Juniorii B ai Ppoli juniori bolitehnicii au plecat astăzi către Alba Iulia, acolo unde mâine va demara turneul zonal. Alb-violeții au fost repartizați într-o grupă ce mai cuprinde gazdele de la Unirea, Pandurii Tg. Jiu și Universitatea Cluj.

Cristian Contescu a pregătit un lot de 18 jucători cu care speră să obțină calificarea în fazele superioare ale Campionatului Național. Antrenorul juniorilor B de la Poli se confruntă însă și cu probleme de efectiv, cea mai importantă absență fiind cea a lui Miodrag Todorov. Pentru a avea o soluție în plus în centrul defensivei, a fost cooptat și Bocșan, cel care astăzi a încheiat turneul zonal la juniori A. Tânărul fundaș nu va evolua însă în meciul de debut, cu Unirea Alba Iulia, urmând a fi folosit în ultimele două partide. Pe lângă Todorov, vor mai absenta D. Crăciunesc și Yaji, ambii accidentați.

Poliștii au pornit astăzi înspre Alba Iulia, imediat după jocul juniorilor A cu Universitatea Cluj, și speră să le repete performanța colegilor mai mari. „Mergem încrezători, vom aborda toate meciurile la victorie. Adversarii sunt cu toții foarte valoroși dacă au ajuns în această fază. Va fi un turneu foarte greu, mai ales prin ritmul în care se desfășoară, trei meciuri în cinci zile. Timpul pentru refacere e foarte scurt și va trebui să găsim soluții. Lotul pe care îl deplasăm trebuie să fie foarte echilibrat valoric, rămâne de văzut dacă vom și demonstra acest lucru. Inevitabil vor apărea și schimbări pe parcurs”, a declarat antrenorul Cristian Contescu.

Iată și lotul deplasat de Poli la Alba Iulia:

Portari: Gârlea, Constantinescu.

Fundași: Moja, Kiss, Kovacs, Stoica, Bocșan, Torok, Gligorovici

Mijlocași: Schiau, C. Crăciunesc, Balaure, Dalea, Nicoară

Atacanți: Rotariu, Bărbuț, Sturza, Stoichescu.

Rotariu și Bărbuț, principalele arme

Poli se remarcă și la această categorie de vârstă printr-o forță ofensivă greu de stăvilit. Alb-violeții au înscris nu mai puțin de 99 de goluri în cele 21 de jocuri disputate în prima parte a sezonului, adică o medie ce se apropie de 5 goluri pe meci. Principalul marcator al bănățenilor e Dorinel Rotariu, cel care a ajuns la cifre de-a dreptul impresionante în această stagiune: 27 de goluri în 19 meciuri jucate. Îl urmează Cristian Bărbuț, cu o frecvență de exact un gol pe meci (15 reușite în 15 partide). Liderul de prezențe din trupa lui Contescu e însă Cristi Crăciunesc, mijlocașul lipsind la o singură partidă din acest sezon.

Programul juniorilor B ai Politehnicii:

Joi, 10 mai, ora 16 Unirea Alba Iulia – Poli Timișoara

Sâmbătă, 12 mai, ora 16 Poli Timișoara – Universitatea Cluj

Luni, 14 mai, ora 9 Pandurii Tg. Jiu – Poli Timișoara

De precizat că jocurile din ultima etapă a turneului se vor desfășura concomitent, de la ora 10, în cazul în care există mai mult de o echipă cu șanse de calificare.

Leave a Reply