jackie ionescu Archives

Dunărea Călărași – Politehnica Timișoara sau amintirile unui sfert de finală din Cupei României

Programul de meci al singurei întâlniri oficiale de la Călărași dintre Dunărea și Poli (Foto: informatiadecalarasi.ro)

Politehnica Timișoara a evolua sâmbătă, în etapa a XIV-a a ligii secunde, în deplasare, cu Dunărea Călărași. Va fi prima vizită a unei reprezentante a Timișoarei în orașul de la malul Dunării după 24 de ani și jumătate. Precedenta (și singura din istorie, de altfel) e și astăzi vie în amintirea localnicilor. În sezonul 1991/1992, vechea Poli întâlnea, în sferturile de finală ale Cupei României, revelația competiției, divizionara C Dunărea Călărași.

În primăvara anului 1992, Politehnica Timișoara avea, la prima vedere, o tragere la sorți ușoară pentru sferturile de finală ale Cupei României. Varga & co. aveau să întâlnească, în dublă manșă, o divizionară C, Dunărea Călărași, care scosese însă din competiție două reprezentante ale elitei, Gloria Bistrița și ASA Electromureș Târgu Mureș. Presa timișoreană vorbea de noroc, însă antrenorul Politehnicii, profesorul Ion V. Ionescu, îndemna la prudență: „În orice țară, adversarele din Cupă sunt la fel. Afirmația nu îmi aparține, nu mi-o atribui, ci este constatarea multor oameni de fotbal, de pretutindeni. Pentru noi, echipa din Călărași poate fi, de exemplu, Steaua București, în sensul că noi vom trata meciul cu aceeași seriozitate. Dacă tot am adus vorba, aș spune că poate mai ușor ne-ar fi fost cu Steaua, pentru că Dunărea Călărași, în avântul ei, poate să surprindă. Să nu uităm că a eliminat două divizionare A. E aici o problemă de psihologie, de încărcare psihologică, mai precis. Vă dați seama că ei sunt mai «încărcați» decât noi. Aici e posibil să avem greutăți, adică la modul de apreciere de către jucătorii noștri a adversarului. Există pericolul să intervină subestimarea forțelor acestuia. Rezolvarea și liniștea depind de modul în care conducerea tehnică va ști să pregătească atât jucătorii, cât și întâlnirea din teren”, spunea „Jackie” Ionescu, într-un interviu acordat cotidianului „Renașterea bănățeană” imediat după tragerea la sorți.

318476_175628795855511_100002251765131_363478_237121298_n

Divizionara C Dunărea Călărași, revelația ediției 1991/1992 a Cupei României (Foto: informatiadecalarasi.ro)

Îngrijorarea experimentatului tehnician s-a concretizat în jocul tur, pe care Poli l-a disputat în deplasare. La 25 martie 1992, 16.000 de spectatori au umplut peste capacitate arena din Călărași, pentru a asista la cel mai important joc din istoria fotbalistică a orașului. Divizionara C Dunărea avea să se impună în fața alb-violeților cu 1-0, prin golul marcat de Farin, în minutul 21. A fost un meci în care Poli a intrat extrem de greoi, nereușind să stăvilească entuziasmul ofensiv al gazdelor, împinse de la spate de un întreg stadion. Cele mai mari ocazii ale timișorenilor s-au consemnat înainte de pauză, însă Băban n-a reușit să înscrie din 6 metri, iar Octavian Popescu a nimerit bara.

Iată distribuțiile din singurul joc oficial disputat vreodată între Dunărea Călărași și Politehnica Timișoara:

Dunărea Călărași (antrenor Marian Catană): Toma – Minescu, Borcan, Simion, Sebe – Vlase (83, V. Nicolae), Milea, Stanciu (58, Mihăilă) – C. Ștefan, Farin, Andronache.
Poli Timișoara (antrenor Ion V. Ionescu): Almășan – Varga, Csik, Macavei, Stoicov – Bătrânu, Oct. Popescu, Bărbosu, Vlaicu – Băban, Voica (46, Rosenblum; 73, Vuia)

Returul de la Timișoara s-a disputat la 14 aprilie 1992 în fața a 10.000 de spectatori, în mare parte nemulțumiți de rezultatul din tur, dar și de greutatea cu care, și de această dată, se exprimă favoriții lor în fața unei formații aflate două eșaloane mai jos. În cele din urmă, Poli a avut câștig de cauză, obținând o victorie cu 2-0, suficientă pentru calificarea în semifinale, conturată în repriza a doua. Varga a transformat un penalti în minutul 53, iar golul calificării a fost semnat în minutul 82, de Vlaicu. Să mai spunem că la jocul din retur, oaspeții nu au avut la dispoziție patru jucători de bază – Minescu, Sebe, Andronache și Borcan – iar antrenorul principal, Marian Catană, nu a efectuat deplasarea la Timișoara, din cauza unui diferend cu conducerea clubului.

În respectiva ediție a Cupei României, Politehnica avea să dispute finala, după o dublă victorie în penultimul act (1-0, 1-0) cu Farul Constanța, echipă pregătită chiar de fostul antrenor al alb-violeților, Costică Rădulescu. Timișorenii au pierdut însă șansa câștigării primului trofeu de după Revoluție, după 1-1 (3-4 la penaltiuri) cu Steaua București, în finala disputată pe stadionul din Regie.

Călărășeanul Toma, titlularul din poarta lui Poli pe „Santiago Bernabeu”

Primul 11 al Politehnicii Timișoara pentru meciul tur cu Real Madrid, din Cupa UEFA, în 1992. Pe rândul de sus, primul din dreapta, portarul Petrișor Toma, proaspăt sosit de la Dunărea Călărași

„Dubla” din Cupa României dintre Dunărea Călărași și Politehnica Timișoara nu a rămas fără urmări. În următoarea pauză competițională, portarul Dunării, Petrișor Toma cel ce le-a făcut zile fripte lui Tavi Popescu, Băban și Rosenblum preț de 180 de minute în Cupa României, avea să împartă același vestiar cu cei enumerați. Deși se pusese și problema înregimentării lui Milea, doar Toma a ajuns, în cele din urmă, la formația alb-violetă pe filiera Dunărea Călărași.

Chiar dacă a evoluat o scurtă perioadă la Politehnica, Petrișor Toma rămâne în istorie drept goalkeeperul alb-violeților din „dubla” cu Real Madrid, din primul tur al Cupei UEFA, ediția 1992/1993. Portarul sosit de la Dunărea Călărași a fost titular între buturile poliste atât la jocul tur (încheiat la egalitate, 1-1, la Timișoara), cât și în manșa a doua, de pe „Santiago Bernabeu”, când madrilenii s-au impus cu 4-0.

Peste ani, Petrișor Toma avea să povestească experiența meciului de la Madrid, de pe unul dintre templele fotbalului mondial. „Când, cu o oră înainte de joc, antrenorul Jacke Ionescu m-a anunţat titular, mi s-a făcut pielea ca de găină, iar când m-am văzut în poartă, aveam impresia că tribunele se prăvălesc peste mine, iar 90.000 de oameni se uitau la mine şi aveam impresia că numai la mine se uită”, își amintea Petrișor Toma, într-un interviu pentru sportcalarasean.ro, din 2010.

Petrișor Toma (născut la 18 iunie 1968) a evoluat doar nouă meciuri în Divizia A pentru Poli, în cei doi ani petrecuți la Timișoara (până în vara anului 1994). După o încercare eșuată de a se transfera la Rapid, a revenit la Dunărea Călărași, alături de care a evoluat în „B” până în 1998, când echipa a retrogradat. Avea să fie și anul retragerii din activitatea competițională, deși nu avea decât 30 de ani.

Revenind în actualitate, să spunem că partida Dunărea Călărași – Politehnica Timișoara, din etapa a XIV-a a Ligii a 2-a, se va disputa sâmbătă, de la ora 11:00.

FOTO + VIDEO | O victorie intrată în legendă: 35 de ani de la Poli – Celtic 1-0

Ne uităm în calendar și nu ne vine să credem. 35 de ani… Deși în memoria colectivă, a noastră, a druckerilor, parcă s-a întâmplat totul ieri. Parcă mai adineauri ne înghesuiam la porțile stadionului „1 Mai”, pentru a prinde un loc cât mai bun la „marele bal”. Înarmați cu table, cărți de joc și-o ujină. Mai aruncăm o privire spre calendar. Să fie totuși 35 de ani?! Chiar atât a trecut de la golul lui „Tata Mare”, care ne-a smuls lacrimi de bucurie? Acel gol care ne-a făcut să zbierăm cât ne țineau bojocii, de ne-auzeau până și florăresele din „700”? Da!… 35 de ani s-au scurs de la Poli – Celtic. De la acel 1-0 care făcea înconjurul Europei. Alb-violeții profesorului „Jackie” Ionescu eliminau un colos din Cupa Cupelor. Iar scoțienilor nu le mai rămăsese decât să-și scoată pălăria în fața noastră.

În acel 1 octombrie de referință pentru fotbalul timișorean, cel din 1980, tot orașul vuia încă de dimineață. Răbdarea era un termen cu totul străin pentru poliști, care numărau orele, minutele, secundele până la fluierul de start. Cu două săptămâni în urmă, la Glasgow, Poli a reușit o prestație remarcabilă. Celtic s-a impus cu 2-1, grație „dublei” semnate în prima repriză de oportunistul Nicholas. Ai noștri au marcat în minutul 78, prin Manea. Și o mai puteau face încă o dată – cel puțin – pentru că Gigi Cotec a irosit o șansă uriașă cu trei minute înainte de final. Relatarea de pe Celtic Park a lui Nicolae Secoșan ne-a ținut ca pe ace în fața aparatelor de radio. Și ne-a transmis speranța că… se poate!

Iar această speranță a fost vizibilă în asistența de pe stadion unde, la ora startului, realmente nu mai aveai loc s-arunci un ac! Peste 50.000 de poliști au luat cu asalt „Marele Oval” și fiecare dintre ei avea să prețuiască amintirea acestui meci ca pe o adevărată comoară a familiei. „Știi, dragul tatei, și eu am fost acolo, când Poli a bătut-o pe Celtic!…”

Chiar dacă scoțienii văzuseră încă de la Glasgow că Poli poate reprezenta un real pericol, n-au atacat în valuri la Timișoara, așa cum poate era de așteptat. De altfel, n-au contat în atac decât o singură dată, când McGrain s-a infiltrat în careul lui Moise, dar n-a reușit să înscrie. Poli a presat, împinsă de la spate de tribunele arhipline. Iar golul izbăvitor a venit în cele din urmă, în minutul 81. Lovitură liberă de pe dreapta. Execută Dumitru… „Hai, «Liță», sus cu ea!” Se fluieră… Liță înalță mingea în careu… Nedelcu sare cu portarul Latchford… nu apucă să lovească balonul. Of, „Lone”… Dar scoțienii nu resping! Mingea ajunge la Păltinișanu!… „Tata Mare” se repede spre balon și îl lovește cu sete… GOOOOOL! Gol! Gol! Gol! O fi real? Scoțienii, resemnați, cu mâinile în șold. Alb-violeții formează un „mol” al bucuriei. Vacarmul de pe „1 Mai” e de-a dreptul asurzitor. Da, e gol! Poli marchează golul calificării! Celtic, deși mai are 9 minute la dispoziție, nu reușește să construiască, nu mai gândește limpede, McGarvey și Nicholas sunt din ce în ce mai izolați. Iar fluierul final vine, finalmente! Poli o elimină pe Celtic din Cupa Cupelor! Deși suntem de dimineață pe stadion, nu ne vine să plecăm.

Și nu ne mai putem opri din aplauze pentru eroii noștri: Moise – Nadu, Șerbănoiu, Păltinișanu, Șunda (70, Cotec) – Manea, I. Dumitru, Dembroschi (65, Titi Nicolae), Vișan – Anghel, Nedelcu.

…au trecut 35 de ani. Iar o parte a celor enumerați mai sus a intrat în legendă. S-au dus, pe rând, Păltinișanu, Anghel, Cotec, Șerbănoiu… Sperăm că s-au revăzut, că sunt și astăzi împreună, pe undeva, povestind „la una mică” despre acel memorabil 1 octombrie 1980.

REMEMBER: Auto, față în față cu „Craiova Maxima”

Auto Timișoara, în perioada duelurilor cu Jiul și „Craiova Maxima”

Auto Timișoara e unul dintre puținele cluburi de tradiție ale Timișoare care a rămas încă în picioare. Pare un miracol, în condițiile în care, după ’90, echipele capitalei Banatului au sucombat în bloc, fiind victime ale privatizărilor după ureche ale marilor intreprinderi sau, pur și simplu, victime ale nepăsării. Trupa din Freidorf traversează în zilele noastre una dintre cele mai grele clipe din existența sa de 61 de ani. Echipa de seniori ocupă ultimul loc în Liga a IV-a Timiș, cu un singur punct acumulat în turul campionatului, iar perspectivele salvării de la retrogradarea în „Județ” sunt sumbre. Pe vechiul stadion de la marginea Timișoarei s-au scris însă povești frumoase, care vor ține spiritul acestui club în viață atâta vreme cât va mai fi cine să le rostească.

Astăzi, se împlinesc exact 32 de ani de la un meci pe care componenții de atunci ai lui Auto nu îl vor uita niciodată. La 27 februarie 1983, Scorobete, Taugner sau Cioca se luau la trântă cu echipa cea mai în vogă de la vremea respectivă, Universitatea Craiova, aflată în timpul campaniei istorice din Cupa UEFA, unde a atins faza semifinalelor. În fața unor jucători de eșalonul al patrulea, defilau Cămătaru, Balaci, Cârțu, Ștefănescu… Ce mai, toată pleiada de vedete a „Științei”!

Cum s-a ajuns până la acel moment, a povestit antrenorul de atunci al lui Auto, Gheorghe Chimiuc, într-un interviu acordat pentru Radio Timișoara.

Auto reușise o performanță până atunci unică în fotbalul bănățean, ajungând din postură de divizonară a patra să întâlnească formații de primă ligă în Cupa României. În 16-imi, „mecanicii” au întâlnit Jiul Petroșani, pe care au învins-o cu 1-0, gol marcat de Ionescu, în minutul 17

„Acele faze din Cupa României s-au disputat înaintea începerii returului. În iarnă, ne-am dus în cantonament, la Geoagiu Băi, iar eu le-am repetat zilnic jucătorilor că trebuie să batem Jiul. Ne-am pregătit foarte bine, plus că și aveam o echipă bună, cu jucători ce jucaseră în Liga a III-a și chiar mai sus. E văzusem Jiul la un turneu amical, organizat de Poli. I-am văzut și mi-am spus că pe ăștia pot să-i bat. Râdeau toți de mine, ziceau că nu-s normal”, a povestit Ghiță Chimiuc la Radio Timișoara.

Cu râsete ironice a fost tratat chiar și de către brigada de arbitri venită de la Craiova, pe care el însuși a fost delegat să o „culeagă” de la gară: „Arbitru a fost delegat Ion Velea, din Craiova. Eu am fost după el la gară. Domnul Dinu, președintele clubului, avea treabă, așa că m-a trimis pe mine să-l iau. În mașină, le-am zis și arbitrilor că vreau să câștig cu Jiul. Au râs și ei de mine. Atunci mi-am zis că nu mai spun nimănui nimic și vedem ce-o fi”.

Într-o atmosferă cum rar a văzut bătrânul teren al Fabricii de Zahăr din Freidorf, Auto s-a impus la limită și a produs surpriza 16-imilor Cupei României. Iată formula utilizată de antrenorul Chimiuc partida disputată la 23 februarie 1983: Korek I – Scorobete, Mițco, Korek II (min. 69 Pecicar), Dosan – Horvat, Ionescu, Cioca – Mihailovici, Vedenicear (min. 31 Hard), Taugner.

„Am avut și noroc, pentru că Jiul a avut două ocazii mari, pe care le-a ratat. Noi am jucat foarte bine, am câștigat cu 1-0 și ne-am calificat. Se știa că dacă vom merge mai departe, urmează să jucăm cu Craiova. Înainte de meci, oltenii ne-au promis că dacă eliminăm Jiul, vin să joace cu noi la Timișoara. Eu deja vorbisem cu cei de la Poli, să ne lase să jucăm pe „1 Mai”. Dar după ce au aflat că ne-am calificat, s-au răzgândit. Ne-au spus să venim la Turnu Severin”, și-a continuat povestea Ghiță Chimiuc.

Și a venit ziua de 27 februarie 1983. La Turnu Severin, ambițioasa trupă a lui Ghiță Chimiuc se lua la trântă cu Craiova Maxima. O formație ce trecuse în toamnă de Fiorentina, Shamrock Rovers și Bordeaux în Cupa UEFA și se pregătea de turul sferturilor de finală, de la Kaiserslautern, meci pe care avea să-l dispute peste doar trei zile.

„Când am intrat pe stadion să inspectăm gazonul, nu era nimeni în tribune. Ne gândeam că e mai bine așa. După o oră, când am ieșit la încălzire… 20.000 de oameni. Arhiplin stadionul, toți cu Craiova. În minutul 9 ne-a dat gol Cămătaru și ne gândeam că ne mai dau 9-10 până la final. Dar băieții au jucat foarte bine, nu ne-am făcut deloc de rușine. Le-am și dat gol, un gol super! A centrat Taugner și a marcat Cioca, actualul patron de la Cons-Auto”, a rememorat Ghiță Chimiuc.

Craiova a punctat, așadar, prin Rodion Cămătaru (min. 10) și regretatul Zoli Crișan ( de două ori), golul de onoare al timișorenilor, semnat de Ionel Cioca, venind în minutul 87. Iată cele două distribuții:

Univ. Craiova: Lung – Negrilă, Tilihoi (min. 46 Cârțu), Ștefănescu (min. 46 Ciupitu), Ungureanu – Dumitru, Donose, Beldeanu, Balaci – Crișan, Cămătaru.
Auto Timișoara: Korek I – Scorobete, Mițco. Korek II, Dosan – Ionescu, Horvath, Vedenicear (min. 46 Pecicar), Cioca – Mihailovici (min. 30 Hard), Taugner.

În zilele de după eliminarea din Cupa României, Auto a fost descrisă, pentru publicul larg, de un om de-al locului, Jackie Ionescu, pe atunci antrenor al concitadinei Poli, în ziarul „Sportul”: „Am văzut de câteva ori la lucru echipa Auto Timișoara, antrenată de Chimiuc, fostul jucător al echipei locale CFR. Deși evolua în compania unor formații din același eșalon, mi-am putut da seama de unele dintre atuurile ei. Iese în evidență gradul ridicat de combativitate, orezultantă a faptului că ea este alcătuită din jucători relativ tineri, între 23 și 28 de ani și cu un bun gabarit. Cei mai buni dintre componenții acestei formații mi se par a fi Cioca, Horvath, ambii provenind de la centru de juniori al lui Poli, Mihailovici și Ionescu”.

Interesant e că în finala acelei ediții a Cupei României, Universitatea Craiova a întâlnit tot o reprezentantă a Timișoarei. E vorba de Poli, pe care cu două ediții în urmă, o umilea cu 6-0 în finală. De această dată, victoria craiovenilor s-a conturat mai greu, 2-1 („dublă” Cămătaru și gol Rotariu pentru bănățeni), deși în acel an Poli avea să retrogradeze în Divizia B după un deceniu nentrerupt pe prima scenă.

REMEMBER: 19 ani fără Tata Mare

Pe 4 martie, la Timișoara va ploua întotdeauna. Chiar dacă rapoartele meteorologice arată cu totul altceva. La această dată, în 1995, se stingea cel mai iubit fotbalist al orașului din ultima jumătate de deceniu. Tata Mare. Dan Păltinișanu. Liderul unei generații de excepție a Politehnicii, al cărei punct culminant s-a consumat în 1980, prin câștigarea Cupei României și apoi prin eliminarea marelui Celtic, din Cupa Cupelor.

Cupa României și eliminarea Celticului. Două dintre cele mai importante „borne” din istoria de peste 92 de ani a Politehnicii. Două performanțe la care Dan Păltinișanu și-a adus din plin aportul. Iar asta nu doar din calitate de căpitan.

La 1 iunie 1980, Poli întâlnea Steaua, într-o finală de Cupă disputată la București, pe „23 august”. Roș-albaștrii erau văzuți drept favoriți cerți, mai ales că,în campionat, cu nici o lună înainte, îi zdrobeau pe „studenți” cu 7-1.

Totul părea să intre în limitele firescului în minutul 25, când Tudorel Stoica deschidea scorul pentru Steaua. Poli egala însă cu două minute înainte de pauză, prin golul lui Viorel Vișan. A urmat o repriză secundă extrem de echilibrată, până la finele căreia tabela nu avea să mai sufere nicio modificare. S-a intrat în prelungiri, acolo unde Tata Mare și-a intrat în rol. În minutul 96, masivul fundaș a urcat în atac, la un corner, balonul a venit spre el și l-a lovit puternic cu capul Gol! 2-1, rezultat pe care Steaua nu va mai reuși să îl întoarcă, astfel că, după22 de ani de așteptare, Cupa României poposea din nou în vitrina Politehnicii.

În toamna aceluiași an, Politehnica avea să o întâlnească, în Cupa Cupelor, pe faimoasa Celtic Glasgow. Un adversar, la prima vedere inabordabil. În mecul tur, disputat pe terenul formației scoțiene, Nicholas a realizat o „dublă” în prima repriză, în minutele 19 și 43, însă Manea a menținut vii speranțele druckerilor timișoreni, prin golul marcat în minutul 77.

Returul s-a disputat la Timișoara, la 1 octombrie 1980, într-o atmosferă incandescentă. 50.000 de spectatori s-au înghesuit în ovalul de beton, mulți dintre ei sosiți cu ore bune înaintea fluierului de start, pentru a prinde un loc cât mai bun. Un meci încrâncenat, care i-a ținut pe fani cu sufletul la gură și în care Poli avea să își păstreze până spre final șansele la calificare grație intervențiilor portarului Moise. Apoi, în minutul 81, Liță Dumitru execută o lovitură liberă, Nedelcu sare împreună cu portarul Latchford, iar Păltinișanu, pe fază, șutează imparabil, sub bară. Se spune că vuietul ce a urmat golului marcat de Tata Mare s-a auzit chiar și în colțurile cele mai îndepărtate ale orașului.

Dan Păltinișanu s-a născut, la 23 martie 1951, la București. A fost legitimat la mai multe grupări din capitală, printre care și Dinamo, de la care pleacă în 1970, la vârsta de 19 ani, la Steagul Roșu Brașov. Debutează în prima ligă abia la 11 iunie 1972, într-un 0-0, sub Tâmpa, cu Politehnica Iași. Trece pentru un sezon la divizionara B din localitate, Metrom, iar în 1973 e transferat la Politehnica Timișoara, unde cunoaște consacrarea. A evoluat în alb-violet în perioada 1973-1983, strângând 271 de meciuri și 24 de goluri. Și-a încheiat cariera de fotbalist în 1985, la Unirea Sânnicolau Mare, unde avea să o înceapă și pe cea de antrenor. A fost secund la Poli și CFR, la feroviari activând până în ultimele clipe ale vieții sale.

„Venit modest și sfios din boema Bucureștiului, la două case de Mărțișorul lui Arghezi, Pălti a fost asimilat Banatului cu dragoste și bucurie imensă. Unde, la rându-i, și-a găsit bucuria și nemurirea. Dan Păltinișanu intră în galeria celor mai mari jucători ai Timișoarei și ai Politehnicii. Simbol al fotbalului de pe aceste pământuri. Simbol al voinței devorante pentru victorie. Pentru care a ars puternic.. Și, poate, de aceea atât de repede”, scria Jackie Ionescu în Fotbal Vest, după moartea celui ce i-a fost elev și, mai târziu, colaborator.

ACS Poli s-a reunit fără mari surprize

ACS Poli s-a reunit în această deupă-amiază, la stadionul „Dan Păltinișanu”, după doar 11 zile de vacanță. La primul antrenament al formației timișorene au apărut și primele nume noi, ce vor fi testate în perioada următoare de Valentin Velcea.

ACS Poli a revenit rapid din vacanță și a susținut în această după-amiază primul antrenament pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Din lotul care a reușit promovarea în Liga I a lipsit Sacir Redzepi, cel căruia peste câteva zile îi va expira înțelegerea cu formația timișoreană și are șanse mici să continue pe Bega. Au mai absentat motivat portarul Mihai Gherasim și fundașul Florin Nohai.

În schimb, și-au făcut apariția și primii jucători noi. Cel mai sonor nume e cel al lui Hristu Chiacu, fostul fotbalist al Politehnicii neparticipând însă la ședința de pregătire. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani vine după o perioadă de pauză forțată de doi ani de zile, cauzată de două operații grave la genunchiul piciorului drept. Ultimul meci oficial al lui Chiacu s-a consemnat la 25 noiembrie 2011, pe vremea când evolua la Ceahlăul Piatra Neamț, într-un 0-0 în deplasare cu Astra.

La primul antrenament al verii au fost prezenți și trei noi jucători străini. Cel mai experimentat dintre ei pare a fi sârbul Ivica Milutinovic, cel care anul trecut a bifat 10 meciuri pentru BSK Borca, în primul eșalon al țării sale. În vârstă de 29 de ani, Milutinovic evoluează pe postul de fundaș și a mai trecut în cariera sa pe la Banat Zrenjanin sau Ethnikos Achna, în liga secundă cipriotă.

Adrian Valentic e un nume despre care s-a discutat încă de săptămâna trecută. Croatul în vârstă de 25 de ani a evoluat în sezonul trecut la SC Karlsruhe II, în Oberliga Baden-Wurttemberg (Liga a V-a germană), pentru care a bifat 15 meciuri și a marcat un gol. Tot în probe se află și mijlocașul venezuelean Jorge Luis Ruiz, jucător în vârstă de 23 de ani, provenit de la Tucanes de Amazonas, proaspăt promovată în primul eșalon.

În zilele următoare sunt așteptate și alte noutăți în tabăra alb-negrilor. Cel mai aproape de o înțelegere cu ACS Poli pare a fi în momentul de față senegalezul Souleymane Keita, fost la Gloria Bistrița și CSMS Iași. Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a evoluat în 17 meciuri în sezonul trecut al primei ligi pentru formația din Copou și a marcat un gol. De asemenea, se mai discută și cu Andrey Varankov, un atacant bielorus în vârstă de 24 de ani ce aparține de Dinamo Kiev. Anul trecut, a bifat doar patru jocuri pentru „satelitul” multiplei campioane a Ucrainei, ce evoluează în liga a doua. În ceea ce-l privește pe portarul Nuno Claro, cel care s-a aflat vreme de șase ani în lotul celor de la CFR Cluj, discuțiile par să fi intrat în linie moartă.

„Jucătorii pe care i-am văzut astăzi sunt, în linii mari, cei care au promovat. Pe lângă ei, mai sunt câțiva veniți la teste. Cei care au realizat promovare, au o valoare ce în Liga I se poate suplimenta, pentru că de cele mai multe ori echipele nou-promovate, cu jucători debutanți, fac față în Liga I, printr-o supramotivare”, a declarat vicepreședintele celor de la ACS Poli, Jackie Ionescu.

CFR ’80 Ultima călătorie la clasa I – sezonul 1970/1971

CFR în primăvara lui 1971 (în picioare antrenorii Jackie Ionescu și Dumitru Macri)

În primăvara anului 1970, CFR Timișoara lăsase întreaga lume a fotbalului timișorean cu gura căscată. Condamnată la retrogradarea în Liga a III-a înaintea stagiunii de mai toate previziunile, formația de la Gara Mare a sfârșit prin a promova în elită după o pauză de 14 ani. Iar asta în condițiile în care, cu un an înainte se consemnase o mobilizare fără precedent a factorilor locali în jurul Politehnicii, rebotezată Ripensia, și care a adunat tot ceea ce era mai bun în fotbalul local, printre care și patru dintre vedetele CFR-ului.

1970. După o pauză de trei ani, fotbalul timișorean era din nou reprezentat pe prima scenă. Suprinzător, protdrapelul orașului de pe Bega a fost CFR-ul, care a promovat „la mustață”, în dauna lui CSM Sibiu și a Minerului Baia Mare. Euforia promovării a durat însă extrem de puțin, Divizia A dovedindu-se din start o pălărie prea mare pentru un club ce rupsese de aproape un deceniu și jumătate orice legătură cu marea performanță.

30 august 1970. Elevii antrenorului Nicolae Becker, artizanul promovării istorice din primăvară, primeau în prima etapă a campionatului vizita Universității Craiova, o echipă în plină ascensiune. Meciul care a adunat aproape 20.000 de spectatori în tribunele arenei de la Gara Mare a fost unul echilibrat, însă diferența a fost în cele din urmă făcută de cel mai în vogă vârf al acelor ani, Nelu Oblemeco, care a marcat singurul gol al partidei în minutul 18. Iată cum arăta echipa CFR-ului la acest prim meci în „A” după 14 ani: Tatar – Donca, Mehedințu, Spăriosu, Răcelescu, Gorduna, Hergane, Nestorovici, Periat, Floareș, Panici.

„Leoparzii” nu aveau să obțină primele puncte de la promovare decât în etapa a III-a. După un 0-1 la Politehnica Iași, CFR-ul a primit replica unei alte reprezentante a Moldovei, Dinamo Bacău, de care a reușit să treacă cu 2-0, printr-o dublă semnată de Bojin, în minutele 51 și 80. Victoria contra urmașilor lui Bacovia nu a avut însă rolul unei injecții cu încredere pentru feroviari, care urmau să piardă următoarele șapte meciuri din campionat: 0-1 la Steagul Roșu Brașov, 1-2 cu Dinamo, 1-2 la Jiul Petroșani, 0-1 cu CFR Cluj, 0-6 la UTA Arad, 1-3 cu Rapid și 1-2 la Farul Constanța.

Borislav Panici și Ghiță Chimiuc, doi dintre componenții CFR-ului din sezonul 70-71

Cu doar 2 puncte acumulate în 10 etape, CFR-ul a preluat „lanterna roșie”, devenind rapid una dintre victimele sigure la retrogradare. O rază de speranță a venit însă în runda a XI-a, prin victoria cu 1-0 de pe terenul Progresului București, una dintre contracandidatele la supraviețuire, unicul gol purtând semnătura lui Bojin. În ultimele patru etape ale turului, „leoparzii” nu au mai reușit decât o singură victorie, 1-0 cu Petrolul la Gara Mare, gol marcat de Periat în minutul 17.

În iarnă, s-a decis o schimbare la nivelul băncii tehnice. Nicolae Becker a fost înlocuit cu Dumitru Macri, fost fotbalist la Rapid București, aflat la prima experiență pe banca tehnică, ajutat în calitate de secund de Jackie Ionescu. CFR-ul a început promițător returul, cu un 1-1 smuls pe „Centralul” din Bănie în fața Universității Craiova. Teodor Floareș a deschis scorul cu un minut înainte de pauză, Oblemenco restabilind egalitatea pentru olteni abia în minutul 78. Feroviarii și-au confirmat forma bun în retur și în primul meci pe teren propriu din 1971, atunci când au dispus cu 2-1 de Politehnica Iași, prin golurile lui Floareș și Pârvu.

După o aparentă revenire pe șine, CFR-ul a deraiat din nou în etapele următoare, în care a înregistrat rezultate sub așteptări: 0-1 la Bacău, 0-0 acasă cu Steagul Roșu Brașov, 0-2 la Dinamo, 1-2 acasă cu Jiul, 1-3 la CFR Cluj. Gruparea alb-vișinie a avut totuși o tresărire de orgoliu în runda a XXIII-a, când a răpus, pe teren propriu, cu 2-0, campioana en titre, UTA. A fost o revanșă pentru eșecul drastic din tur, de pe Mureș (0-6), dar și una dintre puținele mostre de fotbal adevărat etalat de timișoreni în acel sezon. Floareș (min. 59) și Periat (min. 67) au fost autorii celor două goluri.

În ultimele șapte etape, CFR-ul a avut o prestație ceva mai solidă, pierzând doar două partide în acest interval, 0-3 la Rapid București și 1-3 pe terenul Argeșului lui Dobrin, autor a două goluri în acea partidă. S-au consemnat, printre altele, două victorii pe teren propriu, 2-1 cu Progresul București și 2-1 cu Universitatea Cluj, dar și un 1-1 reușit la Ploiești, rezultate meritorii, dar venite mult prea târziu pentru a mai redresa echipa timișoreană.

27 iunie 1971 a fost ziua în care suporterii CFR-ului au văzut pentru ultima dată fotbal de primă ligă la Gara Mare. „Leoparzii” aveau să își ia adio de la eșalonul de elită, printr-un meci contra Stelei, încheiat la egalitate, 0-0.

Clasamentul final al ediției 1970/1971 a Diviziei A (sursa: romaniansoccer.ro)

Puțini dintre cei ce au asistat la acest ultim joc cu Steaua își puteau imagina că feroviarii timișoreni nu aveau să mai respire niciodată cu aerul tare al primei divizii. În ciuda unor perioade de grație din punct de vedere financiar după 1989, trupa de la Gara Mare nu a mai repetat performanța din 1970, pendulând în ultimele patru decenii prin toate eșaloanele fotbalistice, din Liga a II-a și până în Liga a V-a.

Juniorii lui ACS Poli vor evolua în sistemul primei echipe

Staff-ul tehnic al divizionarei secunde ACS Poli și antrenorii centrului de copii și juniori s-au întâlnit, în această dimineață, la stadionul „Dan Păltinișanu”, pentru o discuție privind uniformizarea sistemului de joc. Astfel, grupele mari vor fi obișnuite cu formula utilizată la prima echipă, pentru a nu avea probleme de adaptare în cazul unei promovări în lotul de seniori.

Discuția din această dimineață a fost inițiată de profesorul Jackie Ionescu, vicepreședintele grupării timișorene. „Cele mai importante decizii luate au ținut de uniformizarea sistemului de joc, urmând ca formațiile de juniori să evolueze în sistemul folosit de prima echipă. Totodată, antrenorii de la juniori vor avea normă dublă. De exemplu, principalul unei formații va activa ca secund la altă grupă și invers”, a explicat Jackie Ionescu, citat de site-ul oficial al lui ACS Poli.

Valentin Velcea a precizat că ultimele trei grupe de vârstă vor adopta concepția de joc a primei echipe, reluând însă și problema „satelitului”, care în acest moment evoluează în „Municipu”, la un nivel mult prea îndepărtat de cel al primei echipe.

„Le-am explicat colegilor mei ideea, sistemul și concepția de joc a formației de seniori. Ultimele trei categorii de vârstă trebuie să se pregătească în spiritul primei echipe de la ACS Poli. Am discutat și chestiunea unei echipe a doua. Sunt promotorul ideii că tinerii talentați trebuie să aibă parte de un alt tip de competiție, să aibă presiunea, de pildă, a promovării în eșalonul secund. Eu personal aș miza ca tinerii să se lupte pentru accederea în eșalonul secund, în detrimentul câștigării unui titlu național la juniori”, a declarat Velcea, pentru www.acspoli.ro.

În altă ordine de idei, alb-negrii au câștigat miercuri după-amiază primul amical de la revenirea din Antalya, 2-1 pe terenul divizionarei C, Vulturii Lugoj. Florin Nanu și Cristian Bărbuț au semnat reușitele alb-negrilor. Să mai spunem că în partida de pe malul Timișului a debutat portarul Eduard Pap, cel care zilele viitoare își va parafa înțelegerea cu divizionara secundă.

ACS Poli va disputa sâmbătă două meciuri amicale. De la ora 11, pe terenul Guban, alb-negrii vor înfrunta Luceafărul Oradea, pentru ca de la ora 15, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu” să înfrunte divizionara secundă din Serbia, Banat Zrenjanin.

32 de ani de la o performanță istorică

32 de ani s-au scurs de la una dintre cele mai frumoase zile din istoria Politehnicii. La 1 octombrie 1980, golul lui Păltinișanu a făcut să tresară peste 50.000 de suflete. Poli elimina mult mai celebra Celtic Glasgow, rezultat ce avea să încununeze una dintre cele mai valoroase generații pe care le-a avut clubul alb-violet.

În urmă cu exact 32 de ani, toată Timișoara vuia. Meciul lui Poli cu Celtic era tema unică de discuție, iar stadionul „1 Mai” – unica destinație. Mai bine de o cincime din populația de atunci a orașului s-a așezat pe gradenele de lemn a merelui oval de beton. Iar vacarmul declanșat de șutul cu sete al lui „Tata Mare” se mai aude și acum, în sufletele norocoșilor martori ai eliminării Celtic-ului.

Fiecare dintre cei prezenți la duelul cu alb-verzii scoțieni are povestea sa proprie despre acel meci. Mulți dintre ei s-au prezentat la porțile stadionului încă de la ora 9, deși fluierul de start al întâlnirii avea să se dea cinci ceasuri mai târziu. Ocuparea unui petic de tribună, la cel mai important joc de până atunci al Politehnicii, constituia o mică victorie personală pentru fiecare drucker.

Iar ceea ce părea greu de crezut în momentul tragerii la sorți, s-a întâmplat. În prima manșă, Celtic s-a impus cu 2-1 la Glasgow, golul alb-violeților fiind semnat de Manea. De altfel, elevii profesorului Jackie Ionescu s-ar fi putut întoarce chiar și cu o remiză din Scoția, însă Ghiță Cotec a ratat o șansă imensă, în ultimele minute ale întâlnirii. În returul de la Timișoara, cele două echipe au mers cap la cap până spre final. Vulcanul alb-violet a erupt însă în minutul 81, atunci când Dan Păltinișanu a împins mingea în poarta nefericitului Latchford, buimăcit după un duel aerian cu „Lone” Nedelcu.

Iată cum au arătat echipele ce s-au înfruntat pe dreptunghiul verde de pe „1 Mai”, într-una dintre cele mai frumoase zile de toamnă pe care le-a văzut Timișoara:

Poli Timişoara (antrenor Ion V. Ionescu): Moise – Nadu, Şerbănoiu, Păltinişanu, Şunda (’70 Cotec) – Manea, Dumitru, Dembrovschi (’65 T. Nicolae), Vişan – Anghel, Nedelcu.

Celtic Glasgow (antrenor Billy McNeil): Latchford – Snedonn, McDonald, McAdam, McGrain – Aitkin, Provan, McLeod, Sullivan – McGarvey, Nicholas

Jackie Ionescu: „Meciul cu UTA e un doping moral pentru noi”

Jackie Ionescu e de părere că programarea duelului dintre ACS Poli și UTA în chiar prima etapă a ligii secunde poate fi extrem de benefică nou-constituitei grupări timișorene. Vicepreședintele alb-negrilor nu consideră însă că acest joc va cântări foarte mult în calculele promovării, deoarece în acest moment nu se cunoaște adevăratul potențial al formației de pe Mureș.

Artizanul ultimului trofeu din fotbalul timișorean, Jackie Ionescu, consideră că disputarea meciului cu UTA la ridicarea cortinei din liga secundă ar putea aduce un plus de moral jucătorilor lui ACS Poli, evident, în cazul unei victorii. „Cred că programarea meciului ACS Poli – UTA în prima etapă e binevenită. În ceea ce ne privește, ne introduce rapid în ambianța de campionat, în ambianța competițională. Un meci cu UTA e un mic doping moral pentru orice echipă și mai ales pentru una care a jucat contra arădenilor zeci de derby-uri. E un prilej fericit, chiar dacă echipa noastră e încă în plin proces de formare, dar prin acest meci ea se va omogeniza probabil. Dacă vom avea puterea, inteligența și, în același timp, șansa de a obține un rezultat favorabil, atunci am puta spune că ACS Poli și-a luat zborul. Să sperăm că va fi așa”, a declarat vicepreședintele grupării timișorene.

Jackie Ionescu nu consideră că duelul de luni seară va fi unul decisiv pentru promovare, în condițiile în care și lotul UTA-ei s-a schimbat foarte mult, iar potențialul ei nu poate fi încă apreciat. „Nu știu cât de mult va reprezenta acest meci în ecuația promovării. Nu cunoaștem UTA din momentul de față, pentru că și ea a suferit numeroase schimbări, și n-am putea aprecia potențialul ei acum. Dar nu prin rezultat putem stabili un coeficient de șansă, ci prin faptul că jucăm în primul meci cu UTA, un meci care cu siguranță ne va lansa spre un stadiu superior de formă sportivă. E un meci important, dar nici nu știu dacă UTA e un adversar la promovare. Nu spun asta pentru că o subestimez, ci pentru că nu o cunosc”, a mai spus Jackie Ionescu.

Zăgrean, spre Mioveni

Andrei Zăgrean e , fără îndoială, cea mai mare pierdere suferită de ACS Poli în ultimele săptămâni. Atacantul în vârstă de 25 de ani n-a ajuns la un acord cu oficialii noii echipe a Timișoarei, pretențiile sale salariale nefiind pe placul acestora. Totuși, însuși primarul Nicolae Robu speră ca Zăgrean să revină la Timișoara, oferta inițială a alb-negrilor rămânând în picioare. Fostul polist pare însă, în acest moment, mai aproape de CS Mioveni, grupare cu care se află în negocieri destul de avansate.

Bilete, doar în zonele „cu ștaif”

Pe mai mult de jumătate de stadion, accesul la partida de luni seară, dintre ACS Poli și UTA, va fi liber. E vorba despre tribuna a II-a și de peluze, pentru ca în zonele „cu ștaif”, așa cum s-a exprimat primarul Robu, să fie emise bilete: 7 lei la tribuna I, 10 lei la tribuna 0, 20 de lei la loje și 30 de lei la VIP. Tichetele au fost puse vineri în vânzare și pot fi achiziționate în continuare de la punctul de vânzare din fața “Iulius Mall”, precum și de la casieriile amenajate la stadionul “Dan Păltinișanu” (în spatele tribunei I, spre complexul “BanuSport”, respectiv casa de lângă vestiarele de la tribuna II).

Jackie Ionescu: „Gestul suporterilor e extraordinar”

Jackie Ionescu a revenit după câțiva ani în fotbal, de acolo de unde spune că n-a plecat, de fapt, niciodată. Fostul mare antrenor a acceptat postul de vicepreședinte al nou-formatei ACS Poli, însă stă cu ochii și pe SS Politehnica, proiect pe care îl apreciază foarte mult.

Deși e, de câteva sătpămâni, unul dintre factorii de decizie la ACS Poli, Jackie Ionescu privește cu admirație către curtea Universității Politehnica, acolo unde suporterii au pus bazele unui proiect unic în fotbalul românesc. „E un lucru extraordinar, faptul că suporterii se transformă în manageri de fotbal. E un lucru care dovedește calitatea și inteligența suporterilor timișoreni. Dacă dintre suporteri se formează un grup care își propune să conducă o echipă, asta dovedește un nivel cu totul ridicat de înțelegere al fotbalului din partea lor. Apreciez gestul lor, Institutul îi va ajuta și vor fi ajutați probabil, atât cât se poate, și de autorități”, a declarat Ionescu, despre SS Politehnica.

Jackie Ionescu amintește că ultima echipă pe care a antrenat-o a fost AS Politehnica, tot o grupare a Institutului, din care s-a născut mai târziu Poli AEK. „Eu am mai fost la o asemenea echipă, în 2002. Ultima echipă pe care am antrenat-o a fost AS Politehnica, în Divizia C, care apoi a fuzionat cu societatea lui Doboș și a format Poli AEK. Deci eu am mai participat la o reconstrucție din embrionul primar. Această echipă ce se naște acum din Institut se poate dezvolta. Nu e o tragedie că în Timișoara e o echipă de Liga a II-a, care joacă pentru oraș, și una în Liga a V-a, care joacă tot pentru oraș și se poate dezvolta. E un lucru benefic, probabil vom și colabora”, a mai spus Jackie Ionescu.

„N-am plecat niciodată din fotbal”

După ce în „era Iancu” a fost o foarte scurtă perioadă consilier tehnic, Jackie Ionescu s-a întors, în această vară, din nou la stadionul „Dan Păltinișanu”, de această dată din postura de vicepreședinte. „N-am plecat niciodată nici din fotbal și nici din Politehnica, de 60 de ani. E ceva deosebit că autoritățile locale și Politehnica readuc fotbalul în Timișoara. Un fotbal pe care ultimul investitor l-a distrus. Timișoara are ca și componentă spirituală fotbalul, alături de operă, filarmonică, teatru, universitate. Chiar dacă această nouă echipă nu păstrează ADN-ul cu care suntem noi obișnuiți, e de apreciat că fotbalul renaște în oraș”, a explicat Jackie Ionescu.

„Suntem ca după Hiroshima și Nagasaki”

Noul vicepreședinte al ACS-ului consideră că staff-ul tehnic are o misiune extrem de grea, aceea de a forma un lot competitiv din jucătorii care se perindă zilnic în zona stadionului. „E o fluctuațâie foarte mare de jucători. Zilnic pleacă câte 10 și vin alți 10. E ca după Nagasaki și Hiroshima. N-a mai rămas nimic din ultima echipă a Politehnicii. Totul aparține vechiului finanțator, până și porțile stadionului. Nu mai avem nimic. Orașul pleacă acum de la zero. Suntem convinși însă de capacitatea de regenerare pe care Politehnica și Timișoara le-au avut dintotdeauna”, a conchis Jackie Ionescu.