Voleibaliștii de la Universitatea revin în liga secundă

Universitatea Timișoara s-a înscris în Divizia A2, acolo unde va reveni din toamnă, după experiența de un an din primul eșalon. Sorin Grădinaru se va putea baza și în ediția viitoare pe majoritatea celor cu care s-a abordat Divizia A1, însă obiectivul nu va fi promovarea, în cazul în care situația financiară nu se îmbunătățește.

După o prezență de doar un sezon în elita voleiului românesc, Universitatea revine în A2, acolo unde s-a zbătut vreme de 11 ani până la promovarea din 2011. Sorin Grădinaru a reușit să-i păstreze pe aproape toți jucătorii care au încheiat sezonul în A1, inclusiv pe căpitanul Sorin Schiesz, însă promovarea este momentan scoasă din discuție. În cazul în care visteria clubului va rămâne la fel de goală, echipa nu va mai ataca promovarea, pentru a nu mai risca o prezență episodică în primul eșalon.

„În linii mari, vom merge pe aceeași structură, cu aceiași jucători, dar vizăm și întinerirea lotului cu studenți. Având în vederea valoarea celorlalte echipe din A2, vrând-nevrând vom ajunge la turneul de promovare, dar dacă nu vom găsi susținerea financiară necesară, nu vom mai încerca o experiență precum cea de anul trecut”, a spus antrenorul Sorin Grădinaru.

Voleibaliștii de la Universitatea continuă pregătirile până în iulie, după care vor lua vacanță, noul sezon al ligii secunde urmând să ia startul abia în luna octombrie.

About Gabriel Toth

Leave a Reply