Ultima finală, reeditată în sferturi: Giarmata Vii – ASU Politehnica, în Cupa României

giarmatavii-poliASU Politehnica și Lorena Giarmata Vii se vor afla din nou față în față în Cupa României – faza județeană. Dacă anul trecut, cele două echipe au jucat cu trofeul pe masă, câștig de cauză având alb-violeții, în prelungiri, de această dată, duelul va avea loc în sferturile de finală.

În această dimineață, la sediul AJF Timiș a avut loc tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei României, dar și a tabloului pentru întreaga competiție. ASU Politehnica întâlnește liderul seriei a III-a din Campionatul Județean, Lorena Giarmata Vii, o mai veche cunoștință a „studenților”.

Cele două echipe și-au disputat, în vara anului trecut, finala Cupei României. La 20 iunie 2014, pe stadionul „Comunal” din Giarmata Vii, ASU Politehnica a disput de localnica Lorena cu 4-3, după prelungiri. La pauză, scorul a fost egal, 1-1, după ce alb-violeții deschiseseră scorul prin Popoviciu, din penalti, însă Costândana a egalat pentru gazdel. În partea secundă, poliștii păreau scăpați în câștigători, după „dubla” lui Tulcan, din minutele 57 și 67, însă Lorena a egalat după un final dramatic, prin golurile lui Irimia și Dochița. Golul victoriei a fost marcat de Ionaș, în al treilea minut al timpului suplimentar, iar trofeul ajungea pe „Știința”.

Și de această dată, meciul va avea loc tot la Giarmata Vii, conform regulamentului competiției, care precizează că formația mai slab cotată e considerată organizatoarea partidei. Lorena – ASU Politehnica va avea loc în 22 aprilie (miercuri), de la ora 17.

Iată programul complet al sferturilor și împerecherile ulterioare:
Meci 1: Lorena Giarmata Vii – ASU Politehnica
Meci 2: Ripensia Timișoara – Cocoșul Orțișoara
Meci 3: FC Cenei – CS Ghiroda
Meci 4: Progresul Racovița – Unirea Sânnicolau Mare

Semifinale (27 mai, ora 18):
Învingătoare 1 vs. Învingătoare 2
Învingătoare 3 vs. Învingătoare 4

Finala – 10 iunie 2015

După cum se poate observa, în cazul în care își vor respecta statutul de favorită, primele două clasate din Liga a IV-a, ASU Politehnica și Ripensia, s-ar putea duela în semifinale.

În altă ordine de idei, tot în cadrul întâlnirii de astăzi de la AJF, s-au comunicat orele de disputare a partidelor de campionat, în funcție de lună. ASU Politehnica își va disputa meciurile de pe teren propriu tot sâmbătă după-amiază, la orele 15 (în februarie), 16 (martie), 17 (aprilie) și 18 (mai).  Primul meci oficial al anului pentru alb-violeți, cel de acasă, cu CS Ghiroda, va avea loc, așadar, sâmbătă, 28 februarie, de la ora 15.

About Gabriel Toth

Leave a Reply