S-au stabilit cele 14 meciuri ale etapei secunde din Cupa României – faza județeană, cea în care își fac intrarea și formațiile din Liga a IV-a. Fără îndoială, capul de afiș îl ține duelul-șoc programat pe arena „Electrica”, dintre Ripensia Timișoara și ASU Politehnica.
Cele mai mediatizate formații din fotbalul județean se vor întâlni miercurea viitoare, în cadrul etapei secunde a Cupei României. Ripensia Timișoara, lider autoritar în Seria I a Campionatului Județean, va primi vizita grupării clasate pe locul secund în Liga a IV-a, ASU Politehnica.
„Un meci frumos, ne așteaptă un adversar dificil, care a făcut furori în ediția trecută a Cupei României. Noi sperăm să facem un meci bun și să obținem calificarea, deși ne va fi foarte greu. Și noi, la fel ca ei, ne-am propus să ajungem cât mai departe în această competiție. Ceea ce au reușit cei de la Ripensia anul trecut e cu siguranță un model pentru noi. E extraordinar ca o echipă de la un asemenea nivel să ajungă în fazele superioare. Asta vezi mai degrabă în străinătate, mai rar la noi”, ne-a declarat antrenorul alb-violeților, Paul Codrea.
Partida dintre Ripensia și ASU Politehnica va avea loc miercuri, 4 iunie, de la ora 18, pe terenul „Electrica”.
Iată programul complet al acestei etape a Cupei României:
Ripensia Timișoara – ASU Politehnica
Lorena Giarmata Vii – CS Ghiroda
ACS Poli II – Auto Timișoara
Voința Mașloc – CS Dumbrăvița
Vulturii II Lugoj – Progresul Gătaia
Gloria Uivar – Timișul Șag
Unirea Tomnatic – Pobeda Dudeștii Vechi
Voința Șandra – Cocoșul Orțișoara
Unirea II Sânnicolau Mare – Unirea Sânnicolau Mare
Foresta Mănăștiur – Arsenal Flacăra Făget
Progresul II Racovița – Progresul Racovița
Viitorul Sacoșu Turcesc – CS Giroc
Timișul Jabăr – Real Dragșina
Glorea Remetea Mare – Remetea Ianova
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.