România ratează calificarea la barajul CM de futsal! Selecționata lui Robert Lupu, învinsă de gazda Portugalia

12345496_1054124507960442_8157468060150120374_n

Dezamăgire pentru portarul Informaticii, Vlad Iancu, la ultima acțiune cu echipa națională din acest an

Naționala de futsal a României a încheiat aseară, la Varzim, meciurile din Grupa a 6-a preliminară pentru barajul Campionatului Mondial din 2016, ce va fi găzduit de Columbia. Tricolorii au înregistrat o înfrângere scontată în fața gazdei Portugalia, una dintre națiunile puternice din această disciplină. Selecționata pregătită de Robert Lupu a pierdut cu 5-0, înregistrând a doua înfrângere din turneu.

Robert Lupu a început meciul cu cei doi jucători de la Informatica, Vlad Iancu și Ion Al-Ioani, în teren încă din primul minut. Portugalia, deși era deja calificată la baraj, a făcut spectacol în sala din Varzim și a punctat de cinci ori. Golurile echipei gazdă au fost marcate de Cardinal (00:26, 12:11), Ricardinho (02:27, 39:20) şi Fábio Cecílio (26:21).

România a început cu următorul ”cinci”: Vlad Iancu – Emil Răducu, Ioan Al-Ioani, Mimi Stoica, Iuliu Safar. Selecţionerul Robert Lupu i-a mai folosit pe Cristian Matei, Ionuţ Movileanu, Adrian Pânzaru, Bogdan Covaci, Szabolcs Manya, Laszlo Szocs, Alpar Csoma.

În Grupa a 6-a, România a învins Norvegia cu 5-1 în primul său meci, dar apoi a pierdut surprinzător, mai ales prin proporțiile scorului, în fața Poloniei, 1-8, tricolorii abordând astfel disputa cu Portugalia doar cu șanse teoretice la clasarea pe poziția secundă, care ducea spre baraj.

În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a aflat Portugalia, cu 9 puncte, urmată de Polonia, 6 puncte, România, 3 puncte, Norvegia, 0 puncte.

About Gabriel Toth

Leave a Reply