Suspansul continuă! Noua Comisie de Apel comunică mâine decizia în cazul Chișoda

front

Comisia de Apel a AJF Timiș, într-o componență nouă și (în sfârșit!) statutară, s-a întrunit în această dimineață, pentru a rejudeca speța retragerii celor de la FC Chișoda. După trei ore de deliberări, în care a fost audiat președintele chișodenilor, Alin Rus, dar și reprezentanții celor două formații direct interesate de deznodământul acestui caz – ASU Politehnica și CS Ghiroda – membrii comisiei au anunțat că hotărârea va fi comunicată abia mâine dimineață.

Agitație în această dimineață, la sediul Asociației Județene de Fotbal Timiș. Comisia de Apel, într-o nouă componență, cu membri independenți, a reluat cazul retragerii celor de la FC Chișoda, survenită cu două etape înainte de final. Pe lângă documentele puse la dispoziție vineri vechii comisii, de această dată s-a aflat pe masă și cazul similar consumat în județul Arad, acolo unde formația Șoimii Tauț a fost neprogramată în ultimele două runde din campionat, iar joi, 5, iunie, Comisia de Disciplină și apoi Comisia de Competiții din cadrul AJF Arad au hotărât excluderea acesteia din Liga a IV-a, încheiată la 31 mai, și pierderea tuturor jocurilor din retur cu 0-3, conform articolului 18 din ROAF. Un precedent ce vine în sprijinul argumentelor invocate de ASU Politehnica, alb-violeții fiind avantajați în cazul în care speța retragerii Chișodei ar fi judecată cu aceeași unitate de măsură.

Comisia de Apel a intrat în ședință de dimineață, la ora 10, iar după deliberări de aproape trei ore, au anunțat părțile implicate că hotărârea va fi comunicată abia mâine dimineață și va fi postată inclusiv pe site-ul AJF Timiș. „Astăzi nimic, nici măcar verbal”, au fost înștiințați reprezentanții Chișodei, Ghirodei și Politehnicii, care au așteptat răbdători, în tot acest timp, pe trotuarul din fața sediului.

Vă reamintim că vinerea trecută, Comisia de Apel și-a declinat competența, doi dintre membri, Adrian Tal și Eugen Iercu, intrând sub incidența articolului 94 din ROAF privind independența de forul județean. Cei doi și-au înaintat demisiile, iar Comitetul Executiv, întrunit în regim de urgență, i-a numit în locul lor pe avocatul Călin Bot și pe Dan Băjenescu, fost președinte al Comisiei de Arbitri din cadrul AJF Timiș în deceniul trecut. Aceștia i s-au alăturat lui Dan Peteri, singurul „supraviețuitor” din vechea comisie.

About Gabriel Toth

Leave a Reply