VIDEO: Sincopă cu iz bulgăresc: Pobeda Dudeştii Vechi – ASU Politehnica 1-1

ASU Politehnica a pierdut două puncte preţioase la Dudeştii Vechi, într-un meci pe care l-a avut în mână. Alb-violeţii au condus cu 1-0, au irosit o sumedenie de ocazii, însă au fost egalaţi, în prelungiri, din penalti. Un joc scăpat de sub control de către centralul Barzuca, acesta fiind luat în colimator de antrenorii ambelor […]
VIDEO: Final de sezon previzibil pentru BCM Danzio: 54-63 cu ICIM Arad

BCM Danzio s-a ținut bine în fața campioanei ICIM Arad, în manșa retur a primei faze din play-off, însă n-a reușit decât un eșec la 9 puncte diferență. Formația timișoreană nu a contat decât pe o singură stranieră, antrenorul Dan Ionescu oferindu-le minute bune tinerelor jucătoare din lot, care au evoluat, în multe momente, dezinvolt […]
Timișoara, „locomotivă” a voleiului românesc

Lăsat de izbeliște în prezent de factorii decizionali, voleiul timișorean trăiește doar din amintiri. Un trecut glorios, peste care s-a lăsat un strat gros de praf, pe care, prin campania SUSținem Universitatea, ne propunem să-l dăm la o parte. În urmă cu 60 de ani, la Locomotiva Timișoara (ulterior CFR), se puneau bazele unei generații […]
BC Timba încheie sezonul cu un meci-record

BC Timba a încheiat campionatul joi, cu o înfrângere scontată, la Târgu Mureș, însă la capătul unui joc spectaculos, în care ambele formații au evoluat cu garda jos. S-a încheiat 123-81 pentru gazde, totalul de 204 puncte trecute pe tabelă stabilind un record stagional. BC Mureș și BC Timba au oferit, joi seară, cel mai […]
ASU Politehnica descinde în fieful „bulgarilor”: „Abordăm acest meci ca pe un derby”

La doar o săptămână după derby-ul de la Ghiroda, ASU Politehnica se pregătește de o nouă deplasare infernală. Alb-violeții vor evolua la Dudeștii Vechi, pe terenul celor de la Pobeda, singura echipă pe care nu au reușit să o învingă în turul campionatului. ASU Politehnica va evolua, sâmbătă dimineață, pe „Hristo Stoichkov Arena”, în compania […]
RCM Timișoara începe campionatul cu finala de anul trecut

RCM Timișoara și CSM Știința Baia Mare se vor duela sâmbătă, de la ora 11, pe terenul „Gheorghe Rășcanu”, într-o reeditare a ultimelor două finale de campionat. Rămase și în acest an printre principalele favorite la cucerirea trofeului, disputa celor două se anunță extrem de interesantă, bănățenii fiind deciși să obțină nu doar victoria, ci […]
BC Timişoara, în faţa ultimului meci al sezonului

BC Timișoara își încheie sâmbătă aventura în ediția 2013/2014 a Ligii Naționale. Alb-violeții vor primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, într-un duel al orgoliilor rănite. ambele formații urmând a încheia campionatul departe de așteptări. În tabăra bănățeană se vorbește deja despre noul sezon, primele mișcări la nivelul lotului producându-se deja. Antrenorul „leilor”, Dragan […]
Liga a IV-a: Intermediară cu surprize

Miercuri s-a consumat prima etapă intermediară din returul Ligii a IV-a, una în care a venit rândul liderului ASU Politehnica la odihnă. Rezultatele au fost, în mare măsură, neașteptate, cele două grupări timișorene, CFR și Auto, reușind surprize plăcute în această rundă. Cum ASU Politehnica a stat, din cauza retragerii încă de după etapa a […]
VIDEO: Rugby-ul revine pe „Dan Păltinișanu”

După mai bine de trei decenii, cel mai mare stadion al orașului va găzdui meciuri de rugby. Vicepreședintele campioanei RCM Timișoara, Dușan Filipaș, a dezvăluit că are o promisiune din partea președintelui CJT, Titu Bojin, legată de meciul cu Farul Constanța, din etapa a IV-a a Superligii, ce ar urma să se desfășoare pe „Dan […]
VIDEO: RCM Timișoara, pregătită pentru disputa cu Baia Mare

La sfârșitul acestei săptămâni va începe campionatul și pentru RCM Timișoara. Deținătoarea ultimelor două titluri de campioană a stat în prima rundă, urmând a primi, sâmbătă dimineață, vizita principalei rivale din ultimii ani, CSM Știința Baia Mare. Optimismul e elementul predominant în discursul reprezentanților campioanei RCM Timișoara, înainte de debutul oficial în noul sezon rugbystic. […]