Timișoara Saracens, fără punct marcat pe terenul campioanei Europei

Timișoara Saracens a pierdut, cu 49-0, partida test susținută aseară, pe „Allianz Park”, în compania formației Saracens Londra. Campioana Europei a înclinat decisiv balanța în disputa contra laureatei din România încă din prima repriză, la pauză înregistrându-se deja o diferență grăitoare, 35-0. Au fost absențe de marcă în ambele tabere, mult mai numeroase însă de partea londonezilor.

Deţinătoarea Champions Cup a marcat şapte eseuri, prin Sean Maitland (2), Schalk Brits, Duncan Taylor, Jackson Wray şi Scott Spurling, Hayden Thompson-Stringer, toate transformate, de Alex Lozowski (6) şi Ben Spencer.

Timișoara Saracens a încercat să ofere o replică îndrăzneață pe gazonul sintetic de pe „Allianz Park”, însă nu a găsit în cele din urmă drumul spre terenul de țintă al britanicilor. Antrenorul campioanei României, Matt Williams, nu s-a putut baza pe patru jucători importanți în disputa de la Londra; Eugen Căpățână, Samuel Mariș și Cătălin Fercu au lipsit din motive medicale (cel din urmă va absenta aproximativ cinci luni!), în vreme ce fijianul Henry Seniloli nu a obținut viza de intrare în Marea Britanie.

De partea cealaltă, absențe numeroase și la gazde. Internaționalii Mako Vunipola, Jamie George, Maro Itoje, George Kruis, Owen Farrell și Liam Williams au fost menajați, după o campanie istovitoare în Noua Zeelandă alături de Leii Britanici, în vreme ce Billy Vunipola, Will Skelton și Michael Rhodes au fost indisponibili din cauza unor accidentări.

Saracens: 1. Richard Barrington, 2. Schalk Brits, 3. Vincent Koch, 4. Dominic Day, 5. Nick Isiekwe, 6. Joel Conlon, 7. Schalk Burger, 8. Jackson Wray; 9. Richard Wigglesworth, 10. Alex Lozowski, 11. Nathan Earle, 12. Brad Barritt, 13. Duncan Taylor, 14. Sean Maitland, 15. Alex Goode.

Rezerve: Scott Spurling, Christopher Tolofua, Hayden-Thompson-Stringer, Juan Figallo, Mark Flanagan, Joel Kpoku, Ben Earl, Ben Spencer, Max Malins, Nick Tompkins, Marcelo Bosch, Mike Ellery, Rotimi Segun, Matt Gallagher.

Timişoara Saracens: 1. Ionel Badiu, 2. Andrei Rădoi, 3. Masake Dodge, 4. Valentin Popârlan, 5. Lucian Mureşan, 6. James Doyle, 7. Vasile Rus (căpitan), 8. Randall Morrison; 9. Gabriel Rupanu, 10. Stefano Hunt, 11. Fonovai Tangimana, 12. Tevita Manumua, 13. John Leitaua, 14. Will Helu, 15. Luke Samoa.

Rezerve: Marian Sabău, Gigi Militaru, Sione Halalilo, Marius Iftimiciuc, Daniel Ianuş, Lotter Pretorius, Florin Popa, Brian Sefanaia, Vlad Neculau, Marius Simionescu, Sione Taupaki, Mădălin Lemnaru.

Pentru ambele combatante, testul de aseară a constituit o ultimă verificare înaintea debutului în competițiile interne. Timișoara Saracens stă în prima etapă a Superligii, programate în acest final de săptămână, urmând a întâlni, pe 2 septembrie, în deplasare, pe Politehnica Iași. De partea cealaltă, Saracens Londra se pregătește de prima etapă din Aviva Premiership, fixată tot pentru finalul săptămânii viitoare, când va întâlni formația Northampton Saints, pe stadionul „Twickenham” din Londra.

About Gabriel Toth

Leave a Reply