațiile de juniori să evolueze în sistemul folosit de prima echipă. Totodată, antrenorii de la juniori vor avea normă dublă. De exemplu, principalul unei formații va activa ca secund la altă grupă și invers”, a explicat Jackie Ionescu, citat de site-ul oficial al lui ACS Poli.
Valentin Velcea a precizat că ultimele trei grupe de vârstă vor adopta concepția de joc a primei echipe, reluând însă și problema „satelitului”, care în acest moment evoluează în „Municipu”, la un nivel mult prea îndepărtat de cel al primei echipe.
„Le-am explicat colegilor mei ideea, sistemul și concepția de joc a formației de seniori. Ultimele trei categorii de vârstă trebuie să se pregătească în spiritul primei echipe de la ACS Poli. Am discutat și chestiunea unei echipe a doua. Sunt promotorul ideii că tinerii talentați trebuie să aibă parte de un alt tip de competiție, să aibă presiunea, de pildă, a promovării în eșalonul secund. Eu personal aș miza ca tinerii să se lupte pentru accederea în eșalonul secund, în detrimentul câștigării unui titlu național la juniori”, a declarat Velcea, pentru www.acspoli.ro.
În altă ordine de idei, alb-negrii au câștigat miercuri după-amiază primul amical de la revenirea din Antalya, 2-1 pe terenul divizionarei C, Vulturii Lugoj. Florin Nanu și Cristian Bărbuț au semnat reușitele alb-negrilor. Să mai spunem că în partida de pe malul Timișului a debutat portarul Eduard Pap, cel care zilele viitoare își va parafa înțelegerea cu divizionara secundă.
ACS Poli va disputa sâmbătă două meciuri amicale. De la ora 11, pe terenul Guban, alb-negrii vor înfrunta Luceafărul Oradea, pentru ca de la ora 15, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu” să înfrunte divizionara secundă din Serbia, Banat Zrenjanin.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.