Chinezul Timișoara, într-o fotografie de la începutul anilor 20, în care se regăsesc trei dintre primii internaționali ai României: portarul Ritter, alături de înaintașii Frech și Schiller

8 iunie e o dată de referință pentru fotbalul românesc. În această zi a anului 1922, se „năștea” echipa națională. Cu prilejul nunții Regelui Alexandru I al Sârbilor, Croaților și Slovenilor cu Principesa Maria-Mignon a României, s-a organizat, la Belgrad, o festivitate sportivă de mare amploare, în care s-au întrecut cei mai buni sportivi din cele două regate vecine în cadrul mai multor probe. Cel mai așteptat eveniment a fost însă meciul de fotbal care opunea reprezentativele Iugoslaviei și României.

Federația Română de Fotbal ființa încă din 1909, însă o reprezentativă propriu-zisă avea să se nască abia după Marea Unire. Iar forța acestei reprezentative a fost dată, fără doar și poate, de cluburile din Banat și Ardeal, acolo unde fotbalul apăruse încă de la finalul secolului al XIX-lea și căpătase o amploare semnificativă în primele decenii ale celui de-al XX-lea veac.

Serbarea sportivă din Belgrad, organizată cu prilejul înrudirii caselor regale ale Iugoslaviei și Românuiei opunea două naționale de fotbal aflate în stadii diferite de dezvoltare. Vecinii Iugoslavi aveau o experiență mult mai mare în jocurile internaționale și căpătaseră deja un renume la nivel european. Cităm din săptămânalul „Ecoul Sportiv” – ediția din 18 iunie 1922 (redăm întocmai ortografia vremii): „(…) echipa națională a Jugoslaviei, care în cercurile sportive din continent și-a făcut un frumos renume, biruind asupra mai multor echipe naționale, cum de pildă contra naționalei Franței și Suediei, precum au și dobândit frumoase rezultate contra echipelor din Cehoslovacia, Ungaria și Austria”.

În schimb, echipa națională a României se afla la momentul debutului. Antrenorul reprezentativei a fost doctorul Teofil Morariu, iar tot „Ecoul Sportiv” ne informează că de selecție s-au ocupat „prof. Dragomir, care împreună cu arbitrii Szika și Steinhubel au știut să facă această fericită selecțiune”.

Fotbaliștii ardeleni și bănățeni alcătuiau, în totalitate, prima echipă națională a României Mari: patru timișoreni, un arădean, trei clujeni, doi orădeni și un târgumureșean. Să-i și cunoaștem, așezați în sistemul 1-2-3-5, în vogă la vremea respectivă:

Adalbert Ritter (Chinezul Timișoara) – Alois Szilagyi (MTK Târgu Mureș), Elemer Hirsch (Clubul Atletic Cluj) – Dezideriu Jacobi (Haggibor Cluj), Nicolae Honigsberg (CAO Oradea), Francisc Zimmermann (Clubul Atletic Timișoara) – Aurel Guga (Universitatea Cluj) – cpt., Carol Frech (Chinezul Timișoara), Paul Schiller (Chinezul Timișoara), Francisc Ronay (CAO Oradea), Ion Auer (AMEFA Arad).

Deplasarea la Belgrad s-a realizat, așa cum aflăm din presa vremii, în condiții relativ modeste, fotbaliștii ajungând în capitala Iugoslaviei cu trenul, în compartimente cu banchete de lemn. O poveste îmbibată de parfumul epocii îl are însă drept protagonist pe clujeanul Elemer Hirsch, apărător în acest prim meci susținut de reprezentativa României. Descendent al unei familii înstărite, Hirsch a comandat, pe cheltuiala sa, un rând de echipament din Anglia și a ținut ca pantalonii să aibă, neapărat, buzunar la spate. De ce? Să încapă o batistă cu care echipierii naționalei României să-și poată șterge sudoarea de pe frunte.

Primul meci, prima victorie

Joi, 8 iunie 1922, la ora 17:00, se auzea primul fluier al arbitrului austriac Heinrich Retschury, pe arena SK Jugoslavia din Belgrad. După o jumătate de oră de echilibru între cele două reprezentative, gazdele deschid scorul, în minutul 35, dintr-o lovitură de pedeapsă transformată de Jaroslav Sifer. Dar să aflăm ce s-a întâmplat, din cronica apărută în „Ecoul Sportiv”: „Înaintașii Jugoslaviei vin cu un tempo foarte iute, cu pasuri în fața porții României, întâmpină un înverșunat atac din partea apărărei, aci însă prin o lovitură către portar mingia isbește palma apărătorului Szilagy, arbitrul dictează lovitura de 11 metri, care este lovită și bine plasată în colțul drept al porții. Ritter, păzitorul barului Român, atinge mingia cu vârful degetelor, însă nu poate apăra și împiedica intrarea balonului în poartă.”

Tricolorii nu se mulțumesc însă cu rezultatul înscris pe tabelă și se avântă în atac, reușind să restabilească egalitatea cu patru minute înaintea pauzei, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Francisc Ronay. „În momentul unui periculos choout (n.r. – șut) Ronay este bruscat, arbitrul flueră o lovitură de faul. Honigsberg (n.r – redat în cronică drept „Kinigli”) bate mingia, mingia lovește direct brațul unui apărător, deci lovitură de 11 metri. Ronay bate lovitura cu multă pricepere și marchează punctul de echivalare (1:1).”

În repriza a doua, echipa României domină ostilitățile și reușește să marcheze golul victoriei, în minutul 61, prin Aurel Guga, clujeanul care avea să rămână în istorie și prin faptul că a fost primul căpitan al reprezentativei tricolore. Să răsfoim din nou „Ecoul Sportiv”:

„Dela început am putut constata o superioritate a echipei naționale a României. România combină și face atacuri periculoase, vine des în fața porții însă aci are mari neșanse, loviturile adresate la poartă nu-și fac drumul în goal – o lovitură sigură a lui Guga este respinsă de păzitorul (n.r. – portarul) Jugoslaviei. Jugoslavia obsearvă bine că adversarii au superioritate și se mărginesc mai mult a apăra. Centrul half Kinigli este admirabil, împarte mingea cu o exactitate înaintașilor, cari combină cu multă măestrie, mingia merge de la om la om – Guga, căpitanul echipei naționale a României, primește mingea la dreapta afară, fuge frumos în coardă și se apropie de poartă și plasează mingia în colțul stâng – imposibil de a apăra lovitura, este apreciată de spectatori și este aclamat (2:1) în favoarea României”.

Ziua de 8 iunie 1922 a consemnat, așadar, patru premiere pentru fotbalul românesc: primul meci oficial internațional, prima deplasare, prima victorie și primul trofeu din palmares, învingătoarea plecând acasă cu „Cupa Regele Alexandru”.

Să cunoaștem însă și echipa Iugoslaviei din meciul amintit, care a fost formată din nu mai puțin de 10 fotbaliști de la cluburile din Zagreb și un singur sârb:

Dragutin Fridrih (HASK Zagreb) – Andrija Kujundzic (JAD Backa Subotica), Jaroslav Sifer (Gradanski Zagreb) – Stjepan Sterk (HASK Zagreb), Artur Dubravcic (Concordia Zagreb), Rudolf Rupec (Gradanski Zagreb) – Dragutin Babic (Gradanski Zagreb), Banko Zinaja (HASK Zagreb), Emil Perska (Gradanski Zagreb), Vladimir Vinek (HASK Zagreb), Ivan Sojat (HASK Zagreb).

Meci aniversar la Timișoara

Întâlnirea din urmă cu 95 de ani de la Belgrad va fi marcată duminică, la Timișoara. De la ora 12:00, pe stadionul „Știința”, se vor afla față în față România Regală și Serbia Regală. Evenimentul este organizat de Alianța pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) și Asociația pentru Regatul Serbiei (KraljeVinaSrbija), cu sprijinul Federației Române de Fotbal, a Universității Politehnica din Timișoara și a Asociației Suporterilor Timișoreni „Druckeria”.

În primele 10 minute ale meciului, jucătorii celor două echipe vor purta tricouri cu numele celor care au jucat la data de 8 iunie 1922. La meci va participa și Alteța Sa Regală Principele Radu al României, care va da lovitura de începere, alături de fostul mare antrenor al Politehnicii, Ion V. Ionescu. În cazul în care după 90 de minute scorul va fi egal, se va continua cu două reprize de prelungiri de câte 15 minute și, dacă va fi necesar, lovituri de departajare. După meci e programată festivitatea de premiere a câștigătorilor și a participanților, urmând ca la orele după-amiezii cele două delegații să viziteze Domeniul Regal Săvârșin (jud. Arad). Evenimentul se va încheia cu o cină festivă, la care vor participa reprezentanții ambelor echipe.