Juniori A: Poli pornește la drum în turneul zonal

Poli Timișoara va debpoli juniori auta mâine în turneul zonal pe care îl găzduiește, în compania celor de la Gaz Metan Mediaș. Elevii lui Robert Frușa vin după o primă parte a sezonului aproape perfectă, pe care au încheiat-o fără înfrângere.

Juniorii A ai Politehnicii își doresc să aducă un nou titlu național în vitrina centrului juvenil al clubului. Primul pas important către îndeplinirea obiectivului e turneul zonal care va debuta mâine, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”. Alb-violeții vor da piept cu Gaz Metan Mediaș în primul joc, cu începere de la ora 16.

Pentru turneul zonal, Poli va avea în componență și un internațional, cu prestații apreciate în cele două jocuri de pregătire a selecționatei U19 a României contra Israelului. E vorba despre Claudiu Belu-Iordache, cel pe care Valentin Velcea nu l-a inclus în lotul deplasat de prima echipă la Târgoviște special pentru a-și ajuta colegii de la juniori.  „Belu va participa la turneul zonal al juniorilor A. Este un jucător care a confirmat evoluțiile bune din ultima vreme și la echipa națională Under 19. Este nevoie ca acum el să ajute formația de la care s-a lansat spre seniorii lui Poli. Îmi doresc să fie cât mai mulți jucători ca el, cu foarte bun potențial fotbalistic. A început o reconstrucție, trebuie să avem răbdare fiindcă promovarea tinerilor și rezultatele nu se pot obține concomitent pe un termen foarte scurt”, a declarat Velcea, despre promițătorul său elev.

Forță ofensivă de invidiat

Poli e neînvinsă după prima parte a campionatului, reușind să câștige 17 din cele 21 de jocuri pe care le-a disputat. De remarcat apetitul ofensiv al băieților lui Robert Frușa, care au reușit să înscrie până acum 68 de goluri în actuala ediție, ceea ce înseamnă o medie de peste trei goluri pe meci.

Principalul marcator al Politehnicii e Paul-Dennis Radosav. Atacantul ce pe 17 mai își va serba majoratul a punctat de 10 ori în prima parte a sezonului. Îl urmează îndeaproape Fabian Mucsi, autor a 9 goluri. Următorii pe listă aunt Artean și Pleșcan (câte 8 reușite) și Iulian Vântură, cu 7. Mai trebuie spus că din cei 29 de jucători de câmp utilizați de Robert Frușa în acest sezon, nu mai puțin de 18 au reușit să puncteze cel puțin o dată.

Remember 2011: Poli – Gaz Metan 2-0

Poli și Gaz Metan Mediaș s-au mai întâlnit și anul trecut, la turneul zonal rezervat juniorilor A. Atunci cele două echipe încheiau practic turneul, printr-un meci câștigat de alb-violeți cu 2-0, prin golurile lui Aldea (min. 16) și Pleșcan (min. 50). Robert Frușa a apelat atunci la următoarea formulă: Iordache – Dăruială, Voiculescu, Altmayer, Toma – Cobzariu, Aldea, Homan, Pană – Pleșcan, Ardelean. Au mai intrat Ostafie, Iovan, Știrbu, Stancu și Leică. Din cei care au jucat atunci au mai apărut, de-a lungul acestui sezon, Altmayer, Pleșcan, Ardelean, Ostafie și Știrbu.

About Gabriel Toth

Leave a Reply