Universitatea încheie turul în forță: 3-0 cu Chimszed Cluj


Universitatea Timișoara a disputat astăzi ultima partidă a turului din Divizia A2, în fața clujenilor de la Chimszed. Deși au avut ceva emoții pe final, elevii lui Sorin Grădinaru și-au îndeplinit obiectivul și s-au impus cu 3-0.

Universitatea Timișoara a încheiat astăzi un tur de campionat fără pași greșiți. Voleibaliștii pregătiți de Sorin Grădinaru s-au impus în trei seturi în fața ocupantei locului 3 din Divizia A2, Chimszed Cluj.

Experimentatul tehnician timișorean a resimțit lipsa unui ridicător de meserie, Craia fiind plecat în străinătate pe linie de serviciu, iar Unguraș a lipsit și el, având un deces în familie. Astfel, s-a apelat la neexperimentatul Mirea, care și-a demonstrat limitele, însă a reușit să ducă partida la bun sfârșit, cu ajutorul colegilor.

După două seturi câștigate relativ lejer, la 18 și 13, Universitatea a avut emoții mari în actul al treilea, care s-a disputat pe muchie de cuțit. Timișorenii n-au avut un avantaj mai mare de trei puncte, iar clujenii au condus în câteva rânduri, ce-i drept, doar la câte un punct diferență. Imediat după cel de-al doilea time out tehnic, cele două echipe au mers cap la cap până la 23-23, după care „studenții” au izbutit două puncte consecutive, adjudecându-și partida.

Iată evoluția scorului în jocul de astăzi:

Setul 1: 8-6, 16-10, 25-18
Setul 2: 8-5, 16-11, 25-13
Setul 3: 8-7, 16-14, 25-23

Sorin Grădinaru a folosit tot meciulacelași sextet, fără să efectueze vreo schimbare: Ungureanu, Mirea, Schiesz, Bălulescu, Grama, Balint, Toma (libero).

„A trebuit să gestionăm cu mare atenție o situație de criză, datorită faptului că nu i-am putut utiliza, din motive obiective, pe Craia și Unguraș. În aceste condiții, am jucat pe mâna lui Mirea, un tânăr venit în această toamnă la noi, care până acum nu știu dacă a adunat 10 minute. Mă bucur că băieții l-au ajutat, iar finalmente s-a descurcat foarte bine. A fost un meci de care m-am temut, în compania unei echipe peste media seriei, excluzându-ne aici pe noi și pe Oradea. Cunoșteam echipa din anii trecuți, ne-au mai creat probleme acasă, dar e bine că am câștigat în trei seturi. Băieții s-au mobilizat exemplar, jos pălăria pentru ei”, ne-a declarat la finalul partidei Sorin Grădinaru.

Tehnicianul Universității a explicat și folosirea aceluiași sextet pe toată durata partidei. „Nu mi-am permis să fac experimente. Am avut o singură dilemă înaintea jocului, dacă să-l utilizez pe Dincă sau pe Grama pe postul de universal. Până la urmă, cred că am făcut o alegere bună optând pentru Grama, care a făcut un meci excepțional. În orice caz, și Dincă s-a achitat foarte bine de sarcini în meciurile precedente”, ne-a mai spus Sorin Grădinaru.

Săptămâna viitoare, voleibaliștii de la Universitatea vor sta, urmând ca peste încă o săptămână să înceapă returul, la Oradea, într-un meci ce se anunță decisiv pentru ocuparea primei poziții în sezonul regulat.

About Gabriel Toth

Leave a Reply