Ioan Mera se antrenează cu ASU Poli: „Mi s-a întins o mână de ajutor”


În urmă cu câțiva ani îl bloca pe Suarez pe Amsterdam Arena, acum îi face marcaj lui Marchiș, în balonul de la Baza 2. E vorba despre Ioan Mera, fostul fundaș al Politehnicii, care s-a pregătit marți seară cu ASU Poli, sub comanda lui Antonio Foale. Fotbalistul are o situație delicată la actualul său club Alania Vladikavkaz, și se antrenează momentan la Timișoara, mărturisind însă că pe „Dan Păltinișanu” i s-a închis ușa în nas.

Ioan Mera s-a întors în alb-violet, chiar dacă doar temporar. Fundașul în vârstă de 26 de ani a participat la antrenamentul de marți seară al lui ASU Poli, desfășurat în balonul de la Baza 2, unde s-a băgat la o miuță cu Titi Varga, Adrian Marchiș sau Tiberiu Popoviciu. „Eu mă simt bine aici, orice mișcare contează în aceată perioadă, chiar dacă e Liga a V-a sau a II-a. Eu vreau să mă mișc și o miuță nu strică. Mă voi pregăti singur până voi fi anunțat unde voi merge, nu am ce să fac. Orice s-ar întâmpla, eu vreau să fiu pregătit”, spune Mera.

Fundașul care a evoluat mai bine de opt ani la Politehnica Timișoara ar fi dorit să efectueze o parte a pregătirii sale de iarnă împreună cu ACS Poli, în condițiile în care actualul său club, Alania Vladikavkaz nu l-a convocat în cantonament. Ajuns la baza „Dan Păltinișanu”, pe care a părăsit-o în urmă cu doar câteva luni, a fost refuzat, reprezentanții alb-negrilor motivând sec că nu ar dori să mai riște o nouă „telenovelă” mediatică precum cea cu Ovidiu Petre.

„M-am pregătit o zi cu cei de la ACS Poli, iar a doua zi am fost anunțat că nu mai pot fi primit la antrenamente. Vali Velcea mi-a zis că așa i-a cerut Călin Rosenblum. Mi s-a zis că n-ar vrea să se speculeze în presă că mă întorc sau nu mă întorc, cum s-a întâmplat și cu Ovidiu Petre. Eu le-am spus că vreau doar să mă pregătesc, nu mă autopropun, lumea știe că eu am contract în Rusia pe trei ani, deci nu se punea problema de așa ceva. Am rămas surprins să văd că Vali Velcea n-a făcut un efort pentru a mă primi la antrenamente, pentru că, să nu uităm, cei care am jucat anul trecut l-am ajutat, am promovat fără bani, ne-am dat viața pe teren. Sufletul meu a rămas la Timișoara, dar din păcate oamenii se mai și schimbă”, a mărturisit Mera.

Deși n-a schimbat decât câteva mingi cu Marchiș & co., Ioan Mera cunoaște foarte bine tot ceea ce se întâmplă la ASU Poli, urându-le baftă tuturor celor implicați la formația din Campionatul Județean. „Cred că suporterii au dreptate, pentru că echipa din liga a doua  nu e Poli Timișoara, ci AC Recaș. Dar asta e problema fiecăruia, orice om poate alege să meargă pe ce drum dorește. Eu le dau dreptate suporterilor, pentru că au vrut să o ia de jos și le urez multă baftă. E un proiect interesant, din fonduri proprii. Sper să fie ajutați și de alții cu tot ceea ce le trebuie și să ajungă cât mai repede în prima ligă, cu o echipă curată, așa cum vor suporterii”, mai spune Mera.

De altfel, fundașul nu exclude, în viitor, să și evolueze pentru ASU Poli, chiar și numai pentru a le mulțumi celor de la echipă pentru ajutorul acordat în această iarnă. „Dacă oamenii mi-au întins o mână de ajutor și m-au chemat să vin la antrenamente, înseamnă că mă vor cu adevărat. Eu voi juca doar acolo unde sunt dorit, nu unde nu mă vrea nimeni. Am jucat atâția ani la Timișoara și să ajung acum să nu fiu primit la antrenament, mi se pare ceva ieșit din comun, chiar nu mă așteptam”, afirmă fotbalistul.

Ioan Mera a semnat în vară cu gruparea rusă de primă ligă Alania Vladikavkaz, însă nu a reușit să se impună la noua sa echipă. Fostul polist a bifat doar trei meciuri în campionat, iar în acest intersezon, clubul l-a anunțat că va fi, cel mai probabil, împrumutat la o altă formație. Cum colegii săi se află momentan în cantonament, Mera nu știe deocamdată ce va face din primăvară, așteptând totuși un răspuns până mâine, când se încheie perioada de transferuri în Europa.

„Nu știu ce au de gând cei de la Alania, am înțeles că sunt mai mulți jucători în situația mea. Dacă nu se va rezolva până săptămâna viitoare, mă voi prezenta la club să încerc să-mi lămuresc situația. Există și varianta să stau o jumătate de an pe margine iar ei să mă plătească, dar să știu totuși ceva. Oricum, n-aș vrea să se ajungă aici, eu vreau să joc, pentru că asta mi-e meseria, și nu să mă pregătesc singur sau să mă rog de unii sau de alții să mă primească la antrenament”, a explicat Mera.

Ioan Mera s-a pregătit în ultimele săptămâni la Timișoara, sub supravegherea fostului preparator fizic al Politehnicii, Mihai Alexandru. În cazul în care va mai rămâne în oraș, fundașul va participa și în continuare la antrenamentele conduse de Antonio Foale.

About Gabriel Toth

Leave a Reply