Toni Foale, la ora confesiunilor: „Lucrez cu o plăcere extraordinară pentru fotbal”

Îl vedem la meciurile lui ASU Poli agitându-se, gesticulând larg, bucurându-se sau acoperindu-și fața cu palmele, după o ratare a elevilor săi. E vorba despre Antonio Foale, cel ce stă la cârma alb-violeților, un om care în 2012 a împlinit 35 de ani… de fotbal!

Trăiește pentru fotbal, activitate ce îi ocupă tot timpul. În prezent, antrenează în paralel formația de Liga a V-a ASU Poli, dar și grupa de juniori 1999 de la ACS Poli. Are zile în care încheie un antrenament numai pentru a începe altul. Se bagă la miuțele copiilor, dar și la mult mai aprigele jocuri-școală de la ASU, unde se întrece cu Marchiș, Nicolaie sau Popoviciu. Cu alte cuvinte, fotbal pe pâine! Dar cum a început totul?

„Am început fotbalul în 1977. Chiar pe 3 martie, atunci când e și ziua mea de naștere, mi-am făcut prima legitimare, la CSM Reșița, unde am jucat până în perioada stagiului militar. Pe vremea aceea, armata era armată, iar eu n-am vrut să ajung ca toți ceilalți sportivi, la Steaua. Am reușit să rămân însă la Reșița, la o unitate de pompieri. A fost ca și cum n-aș fi fost în armată. Am avut un căpitan, Ardeleanu îl chema, iar totul se făcea după toanele lui. Când mă lăsa la antrenamente, când nu mă lăsa. Neimaiavând frecvență la pregătiri, antrenorul Ioan Reinhardt m-a trimis la echipa a doua, la care am jucat pe perioada armatei”, și-a început povestea Antonio Foale.

După o perioadă la concitadinele Muncitorul și Gloria, a urmat mutarea la Timișoara, acolo unde avea să ajungă împreună cu tatăl său, Octavian Foale, laolaltă cu frații Antonio și Manu.

„Din 1986 sunt în Timișoara. Am avut de ales între Progresul și UMT, iar eu m-am dus la UMT. Am ales bine, era o echipă bună, care avea drept obiectiv promovarea în Divizia B. N-am reușit să ne îndeplinim însă obiectivul, am ratat promovarea chiar în ultima etapă, într-un meci cu Anina. Echipa era în cădere, cei mai bun jucători s-au transferat peste gard la Progresul, care a și reușit să urce în divizia B  în anul următor. Apoi, prin 1987-1988, la echipă a venit tatăl meu, împreună cu frații mei Manu și Angelo, dar n-am reușit din păcate nici acum promovarea”, ne-a mai spus nea Toni.

După UMT a urmat primul episod în tricoul celor de la Obilici Sânmartinu Sârbesc, o grupare obișnuită cu Liga a III-a la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90. „Sandu Dumitrașcu a venit și m-a luat la Obilici Sânmartinu Sârbesc. Erau condiții excelente acolo, îl aveam antrenor pe nea Tică Gorduna, fie iertat, un antrenor de mare calitate. Eram o echipă bună de Divizia C și cred că puteam în orice an să promovăm, dar nu s-a dorit.  Când am venit eu, jucau acolo Hossu, Ioana, Curila, Suba, Mureșan, iar apoi au venit, alături de tatăl meu, Manu, Angelo și Adi Stoicov”, povestește Foale.

Singura experiență peste hotare: Radnicki Kraguevac

După o revenire la UMT în lunile tulburi ante și postdecembriste, Antonio Foale și-a încercat norocul peste hotare. În vara lui 1991, a ajuns împreună cu fratele său, Angelo, la divizionara secundă din Iugoslavia Radnicki Kraguevac, aventură pe care avea să o ducă singur mai departe, vreme de aproape un an și jumătate.

„Am ajuns acolo printr-un impresar, Tataric îl chema, împreună cu fratele meu Angelo, iar Manu era la Vârșeț, cu Romică Malac. Angelo n-a vrut să rămână, nu s-a înțeles la bani, dar eu aveam deja o vârstă și am bătut palma, pe o sumă destul de bună. Câștigam 800 de mărci pe lună. A fost o experiență foarte bună, chiar mi-am putut da seama de diferența calitativă. Pot să spun că în vremea aceea, în Iugoslavia, fotbalul era mult mai bun decât la noi. Bineînțeles, și sârbii, în firea lor, sunt mai războinici, mai determinați. Mi-a fost foarte greu să-mi găsesc locul în echipă, aveam concurenți foști prim-divizionari. A fost oricum un beneficiu pentru mine, am jucat acolo aproape un campionat și jumătate. Apoi a început războiul, a scăzut și puterea financiară, a scăzut cursul valutar. Oricum, n-am plecat din cauza banilor, ci pentru faptul că efectiv era prea riscant să rămân acolo”, ne-a mărturisit Toni Foale.

Revenit în țară, s-a întors la Sânmartinu Sârbesc, unde s-a și căsătorit, după care a început să o lase mai moale cu activitatea de fotbalist.

„Odată devenit familist, am scăzut și nivelul fotbalului. A fost greu la Sânmartin, echipa era subțire, tânără. Situația financiară m-a determinat să-mi aleg o altă cale. Inginerul Victor Țig, de la Azur, mi-a oferit o angajare cu scoatere din producție, am acceptat și am rămas acolo un sezon și jumătate, în Liga a IV-a. Și pe mai departe am rămas angajatul Azurului, dar am jucat la Tehnomet, la rugămintea domnului director Popoviciu, un om de calitate. Dânsul a vrut să-și facă o echipă bună, ca să reprezinte intreprinderea și a reușit. La început, am activat ca jucător, cu Gheorghe Stănescu antrenor”, ne-a spus Foale.

Iese fotbalistul Toni Foale, intră antrenorul Toni Foale

Tehnomet Timișoara a fost, practic, și echipa la care Antonio Foale și-a început cariera de antrenor. „În perioada în care jucam la Tehnomet, eram cursant la Școala Federală de Antrenori, iar directorul Popovici mi-a propus să preiau echipa. Am acceptat fără să stau pe gânduri. Mi-am dorit întotdeauna să fiu antrenor. Vreme de un an de zile am antrenat acolo, unde am avut ca obiectiv promovarea în Divizia C. N-am reușit, iar apoi m-am retras eu”, ne-a declarat Toni Foale.

Consacrat ca un bun antrenor de copii și juniori, nea Toni ne dezvăluie și locul unde a deprins această pasiune. „La Frola Sânandrei am început să lucrez cu copiii și juniorii. Mă ocupam de cei născuți în 1982, 1983 și 1984. Am avut rezultate bune, copiii au crescut în valoare, iar în 1998, ne-a contactat AS Politehnica, proaspăt promovată în Divizia C, care avea nevoie de juniori. Fiind coleg cu domnul Petre Spăriosu, m-am mutat pe Știința, cu tot cu grupele de juniori. Domnul rector Carțiș mi-a dat la început un post de administrator al bazelor sportive. La catedră nu se putea, iar postul de antrenor era ocupat de nea Petre Spăriosu. După fuziunea cu AEK, am trecut pe Dan Păltinișanu, iar grupa mea de 88 s-a combinat cu o parte a grupei de 87”, ne-a mai spus Foale, cel care din 2002 încoace se ocupă de pregătirea copiilor la baza „Dan Păltinișanu”.

Mândru de Poparadu

Cel mai cunoscut fotbalist „șlefuit” de Antonio Foale e Adrian Poparadu, mijlocaș la închidere ce a ajuns să evolueze și în prima ligă.

„Mă mândresc cu Poparadu, care a trecut prin mâna mea. L-am preluat la 16 ani, într-o perioadă esențială pentru un junior. Practic, Popică a ajuns cel mai sus dintre cei pe care i-am pregătit. Ne-am antrenat în acea perioadă în Fratelia, pe un teren ce arăta groaznic atunci. Practic, el de acolo a săltat”, spune Toni Foale despre fostul său elev.

Să mai spunem că actualul lot de la ASU Poli e format aproape în totalitate din fotbaliști crescuți de Antonio Foale: Șerban, Hușanu, Obrejan, Maranescu, Radu, Radovancovici, Popoviciu, Nicolaie, Băcilă, Lazăr, Truichici, Panc, Florea, Iovițu, Bota și Marchiș.

Despre ASU Poli? „Un proiect solid și curat”

Antonio Foale reușește să își împartă timpul între seniorii de la ASU Poli și juniorii de la ACS Poli. Muncește zi lunină, dar nu se plânge.

„Nu îmi e deloc greu. Fac ambele activități cu plăcere, mi le și împart în așa fel încât să nu se încurce între ele. Și la copii, și la ASU Poli muncesc cu mare drag, cu tot sufletul. Niciodată n-am lucrat pentru bani, ci doar din suflet. M-aș bucura să reușesc pe ambele planuri. E o diferență să antrenezi copii, juniori și seniori. E mai mult de muncă la copii, dar la seniori e mai greu”, spune Antonio Foale.

Cea mai mare provocare din munca lui nea Toni e stăpânirea instinctului de vedetă, ce pare să-i fi curpins și pe mulți dintre actualii componenți ai lui ASU Poli, după ce echipa a ajuns în lumina reflectoarelor. „Jucătorii de fotbal își creează o personalitate, care e cam mare pentru nivelul la care joacă. E un fapt general. Se colaborează greu cu fotbalistul din ziua de azi. Nu îți permite să-i faci o corectare, pentru că are impresia că le știe pe toate. Nu-i chiar așa. Tu neacceptând sfatul, mergi în cădere, nu ai cum să crești. Se simte și la noi acest sindrom al vedetismului, așa cum se simte oriunde. Am avut și eu altercații la echipă cu anumiți jucători, iar această stare se transmite mai departe foarte repede. Nu reușesc să-i fac pe unii să înțeleagă că efectiv nu au de ce să aibă astfel de aere. Nu există vedetă la Liga a V-a. Până la urmă e normal să te ia valul, joci cu sute de spectatori în tribune, ai în spate cea mai tare galerie din România, te simți fotbalist și uiți totuși unde te afli”, ne-a explicat Foale.

Tehnicianul în vârstă de 48 de ani are mare încredere în proiectul de pe „Știința”, deși admite că drumul până în pim-planul fotbalului românesc va fi lung și anevoios. „E un proiect solid, curat și pe durată lungă. Aici lucrează profesioniști, oameni cu calitate și cu gânduri mărețe. E poate devreme să ne gândim deja la Liga I, dar nu e imposibil. Se poate, se lucrează pentru acest lucru, dar nimeni nu poate garanta că în 4 ani vom fi acolo. Nu depinde numai de noi”, afirmă Foale.

Antonio Foale muncește și astăzi cu aceeași pasiune ca și acum 35 de ani, când era pentru prima oară legitimat la CSM Reșița. la capitolul modele nu îl menționează decât pe tatăl său, Octavian Foale, cel care continuă să activeze în fotbal la o vârstă respectabilă.

„Modelul și mentorul meu e tatăl meu, Octavian Foale. Am avut această șansă de a-mi fi și tată și antrenor. Pasiunea pentru fotbal a venit însă de la mine. N-am fost un jucător talentat, eram și mai subțire, nici nu se lucra atât pe atunci la sala de forță. În plus, încrederea pe care mi-a dat-o directorul Popoviciu la Tehnomet, când mi-a dat postul de antrenor, mi-a sporit pofta pentru fotbal. Cu toate greutățile și insuccesele pe care le-am trăit, pot să spun că am învățat din greșeli și că nici nu le-am mai repetat. Sper ca Dumnezeu să mă țină sănătos și să rămân și eu în fotbal la fel de mult ca și tatăl meu. Fac ceea ce fac cu mare plăcere. Am un sentiment extraordinar pentru acest sport, pur și simplu îl iubesc”, a conchis Antonio Foale.

Antonio Foale

Data nașterii: 3 martie 1964
Locul nașterii: Reșița
Post ca fotbalist: fundaș la marcaj / libero
Cariera de jucător: CSM Reșița, Muncitorul Reșița, Gloria Reșița, UMT, Obilici Sânmartinu Sârbesc, Radnicki Kraguevac (L2 Iugoslavia), Azur Timișoara, Tehnomet Timișoara
Carieră antrenor: Tehnomet Timișoara, Frola Sânandrei, AS Politehnica, ASU Politehnica, FC Politehnica (juniori), ACS Poli (juniori)