Timișoara și Aradul se duelează la fileu


Universitatea Timișoara va evolua sâmbătă, la orele prânzului, pe terenul celor de la Pro Volei Arad. Deși pe hârtie trupa pregătită de Sorin Grădinaru e favorită, misiunea „studenților” nu se anunță tocmai floare la ureche, arădenii venind după un succes important, la Câmpia Turzii.

Universitatea Timișoara va evolua sâmbătă în cea de-a doua deplasare consecutivă. După ce săptămâna trecută a obținut cu mari emoții cele trei puncte la Caransebeș, formația pregătită de Sorin Grădinaru are în față o misiune mult mai dificilă, împotriva echipei clasate pe locul 4, Pro Volei Arad.

Gruparea de pe Mureș abordează partida cu avantajul moral al unei victorii importante săptămâna trecută, 3-2 la Câmpia Turzii, luând astfel o opțiune serioasă pentru calificarea în play-off. De partea cealaltă, Sorin Grădinaru s-a arătat nemulțumit de atitudinea jucătorilor cu minute mai puține în acest sezon, care nu au reușit să profite de șansa pe care au primit-o săptămâna trecută, la Caransebeș.

Lăsând deoparte tradiționala rivalitate dintre Timișoara și Arad, partida de sâmbătă va fi una specială pentru Dan Jitaru, care s-a legitimat de curând la Pro Volei. Ridicătorul în vârstă de 35 de ani a jucat cea mai mare parte a carierei sale la Universitatea, pentru care a evoluat și în elită, la finele anilor 90.

Partida Pro Volei Arad – Universitatea Timișoara se va desfășura sâmbătă, de la ora 12.

About Gabriel Toth

Leave a Reply