Universitatea, fără emoții în fața „lanternei roșii”


Voleibaliștii de la Universitatea Timișoara au înregistrat în această dimineață o victorie facilă, în fața ultimei clasate din Divizia A2, Torpi Târgu Mureș. Elevii lui Sorin Grădinaru au tranșat rapid soarta celor trei puncte, care au intrat în contul bănățenilor după nici 40 de minute de joc.

Universitatea Timișoara n-a întâmpinat nicio problemă în jocul disputat astăzi, în sala de sport de la UVT, în compania modestei Torpi Târgu Mureș. Chiar dacă n-au mai egalat recordul din tur, când își adjudecau primul set al întâlnirii din Ardeal cu un uluitor 25-2, Schiesz & co. au avut situația sub control din primul și până în ultimul moment.

Sorin Grădinaru a început partida cu un sextet mai experimentat, care a pus punct primului set în 11 minute, scor 25-8. Timișorenii au început în forță și actul secund, conducând cu 8-2 la primul time out tehnic, dar apoi, odată cu intrarea pe parchet a jucătorilor de rezervă, mureșenii au avut ocazia să mai acumuleze puncte: 25-16. Cel de-al treilea set a părut aparent echilibrată, dar asta și pe fondul greșelilor personale ale voleibaliștilor mai tineri din lotul timișorean. După 8-5 și 12-8, Sorin Grădinaru a apelat la căpitanul Schiesz, care a reintrat extrem de hotărât, contribuind prin serviciul său exact la desprinderea gazdelor, 16-8 la ultimul time out tehnic și finalmente 25-13.

Sorin Grădinaru a abordat meciul de astăzi cu următoarea formulă: Sorin Schiesz, Alexandru Craia, Albert Balint, Ioan Grama, Cristian Bălulescu, Cătălin Ungureanu, Bogdan Toma (libero). Au mai intrat Alin Flonta, Vlad Stănoiu, Eric Reitmayer, Daniel Dincă și Dragoș Unguraș.

„Nu pot să spun că a fost un test concludent, în condițiile în care adversarul nu ne-a oferit o replică consistentă. Astfel că am rulat toți jucătorii înscriși pe foaia de arbitraj și mă pot declara mulțumit de prestația băieților, deși am avut și unele căderi, am intrat în uneori în jocul lor, am tratat câteva faze cu superficialitate. Oricum, sunt trei puncte și cred că nu există niciun dubiu asupra învingătoarei”, ne-a declarat tehnicianul Universității, Sorin Grădinaru.

Tabelă electronică la Universitate

La partida de astăzi, a fost inaugurată noua tabelă electronică a sălii de sport de la Universitatea de Vest. Chiar dacă afișajul mai dă unele rateuri, e un pas mare înainte, față de tabela manuală folosită  la meciurile de volei ani în șir.

„Mai sunt niște fisuri, trebuie să mai remediem unele probleme ale tabelei. Nu se văd încă cifrele foarte bine, sunt niște dungi orizontale ce trebuie anulate. Dar una peste alta, e bine, aici e locul unde noi ne antrenăm și ne simțim cel mai bine și mă bucur că am reușit să dotăm sala și cu acest accesoriu”, ne-a explicat Sorin Grădinaru.

Pentru Universitatea urmează, săptămâna viitoare, o deplasare pe terenul formației Vartex Râmnicu Vâlcea.

About Gabriel Toth

Leave a Reply