Antonio Foale, după victoria cu Ripensia: „A fost o onoare să lucrez cu acești băieți de caracter!”

Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a încheiat sezonul cu o victorie în derbiul local, 2-1 cu Ripensia. A fost ultimul joc disputat de alb-violeți în actuala stagiune și, totodată, ultimul în calitate de antrenor principal pentru Antonio Foale, care spune că nu regretă nicio clipă faptul că a acceptat, în primăvară, provocarea de a prelua echipa, după plecarea lui Bogdan Andone.

„E un final de campionat frumos pentru noi, fericit. Le mulțumesc băieților, cât și suporterilor care au fost alături de noi pe tot parcursul anului. Să dea Dumnezeu ca sezonul care vine să fie mai bun. Ocazii au fost de ambele părți, a fost un joc frumos, după părerea mea. Noi, într-adevăr, am fost puțin mai pragmatici, iar acest lucru cred că ne-a adus victoria. Chiar m-a mulțumit atitudinea băieților, au demonstrat că sunt adevărați profesioniști”, au fost considerațiile lui Foale după jocul cu roș-galbenii.

Antonio Foale a ținut să sublinieze, totodată, și rolul pe care l-a avut tifoseria polistă în acest meci: „Galeria a fost un mare plus în acest joc. De altfel, noi toate meciurile le jucăm din start cu un jucător în plus, grație suporterilor!”.

Pentru Antonio Foale a fost, totodată, ultimul meci în calitate de antrenor principal pe banca Politehnicii, el urmând să își reia atribuțiile ca „secund” în staff-ul tehnic pentru viitorul sezon.

„Pentru mine a fost o onoare să lucrez cu acești băieți cu caracter și profesioniști. Am acceptat această provocare și nu regret că am făcut acest lucru”, a afirmat Foale.

Politehnica Timișoara a acumulat 54 de puncte în clasament și va pune alte trei în cont săptămâna viitoare, deoarece ar fi trebuit să întâlnească ASA Târgu Mureș, formație retrasă din campionat.

CH Poli, fără antrenor înaintea duelului cu HC Vaslui

Constantin Stefan antrenor CH Politehinca Timisoara (1)CH Poli a decis astăzi, de comun acord, încetarea colaborării cu antrenorul Constantin Ștefan. Rezultatele nesatisfăcătoare din campionat, precum și ratarea calificării în Final Four-ul Cupei României, în fața lui HCM Constanța, au determinat conducerea să încerce un șoc la echipă înaintea ultimei părți a campionatului. Ștefan o preluase pe CH Poli în vara anului 2013.

Mariajul dintre CH Poli și Constantin Ștefan a luat sfârșit după aproape 18 luni. Tehnicianul care mai trecuse în cariera sa, printre altele, la Dinamo, HCM Constanța și HC Odorhei a plătit tribut parcursului oscilant al echipei (și) din acest sezon, în care și nivelul investițiilor a crescut, odată cu pretențiile. La mijloc de februarie, CH Poli e eliminată din Cupa României și are perspective incerte în ceea ce privește accederea în play-off.

Constantin Ștefan, care a preluat echipa timișoreană în vara anului 2013, a înresigrat un bilanț negativ în aproape un sezon și jumătate la timonă. În cele 48 de meciuri oficiale disputate de „studenți” cu Ștefan pe bancă, s-au reușit 17 victorii, două remize și 29 de înfrângeri.

Până la numirea unui nou antrenor, CH Poli va fi condusă, temporar, de vicepreședintele Dan Dumitru și antrenorul secund Sorin Sărăndan. Una dintre variantele studiate de conducerea clubului bănățean e sârbul Nedeljko Vuckovic, antrenor la care s-a mai apelat și în alte situații atunci când „corabia” începuse să ia apă.

Cu un cuplu de antrenori interimari pe bancă, CH Poli așteaptă vizita nou-promovatei HC Vaslui. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 17, în sala „Constantin Jude”.

Sorin Brîndescu preia atribuțiile tehnice la ASU Politehnica

Sorin-BrindescuASU Politehnica i-a găsit un înlocuitor lui Paul Codrea în „familie”. E vorba despre Sorin Brîndescu, cel ce va ocupa postul de manager general al clubului alb-violet. El va fi ajutat de Antonio Foale, din postul de antrenor, și de preparatorul fizic Remus Datcu.

ASU Politehnica l-a numit pe Sorin Brîndescu în funcția de manager general, el urmând a prelua astfel ștafeta de la Paul Codrea pe banca tehnică a campioanei de toamnă din Liga a IV-a Timiș. Până în această săptămână director sportiv al alb-violeților, Sorin Brîndescu va fi asistat de antrenorul Antonio Foale și de preparatorul fizic Remus Datcu.

„Am primit numirea în această nouă funcție cu multă responsabilitate. Știu că nu e ușor, indiferent cine ar fi venit pe bancă, ar fi avut o misiune grea. Dar îmi asum această răspundere. Sper să fie soluția cea mai bună, dar timpul va decide acest lucru. E drept, revin după doi ani în antrenorat, dar nu simt că mi-a lipsit această meserie. Oricum, eram implicat la club, eram permanent prezent lângă echipă, la antrenamente și la meciuri”, ne-a declarat Brîndescu, după numirea sa în noua funcție.

Sorin Brîndescu revine așadar în antrenorat după o pauză de doi ani. În sezonul 2012/2013, a pregătit formația Flacăra Făget (mutată la Timișoara), echipă pe care a dus-o, în mod surprinzător, în postura de campioană de toamnă. Înaintea încheierii turului, se despărțise de formația patronată de Marian Trăiculescu, în pauza de iarnă a respectivului sezon făcând trecerea în structura de conducere a lui ASU Politehnica. Născut la 2 mai 1974, Brîndescu s-a specializat în sectorul juvenil, fiind de-a lungul anilor antrenor la grupele de copii de la LPS Banatul și Poli Timișoara, iar mai apoi antrenor federal, secund la naționala U18 a României.

Sorin Brîndescu a conturat, în linii mari, și programul pentru această iarnă. După acest ultim weekend plin, în care sunt fixate amicalul cu FC Argeș 1953 și fazele finale ale Cupei de Iarnă, echipa se va pregăti până în jurul datei de 15 decembrie, când se va lua vacanța de iarnă. Reunirea lotului va avea loc, cel mai probabil, la 12 ianuarie.

ASU Politehnica se desparte după 21 de luni de Paul Codrea

paul-codreaASU Politehnica a anunțat în această seară, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, încetarea colaborării cu antrenorul Paul Codrea. Fostul internațional preluase postul de „principal” în februarie 2013, printre realizările sale fiind câștigarea în premieră pentru clubul studențesc a Cupei României – faza județeană, în vara acestui an.

21 de luni a durat colaborarea dintre ASU Politehnica și Paul Codrea. Sosit pe „Știința” în pauza de iarnă a sezonului 2012/2013, inițial ca jucător, după despărțirea de Rapid București, fostul internațional a preluat în cele din urmă postul de antrenor principal. Deși nu a reușit să ducă echipa spre promovarea în Liga a III-a, la finele sezonului trecut, Codrea rămâne cu performanța de a nu pierde niciun meci de campionat de la instalarea sa în funcție. În plus, cu Paul Codrea pe bancă, ASU Politehnica a cucerit faza județeană a Cupei României, primul trofeu din vitrina clubului studențesc, în vara acestui an.

Anunțul a fost făcut în această seară, pe pagina oficială de Facebook a echipei:

Post by ASU Politehnica Timișoara.

Până la numirea unui nou antrenor principal, interimatul va fi asigurat de Antonio Foale, antrenorul care a pregătit gruparea alb-violetă din 2004 și până în iarna lui 2012. În perioada în care Paul Codrea a fost „principal”, Foale a ocupat postul de director tehnic și antrenor al echipei-satelit, ce evoluează în Campionatul Municipal.

Antonio Foale va lua loc pe bancă la jocul amical pe care ASU Politehnica îl dispută sâmbătă, de la ora 15, pe „Știința”, în compania echipei de juniori U19 a celebrului club sârb Vojvodina Novi Sad. Tot el va conduce echipa și duminică, atunci când alb-violeții vor disputa meciurile din faza grupelor Cupei de Iarnă, la Giarmata. Vă reamintim, adversarele se numesc CS Ghiroda – deținătoarea trofeului, CFR Timișoara și Voința Mașloc.

Srdjan Jovanovic, deranjat de „umbra” lui Dragan Petricevic din Timișoara


La începutul acestei săptămâni, imediat după încheierea turneului F4 din Cupa României, numele lui Dragan Petricevic a început să se audă din ce în ce mai clar prin Timișoara. De altfel, într-un interviu publicat ieri pe portalul nostru, tehnicianul bosniac nu a negat că și-ar dori o reîntoarcere în orașul său de suflet. Toate aceste discuții l-au deranjat însă pe actualul antrenor al lui BC Timișoara, Srdjan Jovanovic, mai ales că ele s-au iscat înainte ca alb-violeții să încheie conturile cu actualul sezon.

Srdjan Jovanovic s-a arătat vizibil deranjat de speculațiile conform cărora Dragan Petricevic i-ar lua locul din vară la BC Timișoara. Tehnicianul sârb a surprins însă în această dimineață, începându-și declarația pe această temă cu un sprijin acordat fostului antrenor de la Elba pentru a se întoarce la gruparea alb-violetă.

„Din punctul meu de vedere, Dragan Petricevic trebuie să se întoarcă la Timișoara și voi susține acest lucru. De ce? Pentru că ultimele două ori când a părăsit țara, a plecat înainte să-și ducă misiunea la bun sfârșit, lăsându-și echipele pe locurile 11 și 12. Trebuie să se întoarcă și să demonstreze că poate face mai mult. Are tot suportul meu pentru a se întoarce și a arăta acest lucru. Pentru toți fanii de aici și pentru toții prietenii lui din Timișoara, trebuie să se întoarcă și să facă o impresie mai bună”, a declarat Jovanovic.

Tânărul tehnician și-a exprimat apoi nemulțumirea vizavi de momentul în care s-au născut aceste zvonuri, mărturisind că e mândru în principal de două aspecte, din primul său mandat ca antrenor principal. „Nu e corect ca la o zi după Final Four și cu trei zile înainte de play-off să se vorbească despre altceva în afară de baschet. Eu consider că am fost corect cu presa de când sunt la Timișoara, consider că am avut niște realizări aici. Cel mai nimportant pentru mine e că, în ciuda problemelor din interiorul lotului, am convins acești băieți să joace împreună. În acest moment, suntem o echipă, nimeni nu poate spune că ne bazăm doar pe individualități, nu mai e așa. Pentru mine, aceasta e cea mai mare victorie, să văd niște jucători care înainte nici nu-și vorbeau, că joacă împreună. În plus, sunt mândru că voi lăsa în urma mea trei jucători tineri și foarte talentați – Păun, Toth și Milencovici – , care sunt viitorul baschetului timișorean. M-aș bucura ca peste câțiva ani, când vor fi la nivelul lui Burlacu de exemplu, să își amintească de faptul că a fost la un moment dat un antrenor care le-a dat șanse”, a mai spus Jovanovic.

Antrenorul „Leilor din Banat” a declarat însă ferm că, odată cu încheierea campaniei din play-off, aventura sa la BC Timișoara se va încheia. „Niciodată nu am cerut să se vorbească frumos despre mine. Cer doar respect pentru munca mea, pentru săptămânile care mi-au mai rămas, pentru că apoi, 100% nu voi mai fi aici. Lăsați-ne să muncim. În acest moment nu contează cine va fi următorul antrenor. După ce se termină sezonul, se poate discuta și despre Dragan Petricevic. Repet, nu am nimic cu el, sincer nici nu îl cunosc, dar știu că e mult mai iubit decât mine la Timișoara. Eu am venit doar să îmi fac treaba cât mai bine cu putință”, a mai spus Jovanovic.

BC Timișoara va debuta în play-off la finele acestei săptămâni, cu două jocuri pe terenul campioanei en titre, CSU Ploiești.

Toni Foale, la ora confesiunilor: „Lucrez cu o plăcere extraordinară pentru fotbal”


Îl vedem la meciurile lui ASU Poli agitându-se, gesticulând larg, bucurându-se sau acoperindu-și fața cu palmele, după o ratare a elevilor săi. E vorba despre Antonio Foale, cel ce stă la cârma alb-violeților, un om care în 2012 a împlinit 35 de ani… de fotbal!

Trăiește pentru fotbal, activitate ce îi ocupă tot timpul. În prezent, antrenează în paralel formația de Liga a V-a ASU Poli, dar și grupa de juniori 1999 de la ACS Poli. Are zile în care încheie un antrenament numai pentru a începe altul. Se bagă la miuțele copiilor, dar și la mult mai aprigele jocuri-școală de la ASU, unde se întrece cu Marchiș, Nicolaie sau Popoviciu. Cu alte cuvinte, fotbal pe pâine! Dar cum a început totul?

„Am început fotbalul în 1977. Chiar pe 3 martie, atunci când e și ziua mea de naștere, mi-am făcut prima legitimare, la CSM Reșița, unde am jucat până în perioada stagiului militar. Pe vremea aceea, armata era armată, iar eu n-am vrut să ajung ca toți ceilalți sportivi, la Steaua. Am reușit să rămân însă la Reșița, la o unitate de pompieri. A fost ca și cum n-aș fi fost în armată. Am avut un căpitan, Ardeleanu îl chema, iar totul se făcea după toanele lui. Când mă lăsa la antrenamente, când nu mă lăsa. Neimaiavând frecvență la pregătiri, antrenorul Ioan Reinhardt m-a trimis la echipa a doua, la care am jucat pe perioada armatei”, și-a început povestea Antonio Foale.

După o perioadă la concitadinele Muncitorul și Gloria, a urmat mutarea la Timișoara, acolo unde avea să ajungă împreună cu tatăl său, Octavian Foale, laolaltă cu frații Antonio și Manu.

„Din 1986 sunt în Timișoara. Am avut de ales între Progresul și UMT, iar eu m-am dus la UMT. Am ales bine, era o echipă bună, care avea drept obiectiv promovarea în Divizia B. N-am reușit să ne îndeplinim însă obiectivul, am ratat promovarea chiar în ultima etapă, într-un meci cu Anina. Echipa era în cădere, cei mai bun jucători s-au transferat peste gard la Progresul, care a și reușit să urce în divizia B  în anul următor. Apoi, prin 1987-1988, la echipă a venit tatăl meu, împreună cu frații mei Manu și Angelo, dar n-am reușit din păcate nici acum promovarea”, ne-a mai spus nea Toni.

După UMT a urmat primul episod în tricoul celor de la Obilici Sânmartinu Sârbesc, o grupare obișnuită cu Liga a III-a la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90. „Sandu Dumitrașcu a venit și m-a luat la Obilici Sânmartinu Sârbesc. Erau condiții excelente acolo, îl aveam antrenor pe nea Tică Gorduna, fie iertat, un antrenor de mare calitate. Eram o echipă bună de Divizia C și cred că puteam în orice an să promovăm, dar nu s-a dorit.  Când am venit eu, jucau acolo Hossu, Ioana, Curila, Suba, Mureșan, iar apoi au venit, alături de tatăl meu, Manu, Angelo și Adi Stoicov”, povestește Foale.

Singura experiență peste hotare: Radnicki Kraguevac

După o revenire la UMT în lunile tulburi ante și postdecembriste, Antonio Foale și-a încercat norocul peste hotare. În vara lui 1991, a ajuns împreună cu fratele său, Angelo, la divizionara secundă din Iugoslavia Radnicki Kraguevac, aventură pe care avea să o ducă singur mai departe, vreme de aproape un an și jumătate.

„Am ajuns acolo printr-un impresar, Tataric îl chema, împreună cu fratele meu Angelo, iar Manu era la Vârșeț, cu Romică Malac. Angelo n-a vrut să rămână, nu s-a înțeles la bani, dar eu aveam deja o vârstă și am bătut palma, pe o sumă destul de bună. Câștigam 800 de mărci pe lună. A fost o experiență foarte bună, chiar mi-am putut da seama de diferența calitativă. Pot să spun că în vremea aceea, în Iugoslavia, fotbalul era mult mai bun decât la noi. Bineînțeles, și sârbii, în firea lor, sunt mai războinici, mai determinați. Mi-a fost foarte greu să-mi găsesc locul în echipă, aveam concurenți foști prim-divizionari. A fost oricum un beneficiu pentru mine, am jucat acolo aproape un campionat și jumătate. Apoi a început războiul, a scăzut și puterea financiară, a scăzut cursul valutar. Oricum, n-am plecat din cauza banilor, ci pentru faptul că efectiv era prea riscant să rămân acolo”, ne-a mărturisit Toni Foale.

Revenit în țară, s-a întors la Sânmartinu Sârbesc, unde s-a și căsătorit, după care a început să o lase mai moale cu activitatea de fotbalist.

„Odată devenit familist, am scăzut și nivelul fotbalului. A fost greu la Sânmartin, echipa era subțire, tânără. Situația financiară m-a determinat să-mi aleg o altă cale. Inginerul Victor Țig, de la Azur, mi-a oferit o angajare cu scoatere din producție, am acceptat și am rămas acolo un sezon și jumătate, în Liga a IV-a. Și pe mai departe am rămas angajatul Azurului, dar am jucat la Tehnomet, la rugămintea domnului director Popoviciu, un om de calitate. Dânsul a vrut să-și facă o echipă bună, ca să reprezinte intreprinderea și a reușit. La început, am activat ca jucător, cu Gheorghe Stănescu antrenor”, ne-a spus Foale.

Iese fotbalistul Toni Foale, intră antrenorul Toni Foale

Tehnomet Timișoara a fost, practic, și echipa la care Antonio Foale și-a început cariera de antrenor. „În perioada în care jucam la Tehnomet, eram cursant la Școala Federală de Antrenori, iar directorul Popovici mi-a propus să preiau echipa. Am acceptat fără să stau pe gânduri. Mi-am dorit întotdeauna să fiu antrenor. Vreme de un an de zile am antrenat acolo, unde am avut ca obiectiv promovarea în Divizia C. N-am reușit, iar apoi m-am retras eu”, ne-a declarat Toni Foale.

Consacrat ca un bun antrenor de copii și juniori, nea Toni ne dezvăluie și locul unde a deprins această pasiune. „La Frola Sânandrei am început să lucrez cu copiii și juniorii. Mă ocupam de cei născuți în 1982, 1983 și 1984. Am avut rezultate bune, copiii au crescut în valoare, iar în 1998, ne-a contactat AS Politehnica, proaspăt promovată în Divizia C, care avea nevoie de juniori. Fiind coleg cu domnul Petre Spăriosu, m-am mutat pe Știința, cu tot cu grupele de juniori. Domnul rector Carțiș mi-a dat la început un post de administrator al bazelor sportive. La catedră nu se putea, iar postul de antrenor era ocupat de nea Petre Spăriosu. După fuziunea cu AEK, am trecut pe Dan Păltinișanu, iar grupa mea de 88 s-a combinat cu o parte a grupei de 87”, ne-a mai spus Foale, cel care din 2002 încoace se ocupă de pregătirea copiilor la baza „Dan Păltinișanu”.

Mândru de Poparadu

Cel mai cunoscut fotbalist „șlefuit” de Antonio Foale e Adrian Poparadu, mijlocaș la închidere ce a ajuns să evolueze și în prima ligă.

„Mă mândresc cu Poparadu, care a trecut prin mâna mea. L-am preluat la 16 ani, într-o perioadă esențială pentru un junior. Practic, Popică a ajuns cel mai sus dintre cei pe care i-am pregătit. Ne-am antrenat în acea perioadă în Fratelia, pe un teren ce arăta groaznic atunci. Practic, el de acolo a săltat”, spune Toni Foale despre fostul său elev.

Să mai spunem că actualul lot de la ASU Poli e format aproape în totalitate din fotbaliști crescuți de Antonio Foale: Șerban, Hușanu, Obrejan, Maranescu, Radu, Radovancovici, Popoviciu, Nicolaie, Băcilă, Lazăr, Truichici, Panc, Florea, Iovițu, Bota și Marchiș.

Despre ASU Poli? „Un proiect solid și curat”

Antonio Foale reușește să își împartă timpul între seniorii de la ASU Poli și juniorii de la ACS Poli. Muncește zi lunină, dar nu se plânge.

„Nu îmi e deloc greu. Fac ambele activități cu plăcere, mi le și împart în așa fel încât să nu se încurce între ele. Și la copii, și la ASU Poli muncesc cu mare drag, cu tot sufletul. Niciodată n-am lucrat pentru bani, ci doar din suflet. M-aș bucura să reușesc pe ambele planuri. E o diferență să antrenezi copii, juniori și seniori. E mai mult de muncă la copii, dar la seniori e mai greu”, spune Antonio Foale.

Cea mai mare provocare din munca lui nea Toni e stăpânirea instinctului de vedetă, ce pare să-i fi curpins și pe mulți dintre actualii componenți ai lui ASU Poli, după ce echipa a ajuns în lumina reflectoarelor. „Jucătorii de fotbal își creează o personalitate, care e cam mare pentru nivelul la care joacă. E un fapt general. Se colaborează greu cu fotbalistul din ziua de azi. Nu îți permite să-i faci o corectare, pentru că are impresia că le știe pe toate. Nu-i chiar așa. Tu neacceptând sfatul, mergi în cădere, nu ai cum să crești. Se simte și la noi acest sindrom al vedetismului, așa cum se simte oriunde. Am avut și eu altercații la echipă cu anumiți jucători, iar această stare se transmite mai departe foarte repede. Nu reușesc să-i fac pe unii să înțeleagă că efectiv nu au de ce să aibă astfel de aere. Nu există vedetă la Liga a V-a. Până la urmă e normal să te ia valul, joci cu sute de spectatori în tribune, ai în spate cea mai tare galerie din România, te simți fotbalist și uiți totuși unde te afli”, ne-a explicat Foale.

Tehnicianul în vârstă de 48 de ani are mare încredere în proiectul de pe „Știința”, deși admite că drumul până în pim-planul fotbalului românesc va fi lung și anevoios. „E un proiect solid, curat și pe durată lungă. Aici lucrează profesioniști, oameni cu calitate și cu gânduri mărețe. E poate devreme să ne gândim deja la Liga I, dar nu e imposibil. Se poate, se lucrează pentru acest lucru, dar nimeni nu poate garanta că în 4 ani vom fi acolo. Nu depinde numai de noi”, afirmă Foale.

Antonio Foale muncește și astăzi cu aceeași pasiune ca și acum 35 de ani, când era pentru prima oară legitimat la CSM Reșița. la capitolul modele nu îl menționează decât pe tatăl său, Octavian Foale, cel care continuă să activeze în fotbal la o vârstă respectabilă.

„Modelul și mentorul meu e tatăl meu, Octavian Foale. Am avut această șansă de a-mi fi și tată și antrenor. Pasiunea pentru fotbal a venit însă de la mine. N-am fost un jucător talentat, eram și mai subțire, nici nu se lucra atât pe atunci la sala de forță. În plus, încrederea pe care mi-a dat-o directorul Popoviciu la Tehnomet, când mi-a dat postul de antrenor, mi-a sporit pofta pentru fotbal. Cu toate greutățile și insuccesele pe care le-am trăit, pot să spun că am învățat din greșeli și că nici nu le-am mai repetat. Sper ca Dumnezeu să mă țină sănătos și să rămân și eu în fotbal la fel de mult ca și tatăl meu. Fac ceea ce fac cu mare plăcere. Am un sentiment extraordinar pentru acest sport, pur și simplu îl iubesc”, a conchis Antonio Foale.

Antonio Foale

Data nașterii: 3 martie 1964
Locul nașterii: Reșița
Post ca fotbalist: fundaș la marcaj / libero
Cariera de jucător: CSM Reșița, Muncitorul Reșița, Gloria Reșița, UMT, Obilici Sânmartinu Sârbesc, Radnicki Kraguevac (L2 Iugoslavia), Azur Timișoara, Tehnomet Timișoara
Carieră antrenor: Tehnomet Timișoara, Frola Sânandrei, AS Politehnica, ASU Politehnica, FC Politehnica (juniori), ACS Poli (juniori)

S-a stins artizanul primului titlu din rugby-ul timișorean


Rugby-ul timișorean a fost lovit miercuri de o veste cruntă, mult mai amară decât înfrângerea lui Burcea & co. de sâmbătă, cu Steaua. Mitică Antonescu, antrenorul care a dus Universitatea către titlul de campioană din 1972, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani.

Eșecul cu Steaua, din Cupa României, pălește în fața tristei vești venite miercuri din Germania. Mitică Antonescu, făuritorul marii echipe a Universității Timișoara, campioană în 1972, a încetat din viață.

Născut în 1932, Antonescu a fost unul dintre oamenii căruia Timișoara are să-i datoreze aproape totul în materie de rugby. Pe lângă binecunoscuta izbândă din 1972, Mitică Antonescu a făcut parte din prima echipă de rugby a Timișoarei, în 1949. Arhivele rețin că la primul meci al Clubul Sportiv Universitar (CSUT), disputat la Sighișoara, a participat și viitorul mare antrenor: Liteanu, Antonescu, Popa, Nistor, Haller, Onciul, Zomborian, Georgescu (antrenor-jucător), Dăncescu, Gurti, Kalincov, Barla, Baruch, Balios, Melinte.

De la mijlocul anilor ’60, Mitică Antonescu a îmbrăcat treningul de antrenor, într-o perioadă în care clubul și-a schimbat denumirea în Universitatea Timișoara. Avea să fie începutul unei perioade de glorie, în care au fost puse bazele uneia dintre cele mai bune echipe de rugby pe care le-a avut urbea de pe Bega. În jurul localnicilor Neiss, Arsene, Priess, Vollmann și Tătucu, Antonescu avea să racoleze perle provenite din alte centre rugbystice ale țării, precum Rășcanu, Suciu, Peter, Ionică sau Popovici.

„Joc deschis la mână, atacuri permanente, marea viteză de reacție, inteligența, grefate pe excelente calități fizice – au făcut o echipă redutabilă. Marea dragoste față de acest sport a antrenorului echipei, imprimată întregului lot, seriozitate în pregătire, valoarea morală a fiecărui jucător”, consemna „Drapelul roșu”, după realizarea celei mai mari performanțe de până atunci a rugby-ului timișorean. În 1972, Universitatea, cu Mitică Antonescu la cârmă, devenea prima campioană națională din provincie, după decenii întregi în care cea mai râvnită distincție din rugby-ul românesc a luat de fiecare dată drumul Bucureștiului.

„Viața unei echipe la vremea respectivă era foarte grea. Niciun jucător nu avea salariu. Aveam doi absolvenți de facultate. Unul era la Catedra de Sudură, Francisc Neiss, iar celălalt era Ion Tătucu, absolvent la Educație Fizică. Din păcate, ambii au plecat dintre noi. Ceilalți erau studenți și stăteau câte patru în cameră, la Căminul 7. A fost mare lucru să ne batem pe atunci cu Steaua și Dinamo, care aveau orice jucător pofteau, aria lor de selecție fiind toată țara. Timișoara n-a avut juniori, n-a crescut jucători, deci am fost nevoiți să importăm”, rememora în vara acestui an Petre Laichici, conducător al clubului în perioada câștigării primului titlu de campioană.

Mitică Antonescu n-a mai reușit să repete cu Universitatea performanța din 1972, dar a reușit să o păstreze pentru o vreme printre forțele rugby-ului românesc, clasându-se pe 2 în următoarea ediție de campionat, iar în 1974 și 1975 obține două medalii de bronz. După o perioadă petrecută la cârma naționalei universitare, Antonescu se îndreaptă către Baia Mare, acolo unde ajută la ridicarea echipei Universitatea Remin, ce avea în scur timp să devină un nume important al sportului cu balonul oval din România.

La începutul anilor ’80, Mitică Antonescu a emigrat în Germania, unde s-a și stins din viață în această săptămână, la vârsta de 80 de ani. Din fericire, fostul mare antrenor a avut ocazia să prindă cel de-al doilea titlu al Timișoarei, cucerit în octombrie, ce-i drept, pe ultima sută de metri a vieții sale.

Federația Română de Rugby a anunțat că sâmbătă, la finala Cupei României dintre CSM Baia Mare și Steaua București, va fi ținut un moment de reculegere în memoria celui care a fost Mitică Antonescu.

Velcea, primul polist care promovează atât ca jucător, cât și ca antrenor

Deși alb-violeții nu vor evolua nici la anul în prima ligă, Valentin Velcea a realizat în acest sezon o performanță unică în istoria clubului. El a devenit primul om care reușește promovarea în elită cu Poli atât din teren, cât și de pe bancă.

Tehnicianul Politehnicii a fost surprins la aflarea acestui fapt inedit și spune că, datorită acestei performanțe, se va simți și mai atașat decât până acum de acest club. „Faptul că am reușit așa ceva, la clubul acesta atât de mult iubit, cred că ar trebui să însemne ceva și pentru Timișoara, și pentru tot ce înseamnă suflare fotbalistică pe mai departe. Mă bucur că am reșit să am un asemenea palmares. Chiar sunt surprins de această statistică, pentru că mărturisesc că nici nu m-am gândit la acest lucru. Datorită acestei realizări, cred că voi iubi și mai mult Politehnica de acum încolo”, ne-a declarat Velcea.

Actualul antrenor al Politehnicii a promovat în primul eșalon în sezonul 1994/1995, atunci când la cârma echipei se afla regretatul Costică Rădulescu. „Îmi aduc aminte că am avut un sezon foarte bun, pe care l-am început ca atacant, cu trei goluri marcate contra Zalăului. Domnul Costică Rădulescu, fie iertat, era antrenorul nostru. Nu știu dacă vremurile de atunci erau mai rele decât acum. Cel puțin exista o stabilitate și, chiar dacă erau bani puțini, jucătorii erau ca și acum, de caracter. Pe atunci înțelegeam prea puțin meseria de antrenor. Nu mă gândeam că voi ajunge într-o zi antrenorul Politehnicii și voi promova”, ne-a mai spus Velcea, cel care în respectiva ediție de campionat a petrecut câteva luni împrumutat la UTA, în prima divizie.

Vali Velcea e de părere că nivelul ligii secunde a scăzut destul de mult față de perioada pe care a prins-o ca jucător, la mijlocul anilor ’90. „Atunci era un nivel mai bun. Acum a scăzut calitatea. Asta se datorează plecării jucătorilor, migrării acestora peste hotare, mișcărilor economice. S-a văzut că dacă ai bani, poți să îți faci echipă și să practici un fotbal de calitate”, ne-a mai spus Velcea.

Valentin Velcea e cel de-al 8-lea antrenor care duce Politehnica pe prima scenă. Iată-i pe artizanii tuturor promovărilor:

1948 Victor Carte
1952 Nicolae Kovacs
1960 Silviu Bindea
1965 Constantin Woroncowschi
1973 Ion V. Ionescu
1984 Emerich Dembroschi
1987 Ion V. Ionescu
1989 Costică Rădulescu
1995 Costică Rădulescu
2012 Valentin Velcea

Badnjarevic: „Îmi place la Timișoara, de aceea am rămas aici”

Predrag Badnjarevic a fost prima certitudine a echipei pentru sezonul viitor, după încheierea finalei cu Asesoft. Tehnicianul sârb și-a prelungit cu încă un an înțelegerea cu BC Timișoara și speră ca la anul să aducă un trofeu în vitrina clubului.

În ciuda faptului că BCT a disputat două finale și n-a câștigat niciuna, Badnjarevic se declară mulțumit cu rezultatele obținute în ediția 2011/2012. Obiectivele trasate în vară de conducere, Final Four-ul Cupei și locurile 1-4 în campionat, au fost depășite, astfel că în opinia sârbului a fost un an de succes. „Mulțumesc jucătorilor și conducerii pentru colaborarea din acest an. Am avut un sezon foarte greu, cu multe meciuri, cu multă presiune. Pentru mina a fost un sezon de succes, pentru că știu ce înseamnă să construiești o echipă complet nouă. Cred că lucrul cel mai important e că am impus respect. Cu siguranță, am fi putut aduce un trofeu la Timișoara, dar e totuși o realizare să joci două finale”, a declarat Badnjarevic.

Strategie pentru anul viitor: „Vreau jucători polivalenți”

Badnjarevic, împreună cu conducerea clubului, stabilesc în aceste zile strategia pentru sezonul viitor. Tehnicianul sârb s-a decis în mare măsură asupra celor care vor continua alături de echipă și a început să studieze și posibilele transferuri din această vară. „Nu am nevoie de jucători noi pe toate posturile, pentru că deja ni i-am asigurat pe Archie, Jovanovic și Popescu. Pe restul posturilor vom căuta. Mă interesează în special jucători polivalenți, care pot evolua pe 2-3 poziții”, a mai spus Badnjarevic. Până în acest moment, patru jucători sunt siguri de rămânerea lor în lot pentru sezonul 2012/2013: Zlatko Jovanovic, Dominique Archie, Dragoș Andrei și Bogdan Popescu. De asemenea, clubul a încheiat conturile cu trei dintre jucătorii ex-iugoslavi, Sime Spralja, Ivan Siriscevic și Branko Cuic.

„Timișoara a fost prima opțiune”

Predrag Badnjarevic a semnat și el prelungirea angajamentului cu BC Timișoara, aceasta fiind chiar opțiunea sa prioritară. „Am avut câteva contacte cu alte cluburi, dar am vrut să discut mai întâi cu Timișoara, pentru că mi-a plăcut foarte mult aici”, spune Badnjarevic.

La anul, clubul dorește să cucerească titlul de campioană, obiectiv pe care Badnjarevic îl consideră realizabil. „Cred că suntem pe drumul cel bun. S-a văzut însă în acest an, că Asesoft e mai puternică decât noi și în afara terenului. Noi putem să visăm la titlu, dar în sport nu poți garanta nimic”, a mai spus Badnjarevic.