Timba va disputa turneul semifinal la București

Timișorenii au ptimba timisoararimit o veste proastă astăzi din partea Federației, care a dat turneul semifinal în organizarea Rapidului. Chiar dacă sperau să aducă turneul pe Bega, la fel ca și sezonul trecut, bănățenii nu dezarmează și speră să câștige toate jocurile din această fază.

Deși Timișoara și Constanța păreau să se lupte pentru organizarea turneului semifinal al Diviziei B, FRB a decis, oarecum surprinzător, ca întrecerea să se desfășoare la București, în sala Rapidului. Tehnicianul celor de la BC Timba, Bogdan Murărescu, e dezamăgit de locația aleasă de FRB, însă spune că acest lucru nu-i va opri pe elevii săi din dorința de a-și asigura un loc la turneul final.

„Sunt puțin supărat, deoarece la mijloc sunt unele jocuri de culise. Noi vom merge însă să jucăm și să ne calificăm la turneul final. Principalul nostru adversar ar fi Constanța, dar se pare că vom avea de furcă și cu Rapidul, atâta timp cât ei sunt gazdele turneului. Nu le cunosc prea bine echipa, am jucat cu ei anul trecut și i-am bătut la peste 30 de puncte diferență. Nu știu însă ce a mai rămas din acel lot sau dacă s-au mai întărit. Nu mă sperie nimneni și nimic. Avem o echipă foarte bine pregătită fizic și tactic și sunt sigur că vom ajunge la turneul final”, ne-a declarat Murărescu.

Seria A a turneului semifinal, în care e angrenată și Timba, se va desfășura după următorul program, în perioada 18-20 mai:

Etapa 1
CS Rapid Bucuresti CS BC Farul Constanta
BC Timba Timisoara West Olimpia Phoenix Arad
Etapa 2
West Olimpia Phoenix Arad CS Rapid Bucuresti
CS BC Farul Constanta BC Timba Timisoara
Etapa 3
CS Rapid Bucuresti BC Timba Timisoara
West Olimpia Phoenix Arad CS BC Farul Constanta

Seria B a turneului semifinal se va desfășura tot la București, și le va pune față în față pe Steaua, CSU Galați, Corona Brașov și Vabova Sf. Gheorghe.

About Gabriel Toth

Leave a Reply