Grainger Heikell s-a alăturat, de două săptămâni, staff-ului tehnic al campioanei RCM Timișoara. În scurtul timp petrecut alături de Danie de Villiers, neo-zeelandezul în vârstă de 44 de ani, specializat pe pregătirea grămezii, a rămas impresionat de etica de muncă a jucătorilor, spunând că pe Bega există o bază solidă, pe care se poate construi.
Au trecut exact 16 zile de la primul contact al neo-zeelandezului Grainger Heikell cu rugbyștii de la RCM Timișoara. Neo-zeelandezul a participat, săptămâna trecută, și în cantonamentul de la Valea lui Liman, reușind să tragă primele concluzii legate de noua sa echipă.
„Am fost foarte impresionat de dorinţa şi de conştiinţa de a se pregăti a jucătorilor. Există nişte baze foarte solide şi abia aştept să construiesc împreună cu ei pe această fundaţie în timpul sezonului şi să ne străduim să ne îmbunătăţim constant nivelul”, a declarat Heikell, într-un interviu acordat Agerpres.
Neo-zeelandezul îl secondează pe „principalul” Danie de Villiers, antrenor cu care spune că are o viziune apropiată în ceea ce privește jocul de rugby. „În scurtul timp în care am lucrat cu Danie de Villiers am descoperit că avem filosofii foarte apropiate legate de felul în care dorim ca RCM Timişoara să joace, astfel că acest lucru va ajuta cât se poate de mult. Danie este un antrenor foarte experimentat şi de succes şi îl voi susţine, oferindu-i concluzii, idei, sfaturi pentru perfecţionare sau pentru a-l provoca printr-un punct de vedere diferit”, a mai spus Heikell, citat de aceeași sursă.
Grainger Heikell a vorbit și despre obiectivele pe care încearcă să le îndeplinească, pe termen scurt și mediu. „Pe termen scurt, priorităţile sunt să cunosc jucătorii, clubul şi Timişoara, cât mai repede posibil, pentru a înţelege de ce sunt aşa cum sunt. Pe termen lung, dorim dă dezvoltăm o echipă care să joace foarte bine în mod constant, să fie motivată, care să se bucure de joc şi să caute să progreseze mereu”, a afirmat neo-zeelandezul.
„Sper să ajut echipa să devină mai bună şi să înţeleagă de ce dorim acest stil de joc. Să stabilim elemente de bază prin îmbunătăţirea detaliilor legate de felul în care trebuie să se desfăşoare lucrurile şi să dezvoltăm o echipă omogenă şi unită, care să performeze”, a încheiat antrenorul în vârstă de 44 de ani.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.