Duminică, 7 octombrie poate deveni o dată istorică pentru sportul timișorean. RCM Timișoara joacă cu titlul pe masă, la București, împotriva campioanei ultimilor trei ani, Știința Baia Mare. Antrenorul Chester Williams încearcă să-i mobilizeze la maximum pe jucătorii săi, de la care speră să repete și în ultimul act evoluția entuziasmantă din partida cu Farul.

După revoluție, jocurile sportive din Timișoara n-au mai cucerit decât un singur titlu. În 1991, handbaliștii de la Poli, pregătiți de Otto Hell, spărgeau dominația departamentalelor Steaua și Dinamo, care își împărțiseră până atunci toate titlurile de la înființarea întrecerii „în 7”. De atunci, Timișoara n-a mai dat o echipă campioană, deși s-au mai obținut de atunci cinci clasări pe 2 (FC Poli – de două ori, Elba/BC Timișoara – de două ori și Ripensia – fotbal feminin).

Duminică, rugbyștii pot deveni cei care să readucă Timișoara pe prima treaptă a podiumului. După o victorie categorică din semifinala cu Farul Constanța, elevii lui Chester Williams au moralul ridicat la cote maxime înaintea bătăliei decisive pentru titlu, cu CSM Baia Mare. Însuși antrenorul sud-african recunoaște că se află în fața celui mai important moment de la încheierea activității de jucător.

„E cel mai provocator moment din cariera mea de antrenor. Am mai câștigat un titlu în România, cu Dinamo, dar acolo era deja o echipă gata formată. Aici a trebuit să formez o echipă din numeroase individualități, din jucători cu personalitate. Sunt foarte emoționat înaintea acestei finale, pentru că m-am atașat de jucătorii mei, am ajuns să iubesc foarte mult orașul. Mă simt extrem de bine aici și chiar i-am promis domnului Dinu că voi rămâne și la anul la Timișoara, indiferent de ceea ce se va întâmpla în finală”, a declarat Chester Williams.

Tehnicianul RCM-ului spune că încă de luni lucrează la psihicul jucătorilor săi, pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ după victoria zdrobitoare cu Farul. „Luni erau încă entuziasmați după victorie, dar le-am spus că trebuie să uităm totul și să ne concentrăm la finală. Acesta e cel mai important meci. Cunosc valoarea jucătorilor mei, știu de ce sunt capabili. Totul ține acum de latura lor psihologică, de modul în care se vor concentra pentru a repeta jocul din meciul cu Farul”, a mai spus Chester Williams.

Marea finală a Superligii Cec Bank, dintre RCM Timișoara și CSM Știința Baia Mare, va avea loc duminică, de la ora 16, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București.

Leave a Reply