40 de ani de la cea mai mare performanță a rugbyului timișorean

Ziua de 12 iunie e, cu siguranță, cea mai importantă din întreaga existență a rugbyului timișorean. În urmă cu exact 40 de ani, Universitatea Timișoara devenea campioană națională, o performanță fără precedent până atunci pentru un club din afara Bucureștiului.

Patru decenii s-au scurs de la cel mai important rezultat al rugbyului de pe Bega. La 12 iunie 1972, timișorenii sărbătoreau primul titlu național câștigat de o echipă din afara Bucureștiului. Un 22-12 în fața Științei Petroșani, cu două jocuri rămase de disputat din campionat, a fost suficient pentru ca Mitică Antonescu și elevii săi să urce pe prima treaptă a podiumului.

Primul „placaj” aplicat Bucureștiului

Până în 1972, rugby-ul a fost o afacere bucureșteană. Din 1914, atunci când s-a disputat prima întrecere internă în România, doar cluburile din capitală au reușit să ridice trofeul acordat campioanei, indiferent dacă ele s-au numit Tenis Club Român, Stadiul Român, S.S.E.F., Sportul Studențesc, P.T.T., Viforul Dacia, CFR Grivița Roșie, Steaua sau Dinamo.

Prin titlul cucerit la începutul verii anului 1972, Universitatea Timișoara crea un precedent prin care trofeul n-a mai reprezentat un fruct interzis pentru cei din afara Bucureștiului. Deși vreme de 40 de ani „studenții” de pe Bega nu au egalat performanța lui Rășcanu & co., titlul a mai ajuns, între timp la Constanța și la Baia Mare.

Campioni cu două etape înainte de final

Universitatea și-a adjudecat titlul de campioană în ultima partidă disputată pe teren propriu în acea ediție de campionat. Pe actualul teren „Știința” s-au înghesuit peste 6.000 de iubitori ai rugby-ului care au trăit cu sufletul la gură încleștarea dintre favoriții lor și Știința Petroșani. După o primă jumătate a meciului în care gruparea din Valea Jiului a pus probleme, conducând cu 9-6, eseurile lui Vollman, Tătucu, Popovici și Suciu au tranșat partida în favoarea bănățenilor, care s-au impus în final cu 22-12.

Timișorenii mai aveau de disputat două meciuri restante, la Bârlad și Constanța, însă au învins în ambele și și-au oficializat statutul de campioni. Presa vremii relatează faptul că rugbyștii timișoreni au fost așteptați de mii de suporteri la gară, care le-au adus buchete de flori învingătorilor și le-au cântat „Gaudeamus igitur”, imnul studențesc care răsuna la fiecare meci al fotbaliștilor de la Poli în acei ani.

„…înclină-te în fața ușii căminului unde trăiesc perlele rugby-ului românesc”

Performanța răsunătoare a rugbyștilor timișoreni a fost îndelung sărbătorită în oraș. Imaginea-simbol a titlului câștigat de Universitatea a fost oferită de Nicolae Benga, un student al Facultății de Educație Fizică și Sport, care a afișat la poarta căminului unde locuiau majoritatea campionilor un panou pe care scria: „Trecătorule, oprește-te un moment și înclină-te în fața ușii căminului unde trăiesc perlele rugby-ului românesc”.

 

Reacții „la cald”, din presa vremii

„Nici nu vă închipuiţi cât este de frumos să ştii că joci rugby în faţa câtorva mii de spectatori”. (Francisc Neiss, căpitan Universitatea, în Drapelul roșu)

„Suntem fericiţi. Am câştigat pe merit un campionat foarte disputat. Băieţii vor fi o echipă şi mai mare, pentru că formează o familie care iubeşte adevăratul rugby”. (Mitică Antonescu, antrenor Universitatea, în Drapelul roșu)

„Este cea mai fericită zi din viaţa mea, o aştept de şapte ani”. (Nicolae Oiță, președintele secției de rugby, în Drapelul roșu)

Iată lotul echipei Universitatea Timișoara din sezonul câștigării singurului titlu din istorie:

Nicolae Duţă (fundaş), Mihai Suciu, Alexandru Szasz (aripi – treisferturi), Marian Gheţu (uvertură), Iuliu Peter, Gheorghe Cîndea (centri), Bebe Ceauşu, Ion Iacob (mijlocaşi la grămadă), Constantin Nedelcu, Ewald Vollmann, Ion Tătucu, Gheorghe Răşcanu (linia a treia), Radu Malancu, Florin Ionică, Eduard Pries (linia a doua), Emanoil Ene, Gică Niculescu, Francisc Neiss, Bimbo Trailovici, Alexandru Ioniţă, Florin Popovici şi Octavian Vlad (linia întâi)