alexandru folker Archives

REMEMBER | Handbaliștii Politehnicii au fost părtași la cinci titluri mondiale universitare cucerite de România

Portarul polist Alexandru Buligan, eroul finalei CM Universitar din 1987! „Buli” are în palmares nu mai puțin de trei titluri mondiale cu selecționata studențească a României

Performanța de excepție a selecționatei universitare de handbal masculin a României, care a cucerit duminică titlul mondial în Spania, a făcut deja înconjurul presei sportive din țara noastră. O realizare reflectată și de site-ul nostru, prin prisma rolului esențial pe care l-a avut ex-polistul Demis Grigoraș: 12 goluri în finala cu Coreea de Sud și titlul de golgheter al turneului final, cu un total de 51 de reușite. Demis Grigoraș, transferat din această vară de la CH Poli în Ungaria, la Tatabánya, nu e însă primul reprezentant al handbalului timișorean care cucerește acest titlu.

La finele săptămânii trecute, România a devenit campioană mondială universitară la handbal masculin pentru a șaptea oară în istorie. În anii ’70-’80, reprezentativa țării noastre a reușit un șir impresionant, de șase titluri consecutive, cucerite în 1973, 1975, 1977, 1981, 1985 și 1987. La ultimele patru ediții câștigătoare (firește, până la cel din acest an) au contribuit handbaliști lansați de Politehnica Timișoara.

Cel mai titrat polist în întrecerile mondiale universitare e Alexandru Buligan. De departe cel mai bun portar din istoria Politehnicii, pentru care a evoluat între 1976 și 1988, a participat la trei ediții ale „Mondialelor” universitare, în 1981, 1985 și 1987, toate cele trei fiind campanii câștigătoare. Două titluri mondiale universitare are și Alexandru Fölker, component al reprezentativei României la edițiile din 1977 și 1981. De asemenea, în 1985, în lotul tricolorilor s-a aflat și Petre Ianto (jucător important al Politehnicii în anii ’80 și apoi antrenor secund, în a doua jumătate a deceniului trecut), dar care nu și-a înscris numele pe lista marcatorilor.

Până la succesul de duminică, din Spania, România nu mai cucerise titlul mondial universitar de 29 de ani. Mai exact, din 1987, atunci când turneul final a fost găzduit în Sala Polivalentă din București. Lotul tricolorilor a fost pregătit de antrenorii emeriți Nicolae Nedef și Eugen Trofin, în staff-ul tehnic regăsindu-se și Roland Gunesch, una dintre legendele handbalului timișorean. În lot, un singur polist, Alexandru Buligan, care a reușit o prestație de excepție în finala cu URSS, câștigată cu 23-19 de handbaliștii români. „În poartă, Alexandru Buligan a făcut cu adevărat un meci de excepție. În afara celor patru aruncări de la 7 metri parate, el „a scos” cel puțin alte 5-6 mingi de gol, fiind – părere unanimă – unul dintre artizanii principali ai victoriei”, nota Revista Stadion, din iunie 1987.

Alexandru Fölker a cucerit de două ori titlul mondial universitar, în 1977 și 1981

Contribuții importante la palmaresul selecționatei universitare a României a avut și Alexandru Fölker, participant, cum spuneam, la două ediții. Cea cu numărul VIII, găzduită de Franța, s-a disputat la granița dintre anii 1980 și 1981 (28 decembrie – 4 ianuarie) și a fost câștigată de România chiar în față țării gazdă. Tricolorii au învins Franța în finală, cu 20-16, cu Fölker de cinci ori marcator.

Un turneu de excepție pentru valorosul handbalist originar din Orșova a fost și cel din 1977, din Polonia. Fölker, la prima participare, a reușit să înscrie de patru ori în poarta Tunisiei, în victoria cu 29-11 a reprezentativei noastre, pentru ca apoi să contribuie cu 7 reușite în victoria zdrobitoare cu Belgia, 44-11. Dacă în finala cu Yugoslavia (28-25) nu s-a înscris pe lista marcatorilor, a făcut-o în semifinala cu gazda Polonia, când a marcat un gol în succesul muncit al tricolorilor, 25-22.

Iată recapitularea celor șapte titluri mondiale universitare cucerite de handbaliștii români, precum și numele poliștilor care au participat, de-a lungul anilor, la campaniile câștigătoare:

2016 (Spania) – Demis Grigoraș (golgheterul turneului final);*
1987 (România) – Alexandru Buligan;
1985 (Germania) – Alexandru Buligan, Petru Ianto;
1981 (Franța) – Alexandru Buligan, Alexandru Fölker
1977 (Polonia) – Alexandru Fölker
1975 (România);
1973 (Suedia).

*) În paranteză, țara care a găzduit respectivul turneu final

Alexandru Folker, invitat de onoare al Universității Politehnica: „Constantin Jude mi-a spus că există o viață și după sport”

Evenimentul central al Săptămânii Olimpismului a fost marcat ieri, în moderna clădire a Bibliotecii Universității Politehnica, unde au fost reuniți câțiva dintre foștii sportivi olimpici proveniți de la clubul sportiv al institutului. Printre ei, fostul mare handbalist al Politehnicii, Alexandru Folker, triplu medaliat olimpic cu echipa României, care a fost cuprins de nostalgie în primul rând datorită amplasamentului noii clădiri în care funcționează astăzi biblioteca.

Deși a părăsit Timișoara de aproape trei decenii, Alexandru Folker vizitează des orașul de pe Bega. A făcut-o și ieri, la invitația Bibliotecii Universității Politehnica (BUPT), care a organizat o reniune de suflet a foștilor sportivi olimpici ai clubului alb-violet.

„Am fost foarte emoționat, nu am știut că am venit la un eveniment de o asemenea anvergură. Mi-au trecut toate prin minte… profesori, examene, fel și fel de amintiri din studenție, din sport, iar sport fără sentiment nu există. Eu am urmat cursurile Facultății de Electrotehnică. Antrenorul meu, Constantin Jude, m-a încurajat să fac această facultate, el mi-a spus că există o viață și după sport”, a spus Folker.

Alexandru Folker, la începutul anilor 80, pe vremea când era „motorul” Politehnicii regretatului Constantin Jude

Pentru „Alec” a fost o surpriză amplasamentul noii clădiri a BUPT, care s-a înălțat pe locul pe care, în urmă cu câteva decenii, se aflau terenurile de handbal în aer liber ale Politehnicii. „Aici era așa-numita «groapă». Prima oară m-am pregătit aici imediat după ce am venit în Timișoara, la Liceul Nr. 4. Făceam în vremea respectivă diverse antrenamente și cu Politehnica, cu echipa mare, iar Roland Gunesch tocmai se întorsese de la Campionatul Mondial și era un eveniment să te antrenezi cu un campion al lumii. Nu știam atunci că, peste câțiva ani, avea să devină ca un frate mai mare pentru mine. Nu există săptămână să nu vorbim, el locuind la aproape 300 de kilometri de mine în Germania”, a povestit Alexandru Folker.

Unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului alb-violet a urmărit, din Germania, sezonul remarcabil reușit de CH Poli, care a revenit, după un sfert de veac, pe podiumul Ligii Naționale, dar se confruntă cu grave probleme financiare.

„Despre problemele financiare nu știam, ci doar că Poli a terminat pe locul 3. Am urmărit din Germania meciurile echipei. După o vreme în care echipa a decăzut, văd că a revenit între primele echipe ale țării și sper să se facă ceva pentru acești băieți. La Poli am remarcat o bună pregătire fizică și un joc în viteză, cu combinații rapide. Handbalul actual nu se mai aseamănă deloc cu cel romantic, care se juca pe vremea lui Gațu, care ascundea mingea și se vedea bucuria lui de a juca. Acum handbalul înseamnă viteză, forță și iar viteză”, a apreciat Folker.

Alexandru Folker (la minge) spre finalul carierei de jucător, în tricoul formației germane MT Melsungen

Din 1989, Alexandru Folker locuiește în Germania, la Melsungen, aflându-se și astăzi în activitatea clubului local de handbal masculin, care a devenit o prezență constantă în Bundesliga.

„Vreme de 11 ani am fost jucător, antrenor și manager al echipei, am pornit din eșalonul al treilea și am adus-o până în liga a doua. Iar apoi, ca manager, mi s-a dat un termen de trei ani să urcăm în prima ligă, dar am rezolvat problema din primul an. M-am retras apoi de la prima echipă, din cauza unei probleme medicale, dar pregătesc în continuare echipa a doua, care e în Oberliga și avem în plan să o aducem până în liga a treia”, a declarat Folker. Să precizăm că MT Melsungen a încheiat pe locul al patrulea precedenta ediție din Bundesliga.

Alexandru Folker s-a născut la 25 ianuarie 1956 la Orșova, dar s-a stabilit la Timișoara odată cu începerea liceului. A debutat în primul eșalon, pentru Politehnica, la doar 18 ani, iar un an mai târziu avea să dispute și primul meci sub tricolor. A fost om de bază al Politehnicii vreme de 13 ani (1974-1987), în poate cea mai bună perioadă a clubului, cea mai importantă realizare fiind cucerirea Cupei României, în 1986. În 1987 s-a transferat în Franța, la echipa Universității din Lille, iar doi ani mai târziu a ajuns la MT Melsungen, pe atunci formație de al treilea eșalon. Alături de echipa națională a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, urcând de fiecare dată pe podium (argint – Montreal 1976, bronz – Moscova 1980 și bronz – Los Angeles 1984).

CH Poli, în fața unui nou duel de tradiție! Va fi Steaua prima victimă a alb-violeților?

După meciurile cu CS Caraș-Severin și Dinamo, pentru handbaliștii de la CH Poli urmează un nou meci cu o încărcătură specială. Joi va poposi în sala „Constantin Jude” Steaua, una dintre rivalele de tradiție ale alb-violeților. Dacă în alți ani, cele două formații se luptau la titlu, de această dată miza de ambele părți e obținerea primei victorii din Liga Națională.

Atât CH Poli, cât și Steaua au zero la capitolul puncte, după două partide disputate în noua ediție a Ligii Naționale. Dacă alb-violeții au cedat acasă cu Reșița, iar apoi în deplasare la Dinamo, nou-promovata din capitală a pierdut la Odorhei, iar apoi pe propriul teren, cu Turda. Pentru alb-violeți, e un meci crucial, însă nu și ușor, Steaua având în componență jucăori experimentați. Nu mai departe de această vară, gruparea roș-albastră i-a acontat pe Gabriel Florea, fost golgheter al Ligii Naționale, de la HC Odorhei, și pe Ionuț Georgescu, de la vicecampioana Știința Bacău.

În ultimii, ani, întâlnirile dintre Poli și Steaua de la Timișoara s-au soldat cu victorii facile ale gazdelor. Ultima dispută directă din „Olimpia” s-a consumat în sezonul 2011/2012, în anul în care roș-albaștrii aveau să ia calea diviziei secunde. Atunci s-a înregistrat cel mai clar succes al bănățenilor din istoria duelurilor cu „militarii”, 28-15, la capătul unui meci în care Ioan Stan a punctat de 7 ori, Mihai Timofte de 6, iar Radu David de 4 ori. Și cu un an în urmă, Steaua părăsea învinsă Timișoara, cu 20-28, pentru alb-violeți punctând atunci Șimicu – 6, Fenici – 5, Stan – 5, Spahic – 4, Mrakic – 3, Cotinghiu – 2, Nagy – 1, David – 1 și M. Ignat – 1. Ultimul eșec al timișorenilor pe teren propriu cu Steaua se consemna în 2009/2010, atunci când bucureștenii au învins cu 33-29, principalii realizatori ai gazdelor fiind atunci Csaba Nagy – 7 goluri și Alexandru Gălan – 5.

Două dueluri memorabile

Adversari de tradiție în lupta pentru supremație, în vremuri de mult apuse, Poli și Steaua au oferit numeroase dueluri extrem de încrâncenate, decise pe muchie de cuțit, în fața unor tribune arhipline, ce urmăreau jocul nu de puține ori din picioare.

În sezonul 1978/1979, trupa pregătită de regretatul Constantin Jude, reușea un sezon de excepție, fiind la un pas de a aduce primul titlu la handbal în 7 pe Bega, cu 12 ani înaintea performanței reușite de băieții lui Otto Hell. În cele din urmă, Steaua a luat tilul, după ce în ultima etapă a învins Dinamo la București, cu 17-13, la capătul unui meci ce a lăsat loc de multe speculații.

În acel sezon, Politehnica a câștigat meciul direct de la Timișoara, cu un scor mai puțin obișnuit în handbal, chiar și pentru acea perioadă, 9-8 (3-5). A fost un joc în care portarul timișorenilor, Alexandru Buligan, a făcut adevărate minuni în poartă, în vreme ce Alexandru Folker (foto stânga) a tras realmente echipa după el, marcând 7 din totalul de 9 goluri ale echipei sale, celălalte două reușite fiind semnate de Gunesch și Bucățean.

În lucrarea 60 de ani alb-violeți, semnată de Marius Breazu, Viorel Jurcuț și Constantin Jude, unul dintre protagoniștii acelui joc, Sorinel Voicu, rememorează: „Tot meciul a fost de o încrâncenare deosebită, cu 5-3 pentru Steaua la pauză. Îmi aduc aminte că în acel meci am avut contacte mai puțin amiabile cu Drăgăniță, în fața căruia m-am apărat om la om pe extremă. Era unul dintre jucătorii periculoși, dar Steaua mai avea 9 campioni mondiali în echipă. Victoria în fața unui public atât de numeros ne-a făcut mult bine, mai ales că am urcat pe primul loc în clasament. (…) Cred că la acel meci, fiecare jucător a „dat jos” măcar câte 2-3 kilograme”.

12 ani mai târziu, în sezonul de referință 1990/1991, cel ce a adus primul titlul Politehnicii la handbal în 7, alb-violeții au învins în drumul lor spre trofeu și Steaua, chiar dacă roș-albaștrii n-au fost atunci o contracandidată directă, terminând întrecerea abia pe locul 5. La 5 mai 1991, Poli câștiga cu 24-23, principalul realizator fiind Vasile Sajenev, cu 9 goluri, urmat de Gal – 6, D. Dobrescu – 4, N. Dobrescu – 3, Ignat – 3, Dedu – 1, și Naghi – 1.

Cinci sezoane peste Steaua

Politehnica nu a încheiat decât de cinci ori peste Steaua în clasament, de la startul campionatelor de handbal în 7. În ultimele două ediții ale Ligii Naționale la care au luat parte ambele grupări – 2011/2012 și 2010/2011 – s-a întâmplat de fiecare dată. Până la aceste două sezoane, acest lucru nu se mai întâmplase din 1990/1991, atunci când titlul național a luat drumul Timișoarei. Alte două ediții cu Politehnica în fața Stelei au fost 1960/1961 și 1961/1962, atunci când Steaua nici măcar nu a acces la turneul final. În schimb, la aceste două ediții s-a clasat pe podium o altă formație din Timișoara, Tehnometal.

Partida dintre CH Poli și Steaua București se va disputa joi, cu începere de la ora 17.30, în sala „Constantin Jude”.

Opt ani fără Constantin Jude

A stat în slujba Politehnicii în 37 din cei 66 de ani de existență ai secției de handbal. A cucerit ca jucător titlul la handbal în 11 și a fost unul dintre pionierii celui în 7. Ca antrenor, a șlefuit nume de legendă ale handbalului românesc și a cucerit singura Cupă a României din vitrina clubului alb-violet. Din 2006, sala polivalentă a orașului îi poartă numele. E vorba despre Constantin Jude, cel de la a cărui trecere în neființă se împlinesc astăzi opt ani.

Constantin Jude s-a identificat cu istoria handbalului timișorean. Născut în 1934, a fost elevul Școlii Medii Tehnice de Cultură Fizică – actualul LPS Banatul – pe care a absolvit-o în 1952. Cu un an înainte, a fost unul dintre protagoniștii primului joc de handbal în 7 disputat la Timișoara. La 11 februarie 1951, cu ocazia inaugurării noii săli de sport a orașului, amenajată în fosta Cazarmă Transilvania (astăzi clădire a Teatrului Național, în spatele hotelului Continental), câțiva elevi ai SMTCF-ului au făcut o demonstrație de handbal pe teren redus. Alături de adolescentul Constantin Jude s-au mai alfat atunci pe parchet Schulz, Velciov, Fischer, Chița, Oprea, Vișoiu, Mărgineanu și Lenhart.

Constantin Jude ca jucător, în 1956, după titlul cucerit la handbal în 11

Atras de handbal, Constantin Jude a continuat să-l practice și în forma sa inițială, în 11 jucători. În 1952, după terminarea liceului, a fost legitimat la Progresul Periam, pe atunci prim-divizionară. Din 1953, îl regăsim la Știința, formație cu care cucerea primul titlu național al handbalului timișorean în 1956. În paralel cu activitatea de jucător, avea să își înceapă și longeviva carieră de antrenor, pregătind, de la finele anilor ’50, echipa feminină a clubului studențesc, cu care a reușit două clasări pe podium în Divizia A, în 1960 și 1961. După acest ultim sezon, s-a dedicat exclusiv echipei de băieți a Politehnicii, la care avea să activeze vreme de trei ani ca antrenor-jucător.

Pe lângă faptul că a făcut din Politehnica o veritabilă amenințare pentru duetul echipelor ministeriale din București, Constantin Jude are meritul de a fi „șlefuit” talente de primă mână ale handbalului românesc. Hansi Schmidt și Roland Gunesch au fost cei mai importanți piloni ai echipei din anii ’60, pentru ca în deceniul următor să apară pe Bega nume precum Alexandru Folker sau Alexandru Buligan, viitori componenți ai echipei naționale în ultimele momente de reală sclipire.

Stilul de muncă al lui Constantin Jude a fost deseori catalogat drept unul dur, spartan, draconic, însă rezultatele au fost de multe ori peste ceea ce îi era permis unei simple echipe de provincie în anii cei mai negrii ai ceaușismului. În 1979, Politehnica reușește să se infiltreze pe podium, între Steaua și Dinamo, fiind la doar un punct distanță de cucerirea titlului de campioană, adjudecat de „militari”. Apoi, în anii ’80, formația alb-violetă avea să dispute de trei ori finala Cupei României, câștigată o singură dată, în 1986, după o memorabilă finală cu Dinamo.

Constantin Jude, în 1986, după câștigarea Cupei României

Despre finala câștigată scor 23-20 cu Dinamo, la 15 iunie 1986, în Sala Sporturilor din Craiova, Alexandru Folker, om de bază pe atunci în echipa Politehnicii, a relaltat un episod interesant ce îl avea în prim plan pe nea Costică. „Îmi amintesc că Dan Petru era foarte emotiv. Înainte de meci, nea Costică Jude l-a luat deoparte și, știind că-i mai plăcea să bea câte-o bere, i-a spus: «Bea un coniac dublu!». Piticu’ spunea: «Nu se poate, nea Costică, nu beau înainte de meci». «Dacă nu bei, nu joci!», i-a replicat scurt nea Costică. Până la urmă l-a băut și a jucat extraordinar, a marcat 10 goluri în acea finală”, a povestit Folker, cel de-al doilea marcator al Politehnicii în acel ultim act, cu 4 reușite.

Constantin Jude avea să se despartă pentru prima oară de Poli în primele săptămâni ale anului 1990, la puțină vreme după evenimentele din decembrie, jucătorii echipei pornind o revoluție proprie, datorită stilului dur impus de reputatul tehnician. Echipa avea să fie condusă mai departe de Roland Gunesch, iar cu scheletul format în atâția ani de nea Costică Jude, antrenorii Otto Hell și Vasile Fărcaș aveau să cucerească titlul național în 1991. Sufletul lui Constantin Jude a rămas însă alb-violet, el fiind unul dintre cei ce s-au străduit să readucă handbalul sub egida Politehnicii, în 1995, după trei ani de pauză forțată, cauzată de o decizie ministerială ce interzicea existența mai multor cluburi studențești într-un centru universitar.

După două sezoane petrecute în liga secundă, Politehnica revine în prima ligă în 1997, după o pauză de cinci ani, însă nu rezistă decât un singur sezon în elită, retrogradând de pe ultimul loc, la braț cu Arbema Arad. Conducerea echipei a hotărât să se despartă de Constantin Jude, a cărui loc a fost luat de un cuplu de tineri tehnicieni, Vlad Caba – Cărăbaș Ionică, primul preluând fundcția de antrenor imediat după încheierea carierei de jucător. Reputatul tehnician s-a așezat pe banca unei alte divizionare secunde, Constructorul Oradea, cu care a reușit să promoveze în prima ligă chiar în dauna Politehnicii, luându-și astfel revanșa pentru demiterea sa din vara lui 1998.

Retras din activitate după experiența Oradea, Constantin Jude s-a îmbolnăvit grav, dându-și ultima suflare la 3 iunie 2005. Un an mai târziu, consilierii locali au votat ca sala Olimpia, cea mai mare „polivalentă” a orașului, să îi poarte numele fostului mare jucător și antrenor.

Personalități de marcă la sărbătoarea Liceului Sportiv

Zi importantă pentru sportul timișorean. Liceul cu Program Sportiv Banatul și-a serbat astăzi cei 65 de ani de existență printr-o serie de manifestații ce au adunat pe Bega foști mari performeri ai orașului și nume sonore din sportul românesc.

Cristian Gațu, Leonard Doroftei, Alexandru Folker, Cristina Metzenrath, Flavius Biea, Francisc Vaștag, Paul Codrea, Alin Artimon, iar lista ar putea continua. Acestea sunt doar câteva dintre personalitățile pe care LPS Banatul le-a invitat cu ocazia sărbătoririi a 65 de ani de la înființarea învățământului cu profil sportiv la Timișoara.

Manifestarea a început în această dimineață, printr-o ștafetă a foștilor absolvenți ai instituției, ce a pornit din fața Liceului de Arte Plastice, prima clădire ce a găzduit școala sportivă timișoreană. Primul purtător al torței a fost Petre Miclăuș, fost gimnast, participant la Jocurile Olimpice din 1964 de la Tokyo, la rândul său unul dintre sutele de absolvenți ai instituției. La deschiderea evenimentului a fost prezent și președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, care a reamintit importanța pe care a avut-o SMTCF-ul, Liceul nr. 4 și, mai târziu, LPS Banatul, pentru sportul pe semicerc din România.

„E o filă importantă din istoria handbalului timișorean și a celui românesc. A fost și rămâne o furnizoare de talente pentru echipele naționale. Această școală a creat jucători și jucătoare de excepție. Pentru unii dintre ei am venit și eu la Timișoara, cu dorința de a-i revedea. Mă refer la Cristian Dieter, Alexandru Folker, Cristina Metzenrath și, nu în ultimul rând, profesorul Tică Popa, un antrenor de excepție”, a declarat Gațu.

Leonard Doroftei, ales nu de mult președinte al Federației Române de Box, a fost la rândul său prezent la Timișoara, în semn de respect pentru pugiliștii de valoare ce au absolvit de-a lungul timpului LPS Banatul. „Sunt onorat să particip la această adunare. Sunt aici oameni de sport, oameni care iubesc sportul și chiar mă bucur că am avut ocazia să fiu prezent aici. LPS Banatul a dat multe talente, chiar în lumea boxului. E cazul lui Flavius Biea, care e un reprezentant de seamă al boxului”, a declarat Doroftei.

Ștafeta foștilor absolvenți a făcut mai multe opriri în drumul ei către Aleea FC Ripensia. Una dintre ele a fost la Colegiul Național Bănățean, acolo unde purtătorii flăcării au fost primiți cu aplauze de elevii din clasele a XI-a și a XII-a, aceștia ajungând în plină festivitate de absolvire. Marius Cociu, directorul LPS Banatul, a precizat că această oprire a fost programată în semn de mulțumire pentru faptul că, vreme de câțiva ani, la CNB au funcționat clase cu profil sportiv.

Foștii absolvenți, emoționați

Fără îndoială, unul dintre numele mari lansate la LPS Banatul e Alexandru Folker, pilonul de bază al echipei de handbal Politehnica în anii 70-80. Deși s-a stabilit de ani buni în Germania, „Alecu” a ținut să fie prezent la reîntâlnirea cu foștii colegi și profesori.

„Mă simt foarte bine la vechiul meu liceu,. mă bucur foarte mult de invitația pe care mi-a făcut-o acum două luni domnul director Cociu. Nu știam dacă voi putea onora invitația, am avut niște probleme medicale acum câteva săptămâni, dar am făcut tot posibilul să vin. Mi-am dorit să-mi revăd colegii, cu care nu m-am mai întâlnit din 1985, de la întâlnirea de 10 ani. Suntem o generație veche, sunt alții și mai în vârstă decât noi. Pot spune că am avut o adolescență superbă, am început liceul în vechea clădire, de pe Lenin nr. 2. M-a adus domnul profesor Tică Popa, mentorul nostru al handbaliștilor”, a declarat fostul mare internațional.

Emoționat de reîntoarcerea la școală a fost și Paul Codrea, antrenorul lui ASU Poli, cel a cărui fotografie se află la loc de cinste, pe un panou amplasat în holul principal al liceului. „Profesorii pe care i-am avut au fost adevărate modele pentru mine și nu pot decât să le fiu recunoscător pentru ceea ce am învățat aici. Aici avem talentați, mereu LPS Banatul a produs sportivi de mare valoare”, a declarat Paul Codrea.

Cupa României, competiția amintirilor frumoase pentru handbaliștii Politehnicii

Câștigătorii Cupei României din 1986 Sus: Gunesch, Dan, Naghi, Mardare, Săftescu, N. Dobrescu, Buligan, Pleșca, Giurgea, Nagy, Banu, Folker, Jude (antrenor) Jos: Urs, Caba, H. Gal, Ianto, Țibrea, Matei Popa, Baranga, Ionescu, Bobocea, Basarabă

Câștigătorii Cupei României din 1986
Sus: Günesch, Dan, Naghi, Mardare, Săftescu, N. Dobrescu, Buligan, Pleșca, Giurgea, Nagy, Banu, Fölker, Jude (antrenor)
Jos: Urs, Caba, H. Gal, Ianto, Țibrea, Matei Popa, Baranga, Ionescu, Bobocea, Basarabă

CSU Poli debutează vineri în Cupa României, având în față un adeversar aproape imposibil de întrecut, vicecampioana Știința Bacău. În urmă cu 27 de ani, gruparea moldavă a fost unul dintre adversarii întrecuți de marea echipă a lui Folker și Buligan în drumul spre cucerirea primului trofeu al secției masculine la handbal în 7.

După calculele hârtiei, meciul de vineri, de la Brașov, cu Știința Bacău, va fi ultimul joc oficial pentru CSU Poli în actuala stagiune. Sorții au fost nemiloși cu elevii lui Gligore Czari, care încep campania din Cupa României tocmai împotriva Științei Bacău. În alte vremuri, gruparea din orașul lui Bacovia era o simplă bornă pentru alb-violeți în drumul spre glorie.

Trofeul cucerit de handbaliștii Politehnicii în 1986

În 1986, în singura campanie victorioasă a Politehnicii în Cupa României, formația pregătită pe atunci de regretatul antrenor Constantin Jude se întâlnea cu formația băcăuană în prima fază a Cupei României. În grupa optimilor de la Târgu Jiu, Politehnica își asigurase calificarea, după două victorii clare în primele două zile, 27-20 cu Universitatea Craiova și 30-20 cu Electromureș Târgu Mureș. Pe 6 aprilie, alb-violeții au dat piept cu Știința Bacău, însă meciul nu mai conta decât pentru palmares. S-a încheiat egal, 26-26.

Politehnica și-a continuat marșul triumfal, prin două victorii în grupa semifinală de la Târgu Mureș. Practic, elevii lui nea Costică Jude și-au asigurat biletele pentru finală în prima zi, atunci când și-au întâlnit una dintre marile rivale din campionat, Minaur Baia Mare. Bănățenii s-au impus la limită, 23-22, la capătul unui meci în care Alexandru Fölker (7 goluri) și Nechifor Dobrescu (5 goluri) au dat tonul pe parchet. În cea de-a doua zi a turneului, Politehnica a îndeplinit o simplă formalitate, în fața celor de la Independența Carpați Mârșa, scor 29-15.

Marea finală a fost programată în Sala Sporturilor din Craiova, la data de 15 iunie. Adversara Politehnicii a fost Dinamo, nimeni alta decât proaspăta campioană a României. Deși creditată cu șansa a doua, formația timișoreană a început partida în forță, conducând cu 11-6 după 22 de minute. Pe finalul primei reprize, dinamoviștii s-au apărat mult mai agresiv, reușind să reducă handicapul la doar o singură lungime până la pauză, când se înregistra 12-11 pentru alb-violeți. Bucureștenii au preluat apoi conducerea la începutul reprizei secunde, însă paradele excelente ale portarului Buligan le-au dat poliștilor imboldul necesar pentru a reveni și a se impune pe final, scor 23-20. Matei marca atunci 10 goluri pentru Poli, urmat de Fölker – 4, N. Dobrescu – 3, Ionescu – 3, Ianto – 2 și Popescu – 1.

„A fost cea mai frumoasă realizare, ținând seama de ceea ce se întâmpla în handbal pe vremea lui Ceaușescu. A fost un moment de neuitat, dacă stau să mă gândesc ce a însemnat acel trofeu pentru oraș și pentru mine”, ni se destăinuia în decembrie Alexandru Buligan, revenit atunci la Timișoara din postură de antrenor secund al campioanei HCM Constanța.

Din nou cu Bacăul, în 1988

Știința Bacău s-a aflat în drumul Politehnicii și în campania de Cupa României din 1988, atunci când elevii lui Constantin Jude ajungeau din nou în finală. Trebuie spus că în pauza de iarnă a acelui sezon, alb-violeții l-au pierdut pe Alexandru Fölker, cel care, vreme de un deceniu, a fost pilonul de bază al echipei lui Constantin Jude, devenind un element nelipsit și în angrenajul echipei naționale. În iarna lui 1987, „Alecu” a părăsit definitiv Timișoara, transferându-se în Franța, la Lille.

Constantin Jude, artizanul marii echipe a Politehnicii din anii ’80

Campania din Cupa României a început cu grupa optimilor desfășurată la Odorheiu Secuiesc, între 22 și 24 ianuarie 1988. Politehnica avea să treacă în viteză de toți cei trei adversari întâlniți la acest turneu: 26-16 cu Relonul Săvinești, 28-14 cu Știința Bacău și 27-24 cu Hidrotehnica Constanța. Să remarcăm, așadar, cât de mult s-au schimbat datele problemei în handbalul românesc în ultimul sfert de veac, Bacăul devenind pentru al doilea an la rând vicecampioană, în vreme ce Constanța a sărbătorit în weekend cel de-al 8-lea titlu din palmares.

În prima manșă a sferturilor de finală, Politehnica a fost scurtcircuitată de Universitatea Craiova în deplasare (23-27), dar și-a luat revanșa cu vârf și îndesat pe teren propriu: 29-19. În penultimul act, după o luptă pasionantă, alb-violeții aveau să elimine Steaua, după 24-28 la București și 32-25 la Timișoara. În ultimul act, Politehnica avea să înfrunte din nou Dinamo, însă deznodământul nu a mai fost același ca și în 1986. Bucureștenii au câștigat net prima manșă, scor 21-15, pentru ca în returul programat la Timișoara, „studenții” să se impună cu 19-16, insuficient pentru a-și adjudeca pentru a doua oară trofeul. Returul finalei avea să fie ultimul joc în tricoul Politehnicii pentru Alexandru Buligan, fără discuție, cel mai valoros portar pe care l-a avut handbalul timișorean, acesta trecând chiar în tabăra dinamovistă.

Nu putem închide sacul cu amintiri fără a rememora și prima campanie de excepție a Politehnicii în Cupa României. În 1983, antrenorul Constantin Jude atrăgea din nou atenția lumii handbalistice către Timișoara, acolo unde se puneau bazele unei echipe de top pentru următorul deceniu. Alb-violeții s-au impus în primul turneu, desfășurat la Craiova, după 23-23 cu Minerul Cavnic, 26-18 cu Relonul Săvinești și 25-22 cu Dinamo. În grupa semifinală, desfășurată la Pitești, timișorenii și-au asigurat prezența în ultimul act al competiției, după 23-22 cu Independența Carpați Mârșa, și 30-22 cu Tractorul Brașov.

Finala a fost programată la 27 februarie 1983 la București, adversara Politehnicii fiind Minaur Baia Mare, o altă reprezentantă a provinciei aflată în plină ascensiune. Din păcate pentru „studenți”, maramureșenii s-au impus detașat, scor 29-22, pentru timișoreni punctând Fölker – 9 goluri, Ianto – 6, Feher – 2, Bucățea – 2, Ionescu – 2 și Knuff – 1.

Închidem albumul cu amintiri și revenim la un prezent în care regăsim handbalul timișorean departe de gloria de altădată. Meciul de vineri, cu Știința Bacău, se anunță ultimul în tricoul alb-violet pentru majoritatea componenților actualului lot, ridicându-se astfel serioase semne de întrebare asupra viitorului apropiat al Politehnicii.