Calendarul alb-violet: 28 noiembrie în istoria lui Poli

1948 Poli Timișoara pierde meciul susținut pe teren propriu, în fața formației Progresul ICO Oradea, scor 2-3. Pentru gazde au marcat Dee, în minutul 21, și Morja, în minutul 54, în timp ce reușitele bihorenilor au fost semnate de Spielman (min. 12), Kovacs (min. 47) și Vaczi (min. 62). În urma acestui rezultat, Progresul ICO își asigura titlul de campioană a toamnei. Studenții au aliniat formula Franciscovici – Soporeanu, Mazăre, Mioc, Popescu, Marcu, Andreescu, Iovan, Morja, Dee, A. Rădulescu.

1952 Liderul diviziei B, Știința Timișoara, obține o victorie la limită în deplasare, 2-1 contra Casei Armatei Cluj. Timișorenii au deschis scorul în minutul 21, prin Boroș, însă ardelenii au egalat în minutul 35, prin Tirică. Studenții au obținut victoria în minutul 88, printr-un autogol de zile mari semnat de fundașul gazdelor, Szekeli, care i-a pasat înapoi portarului Kiss, însă acesta din urmă a alunecat, mingea rostogolindu-se nestingherită în plasa porții sale.

1965_11_28-csms_iasi-stiinta_tm3-0e13sp31965 Știința Timișoara este învinsă clar în deplasarea de la Iași, 0-3 cu CSMS. Gazdele au punctat prin Cuperman (min. 32), Pop (min. 34) și Lupulescu (min. 48). Bănățenii s-au prezentat în Copou în următoarea alcătuire: Sziklai – Surdan, Petrovici, Răcelescu, Speriosu – Grizea (Cotormani), Mihăilă – M. Popa, Loncer, Regep, Mițaru.

1971 Poli Timișoara obține un succes important în deplasare, 1-0 la Craiova, cu Electroputere, în etapa a 15-a a Diviziei B. Unicul gol al meciului a fost marcat de Dima, în minutul 36. Pentru bănățeni, au evoluat Filip – Popa, Mehedințu, Arnăutu, Maier – Fulop, Mafa, Petrovici (Șerban) – Dima, Gherga, Regep (Bojin).

1990 Poli Timișoara se înclină în deplasarea de la Bistrița, unde pierde cu 2-3 în fața Gloriei, nou-promovată la acea vreme în prima divizie. Ivan a deschis scorul pentru gazde, în minutul 14, diferența fiind dublată cinci minute mai târziu, de Șuvagău. Mănăilă a redus din handicap în minutul 57, dar din nou Eusebiu Șuvagău aduce Gloria la două lungimi în față, prin golul marcat în minutul 74. Scorul final a fost stabilit de Rosenblum, care a punctat în minutul 84. Timișorenii au aliniat formula Jipa – Varga, Crăciun, Ionuț, Stoicov, China, Vlaicu, Oloșutean, Bărbosu, Bătrânu (Timofte), Mănăilă (Rosenblum).

2003_11_28-poli-petrolul1-0e14_492003 Una dintre serile memorabile ale fotbalului timișorean. Poli a învins Petrolul cu 2-1, după două goluri superbe marcate de Ciprian Prodan (min. 25) și Buia (min. 50). Pentru ploieșteni a marcat Liviu Negoiță, în minutul 52. Nu meciul în sine a constituit însă punctul de atracție al acestei partide, ci inaugurarea instalației de nocturnă pe stadionul „Dan Păltinișanu”. O atmosferă pe care, cu siguranță, fiecare dintre cei 40.000 de spectatori prezenți în urmă cu exact 11 ani pe stadion o va păstra mereu în amintirile sale. Antrenorul lui Poli, Basarab Panduru, a abordat meciul cu C. Grigore – A. Dumitru, Șoltuz, Bătrânu, Angheluță, Bălace, Balauru (Silvășan), Șuleap, R. Stancu, Buia (Vancea), Prodan (Poenaru).

About Gabriel Toth

Leave a Reply