Juniori D | Iulian Prodana, cu gândul la finala de la Buftea: „Mizez pe omogenitatea grupului”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

ASU Politehnica e aproape de o nouă performanță de excepție. După promovarea în eșalonul secund a echipei de seniori, clubul alb-violet se află în fața unei prime finale în Campionatul Național de Juniori. Grupa 2003, pregătită de Iulian Prodana, a câștigat turneul semifinal de Juniori D găzduit pe „Știința” și va juca sâmbăta viitoare, la Buftea, cu titlul pe masă, împotriva celor de la Viitorul Constanța.

ASU Politehnica și-a rezolvat prezența în finală încă după ziua a doua a turneului semifinal, la capătul cărora acumulase două victorii din tot atâtea partide (2-0 cu Dinamyk Craiova și 1-0 cu Kiss Baia Mare). Micii alb-violeți au încheiat competiția cu o înfrângere, 0-1 ier, în fața echipei Kinder Sângeorgiu de Mureș, însă antrenorul Iulian Prodana spune că nu a urmărit rezultatul în această partidă.

„Sincer, gândul meu era deja către finală. Am gândit jocul cu cei de la Kinder în așa fel încât să joace toată lumea, să aibă împărțite minutele. Mai puțin m-a interesat rezultatul, deși eu zic că jocul a fost totuși bun, am avut atitudine, dar ratăm foarte ușor acolo, în fața porții. Mai e puțin de lucrat la partea de finalizare, dar una peste alta sunt mulțumit de atitudinea copiilor și de joc”, a declarat Iulian Prodana.

Grupa 2003 e prima din cadrul Centrului de Copii și Juniori care izbutește să cucerească o medalie pe plan național. Antrenorul juniorilor D de la ASU Politehnica nu se mulțumește însă doar cu argintul.

„Cel mai frumos ar fi să luăm cea mai strălucitoare medalie. Am avut un an de muncă foarte greu, o muncă la care copiii s-au înhămat alături de mine, de Alin Ionescu și Paul Burtic. De aceea spun, ar fi frumos să încheiem pe cea mai înaltă treaptă, chiar dacă deja ne aflăm pe podium. Ar fi satisfacția totală, pentru tot ce înseamnă ASU Politehnica”, a mai spus Prodana.

Finala Campionatului Național de Juniori D va avea loc sâmbăta viitoare, la Buftea, între câștigătoarele celor două turnee semifinale, ASU Politehnica și Viitorul Constanța. Dobrogenii sunt o prezență constantă în fazele finale ale competițiilor juvenile în ultimii ani, indiferent de grupa de vârstă, astfel că Iulian Prodana spune că elevii săi vor avea în față un adversar dificil, dar nu imposibil de învins.

„Viitorul e o echipă foarte bună, le-am văzut grupa de 2003 și anul trecut. O echipă compactă, se vede că se lucrează foarte bune cu ei acolo. Am mai spus, toate echipele care au depășit faza zonală sunt foarte bune, foarte echilibrate. Sunt convins că va fi un meci greu la Buftea, dar eu mizez pe omogenitatea grupului nostru. Sunt ferm convins că băieții vor fi montați și ne vom întoarce acasă cu titlul național”, a conchis Iulian Prodana.

Juniori D | ASU Politehnica și-a asigurat matematic prezența în finala de la Buftea

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

Performanță remarcabilă pentru ASU Politehnica! Pentru prima oară de la înființarea Centrului de Copii și Juniori, una dintre grupele alb-violeților ajunge să joace cu titlul național pe masă. Juniorii D pregătiți de Iulian Prodana au câștigat astăzi, cu 1-0, meciul al doilea al turneului semifinal, în fața formației Kiss Baia Mare, și sunt calificați matematic în finala de la Buftea. În al doilea meci al zilei, Dinamyk Craiova a trecut cu 2-0 de Kinder Sângeorgiu de Mureș, singura formație care mai putea pune în pericol prezența în ultimul act a timișorenilor.

Prima repriză s-a disputat sub semnul echilibrului, însă cu alb-violeții având prima ocazie importantă, în minutul 8, prin Ralf Kuhn, care a scăpat singur spre poartă, dar a fost blocat de portarul oaspeților, Mureșan. Băimărenii au ieșit la rampă mai ales grație căpitanului Bogdan Jeler, un jucător cu o talie impresionantă pentru vârsta sa și cu o tehnică pe măsură. În minutul 12, s-a consemnat o dublă ocazie a maramureșenilor, însă Jeler și mai apoi Coza au fost blocați de Daniel Ciobanu.

Jocul s-a schimbat radical după pauză, ASU Politehnica dominând copios ostilitățile. După o serie de ocazii mari semnate de Tymos și Ursu (de fiecare dată răspunzând portarul Mureșan), s-a produs, finalmente, și modificarea tabelei. În minutul 39, căpitanul Mădălin Ursu l-a lansat perfect pe Simedru, care a înscris din interiorul careului. Până la final, Ursu a mai periclitat poarta lui Mureșan, însă șutul său a lovit transversala. De asemenea, în minutul 55 s-a consemnat și unica ocazie a băimărenilor din mitanul secund, șutul lui Jeler, de la distanță, fiind respins în corner de Daniel Ciobanu.

ASU Politehnica (antrenor Iulian Prodana): Ciobanu – Tymos, Kuhn, Gașpar, Sturzu, Simedru, Ursu (C), Oniceanu. A mai intrat S. Dan

Kiss Baia Mare (antrenor Ciprian Danciu): Mureșan – Coza, Gherghel, Urban, Darolți, Matei, Jeler (C), Bota, Moldovan. Au mai intrat Buftea și Al. Pop.

Al doilea meci al zilei a adus și calificarea matematică pentru ASU Politehnica în finala de la Buftea. Dinamyk Craiova a trecut cu 2-0 de Kinder Sângeorgiu de Mureș, iar alb-violeții vor încheia pe primul loc turneul semifinal, indiferent de rezultatele meciurilor de mâine.

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

„O primă repriză echilibrată, în fața unei echipe foarte bune, cu care ne-am mai întâlnit. Au câțiva jucători cu potențial, care îmi și plac. În prima repriză, am practicat un joc strategic, tactic, dar la pauză le-am transmis altceva copiilor și s-a schimbat jocul, în direcția în care ne-am dorit. Mă bucură atitudinea lor, sunt foarte încrezător în ei, îi felicit pe toți. Le mulțumesc și colaboratorilor mei: Alin Ionescu, antrenorul secund, care vine întotdeauna cu câte o idee foarte bună, Paul Burtic, care are grijă de portari, Leontin Selejan, care e răspunde de partea financiară a centrului, Zoli Feher, chiar Sorin Brîndescu… Sunt foarte mulți oameni care și-au adus contribuția. Suntem un staff, e o armonie în centrul nostru, iar acesta e lucrul cel mai important, copiii simt din plin acest aspect”, ne-a declarat la final antrenorul timișorenilor, Iulian Prodana.

ASU Politehnica încheie mâine turneul semifinal, pe „Știința”, cu un joc de palmares în fața echipei din Sângeorgiu de Mureș, programat la ora 11.30. În primul meci al zilei, de la ora 9.30, se vor întâlni Dinamyk Craiova și Kiss Baia Mare.

Deziluzie în alb și violet! Ratările Informaticii și circul ieftin marca City’US păstrează titlul la Târgu Mureș

info-muresInformatica Timișoara încheie primul sezon de la reactivare cu medaliile de argint la gât. Gruparea bănățeană a pierdut în această seară, în sala „Constantin Jude”, cu 2-1 meciul al doilea al finalei Ligii I de futsal, în fața deținătoarei trofeului, City’US Târgu Mureș. Bănățenii au dominat clar partida, însă au ratat nepermis, în vreme ce ardelenii au răspuns cu o apărare compactă, iar când aceasta nu a mai funcționat, au apelat la tertipuri demne mai degrabă de miuțele din fața blocului decât de o finală de Campionat Național.

Eșecul drastic din primul meci (0-4 la Târgu Mureș) i-a ambiționat la maximum pe timișoreni, care au atacat în valuri încă din start. Practic, în primele zece minute, s-a jucat doar în fața porții lui Carlao, care a avut și șansă, la șuturile alături ale lui Janjic (5) sau Dobre (7), dar a și intervenit oportun în situații-limită, cum a fost șutul din unghi al lui Lupu, din minutul 8. Prima șansă importantă de gol a oaspeților i-a aparținut golgheterului Aguiar, care a tras însă direct în Giurcanu, din poziție bună, în minutul 13.

Spiritele s-au încins în minutul 14, la o acțiune de atac a Informaticii, în care Savio Valadares s-a prăbușit aproape de careul porții lui Carlao, însă bucureșteanul Gabriel Gherman, aflat aproape de fază, i-a arătat brazilianului galben pentru simulare, spre nemulțumirea întregului efectiv al Informaticii, dar și al publicului. City’US a ieșit din nou la rampă în minutul 15, printr-un șut din unghi al lui Ferreira, scos de Giurcanu. Informatica a găsit totuși drumul spre gol chiar înainte de pauză, prin Florin Matei, care a înscris cu o ghiulea de la distanță, aducând un avantaj fragil, dar extrem de important Timișoarei la intrarea la cabine: 1-0.

Cinci greșeli în cinci minute, toate în contul Informaticii

Primul mitan a fost doar un preambul pentru ceea ce a urmat în a doua jumătate. Cuplul Sorescu – Gherman, de altfel cel mai bine cotat din arbitrajul autohton, a taxat cu fault fiecare cădere a jucătorilor din Târgu Mureș, astfel că în nici cinci minute de la reluare, Informatica avea cinci greșeli acumulate. Au urmat apoi, tot într-un timp extrem de scurt, patru greșeli ale mureșenilor (unele în compensare!), astfel că pe ambele bănci de rezerve nervii au fost întinși la maximum, cele două delegații fiind extrem de greu de ținut în frâu de rezerva de arbitru Marian Ivănescu ori de observatorii Radu Petre și Andrei Ioniță.

Al șaselea fault al Informaticii a venit în minutul 29, însă Emil Răducu a nimerit doar bara din stânga lui Giurcanu, din lovitură de pedeapsă de la zece metri. Presiunea a devenit din ce în ce mai apăsătoare pe umerii timișorenilor, fapt resimțit la faza următoare, când Giurcanu a greșit, trimițându-i direct lui Szocs, însă Aguiar, venit din spate, a tras peste poartă.

City’US a întors scorul în decurs de patru minute, pe un fond de joc mai bun. În minutul 31, Răducu nu l-a mai iertat pe Giurcanu, tot de la zece metri, la acumularea faultului cu numărul 7 al Informaticii, restablind egalitatea. Apoi, în minutul 35, Laszlo Szocs și-a adus echipa în avantaj, marcând nestingherit din zona centrală, pe jos, fără șanse pentru „Sile” Giurcanu.

Circ, cu „C” de la City’US…

După marcarea celui de-al doilea gol, cei de la City’US nu s-au mai ocupat de futsal decât sporadic, preferând să scoată din mânecă trucuri murdare, nedemne de pretențiile unei finale de campionat. În minutul 36, Informatica a reușit să se apropie periculos de poarta lui Carlao, însă Lupu, aflat într-o poziție bună de finalizare, a fost luat cu fulgi cu tot de Mimi Stoica, care a țâșnit de pe… banca de rezerve! Experimentatul jucător al lui City’US a văzut direct cartonașul roșu pentru gestul său, iar Informatica a beneficiant de o penalitate de la șase metri, nefructificată însă de Felipe Pinto.

Formația din Târgu Mureș, rămasă în inferioritate numerică preț de două minute, a continuat fragmentarea jocului, portarul Carlao aruncându-se din senin pe parchet sub pretextul crampelor musculare. În acest timp, Informatica și-a continuat cavalcada de ratări, Slobodan Janjic nimerind bara, în minutul 37. Iar în minutul următor, fair-play-ul oaspeților a ajuns la punctul culminant. Într-un moment de întrerupere, pentru ștergerea parchetului, de pe banca lui City’US s-a aruncat cu apă pe suprafața de joc, imediat după ce arbitrul a înredințat reluarea partidei. Gesturi care au adus mai aproape de Târgu Mureș al șaselea titlu în futsalul intern, în condițiile în care Informatica nu s-a mai regăsit pe final. În minutul 39, Thiago Alcantara – revenit în echipă după o lungă absență – a irosit două ocazii imense, pentru ca în penultima secundă de joc, Florin Matei să trimită în bară o lovitură de pedeapsă de la 10 metri, pecetluind soarta titlului.

City’US se impune cu 2-1 la Timișoara și cu 2-0 la general în finala cu Informatica și își trece în cont al șaselea titlu din istorie. De partea cealaltă, la primul sezon de la reînființare, formația pregătită de Robert Lupu realizează prima prezență pe podiumul național pentru o echipă de futsal din Timișoara.

Informatica, hotărâtă să întoarcă soarta finalei! Al doilea meci cu City’US e mâine, la Timișoara

5427fc4a63f4025e3e9486202cd9aa6fSăptămână de totul sau nimic pentru Informatica Timișoara. Finala Ligii I de futsal se mută pe Bega, după ce săptămâna trecută, în primul joc, City’US Târgu Mureș a repurtat o victorie clară, 4-0. Datorită clasării superioare în sezonul regular, bănățenii au însă avantajul terenului propriu, de care s-au folosit din plin atât în sferturi, cât și în semifinale.

Informatica pare să-și fi croit un scenariu propriu în fazele eliminatorii ale actualei ediții din Liga I. Câștigătoarea sezonului regular s-a întors acasă învinsă atât de la Iași, în sferturi, cât și de la Galați, în semifinale, dar și-a fructificat avantajul terenului propriu, câștigând apoi cele două jocuri programate la Timișoara. Marea finală, cu City’US Târgu Mureș, a început tot cu o înfrângere externă pentru alb-violeți, un usturător 4-0, însă antrenorul-jucător Robert Lupu crede în răsturnarea situației.

„La Târgu Mureș, nu cred că am tratat meciul așa cum ar fi trebuit, am comis foarte multe erori. Gazdele nu și-au creat foarte multe situații prin jocul lor, ci prin greșelile noastre personale. Ei au jucat foarte bine defensiv, au așteptat greșeala noastă și chiar le-a ieșit totul din acest punct de vedere. Dar noi credem că putem elimina aceste greșeli. Târgu Mureș nu ne e superioară, dacă nu le dăm șansă”, a declarat Robert Lupu, pentru radiotimisoara.ro.

În meciul al doilea, programat mâine seară, la sala „Constantin Jude”, Informatica se va putea baza din nou pe experimentatul Florin Matei, revenit după suspendare. Va lipsi însă o altă piesă esențială, Stefan Rakic, sârbul văzând al doilea cartonaș galben în minutul 26 al meciului de la Târgu Mureș.

„Arbitri au comis din nou o greșeală, la fel ca și în cazul lui Florin Matei, în semifinala cu Galați. Noi se pare că suntem vânați și pierdem meci de meci jucători în urma unor greșeli. De această dată, scuza arbitrului a fost că nu a știut că Rakic mai avea un cartonaș galben și l-a dat ușor pe al doilea. Pe noi aceste scuze nu ne încântă, dar nu trebuie să ne gândim la arbitraj. Rakic e un jucător foarte important, nu îl vom avea mâine, iar în primul meci nu l-am avut pe Florin Matei, de asemenea, un jucător foarte important. În aceste condiții, e greu să joci finala de la egal la egal. Oricum, la Târgu Mureș nu putem acuza arbitrajul, pentru că noi nu ne-am ridicat la înălțimea acelui meci”, a comentat Robert Lupu pentru sursa citată.

Meciul al doilea al finalei, dintre Informatica Timișoara și City’US Târgu Mureș, va avea loc mâine, de la ora 19.30, la sala „Constantin Jude”. În cazul în care timișorenii se vor impune și vor egala situația la general, partida decisivă se va disputa miercuri, în același loc și la aceeași oră, cu titlul național pe masă. De precizat că Timișoara nu a câșigat niciodată titlul în futsal, deși a participat de-a lungul anilor cu două echipe în prima ligă (Futsal Poli și Informatica). De partea cealaltă, târgmureșenii au în palmares cinci titluri, ultimul cucerit chiar anul trecut.

Cătălin Fercu, decisiv în finală! IRB Nations Cup rămâne în România

971042_10151627346618270_2061762729_n
Naționala de rugby a României a câștigat ediția 2013 a IRB Nations Cup, după o victorie superbă în această seară, scor 26-13, cu Emerging Italy. La succesul „stejarilor” a contribuit decisiv Cătălin Fercu, fundașul campioanei RCM Timișoara reușind două eseuri în partida de astăzi.

România și-a reconfirmat titlul de la IRB Nations Cup cucerit anul trecut. La fel ca și în 2012, „stejarii” au înfruntat Emerging Italy în jocul decisiv și, dacă primul trofeu a fost obținut cu o diferență de doar trei lungimi (16-13), de această dată victoria tricolorilor a fost și mai clară, 26-13.

Veniți tot după două victorii în primele două partide, italienii au deschis scorul, în minutul 19, printr-o penalitate transformată de James Ambrosini. Replica „stejarilor” a venit după numai patru minute, atunci când Cătălin Fercu a culcat balonul în terenul de țintă advers, iar Vlaicu a reușit transformarea. Același Vlaicu a mărit ecartul României în minutul 27, dintr-o lovitură de pedeapsă, însă peninsularii au egalat la 10 un minut mai târziu, printr-un eseu semnat de Andrea Pratichetti și transformat de Ambrosini. Scorul primei reprize a rămas egal, cele două formații reușind să mai transforme câte o lovitură de pedeapsă, prin Vlaicu și Ambrosini.

În repriza secundă, „stejarii” s-au descurcat mult mai bine în faza de apărare, italienii nereușind să mai pună puncte pe tabelă până la final. România s-a putut astfel desprinde pas cu pas, mai întâi prin lovitura de pedeapsă transformată în minutul 52 de Vlaicu, pentru ca 20 de minute mai târziu, același jucător să urce scorul la 19-13, tot în urma unei penalități. Un rugbyst al campioanei RCM Timișoara avea să devină însă eroul întâlnirii. Cătălin Fercu, fundașul care semna primele puncte românești ale meciului, a reușit eseul câștigător, în minutul 78, în urma unui mol rulant din care a țâșnit efectiv, spre surprinderea adversarilor. Florin Vlaicu a transformat fără probleme, stabilind scorul final la 26-13.

România câștigă pentru al doilea an la rând IRB Nations Cup, reușind să se impun[ detașat toate cele trei partide disputate la ediția din acest an. În fiecare joc au evoluat câte șapăte rugbyști de la campăioana RCM Timișoara. Astăzi au fost titulari Pungea, Popârlan, Carpo, Calafeteanu și Fercu, în vreme ce Lazăr și Căpățână au intrat din postura de rezerve.

Iată echipa utilizată astăzi de selecționerul galez al României, Lynn Howells:

15. Cătălin Fercu, 14. Florin Ioniță, 13. Csaba Gal, 12. Florin Vlaicu, 11. Stephen Hihetah, 10. Ionuț Dimofte, 9. Valentin Calafeteanu, 1. Constantin Pristavița, 2. Andrei Rădoi, 3. Horațiu Pungea, 4. Valentin Popârlan, 5. Marius Sîrbe, 6. Viorel Lucaci, 7. Mihai Macovei (C), 8. Daniel Carpo. Au mai intrat Rezerve: 16. Eugen Căpățână, 18. Dorin Lazăr, 19. Alexandru Mitu, 20. Florin Surugiu, 21. Ionuț Dumitru.

Timișoara 89ers, în fața marii finale! RoBowl IV se dispută pe Cluj Arena

DSCF0255 (Small)
Timișoara 89ers e mai aproape ca oricând de a aduce pe Bega primul titlu național la fotbal american. Bănățenii vor evolua duminică, în marea finală a campionatului, pe Cluj Arena, contra localnicilor de la Crusaders.

Deși e o noutate pentru marea majoritate a iubitorilor de sport din Timișoara, fotbalul american poate aduce un trofeu național în capitala Banatului. Timișoara 89ers joacă duminică, pe impunătoarea Cluj Arena, contra localnicilor de la Crusaders, pentru desemnarea celei de-a patra ediții a campionatului din România. RoBowl IV va avea totuși un aer special față de anii trecuți, urmând a desemna prima campioană de la recunoașterea oficială a fotbalului american ca sport în țara noastră.

Timișoara 89ers a obținut calificarea în finală după două victorii, 12-8 în deplasare la Bucharest Rebels și 30-14 pe teren propriu cu Bucharest Warriors. În ultima rundă a sezonului regulat, pe arena „Textila” s-au întâlnit cele două finaliste de duminică, câștig de cauză având Cluj Crusaders, care s-a impus cu 8-0, după un joc extrem de echilibrat.

Organizatorii RoBowl IV promit spectacol pe Cluj Arena în acest final de săptămână. Sâmbătă, de la ora 15.30, se va desfășura finala mică a campionatului, între bucureștenele Rebels și Warriors. În pauza meciului, grupul Virtus Antiqua va oferi o demonstrație de lupte între gladiatori. Spectacolul va continua duminică, atunci când Timișoara 89ers și Cluj Crusaders vor juca cu trofeul pe masă. De la ora 15.30 va avea loc prezentarea celor două echipe, iar lovitura de start e programată pentru ora 16. Festivitatea de deschidere va fi acompaniată de Fanfara Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, care va intona imnul de stat. De asemenea, în pauză, spectatorii se vor delecta cu un recital oferit de majoretele de la Madness UMF.

Astăzi se pun în vânzare și biletele pentru cel mai important eveniment al fotbalului american din România. Tichetul pentru adulți va fi de 10 lei, în vreme ce pentru copii se percepe o taxă de intrare simbolică, de 1 leu.

Totul pentru titlu: „E cea mai mare provocare a carierei mele”

Duminică, 7 octombrie poate deveni o dată istorică pentru sportul timișorean. RCM Timișoara joacă cu titlul pe masă, la București, împotriva campioanei ultimilor trei ani, Știința Baia Mare. Antrenorul Chester Williams încearcă să-i mobilizeze la maximum pe jucătorii săi, de la care speră să repete și în ultimul act evoluția entuziasmantă din partida cu Farul.

După revoluție, jocurile sportive din Timișoara n-au mai cucerit decât un singur titlu. În 1991, handbaliștii de la Poli, pregătiți de Otto Hell, spărgeau dominația departamentalelor Steaua și Dinamo, care își împărțiseră până atunci toate titlurile de la înființarea întrecerii „în 7”. De atunci, Timișoara n-a mai dat o echipă campioană, deși s-au mai obținut de atunci cinci clasări pe 2 (FC Poli – de două ori, Elba/BC Timișoara – de două ori și Ripensia – fotbal feminin).

Duminică, rugbyștii pot deveni cei care să readucă Timișoara pe prima treaptă a podiumului. După o victorie categorică din semifinala cu Farul Constanța, elevii lui Chester Williams au moralul ridicat la cote maxime înaintea bătăliei decisive pentru titlu, cu CSM Baia Mare. Însuși antrenorul sud-african recunoaște că se află în fața celui mai important moment de la încheierea activității de jucător.

„E cel mai provocator moment din cariera mea de antrenor. Am mai câștigat un titlu în România, cu Dinamo, dar acolo era deja o echipă gata formată. Aici a trebuit să formez o echipă din numeroase individualități, din jucători cu personalitate. Sunt foarte emoționat înaintea acestei finale, pentru că m-am atașat de jucătorii mei, am ajuns să iubesc foarte mult orașul. Mă simt extrem de bine aici și chiar i-am promis domnului Dinu că voi rămâne și la anul la Timișoara, indiferent de ceea ce se va întâmpla în finală”, a declarat Chester Williams.

Tehnicianul RCM-ului spune că încă de luni lucrează la psihicul jucătorilor săi, pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ după victoria zdrobitoare cu Farul. „Luni erau încă entuziasmați după victorie, dar le-am spus că trebuie să uităm totul și să ne concentrăm la finală. Acesta e cel mai important meci. Cunosc valoarea jucătorilor mei, știu de ce sunt capabili. Totul ține acum de latura lor psihologică, de modul în care se vor concentra pentru a repeta jocul din meciul cu Farul”, a mai spus Chester Williams.

Marea finală a Superligii Cec Bank, dintre RCM Timișoara și CSM Știința Baia Mare, va avea loc duminică, de la ora 16, pe stadionul „Arcul de Triumf” din București.