Fotbaliștii Politehnicii continuă lupta: „Jucăm pentru oraș, pentru fani și pentru noi”

Retrogradarea forțată a Politehniciiclaudiu belu si adrian popa din vara trecută a scos la rampă o serie de fotbaliști tineri, din pepiniera clubului, care au devenit prezențe constante la prima echipă. Adrian Popa și Claudiu Belu-Iordache mărturisesc că motivația lor pentru etapele rămase din acest sezon vine doar din tribunele stadionului „Dan Păltinișanu”.

Adrian Popa a revenit la prima echipă marți, la Baia Mare, după o serie de jocuri foarte bune reușite la „satelitul” din Liga a III-a. Atacantul în vârstă de 23 de ani speră la victorie în meciul de mâine, cu Luceafărul, pentru a răzbuna rezultatul nefast din tur, de la Sânmartin. „Jocul cu Luceafărul e foarte important pentru noi. Ne dorim să îl câștigăm, mai ales că avem și o revanșă de luat față de meciul din tur. Încercăm să ne motivăm singuri. Pentru noi acest sezon a fost o conjunctură favorabilă, deoarece am prins prima echipă. Dar ne-am dori să fim cu toții în prima ligă și să ne batem acolo sus, la cupele europene”, a declarat Popa.

Colegul său, mai tânărul Claudiu Belu-Iordache, a demonstrat, în acest retur, că poate fi o soluție de viitor pentru flancul drept al apărării. Fotbalistul în vârstă de 18 ani mărturisește totuși că l-a dezamăgit rezultatul votului de marți, din Consiliul Local, care îi lasă pe el și pe colegii săi în continuare cu buzunarele goale. „Ne motivează suporterii, care vin în tribune și ne susțin. Jucăm pentru oraș, pentru fani, dar și pentru noi. Oricum, locul 2 nu cred că îl vom putea pierde, nu are cine să ne depășească. E totuși o diferență mare de puncte între noi și locul 3. A fost o dezamăgire pentru noi faptul că nu ne-a mai dat Primăria acei bani. Mai bine nu ne ziceau”, a declarat Belu.

About Gabriel Toth

Leave a Reply